ICCJ. Decizia nr. 5161/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5161/2013
Dosar nr. 1190/198/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 8 noiembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată în data de 18 octombrie 2011 la Judecătoria Târgovişte sub nr. 10564/315/2011, petenta SC L. SRL a contestat procesul-verbal de contravenţie seria R11 0099930 din 12 mai 2011 emis de intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - CESTRIN, prin care a fost amendată cu suma totală de 750 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002.
Judecătoria Târgovişte, prin Sentinţa civilă nr. 369 din 19 ianuarie 2012, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o Judecătoriei Brezoi, considerând că nu este competentă teritorial să soluţioneze cauza, raportat la dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 şi H.G. nr. 337/1991, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 158 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi, la data de 21 februarie 2012 sub nr. 1190/198/2012 şi, prin Sentinţa civilă nr. 1308 din 18 martie 2013, Judecătoria Brezoi a scos cauza de pe rol şi a trimis-o Judecătoriei Târgovişte, în temeiul dispoziţiilor art. 101 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 01 februarie 2013 raportat la prevederile art. 159 alin. (1) teza 2 C. proc. civ.
Judecătoria Târgovişte, prin Sentinţa nr. 30518 din 27 iunie 2013, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a hotărî asupra acestuia, reţinând că, în prezenta cauză se pune problema interpretării dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 şi, implicit, a aplicării în timp a legii.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cauzei de faţă îl reprezintă plângerea contravenţională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria R11 0099930 din 12 mai 2011 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A.
Prin acest proces-verbal încheiat la data de 12 mai 2011, la sediul agentului constatator, s-a reţinut că la data de 28 noiembrie 2010, locul DN 7 km 188+900 m, Seaca, judeţul Vâlcea, vehiculul cu nr. de înmatriculare X, aparţinând SC L. SRL ar fi circulat fără a deţine rovinieta valabilă, proba făcându-se cu imaginea foto.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101: "prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul"
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal legiuitorul făcând aşadar, distincţia între cele două materii.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale: "procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi."
De asemenea, alin. (2) şi (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) "Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel" şi (3) "Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale."
Drept urmare, din interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.
Aşadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile acestui text nu sunt aplicabile decât pentru materia contenciosului administrativ şi fiscal, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reţinute, dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contenciosului administrativ şi fiscal, în timp ce prevederile art. III din Legea nr. 2/2013 de modificare a O.G. nr. 15/2002 se aplică plângerilor contravenţionale formulate în temeiul acestei ordonanţe, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv la data de 18 octombrie 2011. Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentei a fost DN 7 km 188+900 m, Seaca, judeţul Vâlcea, localitate situată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, aşa încât această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională.
Faţă de cele ce preced, soluţionarea pricinii este de competenţa Judecătoriei Brezoi, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5160/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 5162/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
