ICCJ. Decizia nr. 557/2013. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, sub nr. 18715/302/2010, la data de 19 octombrie 2010, revizuentul B.N. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Mihai ion, cerere de revizuire a dosarului.
Prin sentința civilă nr. 2934 din 05 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5, secția a II-a civilă, s-a admis excepția necompetenței acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția civilă, în baza art. 323 C. proc. civ.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Sectorului 5 București a apreciat că cererea se califică ca reprezentând o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei civile nr. 201/ COR din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, astfel că, potrivit art. 323 C. proc. civ., competența revine instanței care a pronunțat decizia împotriva căreia s-a formulat contestația în anulare.
Prin decizia civilă nr. 559/ R din 28 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă în dosar, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
în motivarea acestei soluții, Tribunalul a apreciat că, din conținutul cererii formulate de petent rezultă că acesta a înțeles să formuleze cerere de revizuire în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Sector 5 București, arătând expres că solicită revizuirea acestui dosar.
Dosarul a fost înaintat din nou Judecătoriei Sectorului 5 București, care, prin încheierea din 26 iunie 2012 a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Curtea de Apel București pentru soluționarea acestuia.
Regulatorul de competență a fost stabilit prin sentința civilă nr. 76/ F din 4 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.
în termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul B.N., fără a proceda la indicarea vreunei teze de nelegalitate dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
în memoriul de recurs, recurentul a susținut faptul că procura prin care l-a mandatat pe pârât să efectueze acte de administrare și de conservare a apartamentului proprietatea sa și prin care l-a împuternicit să încheie contract de închiriere cu privire la acest imobil, nu a fost respectată de pârât, motiv pentru care acesta trebuie să fie obligat la plata unor sume de bani astfel cum a solicitat prin acțiunea introductivă.
Recurentul invocă susțineri de fapt care nu au legătură cu decizia recurată și cu atât mai puțin să dezvolte critici de nelegalitate împotriva acesteia.
La termenul din data de 13 februarie 2013, înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, având în vedere că cele anterior redate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., fiind simple fragmente ale situației de fapt avute în vedere la pronunțarea hotărârii primei instanțe, și, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța va analiza cu prioritate această excepție.
Potrivit art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Modificarea sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obține doar în condițiile de nelegalitate strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.
în speță, recurentul - reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 3021și art. 304 C. proc. civ., pentru că nu a indicat motivul de recurs pe care își întemeiază recursul și nici nu a formulat critici care să permită încadrarea lor în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar susținerile recurentului nu sunt structurate din punct de vedere juridic.
Așadar, recurentul nu s-a conformat obligației de a indica aspecte de nelegalitate care să facă posibil controlul hotărârii, iar pe de altă parte, modalitatea de redactare a motivelor nu permite instanței să realizeze în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Cum prin motivele de recurs, partea nemulțumită de soluția pe care o atacă este ținută a-și conforma conduita procesuală la normele imperative ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., fiind astfel îndrituită la a susține numai critici de nelegalitate care se încadrează sau pot fi încadrate în tezele instituite prin textul invocat, prin care se combat argumentele expuse de instanță în considerentele hotărârii ce face obiectul recursului, înalta Curte a constatat că recurentul și-a încălcat aceste obligații procedurale, astfel că, a aplicat sancțiunea nulității recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 303 alin. (2) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 567/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 555/2013. Civil → |
|---|
