ICCJ. Decizia nr. 594/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 594/2013
Dosar nr. 1508/1/2012
Şedinţa publică din 8 februarie 2013
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 29 august 2003 sub nr. 6111/2003, reclamantul L.R.I. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Găeşti şi a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a terenului intravilan în suprafaţă de 4,25 ha, situat în comuna Petreşti, jud. Dâmboviţa, precizând că este unicul moştenitor al defuncţilor săi părinţi - proprietari ai terenului, L.I. (decedat la 21 martie 1962) şi L.G. (decedată la 15 decembrie 1978).
A învederat reclamantul că, în această calitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, în termen legal a notificat-o pe pârâtă, solicitând restituirea în natură sau prin echivalent a terenului menţionat, care a fost preluat în mod abuziv de către stat în anul 1949 de la părinţii săi.
În continuare, s-a precizat că prin Decizia nr. 78 din 25 iulie 2003 pârâta a respins cererea sa, motivând că terenul solicitat nu face obiectul Legii nr. 10/2001 şi că nu a fost dovedit dreptul de proprietate asupra acestuia, situaţie în care a recurs la formularea prezentei contestaţii.
Ulterior, în temeiul art. 57 C. proc. civ., L.R.I. a solicitat introducerea în cauză a Agenţiei Domeniilor Statului pentru considerentul că din suprafaţa de teren de 4,25 ha solicitată prin acţiune, S.C A. SA deţine numai 15.106 mp, diferenţa fiind deţinută de pârâta Agenţia Domniilor Statului.
Prin acţiuni conexe, reclamantul a solicitat şi restituirea altor bunuri preluate abuziv de stat, respectiv conacul cu 13 camere, terenul de 1,5 ha, casa cu 2 camere şi dependinţe.
În cauză, în baza art. 164 C. proc. civ., s-a dispus conexarea la prezenta cauză, a Dosarelor nr. 6112/2003, 6113/2003, 6114/2003, 6115/2003, 6116/2003, 6117/2003, ce aveau ca obiect acţiunile pentru restituirea celorlalte bunuri preluate abuziv de stat şi anume: casa tip conac cu 13 camere, terenul în suprafaţă de 1,5 ha, casa cu 2 camere, 7 coteţe, fanarul, pătulul de porumb şi grajdul de animale.
În dovedirea acţiunii, s-au propus înscrisuri şi s-au efectuat expertize topo şi construcţii prin care s-au identificat terenul din litigiu şi construcţiile situate pe acest teren.
Pârâta Agenţia Domeniilor Statului a formulat întâmpinare în temeiul art. 115 C. proc. civ., prin care a invocat excepţia prematurităţii şi cea a inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, deoarece reclamantul a depus la 13 iunie 2005 notificare privind restituirea imobilului teren în suprafaţă de 4,25 ha, la care pârâta nu a răspuns. Pe de altă parte, pârâta a susţinut că terenul din litigiu face parte din categoria terenurilor agricole al căror regim juridic a fost reglementat prin Legea nr. 18/1991.
Prin Sentinţa civilă nr. 1009 din 10 octombrie 2005, Tribunalul Dâmboviţa a respins excepţiile invocate de pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, a admis acţiunile conexe formulate de reclamantul L.R.I. împotriva pârâtelor SC A. Găeşti SA şi Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, a anulat deciziile de respingere a notificărilor nr. 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83 din 25 iulie 2003 şi, în consecinţă, a dispus restituirea în natură a următoarelor bunuri: casa tip conac cu 13 camere şi terenul în suprafaţă de 4,25 ha, din care s-a scăzut suprafaţa totală de 3,703,46 mp aferentă construcţiilor, identificată conform raportului de expertiză întocmit de expert E.A.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 3.703, 46 mp. teren aferent construcţiilor ca şi pentru construcţiile demolate: casa cu 2 camere, 7 coteţe, fânar, pătulul de porumb şi grajd animale.
Cu privire la excepţia de prematuritate invocată, instanţa a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece notificările au fost adresate pârâtei SC A. SA Găeşti în calitate de unitate deţinătoare, aceasta emiţând şi dispoziţiile de respingere, contestate de petent în cauza de faţă.
Şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii s-a reţinut că nu este întemeiată, pentru considerentul că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul şi construcţiile solicitate prin notificări sunt situate în intravilanul satului Coada Izvorului, conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că în mod greşit pârâta SC A. Găeşti SA a respins notificările reclamantului prin care acesta solicitase restituirea imobilelor preluate în mod abuziv.
S-a constatat că reclamantul a produs dovezi prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că aceste imobile au aparţinut autorilor săi, de la care au fost preluate abuziv de stat, conform copiilor de pe extrasele din tablourile cu bunurile atribuite către „Gostat" Dâmboviţa din anul 1950 şi a procesului verbal încheiat în 1949.
Prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză s-au identificat terenurile aferente construcţiilor, precum şi cele care sunt libere, iar în privinţa construcţiilor s-a constatat că mai există doar imobilul conac, restul imobilelor fiind demolate.
În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, prima instanţă a admis acţiunea, a dispus anularea dispoziţiilor de respingere a notificărilor emise de pârâta SC A. SA Găeşti, întrucât în cauză s-a făcut dovada că imobilele au fost preluate abuziv de stat şi că acestea au aparţinut autorilor reclamantului.
Pentru terenurile afectate de construcţii (ce nu pot fi restituite în natură) s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (2), iar pentru construcţiile demolate - casa cu 2 camere, 7 coteţe, fanar, pătulul porumb şi grajd animale, instanţa a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 11 din Legea nr. 10/2001.
În temeiul art. 9 din Legea nr. 10/2001, instanţa a dispus restituirea în natură a conacului şi terenului în suprafaţă de 4,25 ha, din care s-a scăzut suprafaţa de 3.703,46 mp aferentă construcţiilor, identificată conform raportului de expertiză efectuat de expert E.A.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul L.R.I. şi pârâtele Administraţia Domeniilor Statului şi SC A. SA Găeşti, fiecare dintre apelanţi aducând sentinţei, din perspectiva propriei poziţii procesuale, critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 104 din 28 martie 2008, Curtea de Apel Ploieşti a respins apelul declarat de reclamantul L.R.l. şi de Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti şi a admis apelul declarat de pârâta SC A. Găeşti SA, prin lichidator C.A.I.; prin aceeaşi decizie, instanţa de apel a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul apelantei SC A. Găeşti SA, formulată de intervenienta SC F.I. DML SRL Bucureşti, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamantul L.R.I. de către Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, a terenului în suprafaţă totală de 24,073 mp, situat în comuna Petreşti, sat Coada Izvorului, jud. Dâmboviţa, compus din lotul nr. 1 în suprafaţă de 8.528 mp, lotul nr. 2 în suprafaţă de 13.020 mp şi lotul nr. 3 în suprafaţă de 2.525 m., identificate în raportul de expertiză întocmit de expert M.C.D. şi schiţa anexă la raport.
De asemenea, s-a dispus restituirea în natură către acelaşi reclamant a L.R.I. de către SC A. Găeşti SA, a terenului în suprafeţei de 755 mp identificată în schiţa anexă la raportul de expertiză M.C.D., a casei tip conac cu treisprezece camere şi wc, situate pe acest teren, notate cu simbolurile 42 şi 43 pe aceeaşi schiţă anexă la raport.
Totodată, Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea reclamantului pentru restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 17.459 mp din aceeaşi localitate, proprietatea intervenientei SC R.G.I. SRL Petreşti, pentru acest teren, stabilindu-se dreptul reclamantului la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor, drept pentru care a fost recunoscut şi pentru construcţiile demolate: o casă cu două camere, un grajd animale, şapte coteţe, un pătul porumb, un fânar; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei; apelantul reclamant L.R.I. a fost obligat să plătească cheltuieli de judecată către pârâta SC A. Găeşti în sumă de 500 RON reprezentând onorariu expert, iar către intervenienta accesorie SC F.I. DML SRL Bucureşti 500 RON cu acelaşi titlu, reprezentând cheltuielile suportate de aceasta cu onorariu de expert.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel au formulat recurs atât L.R.l. cât şi Agenţia Domeniilor Statului, recurenta din urmă prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 8796 din 28 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă de şi proprietatea intelectuală, a admis recursurile declarate de ambii recurenţi, dispunând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că prin cele 7 notificări succesive transmise în perioada iulie-noiembrie 2001 către Agenţia Domeniilor Statului, reclamantul L.R.l. a solicitat restituirea în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 4,25 ha situat în comuna Petreşti, satul Coada Izvorului, judeţul Dâmboviţa şi a construcţiilor constând în conacul cu 13 camere amplasat pe o suprafaţă de teren de 1,5 ha, casa cu 2 camere, grajdul pentru animale, pătulul de porumb, fânarul, şapte coteţe (fila 152 dosar nr. 6111/2003).
Prin adresa nr. 41109 din 25 aprilie 2002, Agenţia Domeniilor Statului a comunicat reclamantului că respectivele notificări împreună cu documentaţia ce le însoţea au fost trimise către S.C A. Găeşti, dată fiind calitatea acesteia de unitate deţinătoare a imobilelor solicitate.
Învestită în această modalitate cu soluţionarea notificărilor, S.C A. S.A. a emis un număr de 7 decizii (nr. 77- 83/2003) prin care acestea au fost respinse cu motivarea comună că reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor cerute, iar în ce priveşte terenul în suprafaţă de 4,25 ha, că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Referitor la majoritatea construcţiilor, s-a motivat că acestea nu se aflau în posesia sa, iar pentru conacul cu 13 camere şi terenul aferent în suprafaţă de 1,5 ha nu au fost depuse schiţe cadastrale în termenul prevăzut de lege.
L.R.I. a contestat toate cele 7 decizii emise de intimata SC A. SA, cauzele fiind conexate. În dovedirea dreptului de proprietate al autorilor săi (L.I. şi L.G.M.), reclamantul a depus la dosar procesul-verbal din 22 mai 1949 încheiat de reprezentanţii Ocolului agricol Găeşti, respectiv copia în extras emisă de Arhivele Naţionale - Direcţia arhivelor naţionale istorice centrale reprezentând „Tabloul bunurilor atribuite Gostat Dâmboviţa", procesul-verbal din 6 martie 1949 încheiat de Primarul comunei Petreşti, judeţul Dâmboviţa, administratorul şi delegatul PMR şi membrul comisiei interimare cu ocazia preluării bunurilor mobile şi imobile foste proprietatea ing. L.
De asemenea, s-a constatat că reclamantul a dovedit cu certificatul de moştenitor nr. 441/1979 emis de notariatul de stat al sectorului 3 Bucureşti, respectiv certificatul de calitate de moştenitor nr. 14/2002 emis de B.N.P. T.O.D. că este unicul moştenitor al părinţilor săi, L.G.M. şi L.I.
Din cuprinsul înscrisurilor menţionate s-a apreciat că, în speţă, în mod corect au reţinut instanţele că reclamantul a probat în condiţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, respectiv art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, dreptul de proprietate al autorului său L.I. asupra imobilelor pentru care s-au formulat notificările, respectiv art. 23.1 lit. b) vizând calitatea de moştenitor a reclamantului şi art. 23.1 lit. c) din normele metodologice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă.
Pe de altă parte, din procesul-verbal de preluare din 22 mai 1949 a rezultat că de la L.l. s-au preluat 50 ha de teren din care 46 ha arabil, 1,5 ha grădini, 1,5 ha conac, 1 ha pomi.
Având în vedere dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi expertiza tehnică efectuată în cauză de ing. E.A., instanţa supremă a concluzionat că din nicio probă administrată nu rezultă însă categoria acestui teren la data preluării abuzive pentru a verifica apărarea constantă a Agenţiei Domeniilor Statului în sensul că pentru terenul în litigiu, raportat la data preluării, erau incidente dispoziţiile Legii nr. 18/1991.
În acest sens, instanţa de casare a apreciat că se impune atât suplimentarea raportului de expertiză cât şi completarea probatoriului şi cu alte dovezi, respectiv istoric de rol fiscal sau, eventual extras de pe registrul agricol, cu atât mai mult cu cât chiar în raportul de expertiză topografică efectuat în apel de expertul tehnic M.C.D. s-a precizat că din actele prezentate de reclamant, la momentul deposedării nu toată suprafaţa de 4,25 ha situată în prezent în intravilan avea categoria de folosinţă curţi-construcţii, ci doar cea 1,50 ha aferentă conacului şi construcţiilor anexe, iar în procesul de modernizare a fermei Petreşti derulat în perioada 1976-1980, întregul teren a trecut la categoria de folosinţă curţi-construcţii.
S-a considerat că stabilirea categoriei de folosinţă a terenului din cauză la data preluării în 1949 apare necesară pentru a determina legea reparatorie aplicabilă şi totodată pentru a verifica apărarea Agenţiei Domeniilor Statului în sensul ca erau incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În schimb, critica formulată de Agenţia Domeniilor Statului potrivit căreia nu i-au fost comunicate expertizele tehnice efectuate în cauză şi, din acest motiv, nu a putut formula obiecţiuni (fiind astfel lipsită de dreptul la apărare), a fost respinsă, întrucât textul de la art. 209 C. proc. civ. obligă expertul să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, dar nu prevede vreo obligaţie pentru instanţa de judecată de a comunica raportul de expertiză.
Instanţa de recurs a mai observat că din actele şi lucrările cauzei a rezultat că expertiza a fost depusă cu respectarea termenului prevăzut de art. 209 C. proc. civ.; însă, întrucât la termenul din 08 iunie 2007, când a fost depusă lucrarea, reprezentantul Agenţiei Domeniilor Statului a lipsit, instanţa, în considerarea art. 129 C. proc. civ., a amânat judecata tocmai pentru ca şi recurenta să ia cunoştinţă de raportul de expertiză. Deşi legal citată, Agenţia Domeniilor Statului nu s-a prezentat la niciun termen în faţa instanţei de apel pentru a-şi susţine şi argumenta apărările şi, prin urmare, s-a apreciat că dezinteresul Agenţiei Domeniilor Statului faţă de derularea judecăţii în apel cu atât mai mult cu cât avea şi calitatea de apelantă, îi este în exclusivitate imputabil, astfel că, aceasta se află în poziţia de a-şi invoca propria culpă referitor la pretinsa încălcare a dreptului său la apărare.
Pe de altă parte, instanţa supremă a mai reţinut că din observarea schiţei la raportul de expertiză M.C.D. rezultă că pe loturile 1, 2 şi 3 despre care s-a specificat că sunt în proprietatea Agenţiei Domeniilor Statului, este menţionată existenţa şi a altor loturi, cum ar fi: pe lotul 1 în suprafaţă de 8.785 mp se află amplasate şi lotul nr. 6 în suprafaţă de 22 mp, precum şi lotul nr. 7 în suprafaţă de 124 mp proprietatea S.C R.G.I. SRL; pe lotul nr. 2 în suprafaţă de 13.020 mp apare şi lotul nr. 5 în suprafaţă de 1.625 mp deţinut tot de S.C R.G.I. SRL, cât şi o cale de acces.
Din această perspectivă, instanţa de casare a considerat că este justificată critica recurentei Agenţia Domeniilor Statului potrivit căreia amplasamentul terenului atribuit reclamantului nu este clar delimitat, astfel că nu este posibilă identificarea precisă a terenului ce urmează a fi restituit şi întinderea acestuia, respectiv parcela şi categoria de folosinţă; prin urmare, s-a apreciat că şi din acest punct de vedere se impune completarea expertizei tehnice.
În schimb, Înalta Curte a reţinut că nu poate fi primită critica vizând prematuritatea acţiunii întrucât împrejurarea că recurenta nu a răspuns la notificare în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 îi este imputabilă şi această omisiune echivalează cu un refuz de soluţionare şi deschide notificatorului calea de a-şi valorifica injustiţie dreptul pretins.
Referitor la criticile formulate de reclamantul-recurent L.R.I., instanţa de recurs a reţinut că acesta a învederat că intervenienta accesorie S.C F.I. SRL nu a solicitat terenul cumpărat prin actul de adjudecare nr. 2/2006 pretins de recurent, ci doar o zonă de protecţie de 2 m în jurul clădirilor edificate de către S.C A. SRL şi achiziţionat de către intervenienta. Mai mult, acest teren dobândit de către intervenienta S.C F.I. SRL a fost înstrăinat către S.C R.G.I. SRL şi, prin urmare, instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut.
Prin urmare, această critică a fost înlăturată ca nefondată.
Astfel, s-a constatat că prin cererea de intervenţie în interesul S.C A. Găeşti S.A., intervenienta S.C F.I. SRL a învederat că prin actul de adjudecare din 9 iunie 2005 a dobândit de la S.C A. Găeşti S.A., societate aflată în procedura insolvenţei, lotul S1 în suprafaţă de 1.820 mp cu nr. cadastral 774 din activul „Ferma P.", situată în satul Coada Izvorului, comuna Petreşti, judeţul Dâmboviţa, lotul S2 cu nr. cadastral 775 în suprafaţă de 743 mp, lotul S4 cu nr. cadastral 774 reprezentând teren de 74.941 mp şi construcţiile amplasate pe aceste terenuri. În cererea de intervenţie accesorie, S.C F.I. SRL, a invocat pe de o parte, că în cauză erau incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât reclamantul solicitase restituirea a 4,25 ha teren agricol, că o parte din acest teren nu a fost niciodată proprietatea autorilor săi şi că pe respectivul teren nu au fost amplasate construcţiile revendicate şi ulterior demolate, pentru a se putea face aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Pe cale de consecinţă, intervenienta a solicitat respingerea cererilor formulate de L.R.I. cu privire la restituirea suprafeţelor de teren ce nu sunt aferente construcţiilor preluate de la autorii săi.
Or, prin decizia criticată, instanţa de apel a admis cererea de intervenţie accesorie şi, în consecinţă a respins solicitarea reclamantului pentru restituirea în natură a suprafeţei de 17.459 mp, proprietatea intervenientei S.C R.G.I. SRL Petreşti dobânditoarea activelor din „actul de adjudecare" din 9 iunie 2005, înstrăinate acesteia de către intervenienta S.C F.I. SRL.
Din cele expuse, Înalta Curte a reţinut că instanţa a soluţionat cererea de intervenţie în limitele sesizării.
Pe de altă parte, instanţa de casare a mai reţinut că deşi recurentul reclamant a învederat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv şi că în procesul-verbal de preluare nu s-a indicat temeiul juridic al respectivei măsuri, în mod greşit a fost invocat textul art. 21 din Legea nr. 10/2001 întrucât, deşi la data notificării imobilul în litigiu se afla în proprietatea S.C A. Găeşti S.A. (societate comercială cu capital de stat conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 7 2049 din 18 decembrie 1997), aceasta a intrat în insolvenţă, iar prin actul de adjudecare din 9 iunie 2005 parte din terenul solicitat de reclamant, aşa cum deja s-a evidenţiat, a fost înstrăinată intervenientei S.C F.I. SRL care, la rândul său, a vândut-o către S.C R.G.I. SRL.
S-a menţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că recurentul-reclamant nu a solicitat în prezenta acţiune desfiinţarea contractelor de înstrăinare şi, prin urmare, cât timp respectivul teren nu se află în proprietatea S.C A. Găeşti S.A., iar menţionatele contracte sunt în vigoare, instanţa nu putea dispune restituirea în natură a acestui teren aflat în proprietatea privată a altor persoane.
Pe de altă parte, deşi în expunerea recursului reclamantul a susţinut că pe rolul Tribunalului Dâmboviţa exista cererea sa de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2/2006, nu a prezentat o dovadă a modului de finalizare a acelui litigiu şi prin urmare, s-a considerat că nu există temei legal pentru ca S.C Agroindustrială Găeşti SA să poată fi obligată să retrocedeze terenul în dispută, din moment ce nu s-a probat că ar fi revenit în patrimoniul acesteia.
În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 49 alin. (3) C. proc. civ. în sensul că prin luarea în considerare de către instanţă a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2/2006 cererea de intervenţie accesorie a fost transformată într-o intervenţie în interes propriu, critica s-a apreciat ca fiind neîntemeiată.
În acest sens, s-a constatat că la termenul din 10 februarie 2006, în prezenţa reclamantului-apelant L.R.I., reprezentantul acestuia a fost de acord cu admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulată de S.C F.I. SRL (fila 43 dosar nr. 403/2006), iar cu ocazia dezbaterii în fond a apelului, nu a solicitat respingerea ei şi nu a pretins existenţa unui interes propriu al intervenientei.
De altfel, s-a considerat că este de necontestat că prin actul de adjudecare nr. 295 din 9 iunie 2005 adoptat în cadrul unei licitaţii organizate în procedura de lichidare a activelor S.C A. S.A, suprafaţa de teren de 8.200 mp (solicitată de reclamant) a devenit proprietatea intervenientei accesorii S.C F.I. SRL (filele 30-32 dosar nr. 403/2006).
însă, astfel cum deja s-a arătat, actul de adjudecare nu a fost desfiinţat, după cum nu s-a probat nici că înstrăinarea făcută de S.C F.I. SRL a imobilului adjudecat către S.C R.G.I. SRL ar fi fost desfiinţată.
În schimb, instanţa de casare a apreciat a fi corectă susţinerea recurentului potrivit căreia expertiza tehnică efectuată în apel nu a avut în vedere„actul de adjudecare" din 9 iunie 2005 prin care imobilul în litigiu a fost dobândit în parte de intervenienta S.C F.I. SRL, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 3460 din 24 iunie 2006 prin care acelaşi imobil a fost transmis către S.C R.G.I. SRL, înscris ce nu a fost depus la dosar.
În raport cu această constatare, instanţa de recurs a statuat că în cauză situaţia de fapt nu a fost corect stabilită, astfel încât ambele recursuri au fost admise şi, în consecinţă, s-a dispus casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
În rejudecare, instanţa de apel în baza dispoziţiilor art. 315 coroborate cu prevederile art. 295 C. proc. civ. a dispus completarea probatoriilor cu înscrisuri şi expertiză topo, cea din urmă probă având ca obiectiv să stabilească (potrivit înscrisurilor deja existente ale cauzei, precum şi în urma cercetării evidenţelor aflate la nivelul Primăriei Petreşti, respectiv, istoric de rol fiscal şi extras de pe Registrul Agricol etc), regimului juridic al terenului în litigiu la momentul preluării (anul 1949), urmând să precizeze dacă acesta era situat în extravilanul sau intravilanul localităţii, respectiv ce categorie de folosinţă avea. Totodată, ţinând cont de actul de adjudecare nr. 295 din 9 iunie 2005, de contractul de vânzare-cumpărare nr. 2/2006 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 3460 din 24 iunie 2006, pe baza constatărilor la faţa locului şi a actelor s-a solicitat expertului să identifice amplasamentul terenului aflat în proprietatea A.D.S. ce urmează a fi restituit reclamantului, întinderea acestuia, numărul parcelei şi categoria de folosinţă, având în vedere considerentele deciziei de casare a Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie. unde se precizează că pe loturile 1, 2 şi 3 despre care s-a specificat că sunt în proprietatea ADS, era menţionată existenţa şi a altor loturi.
Deşi legal citată pentru apelanta SC A. Găeşti SA s-a prezentat lichidatorul C.A., la termenul din 12 ianuarie 2011 (fila 22 dosar apel), iar ulterior aceasta nu şi-a mai trimis reprezentant în instanţă. În ceea ce priveşte pe apelanta A.D.S. instanţa a reţinut că în apel, după casare aceasta nu şi-a trimis reprezentant în instanţă şi după ce a fost citată la mai multe termene consecutiv, la data de 16 martie 2011, s-a făcut aplicarea, în ceea ce o priveşte, a dispoziţiilor art. 153 alin. l, teza a Ii-a coroborat cu art. 861 C. proc. civ., având în vedere menţiunea de pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu această parte (fila 37 dosar apel).
Prin decizia civilă nr. 174 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia I civilă apelurile formulate de reclamant şi pârâta A.D.S. au fost respinse ca nefondate, iar apelul pârâtei SC A. Găeşti SA a fost admis,fiind admisă şi cererea de intervenţie accesorie formulată SC F.I. DML SRL în interesul apelantei SC A. Găeşti SA; sentinţa apelată a fost schimbată în parte, astfel că s-a dispus obligarea pârâtei ADS la restituirea în natură către reclamant a suprafeţei de teren de 24.470 mp situat în comuna Petreşti, sat Coada Izvorului, jud. Dâmboviţa, compus din suprafeţele de teren identificate prin raportul de expertiză efectuat de expert B.L.; s-a dispus obligarea SC A. Găeşti SA la restituirea în natură către reclamant a suprafeţei de teren de 746 mp (S 3 în schiţa anexă la raport) şi a casei tip conac alcătuită din 13 camere şi WC (C 25 şi C 26 în schiţa anexă la raport); s-a respins cererea reclamantului privind restituirea în natură a suprafeţei de teren de 17.284 mp situat în comuna Petreşti, sat Coada Izvorului, jud. Dâmboviţa, stabilindu-se dreptul reclamantului la despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru această suprafaţă de teren ca şi pentru construcţiile demolate: casă cu 2 camere, un grajd animale, 7 coteţe, un patul porumb şi un fanar; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În ce priveşte apelul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului instanţa de apel a reţinut că apelanta a criticat greşita respingere a excepţiei prematurităţii acţiunii (întrucât nu a răspuns la notificare) şi cea a inadmisibilităţii acesteia, dat fiind faptul că pentru terenul în litigiu erau incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la prematuritatea acţiunii, instanţa de apel a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare nr. 8796 din 28 octombrie 2009 a statuat că această excepţie nu poate fi primită, dezlegare ce este intrată în puterea lucrului judecat.
Cu privire la cea de-a doua excepţie însă, prin decizia instanţei de recurs, s-a stabilit că este necesar a se stabili categoria de folosinţă a terenului în litigiu la data preluării - 1949, pentru a se putea determina legea reparatorie aplicabilă şi pentru a verifica susţinerile apelantei A.D.S. din acest punct de vedere (incidenţa Legii nr. 18/1991).
Prin raportul de expertiză efectuat de ing. B.L. (în apel, după casare), pe baza descrierilor din procesul verbal din 6 martie 1948 s-a identificat fosta proprietate L. în perimetrul ABCDEFGHUJKLMNOPRSTUVA în suprafaţă de 42.500 mp, precizându-se că întregul imobil s-a aflat în administrarea G.A.C., ulterior I.A.S., iar după 1990 tot patrimoniul I.A.S. a fost preluat de SC A. Găeşti SA în baza Legii nr. 15/1990. în acest context, expertul a stabilit că terenul în discuţie, conform PUG, se afla în intravilanul statului Coada Izvorului, UTR 1.
Pe de altă parte, din adresa nr. 6156 din 19 octombrie 2011 emisă de Primăria comunei Petreşti, Curtea de apel a reţinut că nu s-a schimbat categoria de folosinţă a terenului în litigiu din anul 1949, al preluării prin Decretul nr. 83/1949 şi până în prezent, teren care actualmente figurează în intravilanul satului Coada Izvorului, comuna Petreşti (prin urmare, fără a i se schimba regimul său juridic).
În consecinţă, faţă de cele anterior menţionate instanţa de apel a reţinut că întreaga suprafaţă de teren de 4,25 ha aparţinând familiei L. se afla în intravilanul localităţii, atât la data preluării abuzive, cât şi la momentul notificării.
În această situaţie, instanţa de apel a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care criticile A.D.S. vizând inadmisibilitatea acţiunii au fost înlăturate ca neîntemeiate.
Referitor la apelurile declarate de reclamant şi pârâta SC A. Găeşti SA, având în vedere că acestea au vizat nemulţumiri ale părţilor cu privire la întinderea suprafeţei de teren ce s-a dispus a fi restituită în natură de prima instanţă, precum şi la individualizarea acesteia, instanţa de apel le-a analizat concomitent, răspunzând prin considerente comune criticilor formulate.
Astfel, s-a reţinut că prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada că reclamantul a solicitat A.D.S., în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului de 4,25 ha din comuna Petreşti, sat. Coada Izvorului, judeţul Dâmboviţa, precum şi a construcţiilor constând în: conac cu 13 camere, casă cu 2 camere, grajd pentru animale, patul de porumb, fanar şi 7 coteţe.
Cele şapte notificări au fost înaintate de A.D.S. către SC A. Găeşti SA indicată drept unitate deţinătoare, iar prin Deciziile 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83/2003 (contestate în cauza de faţă) au fost respinse cu motivarea că reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate asupra lor, că majoritatea construcţiilor nu se aflau în posesia emitentei; pentru conacul cu 13 camere şi terenul aferent de 1,5 ha, SC A. SA a reţinut că nu au fost depuse schiţele cadastrale în termen legal, iar pentru terenul de 4,25 ha notificarea a fost respinsă pentru considerentul că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin decizia instanţei de casare însă, au fost reluate concluziile reţinute de instanţele anterioare în primul ciclu procesual, respectiv faptul că reclamantul a probat calitatea sa de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, dreptul de proprietate al autorului său L.I. asupra bunurilor solicitate prin intermediul notificărilor, precum şi preluarea abuzivă a acestor bunuri.
În ceea ce priveşte categoria de folosinţă a terenului solicitat de reclamant, astfel cum deja s-a reţinut în apelul declarate de pârâta ADS, s-a făcut dovada în cauză că acesta, atât la momentul preluării (anul 1949), cât şi la acela al formulării notificării (2001) acesta se afla în intravilanul localităţii, situaţie în care rezultă cu prisosinţă că îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat ing. B.L. a rezultat că suprafaţa de teren de 4,25 ha ce a aparţinut autorului reclamantului este identificată în prezent astfel: 8.480 mp în proprietatea intervenientei SC R.G.I. SRL (din care S1 = 1.820 mp, reprezentând terenul aferent construcţiilor C 27, 28, 29, S2 = 743 mp - drum de acces şi S4, S4/1 = 5.917 mp - teren aferent construcţiilor C 23, 24, 30, 31, 32, 33? 34, 35); în administrarea A.D.S. se găseşte suprafaţa de 24.470 mp (alcătuită din S5 = 2.527mp, S6 =13.227 mp şi S7=8.716mp), iar la SC A. Găeşti SA se află suprafaţa de 8.804 mp reprezentând S3 = 746 mp - teren aferent conacului (C25) şi unui WC (C26), precum şi suprafeţele S4/2 - 7.662 mp şi S4/3 = 1.142 (ambele libere de construcţii, adjudecate şi indisponibilizate).
Curtea de apel a constatat că prin dispoziţiile art. 1, 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001 se acordă prevalentă restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dar prin prevederile art. 10 şi 11 sunt reglementate situaţiile de excepţie în care o atare măsură nu este posibilă şi urmează a se proceda la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În ceea ce priveşte terenul de 24.470 mp aflat în administrarea A.D.S., instanţa de apel a constatat că se impune măsura restituirii în natură având în vedere caracterul abuziv al preluării, faptul că terenul este liber şi împrejurarea că îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 (nefiind incidente dispoziţiile art. 8 care trimit la Legea nr. 18/1991).
S-a constatat însă că pârâta SC A. Găeşti SA. poate fi obligată la restituire doar a suprafeţei de 746 mp teren aferent conacului şi WC-ului, precum şi a acestor două construcţii.
Referitor la celelalte două suprafeţe S4/2 = 7.662 mp şi S4/3= 1.142 mp, deşi s-a arătat de expert că acestea sunt în proprietatea SC A. Găeşti SA şi ar putea fi restituite în natură (fiind însă adjudecate şi indisponibilizate), instanţa de apel a înlăturat această concluzie a expertului pentru următoarele argumentele:
Din cuprinsul actului de adjudecare nr. 295 din 9 iunie 2005 întocmit cu ocazia licitaţiei organizate în cadrul procedurii de lichidare a activelor SC A. Găeşti SA, a rezultat că o serie de construcţii şi suprafeţe de teren (printre care se numără şi cele două terenuri menţionate) au fost adjudecate de intervenienta SC F.I. DML SRL.
Ulterior licitaţiei finalizate prin actul de adjudecare încheiat între SC A. Găeşti SA şi SC F.I. DML SRL, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 2 din 31 ianuarie 2006 în cuprinsul căruia s-au specificat suprafeţele înstrăinate, precizându-se în privinţa acestor două parcele (dezmembrate din lotul cu numărul cadastral provizoriu 777) care au fost obţinute la licitaţie şi pentru care s-a achitat preţul stabilit, că urmează a fi indisponibilizate până la soluţionarea irevocabilă a dosarului în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1009 din 10 octombrie 2005 a Tribunalului Dâmboviţa (respectiv, a cauzei de faţă).
În consecinţă, instanţa de apel a apreciat din cuprinsul datelor anterior expuse că aceste terenuri, deşi nu au făcut obiectul contractului nr. 2/31 ianuarie 2006, au fost adjudecate de către intervenienta de la SC A. Găeşti SA prin actul de adjudecare nr. 295/9 iunie 2005 în cadrul licitaţiei din 9 iunie 2005; o atare concluzie este confirmată atât de actul în discuţie (care face menţiunea că s-a adjudecat lotul 777 - din care s-au dezmembrat ulterior cele 2 loturi), cât şi de expertiza topo efectuată în cauză, care indică aceleaşi două terenuri ca fiind adjudecate.
Curtea de apel a reţinut că potrivit art. 516 C. proc. civ. prin actul de adjudecare, proprietatea unui imobil care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar, text care determină şi efectele pe care actul de adjudecare le produce.
Prin urmare, s-a apreciat că în baza actului de adjudecare a avut loc transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu de la pârâta SC A. Găeşti SA la intervenienta SC F.I. DML SRL şi chiar dacă ulterior nu s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare pentru acest teren între aceste două societăţi, o atare împrejurare este lipsită de relevanţă întrucât,ca urmare a adjudecării, a operat transferul dreptului de proprietate.
În atare situaţie, terenul menţionat nu se mai află în proprietatea SC A. Găeşti SA, în timp ce actul de adjudecare nu a fost anulat, astfel că nu se poate dispune restituirea acestuia în natură către reclamant.
S-a constatat că aceeaşi este situaţia şi pentru terenurile S1 - 1.820 mp, S4/1 - 5.917 mp şi S2 - 743 mp dobândite ulterior de SC R.G.I. SRL de la intervenienta SC F.I. DML SRL Bucureşti în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 3460 din 26 iulie 2006. în privinţa acestor terenuri, prin decizia de casare s-a stabilit că în condiţiile în care nu s-a solicitat desfiinţarea contractelor de înstrăinare (acestea fiind în vigoare), rezultă că terenurile ce fac obiectul contractului nu se mai află în proprietatea SC A. Găeşti SA, caz în care nu se poate dispune restituirea lor în natură întrucât sunt în proprietatea unor terţi.
Din înscrisurile depuse la dosar (încheierile de şedinţă din 2 februarie 2011 şi 16 martie 2011) instanţa de apel a mai reţinut că deşi s-a formulat o acţiune având ca obiect anularea contractului de vânzare cumpărare, judecata acesteia a fost suspendată până la soluţionarea cauzei de faţă, ceea ce înseamnă că, în prezent, toate actele de înstrăinare întocmite în faza de lichidare a SC A. Găeşti SA (actul de adjudecare şi cele două contracte de vânzare cumpărare) se bucură de prezumţia de legalitate.
Întrucât suprafaţa de teren de 17.284 mp ce a făcut obiectul acestor înscrisuri (din care 8.480 mp reprezentând S1 .820 mp, S4/1- 5.917 mp şi S2-743 mp aparţinând SC R.G.I. SRL, conform contractului 3460/2006 şi 8.804 mp reprezentând S4/2-7.662mp şi S4/3-1.142 mp aparţinând SC F.I. D.M.L. SRL conform actului de adjudecare) nu se mai află în patrimoniul fostei unităţi deţinătoare, respectiv SC A. Găeşti SA, ci în proprietatea altor persoane, instanţa de apel a constatat că nu se poate dispune restituirea lor în natură, constatând dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri în condiţiile legii speciale) pentru acesta şi pentru construcţiile demolate, care nu mai există.
Reţinând însă că suprafaţa de 746 mp aferentă construcţiei conac (C25) şi WC - ului (C26), precum şi cele două construcţii menţionate, se află în posesia unităţii deţinătoare (SC A. Găeşti SA), Curtea de apel a dispus restituirea în natură a acestora către reclamant, motiv pentru a fost admisă cererea împotriva acestei pârâte sub acest aspect.
În termen legal, împotriva acestei decizii au promovat apel reclamantul L.R.l. şi pârâta Administraţia Domeniilor Statului.
Recurentul reclamant, prin recursul său, s-a prevalat de motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând, pe de o parte, că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbându-i natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic, iar pe de altă parte, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În debutul memoriului de recurs, recurentul reia prezentarea situaţiei de fapt, iar în dezvoltarea criticii întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., referitor la actul de adjudecare încheiat în cadrul procesului de reorganizare al intimatei pârâte SC A. SA, se învederează că instanţa de apel a interpretat greşit acest act, schimbându-i natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic.
În cursul procedurii de insolvenţă, judecătorul sindic ţinând seama de solicitările formulate de către recurentul pricinii (L.R.D.) potrivit Legii nr. 10/2001, a dispus indisponibilizarea acestor bunuri.
Cererea de reorganizare a societăţii A. Găeşti, aflată la momentul respectiv pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, s-a soluţionat în paralel cu acest dosar.
În cadrul acestui dosar, recurentul a formulat cerere de intervenţie, solictând indisponibilizarea bunurilor solicitate prin notificări; cererea sa a fost admisă de Tribunalul Dâmboviţa, iar bunurile solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost indisponibilizate prin încheierea pronunţată la data de 24 februarie 2005 ce se află la dosarul cauzei.
Bunurile înstrăinate de către SC A. Găeşti SRL către SC F.I. SRL fac obiectul contractului nr. 2 din 31 ianuarie 2006; acesta reprezintă actul de adjudecare în sensul prevederilor art. 516 C. proc. civ., iar nu contractul nr. 295 din 9 iunie 2005, cel din urmă contract fiind contestat în cadrul procesului nr. 415/2003. În plus, mai arată recurentul, bunurile solicitate de autorul său nu au făcut obiectul înscrierii în cartea funciară potrivit dispoziţiilor art. 517 C. proc. civ. pentru ca instanţa să se raporteze la aceste texte de lege.
Pe de altă parte, contractul nr. 2 din 31 ianuarie 2006 a fost semnat la aproape trei luni de la pronunţarea sentinţei din cauza de faţă (10 octombrie 2005), astfel încât la momentul perfectării lui, bunurile solicitate de reclamantul L. erau deja restituite în natură acestuia prin sentinţa pronunţată de Tribunal, în acelaşi timp, acest contract a fost perfectat în condiţiile în care terenurile solicitate potrivit Legii nr. 10/2001 erau deja indisponibilizate prin încheierea pronunţată de judecătorul sindic la data de 24 februarie 2005.
Se mai arată de către recurent că pe rolul Tribunalului Dâmboviţa se găseşte o cerere de anulare a acestui contract de vânzare cumpărare (Dosarul 1403/2006) cauză ce a fost suspendată până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului de faţă, soluţie menţinută şi de Curtea de Apel în urma recursului promovat împotriva încheierii de suspendare.
În opinia recurentului, bunurile preluate de la L.R.I. nu se aflau într-o situaţie de exceptare de la restituirea în natură dintre cele prevăzute de art. 10 sau 11 din Legea nr. 10/2001, ci dimpotrivă, situaţia de fapt a cauzei impunea soluţia restituirii în natură.
Instanţa de apel trebuia să ţină seama de dispoziţiile art. 21 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 1, 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora bunurile deţinute de o societate comercială la care statul este acţionar majoritar se restituie în natură foştilor proprietari.
Totodată, dispoziţiile art. 21 alin. (1) din lege are semnificaţii juridice multiple, respectiv: indisponibilizează imobilele notificate şi constituie un obstacol pentru derularea altor proceduri legale prin care s-ar fi tins la înstrăinarea imobilului către alte persoane; ca atare, în ce priveşte aceste bunuri sunt înlăturate de la aplicare prevederile Legii nr. 64/1995 sau ale Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare; indisponibilizarea este operantă cu începere de la data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară; ea are drept scop primordial îndeplinirea obligaţiei de restituire în natură către adevăratul proprietar; în cazul în care unitatea deţinătoare este regie autonomă, societate sau companie naţională, societate comercială la care statul sau o autoritare a administraţiei publice centrale ori locale este acţionar sau asociat majoritar ori organizaţie cooperatistă sau orice altă persoană juridică de drept public şi restituirea în natură este posibilă potrivit legii, această măsură este obligatorie, obligaţia legală de restituire prevalând asupra oricărei alte opţiuni a deţinătorului bunului imobil solicitat.
Recurentul invocă şi prevederile art. 10 alin (2) din Legea nr. 10/2001, iar în aplicarea acestui text, se învederează că terenurile pe care se află construcţii edificate de statul socialist în perioada 1949-1990 este în suprafaţa de 1.080 mp (cea aferentă construcţiilor realizate de SC A. Găeşti pe terenul ce a aparţinut autorilor recurentului); pe de altă parte, legea prevede că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile; or, mai arată recurentul, pentru niciuna dintre construcţiile edificate de statul socialist nu există autorizaţie de construire; totodată, înstrăinarea sau schimbarea destinaţiei imobilului a cărui restituire în natură s-a solicitat nu este posibilă din cauza afectării acestuia unei amenajări de utilitate publică; această interdicţie subzistă însă pe o perioadă de 5 ani, calculată cu începere de la data emiterii deciziei/dispoziţiei de acordare de măsuri reparatorii în echivalent.
În consecinţă, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului său, schimbarea în parte a sentinţei apelate, iar pe fond, să se dispună restituirea în natură a bunurilor preluate autorilor săi în anul 1949 fără titlu şi restituirea prin echivalent a construcţiilor demolate precum şi a suprafeţei de 1.080 mp teren.
Recurenta pârâtă Agenţia Domeniilor Statului, în susţinerea recursului său, s-a prevalat de dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta învederează că instanţa de apel nu a dispus comunicarea completării raportului de expertiză topo efectuată de expertul B.L. pentru a lua la cunoştinţă de concluziile acestuia şi pentru a formula eventuale obiecţiuni, cu atât mai mult cu cât în dispozitivul hotărârii atacate este indicat acest raport de expertiză; în acelaşi sens, recurenta invocă dispoziţiile art. 86 C. proc. civ. care prevăd comunicarea din oficiu de către instanţă a cererilor şi a tuturor actelor de procedură efectuate în cauză.
În aceste condiţii, recurenta a fost privată de dreptul său de apărare, drept ce constituie una dintre garanţiile procesuale ale unui proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Se mai arată de recurentă că era imperios necesară comunicarea raportului de expertiză pentru ca direcţia de specialitate din cadrul ADS să verifice existenţa terenului în evidenţele sale.
În aceste condiţii, în mod nelegal instanţa de apel a dispus obligarea sa la restituirea în natură către reclamantul L.R.I. de către Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti a terenului în suprafaţa totală de 24.470 mp, situată în corn. Petreşti, sat Coada Izvorului, jud. Dâmboviţa fără să cunoască şi punctul de vedere al recurentei pârâte, bazându-se tocmai pe concluziile raportului de expertiză întocmit de expert B.L., prin încălcarea dreptului său la apărare şi a principiul contradictorialităţii.
Recurenta învederează că principiul contradictorialităţii este cea care îngăduie părţilor din proces să participe în mod activ şi egal la prezentarea, argumentarea şi dovedirea drepturilor lor în cursul desfăşurării procesului, mai precis să discute şi să combată susţinerile făcute de fiecare dintre ele, să îşi exprime opinia asupra iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
În acest sens, invocă şi dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. din conţinutul cărora rezultă că judecătorul trebuie să respecte el însuşi principiul contradictorialităţii şi celelalte principii ale procesului civil.
Deţinerea suprafeţei de teren de 24.470 mp de către recurentă la care a fost obligată să o restituie în natură reclamantului a fost reţinută pe baza concluziilor raportului de expertiză fără ca recurenta să îşi spună punctul de vedere cu privire la această lucrare şi fără a confirma existenţa acestui teren în patrimoniul său; în consecinţă, recurenta consideră că decizia instanţei de apel este nemotivată, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motiv de desfiinţare a hotărârii.
În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta învederează că potrivit informaţiilor primite de la direcţia de specialitate din subordinea sa, rezultă faptul că petentul nu a făcut dovada preluării abuzive în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; deşi prin notificare s-a susţinut că terenul a fost predat cu Decretul nr. 83/1949, nu s-a depus la dosar înscrisul respectiv.
Mai mult, din procesele verbale încheiate în data de 6 martie 1949 şi în data de 12 mai 1949, rezultă o neconcordanţă în ce priveşte suprafeţele de teren şi totodată, în aceste procese verbale se menţionează „teren arabil" în timp ce în notificare s-a specificat „teren intravilan".
Recurenta mai susţine că reclamantul nu a făcut nici dovada dreptului de proprietate în condiţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, modificările şi completările ulterioare, în sensul că nu a fost depus la dosar niciun contract de vânzare-cumpărare, testament, extras de carte funciară sau istoric de rol fiscal.
Intimata intervenientă SC R.G.I. SRL a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale ambilor recurenţi, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant şi admiterea recursului formulat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului; s-au anexat întâmpinării copia parţială a titlului de proprietate nr. 06575 din 15 octombrie 2002 emis de Comisia judeţeană Dâmboviţa pentru reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului L.I.R. pentru 40 ha teren pe raza comunei Petreşti, sat Coada Izvorului, jud. Dâmboviţa., precum şi a unei adrese emise de apărătorul intervenientei către Primăria comunei Petreşti pentru comunicarea unui istoric de rol fiscal al terenului intravilan deţinut de autorii reclamantului L.I.R. în anul 1949, conform extrasului din Registrul agricol, solicitarea privind şi comunicarea unui asemenea extras de pe Registrul agricol; relaţiile solicitate au fost comunicate intervenientei de către Primăria corn. Petreşti, potrivit înscrisurilor de la filele 142 - 151 dosar recurs; s-a mai depus o fişă ECRIS a soluţiei pronunţate de prima instanţă în Dosar nr. 1629/232/2009 privind soluţionarea unei plângeri formulate în baza Legii nr. 247/2005 împotriva Hotărârii nr. 193/2007/3IC din 7 aprilie 2009 cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 30,66 ha teren păşune, pe raza comunei Moroieni, jud. Dâmboviţa, copia contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3460 din 26 iulie 2006 la BNP B., jud. Dâmboviţa, încheiat între intimata intervenientă SC R.G.I. SRL şi SC F.I. DML SRL, a actului de adjudecare din 9 iunie 2005 în favoarea SC F.I. SRL şi a contractului de vânzare cumpărare nr. 3 din 25 noiembrie 2004 încheiat între SC A. Găeşti SA şi SC F.I. DML SRL, încheierea de intabulare nr. 12618 din 13 iulie 2005 în CF nr. 389, în favoarea SC F.I. SRL pentru suprafaţa de 30.000 mp teren arabil intravilan, dobândit prin cumpărare de la S.G. prin contractul autentificat sub nr. 1467 din 6 iunie 2005 de BNP G.D., Găeşti, jud. Dâmboviţa (fila 139 dosar recurs).
La rândul său, recurentul reclamant a depus la dosar înscrisurile enumerate în opisul de la fila 108 dosar recurs, precizând că actul de vânzare cumpărare depus la termenul din 2 noiembrie 2012 la dosar de către intimata SC R.G.I. SRL nu este exemplarul care se regăseşte în dosarul de faliment al SC A. Găeşti SRL, sens în care depune acelaşi contract autentificat însă sub nr. 2 din 31 ianuarie 2006 de judecătorul sindic în Dosarul nr. 415/F/2003, potrivit art. 30 alin. (1) şi (2) rap. la art. 11 lit. j) din Legea nr. 64/1995, republicată ş.a.
Ambii recurenţi au depus la dosar concluzii scrise.
Recursurile formulate sunt nefondate, potrivit celor ce urmează.
Având în vedere efectele pe care fiecare dintre motivele de recurs formulate de părţi le-ar genera, dacă acestea ar fi găsite întemeiate, Înalta Curte va analiza cu prioritate recursul formulat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului, întrucât aceasta a dezvoltat nu doar motive de modificare a deciziei recurate (precum reclamantul), ci şi motive de casare (art. 304 pct. 5), iar în eventualul concurs dintre acestea, cele de casare le absorb pe cele de modificare, sens în care dispune art. 312 alin. (3) teza finală C. proc. civ.
Astfel, într-o primă critică, recurenta pârâtă ADS a invocat încălcarea dreptului său la apărare, a principiului contradictorialităţii şi a dreptului său convenţional la un proces echitabil (art. 6 din Convenţia europeană) decurgând din omisiunea instanţei de apel de comunicare a completării raportului de expertiză topo efectuat de expert B.L., probă pe care instanţa de apel a avut-o în vedere la pronunţare deciziei, sens în care a şi explicitat dispoziţiile din dispozitivul deciziei prin referire la aceasta.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că raportul de expertiză topo efectuat de expert B.L., probă administrată în considerarea celor stabilite în sarcina instanţei de rejudecare prin decizia de casare, aşadar, cu respectarea art. 315 C. proc. civ., a fost depus în dosarul instanţei de apel la data de 9 septembrie 2011 (fila 100 dosar apel), aşadar, cu mai mult de cele 5 zile stabilite prin dispoziţiile art. 209 C. proc. civ., în condiţiile în care termenul de judecată următor era fixat la data de 28 septembrie 2011.
În consecinţă, termenul procedural pentru depunerea lucrării fiind respectat, la 28 septembrie 2011 părţile cauzei se aflau la termenul de discutare a eventualelor obiecţiuni la acesta, astfel cum dispune art. 212 alin. (2) C. proc. civ., legea instituind acest interval tocmai pentru a da posibilitatea părţilor de a fi luat cunoştinţă de expertiză până la termen.
La termenul din 28 septembrie 2011 însă, pârâta Agenţia Domeniilor Statului nu a fost prezentă în instanţă, după cum nici nu a formulat a dosar vreo cerere de amânare a cauzei prin care să învedereze eventuala sa imposibilitate de a formula obiecţiuni la raportul de expertiză la termen; pe de altă parte, nici la termenul ulterior celui din 28 septembrie 2011, respectiv cel din 12 octombrie 2011, apelanta pârâtă ADS nici prin reprezentantul său legal în instanţă (întrucât aceasta a lipsit şi la acest termen), nici printr-o petiţie depusă la dosar, nu a invocat vreun motiv de nulitate dintre cele susţinute prin motivele de recurs.
Totodată, Înalta Curte constată că pentru momentul procesual analizat (administrarea probelor) nu sunt incidente prevederile art. 86 alin. 1 C. proc. civ., astfel cum recurenta susţine, obligaţia comunicării din oficiu a actelor de procedură statuată prin acest text, privind cererile şi actele de procedură corespunzătoare momentului iniţial al sesizării instanţei; în acelaşi timp, art. 129 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte în sarcina părţilor că acestea au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului; de asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ. şi să îşi probeze pretenţiile şi apărările.
În plus, şi dacă s-ar considera că art. 86 alin. (1) este incident şi pentru momentele procesuale ulterioare sesizării instanţei, se constată că această normă este instituită în interesul părţii căreia, prin ipoteză, nu i-au fost comunicate actele de procedură ale cauzei sau faţă de care a fost săvârşită o neregularitate procedurală; or, încălcarea unei norme de ordine privată (pentru situaţia actelor de procedură ulterioare sesizării instanţei) nu atrage decât o nulitatea (virtuală) relativă, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.; or, nulitatea relativă nu poate fi susţinută decât în condiţiile art. 108 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., respectiv de partea care are interesul invocării sancţiunii şi numai la prima zi de înfăţişare ce a urmat celei la care s-a produs eventuala neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond; în caz contrar, această neregularitate procedurală se acoperă, partea vătămată prin această eventuală neregularitate fiind decăzută din dreptul de a invoca nulitatea, ceea ce se reţine şi în cazul recurentei ADS, date fiind cele deja arătat cu privire la conduita sa de la termenul următor celui din 28 septembrie 2011, anume, cel din 12 octombrie 2011.
Ca atare, Înalta Curte constată, similar soluţiei din decizia de casare, că recurenta intimată ADS se află în aceeaşi situaţie de a-şi invoca propria culpă pentru susţinerea acestei pretinse neregularităţi, astfel că, motivul de recurs dezvoltat pe temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmează a fi înlăturat ca nefondat; principiul rolului activ al instanţei (invocat de recurentă prin referirea la prevederile art. 129 C. proc. civ.) îşi găseşte limitarea legală, procedurală în principiul disponibilităţii părţilor, unele aspecte ale acestei din urmă reguli fundamentale a procesului civil fiind analizate în cele anterior redate.
Pe de altă parte, situaţia de fapt în ce priveşte calitatea recurentei pârâte de unitate deţinătoare a terenului în suprafaţă de 24.470 mp din totalul celor 4,25 ha solicitate de recurentul reclamant prin notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi, ulterior, în baza Legii nr. 247/2005 (şi la a cărui restituire în natură a fost obligată pârâta), a fost deja confirmată în primul ciclu procesual (fiind un aspect intrat deja sub puterea lucrului judecat), prin decizia instanţei de casare stabilindu-se, în principal, obligaţia instanţei de rejudecare de a lămuri regimul juridic al terenului în ce priveşte apartenenţa acestuia la categoria de folosinţă intravilan sau extravilan la momentul preluării lui din patrimoniul autorilor reclamantului (1949), fiind reţinut deja că la momentul formulării notificărilor acesta se afla în intravilan; această dezlegare ţinea de aprecierea incidenţei în cauză a impedimentului stabilirii măsurilor reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, întrucât dacă terenul se afla la data preluării în extravilan, măsurile reparatorii nu puteau fi obţinute decât în condiţiile Legii nr. 18/1991, sens în care art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 prevede în mod expres, ceea ce a constituit o apărare constantă a pârâtei ADS; în plus, s-a mai reţinut şi că amplasamentul terenului restituit în natură nu este clar delimitat, astfel că prin decizia de casare s-a stabilit că probatoriul cauzei urmează a fi completat, în rejudecare, şi din acest punct de vedere.
Ca atare, prin raportul de expertiză topo efectuat în etapa rejudecării, instanţa de apel a lămurit situaţia de fapt a cauzei şi din acest punct de vedere; în aceste condiţii, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut că în cuprinsul lucrării s-a concluzionat că terenul în litigiu, fosta proprietate L.I., identificat pe baza descrierilor din procesul verbal din 6,03,1949 unde bunurile preluate de la „conacul moşier inginer L." erau constituite din: „ 4 ha teren în jurul conacului şi 0,25 ha grădina pomi în incinta conacului" şi construcţiile vilă cu etaj, grajd 4 încăperi, 7 coteţe, „2 camere unde sade paznicul", patul de zid, teren a cărui suprafaţă totală a fost stabilită de expert ca fiind de 42.500 mp, teren care, conform PUG se află în intravilanul satului Coada Izvorului, UTR 1.
Acelaşi expert a mai constatat că întregul imobil s-a aflat în administrarea GAC, ulterior a IAS-ului, iar după 1990 tot patrimoniul IAS a fost preluat de SC A. Găeşti SA, în baza Legii nr. 15/1990.
Referitor la obligaţia de restituire în natură stabilită în sarcina recurentei ADS, Înalta Curte constată că în concordanţă cu concluziile aceluiaşi raport de expertiză, Curtea de apel a dispus, în temeiul art. 21 alin. (1) rap. la art. 1, art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a terenului aflat în administrarea ADS, teren liber de construcţii şi compus din 3 suprafeţe (S5 - 2.527 mp; S6 - 13.227 mp şi S7- 8.716 mp), conform schiţei anexă la acest raport, plecându-se de la premisa înlăturării incidenţei art. 8 din Legea nr. 10/2001, dată fiind situarea terenului în intravilanul comunei Petreşti atât la momentul preluării abuzive, cât şi la cel al notificării, astfel cum expertul a confirmat în răspunsul la obiecţiuni de la fila 109 dosar apel, concluzie ce se coroborează şi cu cele comunicate de Primăria comunei Petreşti prin adresa nr. 6156 din 24 octombrie 2011 de la fila 115 a aceluiaşi dosar.
De asemenea, Înalta Curte mai apreciază că se impune soluţia înlăturării şi a criticilor recurentei pârâte (susţinute prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9) privind nedovedirea dreptului de proprietate al autorilor recurentului şi a calităţii sale de moştenitor al acestora, aceste chestiuni fiind dezlegate şi ele cu puterea lucrului judecat prin decizia de casare, astfel încât, nu ar putea fi reevaluate de această instanţă de recurs.
În ce priveşte recursul formulat de reclamant, Înalta Curte constată că motivele dezvoltate de acesta pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite, acestea nefiind susceptibile de încadrare în ipoteza de nelegalitate indicată de recurent, întrucât actul de adjudecare încheiat în cadrul procedurii insolvenţei intimatei pârâte SC A. Găeşti SA nu reprezintă actul juridic dedus judecăţii, ci se constituie drept o probă în ansamblul celor administrate în cauză; dimpotrivă, actele juridice deduse judecăţii sunt reprezentate de Deciziile nr. 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83 din 25 iulie 2003, emise de SC A. Găeşti SA de respingere a notificărilor formulate de reclamant; cadrul obiectiv al judecăţii, determinat iniţial prin cererile conexe, a fost ulterior completat cu formularea unei acţiuni directe (fila 115 dosar primă instanţă) îndreptate împotriva ADS, în aplicarea efectelor Deciziei XX/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, calificare realizată de instanţa de casare, în sarcina acesteia reţinându-se un refuz nejustificat de soluţionare a notificării ce a fost adresată de reclamant (fila 139 dosar fond).
În consecinţă, actul de adjudecare invocat de recurent nu a constituit obiect al judecăţii (principal, accesoriu ori incidental), instanţele nefiind învestite cu analiza valabilităţii lui sau cu o acţiune în interpretarea clauzelor ori dispoziţiilor sale, ci acesta reprezintă o probă administrată în combaterea pretenţiilor reclamantului privind restituirea în natură a terenului ce a făcut obiectul adjudecării în favoarea SC F.I. DML SRL, titulară a unei cereri de intervenţie accesorie, formulată de aceasta în interesul pârâtei SC A. Găeşti SRL în etapa procesuală a primului apel soluţionat în cauză (fila 27); pe de altă parte, SC R.G.I. SRL a fost introdusă în cauză la termenul din 22 iunie 2007 în calitatea de succesor cu titlu particular al SC F.I. DML SRL, care ulterior a dobândit o suprafaţă de teren de la adjudecatară, aceasta având, de asemenea, calitatea procesuală de intervenient accesoriu.
Aprecierea probelor cauzei, aspect de netemenicie al unei hotărâri judecătoreşti, nu mai poate fi cenzurată de instanţa de recurs ca urmare a abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.
Cu toate acestea, Înalta Curte va analiza criticile recurentului referitoare la efectele pe care instanţa de apel le-a atribuit acestei operaţiuni juridice, în măsura în care acestea se vor integra în analiza de legalitate ce se va realiza în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., anume, în ce priveşte stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent (despăgubiri, în condiţiile legii speciale), astfel cum a reţinut instanţa de apel, dând prevalentă acestui impediment la restituirea în natură, ca urmare a transferului dreptului de proprietate în patrimoniul unor terţi în cadrul procedurii de insolvenţă a entităţii emitente a deciziilor contestate în cauză.
Premisa de analiză a criticilor recurentului presupune observarea faptului că acesta tinde la modificarea deciziei instanţei de apel în partea referitoare la respingerea cererii de restituire în natură a suprafeţei de teren de 17. 284 mp, având în vedere că din totalul suprafeţei de teren de 42.500 mp (solicitată prin notificări), pârâta ADS a fost obligată la restituirea în natură a unei suprafeţe de 24.470 mp (măsură confirmată prin respingerea recursului ADS, potrivit celor de mai sus), iar pârâta SC A. Găeşti SA - la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 746 mp şi a conacului ce se găseşte pe acest teren (clădirea C25, împreună cu C26 -WC) - dispoziţii ale deciziei necontestate în această etapă procesuală, în absenţa unui recurs declarat de pârâta SC A. Găeşti SA.
Ca atare, reţinând că această suprafaţă de teren nu poate fi restituită în natură întrucât nu se mai găseşte în patrimoniul SC A. Găeşti SA ci în proprietatea unor terţi, instanţa de apel a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru aceasta, precum şi pentru alte construcţii ce se găseau pe teren la momentul preluării, între timp, demolate; s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 10 şi 11 din Legea nr. 10/2001, texte însă neincidente faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză, cel puţin din perspectiva aplicării art. 11 fiind suficient a se observa că în cauză deposedarea autorilor reclamantului nu a avut drept cauză vreo măsură de expropriere pentru un motiv de utilitate publică; în ce priveşte înlăturarea incidenţei art. 10 din legea reparatorie urmează a se detalia în cele ce succed.
Astfel, Înalta Curte constată, potrivit situaţiei de fapt reţinute în cauză, că intimata pârâtă SC A. Găeşti SA a emis dispoziţiile contestate în anul 2003, iar ulterior, pe parcursul judecării contestaţiilor în primă instanţă, împotriva pârâtei s-a deschis procedura falimentului, în temeiul Legii nr. 64/1995.
La termenul din 12 martie 2004 s-a dispus suspendarea soluţionării cauzei în temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 64/1995; prin petiţie scrisă depusă la dosar la 25 noiembrie 2004, reclamantul a solicitat repunerea cauzei pe rol şi citarea pârâtei prin intermediul lichidatorului desemnat în procedura falimentului.
Cum cauza de faţă nu avea ca obiect o cerere în vederea realizării unei creanţe împotriva debitorului pârât al cauzei, ci o acţiune reală (chiar dacă întemeiată pe dispoziţiile legii speciale), pricina a fost repusă pe rol şi, ca atare, s-a dispus continuarea judecăţii, procedura falimentului derulându-se în paralel (dispoziţiile art. 35 nefiind incidente, de altfel, ci cele prevăzute de art. 243 pct. 5 C. proc. civ.).
În cadrul acestei proceduri, s-a trecut însă la valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei SC A. Găeşti SA, astfel că prin actul de adjudecare din 9 iunie 2005, SC F.I. DML SRL a dobândit mai multe imobile ce se găseau în patrimoniul debitorului supus procedurii falimentului: Lot S1, nr. cadastral 774 (teren intravilan curţi construcţii - suprafaţă de 1.820 mp şi construcţii), Lot S2, nr. cadastral 775 (teren intravilan curţi construcţii în suprafaţă de 743 mp) şi Lot S4 în suprafaţă de 74.941 mp, nr. cadastral 777 şi construcţiile de pe acesta; efectele actului de adjudecare au fost transpuse şi prin încheierea unui contract de vânzare cumpărare de active lichidare societate în faliment autentificat sub nr. 2 din 31 ianuarie 2006 de către judecătorul sindic.
Ulterior, SC F.I. SRL a înstrăinat către SC R.G.I. SRL cea mai mare parte din activele dobândite în procesul de lichidare judiciară a pârâtei SC A. Găeşti SA (din Lotul S4 - nr. cadastral provizoriu 777 - doar 66.137 mp, faţă de totalul de 74.941 mp al acestui lot, deci mai puţin cu 8.804 mp, plus toate celelalte terenuri şi construcţii), astfel cum acestea sunt individualizate în obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3460 din 26 iulie 2006 de BNP I.C.B.
Transpunerea în plan procesual a acestui circuit juridic al unei părţi din terenul solicitat de reclamant spre restituire în natură, s-a realizat prin admiterea cererii de intervenţie accesorie formulată în cauză de către adjudecatară şi, ulterior, prin introducerea în cauză a succesoarei sale cu titlu particular pentru cea mai mare parte a imobilelor adjudecate în favoarea sa - SC R.G.I. SRL, care, în proces a preluat aceeaşi poziţie procesuală cu cea a autoarei sale cu titlu particular.
Aşa cum a reţinut instanţa de apel şi cum recurentul reclamant invocă prin motivele de recurs, suprafaţa de teren de S4/2 de 7.662 mp (nr. cadastral provizoriu 873) şi parcela S4/3 în suprafaţă de 1.142 mp (nr. cadastral provizoriu 874) - totalul celor 2 suprafeţe fiind de 8.804 mp, dezmembrate din lotul cu nr. cadastral provizoriu 777 „obţinute prin licitaţie şi pentru care s-a achitat preţul stabilit" au fost indisponibilizate până la rămânerea irevocabilă a Sentinţei civile nr. 1009 din 10 octombrie 2005 a Tribunalului Dâmboviţa, cea pronunţată în primă instanţă în cauza de faţă.
Această situaţie de fapt se verifica şi la momentul pronunţării deciziei de casare, iar cu privire la aceste operaţiuni juridice instanţa de casare a dat anumite dezlegări ce nu puteau fi ignorate de instanţa de rejudecare şi care, se impun, de asemenea, cu puterea lucrului judecat, inclusiv în etapa soluţionării prezentului recurs.
Astfel, s-a constatat de Înalta Curte în recursul anterior, că recurentul a invocat în mod greşit art. 21 din Legea nr. 10/2001 întrucât, deşi la data notificării imobilul în litigiu, acesta se afla în proprietatea SC A. Găeşti SA, ulterior, aceasta a intrat în insolvenţă, iar prin actul de adjudecare din 9 iunie 2005, parte din terenul solicitat de reclamant, a fost înstrăinată intervenientei S.C F.I. SRL care, la rândul său, a vândut o parte către S.C R.G.I. SRL.
Or, cu privire la aceste operaţiuni juridice, Înalta Curte, prin decizia de casare, a reţinut că în cauza de faţă reclamantul nu a solicitat desfiinţarea acestor contracte de vânzare cumpărare, după cum în ce priveşte acţiunea formulată de reclamant pe rolul Tribunalului Dâmboviţa prin care solicitase pe cale separată nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2 din 31 ianuarie 2006, reclamantul nu a prezentat vreo dovadă în ce priveşte modalitatea de soluţionare a acestui litigiu.
Prin prezentele motive de recurs însă, recurentul reclamant a învederat că în faţa instanţei de apel a făcut dovada formulării acţiunii în nulitatea contractului de vânzare cumpărare din 31 ianuarie 2006 în Dosar nr. 143/120/2006 al Tribunalului Dâmboviţa, iar la solicitarea Înaltei Curţi de la termenul de judecată din 2 noiembrie 2011, recurentul reclamant, prin apărătorul prezent, a învederat că nu a formulat şi acţiune în constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare subsecvent, respectiv, cel cu nr. 3460 din 26 iulie 2006, arătând că la data promovării acţiunii în nulitate, cel de-al doilea contract nu era perfectat.
Pe de altă parte, acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare dintre SC A. Găeşti SA, prin lichidator, şi SC F.I. DML SRL a fost suspendată prin încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa, soluţia de suspendare dispusă în temeiul art 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea cauzei de faţă (Dosar nr. 403/2006); măsura suspendării a fost menţinută prin decizia instanţei de recurs, astfel cum s-a învederat de acelaşi reclamant în şedinţa publică din 16 martie 2011 din etapa apelului, susţinere reluată şi prin motivele de recurs şi necontestată de celelalte părţi ale cauzei.
Dezlegarea anterior redată a instanţei de casare, a avut două semnificaţii majore în rejudecare, anume: că în cauză (referitor la această suprafaţă de teren înstrăinată în procedura insolvenţei de 17.284 mp) a fost greşit invocată incidenţa art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte, că singura modalitatea de a se obţine restituirea în natură a acestui teren era aceea a desfiinţării celor două contracte de vânzare cumpărare pe calea unei acţiuni separate, reţinându-se, de altfel, că în cauza de faţă, reclamantul nu a invocat nulitatea acestora (ceea ce a paralizat şi invocarea în rejudecare a dispoziţiilor art. 21 alin. 5 din legea reparatorie).
Or, asupra acestor chestiuni, instanţa de apel nu mai putea reaprecia, astfel că în mod legal, a constatat că terenul în suprafaţă de 17.284 mp făcând parte din cele înstrăinate prin aceste contracte de vânzare cumpărare, se află în proprietatea unor terţi, iar nu a entităţii notificate, astfel că nu este posibilă restituirea lui în natură.
Înalta Curte urmează a înlătura şi susţinerile recurentului reclamant cu privire la semnificaţiile juridice ale indisponibilizării dispuse prin măsuri ale judecătorului sindic în ce priveşte cele două suprafeţe de teren de 7.662 mp şi, respectiv de 1.142 mp (astfel cum, de altfel, acestea apar menţionate în contractul de vânzare cumpărare nr. 2/2006) întrucât această contradicţie de măsuri (vânzarea unor bunuri indisponibilizate, deci, a unor bunuri cu privire la care nu era posibilă încheierea unor acte de dispoziţie) nu poate fi cenzurată în prezentul recurs, calea procedurală pentru sancţionarea acestora fiind cea indicată de instanţa de casare (acţiune separată în nulitate), în caz contrar, încălcându-se puterea lucrului judecat.
De asemenea, nu este posibilă nici revenirea asupra statuării inaplicabilităţii art. 21 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă aceste bunuri nu erau înstrăinate la momentul formulării notificărilor; cu toate acestea, măsurile reparatorii stabilite prin decizia recurată sub forma despăgubirilor în condiţiile legii speciale (măsuri prin echivalent) a fost corect identificată de instanţa de apel, dar soluţia va fi confirmată prin aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar nu a celor de la art. 10 şi 11 din legea specială, cum greşit a indicat instanţa de apel.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate ambele recursuri şi se va face aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. în ce priveşte cheltuielile de judecată efectuate de intimata SC R.G.I. SRL în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul L.R.l. şi de pârâta Agenţia Domeniilor Statului împotriva Deciziei nr. 174 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Obligă pe recurentul reclamant L.R.l. la 500 RON cheltuieli de judecată în recurs reduse către intimata intervenientă SC R.G.I. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 595/2013. Civil. Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 2377/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
