ICCJ. Decizia nr. 556/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 556/2013
Dosar nr. 147/109/2007*
Şedinţa publică din 7 februarie 2013
Prin Decizia civilă nr. 65A din 1 iunie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâta SC A.G.M. SA Mărăcineni împotriva Sentinţei civile nr. 101 din data de 15 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Argeş.
A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat-o pe chemata în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să plătească pârâtei sumele de 108202,99 RON pentru imobilul construcţie şi contravaloarea în lei a sumei de 79141,5 Euro, pentru imobilul teren.
A menţinut în rest sentinţa.
A respins apelul declarat de chemata în garanţie împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat-o pe apelanta-chemată în garanţie să plătească apelantei-pârâte suma de 1400 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin Decizia de casare nr. 4236 din data de 8 iulie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat în sensul că instanţa de trimitere va rejudeca apelurile pârâtei S.C. A.G.M. S.A. şi al chematei în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului numai cu privire la cererea de chemare în garanţie, respectiv a sumelor datorate de chemata în garanţie, în rest fiind menţinute dispoziţiile hotărârii împotriva căreia s-a formulat recurs.
Prin decizia de casare s-a statuat că imobilele în litigiu au fost preluate fără titlu valabil, acestea aflându-se în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, atât înainte de 1 ianuarie 1990, cât şi la data privatizării societăţii, anul 1994, anterior apariţiei Legii nr. 10/2001. Faţă de această împrejurare, a fost chemată în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de instituţie a statului implicată în privatizare. Această instituţie, conform dispoziţiilor legii speciale este cea care asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor preluate de stat.
În raport de concluziile raportului de expertiză rezultă valorile imobilelor restituite în natură reclamantului, acestea fiind de 108.202,99 RON pentru construcţia casă de locuit şi suma de 79.141,5 Euro pentru terenul în suprafaţă de 1728 mp. şi cota de 1/2 din suprafaţa de 225 mp., la care chemata în garanţie nu a formulat obiecţiuni. Potrivit principiilor legilor de reparaţie, finalitatea reparatorie a acesteia presupune interpretarea legii în favoarea celor îndreptăţiţi şi potrivit principiului constituţional al protejării şi garantării dreptului de proprietate.
Chemata în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs prin care a invocat nelegalitatea deciziei date în apel pentru următoarele motive:
Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. întrucât instanţa de apel a reluat doar motivarea anterioară deciziei de casare.
S.C. A.G.M. S.A. nu are calitate procesuală activă faţă de contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 185/1994. Prin acest contract nu au fost înstrăinate imobilele din patrimoniul societăţii privatizate, ci acţiunile deţinute în numele statului la această societate. Imobilul în litigiu nu a făcut obiectul contractului menţionat, deoarece prin acest contract au fost vândute acţiuni şi nu active.
Instanţa de apel nu a indicat în baza cărei legi răspunde în cauză Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Cererea nu poate fi soluţionată potrivit Legii nr. 10/2001, fiind incidente prevederile art. 8 din lege.
La termenul din 28 iunie 2012, intimata S.C. A.G.M. S.A. a invocat excepţia tardivităţii recursului.
Analizând excepţia tardivităţii declarării recursului, în condiţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a apreciat că recursul nu a fost exercitat în termen, pentru următoarele considerente:
Decizia nr. 65A din 1 iunie 2011 a fost comunicată chematei în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la data de 5 iulie 2011, potrivit procesului-verbal depus la fila 80 din dosarul 147/109/2007 al Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, la adresa unde acestei părţi i-au fost comunicate actele de procedură în etapele procesuale anterioare.
Susţinerea făcută de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin adresa transmisă la 3 decembrie 2012, în sensul că a luat cunoştinţă de decizia recurată la 16 iulie 2011, urmare a comunicării la noul sediu din Bucureşti, str. Al. Şerbănescu nr. 50, sector 1 nu poate fi primită pentru a justifica aprecierea că recursul a fost declarat în termen.
Aceasta deoarece, în condiţiile art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului.
Or, de vreme ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu a adus la cunoştinţa instanţei adresa noului sediu, comunicarea hotărârii la vechea adresă a fost făcută în condiţii de regularitate procedurală, de natură să determine începerea curgerii termenului de exercitare a căii de atac, conform art. 102 alin. 1 C. proc. civ.
Pe de altă parte, nu poate fi primită nici susţinerea recurentei privitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ., urmare a transmiterii recursului către Poşta militară din cadrul Serviciului Român de Informaţii, înainte de împlinirea termenului de recurs.
Conform art. 104 C. proc. civ., actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui.
Incidenţa dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ. impune ca actul de procedură să fie predat la oficiul poştal „recomandat", în sensul art. 2 lit. k) din O.G. nr. 31/2002 privind serviciile poştale, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 642/2002, conform cu care, prin serviciu de trimitere recomandată se înţelege un serviciu poştal ale cărui particularităţi constau în oferirea unei garanţii forfetare împotriva riscurilor de pierdere, furt, distrugere totală sau parţială ori deteriorare a trimiterii poştale şi în eliberarea, la cerere, a unei dovezi privind depunerea la punctul de acces sau livrarea la destinatar.
În egală măsură, art. 104 C. proc. civ. are în vedere depunerea actului de procedură la un serviciu poştal destinat publicului, faţă de art. 2 lit. a) din aceeaşi ordonanţă, care prevede că serviciile poştale sunt serviciile destinate publicului, constând în colectarea, sortarea, transportul şi livrarea la destinatari a trimiterilor poştale, efectuate cu caracter profesional şi în scopul obţinerii de profit.
Prin urmare, depunerea recursului la un serviciu poştal constituit în cadrul Serviciului Român de Informaţii nu este echivalentă cu depunerea recursului la un serviciu poştal destinat publicului.
În plus, nu a fost respectată cerinţa ca actul de procedură să fi fost depus la oficiul poştal prin scrisoare recomandată. Borderoul emanând de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului constituie un act intern al autorităţii, care nu este de natură să facă dovada datei exacte la care recursul a fost predat, pentru a se putea verifica dacă a fost exercitat sau nu înainte de împlinirea termenului de recurs.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că, de vreme ce recursul a fost înregistrat la curtea de apel la 1 august 2011, comunicarea deciziei recurate fiind făcută la 5 iulie 2011, nu au fost respectate cerinţele art. 301 C. proc. civ. privitoare la durata termenului de recurs, motiv pentru care recursul a fost respins ca tardiv formulat.
În condiţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta căzută în pretenţii va fi obligată la cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC A.G.M. SA Mărăcineni.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de chemata în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei civile nr. 65A din 1 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta-chemată în garanţie la 5000 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte SC A.G.M. SA Mărăcineni.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 557/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 555/2013. Civil → |
|---|
