ICCJ. Decizia nr. 5787/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5787/2013
Dosar nr. 14457/86/2011
Şedinţa publică din 12 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2561 din 04 decembrie 2012, Tribunalul Suceava - Secţia civilă a admis, în parte, contestaţia reclamanţilor C.V. şi C.M.A., a modificat în parte Hotărârile nr. 20 din 18 octombrie 2011, nr. 21 din 18 octombrie 2011 şi nr. 188 din 6 decembrie 2011 emise de Comisia de verificare a drepturilor de proprietate şi acordare a despăgubirilor comunei Şcheia, a dispus plata către contestatori a sumei totale de 25.800 euro, la cursul oficial al B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de despăgubire, pentru exproprierea imobilelor situate în comuna Şcheia, jud. Suceava, identice cu: parcela nr. 34515 din C.F. 32737, teren liber de construcţii în suprafaţă de 920 m.p. (Hotărârea nr. 20 din 18 octombrie 2011); parcela nr. 34458 din C.F. 32717, teren liber de construcţii în suprafaţă de 309 m.p. (Hotărârea nr. 21 din 18 octombrie 2011); parcela nr. 35650 din C.F. 32732 (parcelă formată din dezmembrarea parcelei nr. 747/2440), teren liber de construcţii în suprafaţă de 922 m.p. (Hotărârea nr. 188 din 6 decembrie 2011), a respins capetele de cerere având ca obiect exproprierea totală şi obligarea expropriatorului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii.
În fapt, s-a reţinut că imobilele în litigiu au fost expropriate conform H.G. nr. 614/2011, poziţiile nr. 366, 365 şi 364, anexă a hotărârii privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul variantei de ocolire a Municipiului Suceava.
În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 481 C. civ., respectiv dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.
Potrivit raportului de expertiză, având în vedere zonarea, construcţiile limitrofe unui cartier rezidenţial şi comercial cu utilităţi de apropiere cu două drumuri de acces exploatate, valoarea celor trei suprafeţe de teren expropriate se ridică la 25.800 euro. Aceste concluzii au fost însuşite de toţi cei trei experţi care au format comisia de evaluare şi se întemeiază pe standardele internaţionale de evaluare şi pe piaţa imobiliară locală, stabilirea valorii terenurilor fiind făcută în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Susţinerea intimatei conform căreia data emiterii hotărârii de expropriere este data la care a operat transferul dreptului de proprietate nu poate fi reţinută, având în vedere că acest transfer este condiţionat de plata de despăgubiri, conform dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010.
Prin încheierea din 26 februarie 2013, Tribunalul Suceava - Secţia civilă a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în conţinutul deciziei, în sensul că, în dispozitivul acesteia s-a trecut corect: „Dispune plata de către pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi către contestatori a sumei totale de 25.800 euro la cursul oficial al BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilelor situate în comuna Şcheia, jud. Suceava”.
Prin decizia civilă nr. 14 din 25 aprilie 2013, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului.
În esenţă, s-a reţinut că textele invocate de apelantul-pârât referitoare la evaluare din Legea nr. 255/2010 şi normele de aplicare a acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, iar nu la stabilirea despăgubirilor de către instanţă în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.
Nu constituie o încălcare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 faptul că s-au folosit de către experţi oferte de vânzare, iar nu preţuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare, cât timp textul de lege se referă la „ preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel”, ceea ce însemnă că pot fi luate în considerare şi ofertele de vânzare, în lipsa unor tranzacţii efective şi suficiente cu terenuri comparabile. Este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre vânzător şi cumpărător, preţul poate să scadă, dar diferenţa nu poate fi semnificativă.
S-a reţinut totodată, că apelantul-pârât nu a pus la dispoziţia expertului contracte de vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de expertiză (septembrie 2012), având ca obiect terenuri din extravilanul comunei Şcheia. Pârâtul a depus, o dată cu cererea de apel, patru contracte de vânzare-cumpărare din perioada 2008-2009, ce nu pot fi luate în considerare, faţă de data efectuării raportului de expertiză.
Valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcţie de preţurile practicate pe piaţa imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 3 iunie 2013, pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, prin care a invocat următoarele critici de nelegalitate:
În mod greşit a fost înlăturată critica referitoare la procedura derogatorie specială de stabilire a despăgubirilor consacrată de dispoziţiile Legii nr. 255/2010 şi de Normele metodologice de aplicare a acestei legi.
În raport cu Legea nr. 33/1994 ce reprezintă dreptul comun în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 reprezintă o lege speciale ce reglementează procedura de expropriere pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 1 din acest act normativ, iar prevederile legii speciale sunt aplicabile cu prioritate potrivit principiului specialia generalibus derogant.
În cadrul procedurii administrative de expropriere, despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare pe baza expertizelor întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici, aceste reglementări având un caracter imperativ, iar în măsura în care expropriatorul a cuantificat corect cuantumul despăgubirilor în procedura administrativă, reevaluarea acestora de către instanţa de judecată nu se justifică, concluzia curţii de apel în sensul că dispoziţiile derogatorii ale Legii nr. 255/2010 ar fi aplicabile numai în cadrul procedurii administrative neavând nici o justificare.
Este real faptul că dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispoziţiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare şi de stabilire a despăgubirilor.
Faptul că potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, acţiunea prin care persoana expropriată contestă cuantumul despăgubirii se soluţionează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, aceste reglementări sunt aplicabile doar sub aspect procedural, adică sub aspectul modului de desemnare a comisiei de experţi si de întocmire a expertizei, iar nu şi sub aspectul metodei de evaluare, care are o reglementare specială în cuprinsul dispoziţiilor Legii nr. 255/2010.
Având în vedere faptul că prin rapoartele de evaluare întocmite de evaluator C.C. valoarea terenurilor expropriate a fost stabilita în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza com. Şcheia, cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (7), (8) din Legea nr. 255/2010 şi art. 8 alin. (1) din Normele metodologice, s-a susţinut că cererea reclamanţilor de anulare a hotărârilor de expropriere nu se justifică.
În măsura în care statuarea instanţei de apel privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este corectă, această dispoziţie legală a fost greşit interpretată şi aplicata în speţă. Potrivit textului de lege, la calculul cuantumului despăgubirii, experţii, precum şi instanţa de judecată, vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă că pentru stabilirea preţului real de circulaţie experţii trebuiau să se raporteze la tranzacţii concrete cu imobile similare, întrucât numai tranzacţiile finalizate şi materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta în mod real preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele.
În mod greşit, ambele instanţe au valorificat concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză, în condiţiile în care acest raport nu reflectă preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, întrucât experţii nu au verificat şi identificat nici un fel de tranzacţii concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenurilor expropriate, ci au avut în vedere doar oferte de vânzare/cumpărare postate pe internet sau la agenţiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte.
În contextul în care nu există nici o probă din care să rezulte că preţurile menţionate în anunţurile de vânzare-cumpărare examinate de experţi ar corespunde cu preturile de tranzacţionare efectivă, care se stabilesc pe baza negocierilor dintre proprietar şi potenţialii cumpărători şi care pot fi influenţate de evoluţia pieţei imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei si data încheierii tranzacţiei efective, corecta aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 impunea ca datele din ofertele examinate să fie verificate şi prin prisma unor tranzacţii efective pentru a se putea stabili în acest mod în ce măsură respectivele oferte corespund realităţii pieţei imobiliare.
Contrar celor reţinute, există tranzacţii efective pe piaţa imobiliară la care experţii aveau obligaţia să se raporteze şi în raport de care se poate stabili preţul de circulaţie în concordanţă cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, tranzacţii atestate de contractele de vânzare-cumpărare autentice depuse în copie la dosar în apel la care reflectă, pentru terenurile situate pe raza com. Şcheia, o valoare de circulaţie medie de cca. 10 ori mai mică decât cea stabilită prin raportul de expertiză, valoare practicată într-o perioadă în care piaţa imobiliară era mult mai activă decât la data exproprierii (respectiv, în perioada anilor 2008-2009).
S-a susţinut că şi sub aspectul datei în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate, hotărârea instanţei de apel este nelegală. Astfel, instanţa de apel a avut în vedere faptul că potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calculul despăgubirilor se tine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel la data întocmirii raportului de expertiza, dar a ignorat faptul că, sub aspectul stabilirii despăgubirilor, Legea nr. 33/1994 reglementează o procedură diferită faţă de cea specială prevăzută de Legea nr. 255/2010, în sistemul Legii nr. 33/1994, instanţa este sesizata în mod direct cu cererea de expropriere, fiind investită sa se pronunţe atât în ceea ce priveşte pretenţia de expropriere, întinderea imobilului expropriat şi valoarea despăgubirilor, fără derularea vreunei proceduri prealabile. In schimb, în reglementarea Legii nr. 255/2010, despăgubirile cuvenite persoanei expropriate se stabilesc în cadrul unei proceduri administrative prealabile, prin hotărârea emisă de expropriator, iar potrivit art. 9 alin. (2) şi (4) din acest act normativ, transferul dreptului de proprietate operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării despăgubirilor, contestaţia împotriva deciziei de expropriere nesuspendând transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză.
Prin urmare, în sistemul Legii nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate operează la momentul emiterii hotărârii de expropriere, aşa încât nu există nici o raţiune pentru calculul despăgubirilor în funcţie de o dată ulterioară la care, în eventualitatea formulării unei contestaţii, se întocmeşte raportul de expertiză. Aşa fiind, data la care trebuia să se raporteze experţii si instanţa la stabilirea despăgubirilor era data emiterii hotărârilor de expropriere.
Analizând criticile formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Instanţa de apel a apreciat corect că Legea nr. 255/2010 nu conţine dispoziţii derogatorii sub aspectul stabilirii de către instanţa a despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate şi că, în această privinţă, sunt incidente dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate, respectiv acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, stabileşte că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.”.
Nu poate fi reţinută susţinerea conform căreia data întocmirii raportului de expertiză, la care face trimitere art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este data întocmirii raportului de expertiză în procedura administrativă, în cazul exproprierilor efectuate în temeiul Legii nr. 255/2010.
În condiţiile în care art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/20109 face trimitere expresă şi explicită la procedura reglementată de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, fără nici o altă distincţie, concluzia ce se impune este aceea că această trimitere include modalitatea de stabilire a despăgubirilor în condiţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin raportare la data întocmirii raportului de expertiză efectuat în procedura judiciară.
Interpretarea sistematică a prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 conduce la o astfel de concluzie, în condiţiile în care art. 25 reglementează modul de constituire a comisiei de experţi care va avea ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor, în condiţiile prescrise de art. 26.
Este întemeiată însă critica subsecventă referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, pentru considerentele ce urmează:
Faţă de caracterul explicit al normei legale sus-menţionate şi faţă de jurisprudenţa unitară a instanţei supreme care a configurat înţelesul acestei norme - în sensul că nu pot fi avute în vedere ofertele de vânzare, dat fiind inevitabila negociere a preţului; sintagma preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare şi nu ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mica publicitate din zonele locale privind imobilele de acelaşi fel în aceeaşi unitate administrativ-teritorială - nu pot fi validate concluziile unui raport de expertiză care vin să le nesocotească.
Faptul că această dispoziţie legală a primit, în aplicarea ei practică, o anumită interpretare nu putea fi ignorat de către instanţă, dată fiind nevoia de previzibilitate şi predictibilitate a jurisprudenţei, ca parte a procedurii echitabile.
S-a susţinut corect că aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 impunea ca datele din ofertele examinate să fie verificate şi prin prisma unor tranzacţii efective pentru a se putea stabili în acest mod în ce măsură respectivele oferte corespund realităţii pieţei imobiliare.
Sub aspectul datei în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate, hotărârea instanţei de apel este însă legală.
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calculul despăgubirilor se tine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel la data întocmirii raportului de expertiza.
Textul de lege prevede cu claritate şi fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experţii au a calcula şi instanţele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii, anume momentul „întocmirii raportului de expertiză”.
Acest text de lege, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, nu permite interpretului să stabilească un alt moment în raport cu care să se calculeze valoarea despăgubirilor pentru terenurile expropriate.
Instanţa de apel, în rejudecare, va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în acest sens fiind relevante toate înscrisurile care furnizează informaţii pertinente, cum ar fi preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare, orice alte relaţii care sunt compatibile normei legale incidente, din această perspectivă solicitarea de relaţii de la oricare alte instituţii ale statului - Camera Notarilor Publici, Cartea funciară, instituţiile fiscale etc. - cu atribuţii în evidenţa/înscrierea/impozitarea imobilelor de natura celui în litigiu, fiind pe deplin valorificabile.
Numai în măsura în care informaţiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experţii puteau apela la alte comparabile decât preţul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.
În operaţiunea de valorizare a probatoriului, inclusiv atunci când la dosarul cauzei există un raport de expertiză pentru care însăşi norma legală prescrie strict obiectivul de urmărit în evaluarea imobilului, instanţa fondului este obligată să-şi motiveze opinia, pentru a demonstra că expertiza, prin concluziile sale şi prin coroborarea cu înscrisurile ce o însoţesc, impune un raţionament precis şi pe deplin verificabil, nu simple aprecieri ale expertului/experţilor.
Expertiza însuşită de instanţele anterioare nu este, însă, însoţită de niciun document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări. Or, în absenţa acestei dovezi ataşate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare.
Pe de altă parte, în cercetarea judecătorească, sarcina probei revine în egală măsură pârâtului, sens în care acesta avea interesul şi obligaţia potrivit art. 1169 C. civ. să depună contractele menite să-i susţină punctul de vedere în disputa judiciară pendinte.
Cum prin hotărârea atacată nu s-a stabilit pe deplin situaţia de fapt a cauzei pendinte, raportul de expertiză judiciară nesocotind cu evidenţă dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, datele şi concluziile experţilor fiind nefundamentate, şi, drept consecinţă, de neacceptat.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi împotriva deciziei nr. 14 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5783/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5805/2013. Civil → |
|---|
