ICCJ. Decizia nr. 5783/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5783/2013

Dosar nr. 1226/63/2006**

Şedinţa publică din 12 decembrie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 03 iulie 2006, reclamanţii P.A.C., S.A., P.S.S. şi P.G.H. au chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova, solicitând anularea în parte a dispoziţiei nr. 10 874 din 27 iunie 2006 şi restituirea în întregime în natură a terenului situat în municipiul Craiova, în suprafaţă de 29 768, 75 m.p, cartier Valea Roşie.

S-a susţinut, în esenţă, că prin dispoziţia sus-menţionată s-a soluţionat notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi li s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, deşi o parte din terenul în litigiu este liber şi neafectat de utilităţi publice.

Prin sentinţa civilă nr. 650 din 22 octombrie 2007, Tribunalul Dolj a admis în parte contestaţia, a anulat în parte punctul 1 al dispoziţiei, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 5 160 m.p, individualizat pe schiţa anexă 1 la raportul de expertiză între punctele 12-2-3-4-5-6-7-8-9-10-12 şi a terenului în suprafaţă de 1 708 m.p, materializat pe schiţa anexă II la completarea la raportul de expertiză între punctele: 10-227-65-62-61-11-10, a menţinut celelalte dispoziţii.

Prin decizia civilă nr. 182 din 13 mai 2008, Curtea de Apel Craiova - Secţia I Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul reclamanţilor, a dispus schimbarea, în parte, a sentinţei, în sensul că, a restituit în natură, reclamanţilor, şi suprafaţa de 16 402 m.p. teren intravilan, situat în Craiova, ce face parte din parcela în suprafaţă de 2,29 ha identificată de expertul C.V. în schiţa anexă la raportul de expertiză depus în apel, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, a respins apelul pârâtei.

Prin decizia civilă nr. 5967 din 26 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtei, a casat decizia şi sentinţa şi, pe fond, a respins contestaţia, a respins recursul reclamanţilor.

Prin decizia civilă nr. 5619 din 30 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul P.S.S., a dispus anularea deciziei şi rejudecarea recursurilor.

Prin decizia civilă nr. 8022 din 11 noiembrie 2011, în rejudecare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis ambele recursuri, a dispus casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a constatat, în esenţă, că starea de fapt nu a fost complet lămurită sub aspectul temeiului de preluare a imobilului, dacă terenurile restituite în natură sunt deţinute de pârâtă şi în ce măsură suprafeţele propuse a fi acordate în compensare au fost solicitate a fi restituite de foştii proprietari.

Calitatea apelanţilor-reclamanţi de persoane îndreptăţite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, întinderea suprafeţei terenului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 (de 29 768,75 m.p) şi dreptul reclamanţilor de a contesta pe cale judiciară refuzul nejustificat al unităţii deţinătoare de a acorda teren în compensare pentru suprafeţele ce nu pot fi restituite în natură pe vechiul amplasament, au fost dezlegate irevocabil.

Prin decizia civilă nr. 22 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a admis apelurile reclamanţilor şi pârâţilor, a schimbat, în parte, sentinţa, în ceea ce priveşte întinderea şi amplasamentul terenului restituit în natură, în sensul că a restituit în natură următoarele suprafeţe de teren: 4 819,18 m.p, suprafaţă situată în Craiova, delimitată de punctele 159-167-168-176-175-177-172-170-165-162¹-161¹-160-159, respectiv parcelele A1+A2 din schiţa anexă F la raportul de expertiză, schiţă modificată de instanţă în sensul înserării punctului 161¹ între punctele 160-161 (la 1,5 m de punctul 161 şi respectiv la 19,29 m de punctul 160) şi a punctului 162¹ între 162-165 (la 1,5 m de punctul 162 şi respectiv la 41,12 m de punctul 165); 393,2 m.p, suprafaţă situată în Craiova, delimitată de punctele 191-190 ind.1-209 ind.1-40-44-192, 191, respectiv parcela A5 din aceeaşi schiţă, anexa F, astfel cum a fost modificată de instanţă în sensul inserării punctului 190 ind. 1 între punctele 191-190 (la 20 m de punctul 191 şi respectiv la 57,40 m de punctul 190) şi a punctului 209 ind. 1 între punctele 40-209 (la 20 m de punctul 40 şi respectiv la 3,40 m de punctul 209); 472 m.p, suprafaţă situată în Craiova, delimitată de punctele 184-183-185-186-187-188-184, respectiv parcela A4 (schiţa anexă C la raportul de expertiză); 2 291 m.p, suprafaţă situată în Craiova, delimitată de punctele 180-179-181-149-182-180, respectiv parcela A3, (schiţa anexă C la raportul de expertiză), a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere îndrumările date de instanţa supremă prin decizia de casare, procedând totodată la administrarea de noi probatorii, respectiv înscrisuri şi expertiză topometrică. La cererea reclamanţilor, în condiţiile în care apelanţii pârâţi nu au făcut propuneri pentru acordarea unor suprafeţe de teren în compensare, s-a solicitat expertului să individualizeze terenuri aflate domeniul public sau privat al municipiului Craiova, libere de construcţii şi elemente de sistematizare, cu valoare similară celui preluat abuziv, care ar putea fi restituite reclamanţilor, în compensare.

S-a pus în vedere părţilor să depună noi înscrisuri din care să rezulte modul de preluare a terenului, înscrisuri ce nu au fost însă depuse la dosarul cauzei.

S-a constatat astfel că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, fără titlu, în patrimoniul statului, situaţie în care sunt incidente, în principal, prevederile art. 2 alin. (1) lit. i), art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Curtea a apreciat că se impun a fi admise ambele apeluri pentru criticile ce vizează întinderea şi amplasamentul suprafeţelor de teren ce pot fi restituite în natură pe vechiul amplasament şi, respectiv, prin echivalent, pe calea compensării cu alte suprafeţe de teren, similare valoric.

În sensul Legii nr. 10/2001, sunt considerate libere terenurile care nu sunt ocupate de construcţii noi autorizate, cele care nu sunt afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunitare, respectiv căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.

Observându-se conţinutul şi concluziile raportului de expertiză, instanţa a apreciat ca fiind nefondată critica formulată de pârâţi, în sensul că întreaga suprafaţă de teren solicitată prin notificare ar fi ocupată de construcţii şi alte amenajări de utilitate publică.

Raportul de expertiză se coroborează cu planul de situaţie al imobilului întocmit de unitatea deţinătoare, din care rezultă că, la data întocmirii acestuia, nu existau pe vechiul amplasament alte construcţii sau amenajări decât cele identificate de expert. Conform expertizei, construcţiile, servituţile legale şi amenajările de utilitate publică nu afectează întreaga suprafaţă care a aparţinut autorului reclamanţilor.

Astfel fiind, este posibilă restituirea parţială, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în natură, pe vechiul amplasament, a unor suprafeţe de teren ce sunt libere în sensul legii. Astfel, potrivit raportului de expertiză topometrică efectuat în rejudecare, din vechiul amplasament al terenului preluat de la autorul reclamanţilor sunt libere trei parcele de teren, respectiv parcelele A1, A2 şi A5.

Cât priveşte cererea de restituire a bunului prin echivalent prin compensare, expertul a identificat şi propus spre restituire parcelele A3, A4 şi A6, parcele care au valori similare cu imobilul preluat. Conform constatărilor expertului, pentru aceste parcele calitatea de unitate deţinătoare o au pârâţii, întrucât aceste suprafeţe de teren fac parte din domeniul public al municipiului Craiova.

Curtea a reţinut totodată următoarele: parcelele A1 şi A2, potrivit raportului de expertiză iniţial, sunt parcele alăturate, acestea fiind despărţite doar de o alee lată de 6,5 m ce asigură accesul la bloc. La cererea reclamanţilor, formulată pe calea obiecţiunilor la raportul de expertiză, s-a cerut expertului să verifice solicitarea ca parcelele A1 şi A2 să fie restituite ca o suprafaţă compactă, iar accesul la bloc să se realizeze prin reamplasarea aleii de acces, pe cheltuiala apelanţilor-reclamanţi (aceştia depunând la dosar o declaraţie în formă autentică, prin care au arătat că sunt de acord să suporte cheltuielile pentru reamplasarea căii de acces şi a conductei de gaze, în vederea asigurării accesului la bloc), pe un nou traseu propus de expert. Prin răspunsul la obiecţiuni, expertul a învederat instanţei că este posibilă restituirea în natură a parcelelor A1 şi A2 ca o suprafaţă compactă prin reamplasarea aleii de acces la bloc, pe latura de vest a parcelei A1+A2; au fost precizate elementele necesare identificării parcelei A1+A2, fiind întocmită şi o schiţă detaliată în acest sens.

Referitor la cererea apelanţilor-reclamanţi de restituire compactă a parcelelor A1 şi A2, instanţa o apreciază ca fiind întemeiată şi posibilă, urmând ca cheltuielile pentru reamplasarea aleii de acces şi a conductei aeriene de gaz să fie suportate de aceştia. S-a apreciat că procedându-se astfel nu se aduce atingere intereselor terţilor, întrucât calea de acces este păstrată pe un amplasament care să permită exploatarea în continuare în bune condiţii a blocului pe care îl deserveşte. Totodată, conducta de gaze va fi repoziţionată astfel încât să permită utilizarea aleii de acces în aceleaşi condiţii în care este folosită în prezent.

În ceea ce priveşte întinderea suprafeţei parcelelor A1+A2 ce va fi restituită în natură, aceasta este de 4 819,18 m.p, şi nu 4 943 m.p cum a propus expertul, din două considerente: din suprafaţa de 4 943 m.p va fi exclusă de la restituirea în natură suprafaţa de 146 m.p (compusă din parcelele de 85 m.p, 48 m.p şi respectiv 13 m.p, bine individualizate în raportul de expertiză în schiţa anexă F de la fila 121). Potrivit constatărilor expertului (fila 65 şi 66), în partea de sud a parcelei A1+A2 o porţiune de teren constituie zonă de protecţie a conductei de termoficare. Dată fiind afectarea suprafeţei menţionate de o servitute legală, această suprafaţă nu poate fi restituită în natură, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Dată fiind utilitatea concretă a aleii de acces ce urmează a fi reamplasată (aceea de a deservi un bloc de locuinţe), instanţa a apreciat că se impune a fi menţinută lăţimea pe care aceasta o are în prezent, respectiv de 6,5 m, astfel cum rezultă din aceeaşi schiţă anexă F la raportul de expertiză. Sub acest aspect, instanţa a modificat propunerea făcută de expert prin răspunsul la obiecţiuni, în sensul că se va diminua suprafaţa totală a parcelelor A1+A2 cu încă 77,82 m.p necesari asigurării lăţimii de 6,5 m pentru aleea de acces.

În concluzie, suprafaţa totală a parcelelor A1+A2 care se restituie în natură măsoară 4 819,18 m.p. Identificarea acesteia este cea făcută de expert în schiţa anexă F, schiţă modificată de instanţă, în sensul că: între punctele 160 şi 161 a fost inserat punctul 161 ind. 1 situat la 1,5 m de punctul 161 şi, respectiv, la 19,29 m de punctul 160; între punctele 162 şi 165 a fost inserat punctul 162 ind. 1 situat la 1,5 m de punctul 162 şi, respectiv, la 41,12 m de punctul 165. În raport de modificările menţionate aduse suprafeţei parcelelor A1+A2, identificarea acestora pe schiţa întocmită de expert, este cea delimitată de punctele: 159-167-168-176-175-177-172-170-165-162 ind.1-161 ind.1-160-159.

Parcela A5 a fost identificată de expert prin raportul de expertiză ca având o întindere de 937 m.p. Prin răspunsul la obiecţiunile formulate de reclamanţi s-a învederat instanţei că dimensiunile acestei parcele, prin includerea şi a terenului aferent construcţiei C18, este de 1 513 m.p. S-a precizat însă, că imobilul construcţie C18 este o construcţie fixă, parte zidită, parte din tablă şi că: “are rol de protecţie a racordului termic existent în incinta sa. Starea ei este bună, având în vedere rolul său”. Faţă de constatările raportului de expertiză, este neîndoielnic faptul că nu poate fi restituit în natură terenul de sub construcţia C18 şi cel necesar bunei funcţionări a acesteia, întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei construcţii demontabile sau dezafectate.

Referitor la parcela A5, instanţa a apreciat că poate fi restituită în natură o suprafaţă de 393,2 m.p. Pentru a decide astfel s-a constatat că suprafaţa considerată liberă de expert, de 937 m.p, se învecinează pe latura de est cu lungimea construcţiei C18, între construcţie - pe toată lungimea sa - şi parcela A5 în varianta propusă de expert fiind o distanţa de numai circa 2 m, insuficientă pentru buna exploatare a construcţiei.

Suprafaţa de 393,2 m.p, apreciată liberă de instanţă din parcela A5, se învecinează cu construcţia C18 numai pe latura de sud a construcţiei, între construcţie şi suprafaţa ce va fi restituită fiind o distanţă de 3,40 m şi aceasta numai pe o lăţime a construcţiei de circa 3 m. Individualizarea suprafeţei de 393,2 m.p din parcela A5 este cea dată de punctele 191-190 ind.1-209 ind.1-40-44-192 -191 de pe schiţa anexă F la raportul de expertiză (respectiv la răspunsul la obiecţiuni), astfel cum această schiţă a fost modificată de instanţă prin înserarea punctului 190 ind. 1 între punctele 191 - 190 (la 20 m de punctul 191 şi respectiv la 57,40 m de punctul 190) şi a punctului 209 ind.1 între punctele 40 - 209 (la 20 m de punctul 40 şi, respectiv la 3,40 m de punctul 209).

Parcelele A3 ( în suprafaţă de 2 291 m.p) şi A4 (în suprafaţă de 472 m.p) au fost propuse de expert spre restituire în echivalent pe calea compensării. Individualizarea acestor parcele este făcută de expert în schiţa anexă C la raportul de expertiză. Observându-se constatările expertului, inserate în raportul de expertiză, la care apelanţii-pârâţi nu au formulat obiecţiuni, şi schiţa menţionată se constată că cele două parcele pot fi restituite apelanţilor-reclamanţi pe calea compensării, fiind terenuri libere în sensul Legii nr. 10/2001 (respectiv libere de construcţii şi amenajări de utilitate publică).

S-a solicitat apelanţilor-pârâţi, acordându-se mai multe termene de judecată în acest sens, să verifice dacă cele două parcele au făcut ori fac obiectul unor cereri de restituire formulate de foştii proprietari şi, în caz afirmativ, să se depună înscrisuri în acest sens şi referitoare la stadiul soluţionării unor astfel de cereri. Pentru a putea fi făcute aceste verificări au fost înaintate apelanţilor-pârâţi schiţele întocmite de expert, schiţe din care rezultă amplasamentul acestora. Răspunsul pârâţilor a fost în sensul că nu se poate verifica, întrucât nu există planurile de preluare pentru zona respectivă. Aceste planuri, dacă existau, trebuiau să fie deţinute de pârâţi.

Parcela A6, în suprafaţă de 8 390 m.p teren, solicitată în compensare, potrivit raportului de expertiză, este situată în incinta Grupului Şcolar E.. Expertul a precizat că, potrivit documentaţiei cadastrale din 08 mai 2007, în prezent acest teren este „amenajat ca spaţiu verde, având în centru o fântână arteziană (dezafectată)”. Această constatare a expertului nu a fost combătută de apelanţii-reclamanţi pe calea obiecţiunilor la raportul de expertiză.

În raport de destinaţia concretă dată suprafeţei de teren menţionate, instanţa a apreciat că acest teren nu este liber în sensul legii şi că, în consecinţă, nu poate fi acordat apelanţilor-reclamanţi ca teren în compensare.

În raport de cele expuse, a rezultat că suprafaţa totală de teren ce poate fi restituită în natură apelanţilor-reclamanţi (parte pe vechiul amplasament, parte pe calea compensării cu alte terenuri libere, similare din punct de vedere valoric, fiind situate la distanţă relativ mică de vechiul amplasament) este de 7 975,38 m.p. Întrucât terenul preluat de la autorul acestora şi pentru care s-a formulate notificare a avut suprafaţa de 29 768,75 m.p, apelanţilor-reclamanţi li se mai cuvin măsuri reparatorii în echivalent pentru diferenţa nerestituită, de 21 793,37 m.p teren.

Cu privire la terenul situat în Craiova, s-a reţinut ca din acest teren, în primul ciclu procesual, au fost restituite unele parcele în echivalent pe calea compensării. S-a dispus prin decizia de casare să se verifice calitatea pârâtei de unitate deţinătoare cu privire la acest teren. Potrivit raportului de expertiză, figurează intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate al apelanţilor-reclamanţi în temeiul sentinţei civile nr. 382/2008 a Tribunalului Dolj, definitivă şi irevocabilă, pentru o suprafaţă de 8 922 m.p. Pentru restul suprafeţei de teren, până la 5,6808 ha, este intabulat dreptul de proprietate cu titular Consiliul Local Craiova.

Pentru aceeaşi suprafaţă, din Craiova, există emise două titluri de proprietate, respectiv din 05 august 2009, în favoarea numitului D.V.G., pentru suprafaţa de 3,68 ha teren, şi din 12 august 2009, în favoarea numitului B.M.C., pentru suprafaţa de 2 ha teren. La data rejudecării apelurilor, apelanţii-pârâţi nu mai au calitatea de unitate deţinătoare pentru terenul din Craiova. Astfel fiind, nu poate fi acordată vreo suprafaţă de teren, apelanţilor-reclamanţi, pe calea compensării.

Împotriva deciziei civile nr. 22 din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă au formulat cerere de recurs la data de 27 mai 2013, reclamantul P.S.S. şi la data de 30 mai 2013, pârâţii Primăria municipiului Craiova şi Primarul municipiului Craiova, prin care au invocat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

În recursul reclamantului s-a susţinut ca instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii în ceea ce priveşte suprafaţa identificată în raportul de expertiză sub denumirea A5.

Instanţa de apel le-a restituit reclamanţilor din această parcelă suprafaţa de teren de 393,2 m.p. În raportul de expertiză iniţial această parcelă are 937 m.p iar în completarea la raportul de expertiză, se determină parcela A5 din perspectiva obiecţiunilor reclamanţilor (în sensul că au solicitat să fie inclusă şi suprafaţa de teren aferentă construcţiei notată C18). Această suprafaţă de teren face parte din vechiul amplasament al proprietăţii autorilor lor.

În completarea raportului de expertiză, expertul a identificat pe vechiul amplasament parcela A5 ca având suprafaţa totală de 1 513 m.p, însă instanţa de apel cu aplicarea greşit a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 a diminuat această suprafaţă de la 1 513 m.p (respectiv 937 m.p cât era în raportul iniţial), cu motivarea că parcela A5 în varianta iniţială propusă de expert se învecinează cu construcţia C18 pe „o distanţă de numai circa 2 m, insuficientă pentru buna exploatare a construcţiei".

Construcţia C18 este edificată fără autorizaţie, astfel cum rezultă din completarea raportului de expertiză: „construcţia C18 este edificată parţial din zidărie şi din tablă (confecţii metalice). Ea are rol de protecţie a racordului termic existent în incinta sa. Starea sa este bună având în vedere rolul său".

Greşit a reţinut instanţa de apel că este vorba de „buna exploatare a construcţiei" din moment ce construcţia edificată fără autorizaţie are doar rolul de a proteja un racord termic.

Fiind edificată fără autorizaţie trebuia să se facă aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi, în subsidiar, dacă această construcţie ar fi existat înainte de 1 ianuarie 1990, a art. 493 C. civ.

În ipoteza în care se pleacă de la ideea că pentru a se stabili caracterul liber al terenului nu are importanţă regimul juridic al construcţiei şi nici data edificării acesteia, ci numai faptul că în construcţie există un punct termic care deserveşte reţeaua de termoficare, aceasta fiind de utilitate publică, atunci trebuia să se restituie terenul de 1 513 m.p, mai puţin suprafaţa ocupată de construcţia C18, în orice caz trebuia restituită cel puţin parcela A5 din varianta iniţială la raportul de expertiză, care individualizează parcela A5 ca fiind în suprafaţă de 937 m.p, cu limită spre construcţia C18 la 2 metri, distanţă care reprezintă zona de siguranţă a liniei de termoficare şi a punctului termic.

Cu privire la suprafaţa de 8 390 m.p, identificată în raportul de expertiză ca fiind parcela A6 în imediata vecinătate a vechiului amplasament (tot în incinta Grupului Şcolar E.), instanţa a respins restituirea în natură prin compensare cu această suprafaţă, cu motivarea că expertul a precizat că potrivit documentaţiei cadastrale din 08 mai 2007, în prezent acest teren este amenajat ca spaţiu verde, având în centru o fântână arteziană (dezafectată). Această constatare a expertului nu a fost combătută de apelanţii-reclamanţi pe calea obiecţiunilor la raportul de expertiză, pentru simplul motiv că expertul nu a precizat nici în raportul iniţial şi nici în completarea la raportul de expertiză ca amenajarea terenului ca spaţiu verde ar rezulta din documentaţia cadastrală. Documentaţia cadastrală este la dosar şi în ea se menţionează în mod clar şi neechivoc cu privire la întreaga suprafaţă deţinută de Grupul Şcolar Industrial E. în care este inclusă suprafaţa din parcela A6 că terenul:" are categoria de folosinţă CC (curţi şi construcţii) şi cod grupa destinaţie TDI (teren situat în intravilan) şi se identifică prin următoarele puncte pe contur.

Ca atare, reclamanţii nu au formulat nici o obiecţiune pentru că, în documentaţia cadastrală, regimul juridic al terenului este menţionat ca fiind „curţi construcţii". Pe de altă parte, este adevărat că în pagina 7 din raportul iniţial expertul a menţionat "tot în apropierea vechiului amplasament, la vest de acesta, s-a mai identificat suprafaţa de teren notată cu A6 ce ar putea fi restituită în natură. Acesta se află în incinta Grupului Şcolar E. şi în urma consultaţiei documentaţiei cadastrale nr. 7851 din 08 mai 2007 rezultă că terenul aferent acestuia face parte din domeniul public al municipiului Craiova. În prezent, acest teren este amenajat ca spaţiu verde având în centru o fântână arteziană (dezafectata)". Ca atare, expertul a făcut trimitere la documentaţia cadastrală nr. 7851 din 08 mai 2007 ca reper pentru stabilirea regimului juridic al terenului (ca făcând parte din domeniul public al Municipiului Craiova), însă menţionează ca o constatare a sa proprie că terenul este amenajat ca spaţiu verde. Această constatare a expertului nu se poate substitui regimului juridic al terenului, a cărui stabilire se face prin prisma actelor normative şi al documentelor elaborate în executarea actelor normative. Terenul nu are categoria de spaţiu verde în sensul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor şi nici nu se circumscrie dispoziţiilor O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Destinaţia faptică aparentă a terenului nu are nici un fel de repercusiuni în privinţa regimului juridic concret al terenului care este conform PUG-ului şi documentaţiei cadastrale din 08 mai 2007, teren intravilan cu destinaţia „curţi construcţii" aflat în domeniul public al municipiului Craiova, aşa încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza 1 raportat la art. 1 din Legea nr. 10/2001. Neexistând un impediment legal din care să rezulte indisponibilitatea terenului, această suprafaţă de teren de 8 390 m.p trebuia restituită în natură.

În recursul pârâţilor, s-a susţinut ca instanţa de judecată a dispus restituirea în natură a parcelelor A1 şi A2 (4 819,18 m.p.), ce sunt despărţite între ele de o alee ce asigură accesul la blocul de locuinţe şi sunt traversate de conductă aeriană de gaze.

Hotărârea a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii, întrucât trebuia avute în vedere dispoziţiile pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 potrivit cărora "sintagma amenajări de utilitate publică are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, iar individualizarea acestor suprafeţe este atributul entităţii investite cu soluţionarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituţile legale, cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism."

Totodată, s-a susţinut că instanţa de judecată a solicitat relaţii cu privire la amplasamentele identificate şi pentru care s-a dispus restituirea în natură ca măsură compensatorie.

Autoritatea locală a solicitat relaţii suplimentare constând în schiţe cu dimensiuni şi vecinătăţi, dat fiind faptul că în zona identificată de către expert nu operase exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Aceste relaţii duceau la stabilirea regimului juridic al bunurilor atribuite în compensare, mai cu seamă în ceea ce priveşte calitatea de unitate deţinătoare, funcţie de care se apreciază şi dreptul de dispoziţie juridică, aşa cum este prevăzut de art. 860 şi următoarele C. civ. Entitatea învestită cu soluţionarea notificării poate dispune numai cu privire la bunurile sale. Acesta dovadă nu este făcută şi, de asemenea, nici regimul juridic al imobilului nu este stabilit, ceea ce echivalează cu o necercetare contencioasă cu privire la petitul privind compensarea, ceea ce conduce la casarea hotărârii.

Prin decizia recurată, instanţa dispune restituirea în natură către reclamanţi a unor suprafeţe de teren în compensare, situate în Craiova, identificate şi delimitate în raportul de expertiză, în situaţia în care, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (4), coroborat cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi cu prevederile H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil ".

Legea nr. 10/2001 instituie o procedură specială, administrativă şi judiciară, care circumstanţiază foarte clar procedura restituirii în natură, respectiv a acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin urmare, instanţa de judecată nu a avut în vedere prevederile Capitolului I pct. l lit. a), art. l pct. 1.7, art. 9 pct. 9.3 din H.G. nr. 250/2007, în sensul că măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri este lăsată ia aprecierea exclusivă a entităţii învestită cu soluţionarea notificării, în raport şi de existenţa unor eventuale bunuri în patrimoniul său. Posibilitatea acordării altor bunuri şi servicii de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării implică, în principal, o manifestare unilaterală de voinţă din partea entităţii, de a oferi, în sensul dispoziţiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 alte bunuri sau servicii. Existenţa terenurilor libere, confirmate de raportul de expertiză nu este de natură a justifica suplinirea acestei manifestări de voinţă a entităţii investite cu soluţionarea notificării, de către instanţa de judecată.

Instanţa de apel în mod eronat a atribuit în compensare terenuri care nu sunt identificate şi în listele anexă afişate la sediul Primăriei Municipiului Craiova, conform procedurii obligatorii instituită de prevederile Titlului I art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 209/2005 şi premergătoare procedurii de acordare a măsurilor reparatorii. Listele afişate la sediul autorităţii locale cu terenurile identificate din domeniul privat care pot fi acordate persoanelor îndreptăţite ce au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 şi care au optat pentru anumite amplasamente afişate, nu cuprind terenurile atribuite în compensare către reclamanţi.

Instanţa de judecată nu a avut în vedere faptul că, în cadrul procedurii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma compensării sunt obligatorii efectuarea unei expertize tehnice de evaluare sau a unor rapoarte de evaluare întocmite de către un expert evaluator - membru ANEVAR, în scopul evaluării imobilelor, a stabilirii valorii de piaţă a acestora pentru a se realiza echivalenţa valorică a bunurilor ce formează obiectul compensării. O astfel de măsură dispusă duce la diminuarea domeniului public/privat al municipiului Craiova, dezvoltarea localităţii şi realizarea investiţiilor fiind stopate în detrimentul colectivităţii. S-a solicitat astfel admiterea recursului, modificarea hotărârii şi, în fond, respingerea contestaţiei iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei cu rejudecare.

Recursurile sunt întemeiate şi vor fi admise, pentru următoarele considerente:

S-a reţinut corect că nu mai pot fi repuse în discuţie chestiunile legate de calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, întinderea suprafeţei terenului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, de 29 768,75 m.p, şi nici dreptul reclamanţilor de a contesta pe cale judiciară refuzul nejustificat al unităţii deţinătoare de a acorda teren în compensare pentru suprafeţele ce nu pot fi restituite în natură pe vechiul amplasament, dat fiind caracterul irevocabil al hotărârii instanţei supreme.

Pentru a răspunde punctual criticilor de nelegalitate formulate de părţi, este important să se reţină că, prin decizia civilă nr. 8022 din 11 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile formulate şi a dispus casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, constatând, în esenţă, că starea de fapt nu a fost complet lămurită sub aspectul temeiului de preluare a imobilului, dacă terenurile restituite în natură sunt deţinute de pârâtă şi în ce măsură suprafeţele propuse a fi acordate în compensare au fost solicitate a fi restituite de foştii proprietari.

Într-adevăr, în rejudecare, instanţa de apel a pus în vedere părţilor să depună noi înscrisuri din care să rezulte modul de preluare a terenului, dar, în lipsa acestora, instanţa s-a rezumat să constate că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, fără titlu, situaţie în care sunt incidente, în principal, prevederile art. 2 alin. (1) lit. i), art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001.

În condiţiile în care nu au fost clarificate chestiuni importante ce ţin de identificarea dispoziţiilor de drept substanţial ale Legii nr. 10/2001 aplicabile în cauză, nu se putea ajunge la o analiză judicioasă a criticilor din apel ce vizau întinderea şi amplasamentul suprafeţelor de teren ce puteau fi restituite în natură pe vechiul amplasament şi, respectiv, prin echivalent pe calea compensării cu alte suprafeţe de teren, similare valoric.

Dispoziţiile legale care au fost invocate de părţile cu interese contrare din dosar sunt şi cele la care instanţa de apel trebuia să se raporteze, rolul activ al acesteia neputând fi neglijat în condiţiile în care scopul final al judecăţii este aflarea adevărului şi pronunţarea unei hotărâri temeinice si legale, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corectă a legii, într-un termen rezonabil.

Sub un prim aspect, este de reţinut că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, prevăd că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.

În privinţa art. 10 şi 11 din lege, incidenţa unuia sau altuia dintre acestea, depindea de situaţia juridică a imobilului preluat în stăpânirea statului, astfel cum de altfel s-a şi stabilit în judecata precedentă în faţa instanţei supreme.

Dispoziţiile art. 10 din lege prescriau în termeni foarte clari condiţiile repunerii în situaţia anterioară în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi, şi anume:

(1) În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

(2) În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

(3) Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile.

Dispoziţiile art. 11 din lege prescriau de asemenea în termeni foarte clari condiţiile repunerii în situaţia anterioară pentru imobilele expropriate, şi anume:

(1) Imobilele expropriate şi ale căror construcţii edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispoziţiilor legale.

(2) În cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate parţial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcţiile rămase, iar pentru construcţiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

(3) În cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.

(4) În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Rezultă aşadar că forma de restituire - întinderea şi amplasamentul suprafeţelor de teren ce puteau fi restituite în natură pe vechiul amplasament şi, respectiv, prin echivalent pe calea compensării cu alte suprafeţe de teren, similare valoric - depindea de modalitatea în care imobilul proprietatea reclamanţilor a intrat în stăpânirea statului, respectiv de situaţia juridică a terenurilor oferite în compensare, obligaţia instanţei de apel fiind concretizată deja în acest sens în judecata anterioară.

Pentru ipoteza în care preluarea bunului s-a făcut în baza unui decret de expropriere, este incidentă norma specială, prioritară faţă de cea generală cuprinsă în art. 10, care se referă generic la imobilele preluate abuziv, în timp ce art. 11 este aplicabil exclusiv preluărilor abuzive în forma exproprierii.

Este, prin urmare, întemeiată critica de nelegalitate a pârâţilor, referitoare la restituirea în natură a parcelelor A1 şi A2, în suprafaţă compactă, faţă de dispoziţiile art. 9 din lege, respectiv situaţia concretă de fapt existentă în cauză - parcelele sunt despărţite între ele de o alee lată de 6,5 m ce asigură accesul la blocul de locuinţe şi sunt traversate de conductă aeriană de gaze.

Instanţa de apel nu a justificat prin considerente legale nici solicitarea reclamanţilor, formulată pe calea obiecţiunilor la raportul de expertiză - s-a cerut expertului să verifice ca parcelele A1 şi A2 să fie restituite ca o suprafaţă compactă, iar accesul la bloc să se realizeze prin reamplasarea aleii de acces, pe cheltuiala apelanţilor-reclamanţi, aceştia depunând la dosar o declaraţie în formă autentică, prin care au arătat că sunt de acord să suporte cheltuielile pentru reamplasarea căii de acces şi a conductei de gaze, în vederea asigurării accesului la bloc, pe un nou traseu propus de expert - şi nici răspunsul la obiecţiuni al expertului - care a învederat instanţei că este posibilă restituirea în natură a parcelelor A1 şi A2 ca o suprafaţă compactă prin reamplasarea aleii de acces la bloc.

Hotărârea a fost pronunţată şi cu greşita aplicare a dispoziţiile pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 care stipulează în termini clari că "sintagma amenajări de utilitate publică are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, iar individualizarea acestor suprafeţe este atributul entităţii investite cu soluţionarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituţile legale, cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism."

S-a susţinut corect, pe acest temei, de către pârâţi că finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 nu poate consta în restituirea în natură a unei suprafeţe de teren având afectaţiunea menţionată mai înainte, întrucât asemenea măsuri ar duce la situaţii de neconceput, de natura să rupă justul echilibru ce trebuie asigurat între interesele particulare ale foştilor proprietari ai imobilelor preluate abuziv şi interesele generale ale societăţii.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la amplasamentele identificate la solicitarea instanţei de apel şi pentru care s-a dispus restituirea în echivalent ca măsură compensatorie, criticile nu sunt întemeiate, întrucât nu mai pot fi repuse în discuţie chestiunile legate de dreptul reclamanţilor de a contesta pe cale judiciară refuzul nejustificat al unităţii deţinătoare de a acorda teren în compensare pentru suprafeţele ce nu pot fi restituite în natură pe vechiul amplasament, dat fiind caracterul irevocabil al hotărârii instanţei supreme.

Jurisprudenţa instanţelor de judecata a statuat in mod constant ca persoana îndreptăţită este în drept să solicite, iar instanţele de judecată sunt abilitate să verifice motivele pentru care entitatea deţinătoare refuză atribuirea de bunuri în compensare, inclusiv motivele pentru care anumite bunuri - uneori identificate chiar de către persoana îndreptăţită ca fiind disponibile - nu sunt înscrise în tabelul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din lege.

S-a apreciat astfel ca, măsura compensării nu este lăsată la aprecierea discreţionară a entităţii deţinătoare ci, dimpotrivă, aceasta este obligată ca atunci când deţine bunuri disponibile să le înscrie în tabelul mai sus arătat şi să le ofere, în compensare, persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii.

Criticile referitoare la necesitatea stabilirii cu precizie a regimului juridic al bunurilor atribuite în compensare, funcţie de care se apreciază şi dreptul de dispoziţie juridică, sunt întemeiate cât timp instanţa de apel nu a fost preocupată să motiveze sub acest aspect soluţiile propuse, deşi o astfel de obligaţie i se stabilise în mod expres de instanţa supremă.

Nu pot fi primite susţinerile pârâţilor referitoare la restituirea în natură către reclamanţi a unor suprafeţe de teren în compensare, situate în Craiova, prin raportarea acestei situaţii la dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil ", în mod evident neincidente în cauză.

Recurenţii-pârâţi au criticat în mod întemeiat decizia instanţei de apel, din perspectiva faptului că aceasta nu a fost preocupată ca, în cadrul procedurii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma compensării, referirea la expertizele tehnice de evaluare - în contextul în care acestea au fost întocmite de către un expert evaluator, membru ANEVAR - să se facă după rigoarea normei de drept incidente referitoare la echivalenţa valorică a bunurilor ce formează obiectul compensării, aspect ce impunea o motivare corespunzătoare.

Prin urmare, instanţa de trimitere va proceda la identificarea cu claritate a terenurilor pe care le va atribui în compensare reclamanţilor, va statua cu privire la regimul juridic actual al acestora şi va arăta explicit considerentele de fapt şi de drept pentru care a apreciat, inclusiv din punct de vedere valoric, că se impune a le fi atribuite reclamanţilor în compensarea celui preluat de stat şi care nu mai poate fi retrocedat în natură.

Cât priveşte recursul reclamantului s-a susţinut ca instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii în ceea ce priveşte suprafaţa identificată în raportul de expertiză sub denumirea A5.

S-a stabilit că această suprafaţă de teren face parte din vechiul amplasament al proprietăţii autorilor reclamanţilor.

Critica este întemeiată, întrucât, din perspectiva situaţiei de fapt, au rezultat aspecte ce se impuneau a fi clarificate, pentru a fi coerente, după cum urmează: iniţial, parcela A5 a fost identificată de expert prin raportul de expertiză ca având o întindere de 937 m.p; prin răspunsul la obiecţiuni, formulate chiar de către reclamanţi care învederau instanţei că dimensiunile acestei parcele este mai mare, de 1 513 m.p, s-a constatat că este neîndoielnic faptul că nu poate fi restituit în natură terenul de sub construcţia C18 şi cel necesar bunei funcţionări a acesteia, concluzia instanţei fiind aceea că poate fi restituită în natură doar suprafaţa de teren de 393,2 m.p.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa era chemată să clarifice situaţia construcţiei C18 pentru ca numai astfel se putea identifica una sau alta din ipotezele prescrise de lege, respectiv cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate sau situaţia construcţiilor neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile.

Critica referitoare la suprafaţa de 8 390 m.p, identificată în raportul de expertiză ca fiind parcela A6 în imediata vecinătate a vechiului amplasament, din incinta Grupului Şcolar E., cu referire la care instanţa a respins restituirea prin echivalent, cu motivarea că expertul a precizat că acest teren este amenajat ca spaţiu verde, având în centru o fântână arteziană (dezafectată), este întemeiată.

Documentaţia cadastrală existentă la dosar atestă faptul că întreaga suprafaţă de teren deţinută de Grupul Şcolar Industrial E., în care este inclusă parcela A6 " are categoria de folosinţă CC (curţi şi construcţii) şi cod grupa destinaţie TDI (teren situat în intravilan), respectiv că terenul aferent acestuia face parte din domeniul public al municipiului Craiova.

Constatarea expertului nu se poate substitui însă regimului juridic al terenului, a cărui stabilire se face prin prisma actelor normative şi al documentelor elaborate în executarea acestora. Aşadar, instanţa trebuia să identifice dispoziţia legală incidentă în cauză în contextual legii speciale şi a normelor metodologice de aplicare a acesteia, respectiv să aibă în vedere legislaţia privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor şi a celor privind protecţia mediului, pentru a clarifica situaţia juridică a respectivului teren.

Se va avea în vedere şi faptul că măsura compensării cu un alt imobil nu reprezintă o restituire în natură a imobilului notificat, cum eronat s-a susţinut în cauză, contrar prevederilor exprese ale legii, ci doar o alternativă prevăzută de lege pentru reparaţia în echivalent.

Cum instanţa de apel nu s-a preocupat să asigure premisa unei judecaţi concrete si efective in recurs - dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. prescriu condiţia existentei unor împrejurări de fapt pe deplin stabilite, în măsura sa asigure cercetarea tuturor criticilor de nelegalitate din recurs - Înalta Curte va admite recursurile în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) şi art. 314 C. proc. civ., va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamantul P.S.S. şi pârâţii Primăria municipiului Craiova, prin primar şi Primarul municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 22 din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 5782/2013. Civil. Acţiune în declararea...		ICCJ. Decizia nr. 5787/2013. Civil. Expropriere. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 5760/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 5782/2013. Civil. Acţiune în declararea simulatiei. Recurs ICCJ. Decizia nr. 5787/2013. Civil. Expropriere. Recurs ICCJ. Decizia nr. 5805/2013. Civil