ICCJ. Decizia nr. 618/2013. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Revizuire - Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 618/2013

Dosar nr. 4710/1/2012

Şedinţa publică din 8 februarie 2013

Prin Sentinţa nr. 353 din data de 5 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Reşiţa, secţia civilă, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul J.M. în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin; a anulat Decizia nr. 178214 din 4 noiembrie 2009 privind acordarea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă - modificare - emisă de intimată; a fost obligată intimata să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a activităţii desfăşurată de contestator în perioada 1 mai 1974 - 1 iulie 1977 ca fiind activitate desfăşurată în grupa I de muncă; a fost obligată intimata să emită o decizie de recalculare în temeiul O.U.G. nr. 100/2008; au fost respinse celelalte pretenţii ale contestatorului.

Prin Decizia civilă nr. 1667 din 22 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost admis recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin împotriva Sentinţei civile nr. 353 din 5 martie 2010 a Tribunalului Reşiţa, pe care a modificat-o, în sensul că a respins cererea contestatorului privind emiterea unei decizii în temeiul O.U.G. nr. 100/2008.

Împotriva Deciziei civile nr. 1667 din 22 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a formulat contestaţie în anulare reclamantul J.M., contestaţie care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 1201/115/2009,

Prin Decizia civilă nr. 371 din 16 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorul J.M.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul J.M., iar prin Decizia civilă nr. 4369 din 13 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, recursul a fost respins ca inadmisibil.

La data de 28 iunie 2012 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de revizuire formulată de J.M. împotriva Deciziei nr. 4369 din 13 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul invocând contrarietatea hotărârii a cărei revizuire se solicită faţă de Sentinţa civilă nr. 353 din 5 martie 2010 a Tribunalului Caraş-Severin.

Prin întâmpinarea depusă la data de 10 iulie 2012, intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin a solicitat respingerea cererii de revizuire, arătând că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în prevederile art. 322 C. proc. civ.

Revizuentul a formulat răspuns la întâmpinare şi, ulterior, a depus şi concluzii scrise, prin care a arătat că a invocat incidenţa prevederilor art 322 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte, la termenul din 8 februarie 2013, a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii revizuirii, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci acela al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea lui.

Pentru a se statua asupra admisibilităţii unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba despre hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu (cu tripla identitate de părţi, obiect şi cauză), hotărârile respective să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepţia puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

În ce priveşte prima condiţie, existenţa unor hotărâri contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită.

Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, prin Decizia civilă nr. 4369 din 13 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, recursul declarat de contestatorul J.M. a fost soluţionat pe cale de excepţie, fiind respins ca inadmisibil, în timp ce prin Sentinţa nr. 353 din data de 5 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Reşiţa, secţia civilă, a fost pronunţată pe fond, fiind admisă contestaţia formulată de contestatorul J.M.

Or, pentru a putea fi îndeplinită această primă condiţie era necesar ca ambele hotărâri potrivnice să fie pronunţate ori pe considerente procedurale, în temeiul aceleiaşi excepţii procesuale, pentru a putea exista autoritate de lucru judecat sub acest aspect, ori ambele hotărâri să fie pronunţate pe fond.

Cum în speţă, una din hotărâri este pronunţată în temeiul unei excepţii procesuale, iar cealaltă este pronunţată în fond, nu există contrarietatea susceptibilă să facă admisibilă revizuirea.

Pe de altă parte, nu este îndeplinită nici cerinţa ca hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, întrucât hotărârile contradictorii din pricina de faţă au fost pronunţate în aceeaşi cauză (ce are ca obiect contestaţia formulată de contestatorul J.M. împotriva Deciziei nr. 178214 din 4 noiembrie 2009 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin), pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile de atac ordinare şi extraordinare exercitate de revizuentul J.M. Astfel, hotărârea a cărei revizuire se cere este pronunţată în cadrul unui recurs declarat împotriva unei hotărâri prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei instanţei de recurs, pe când cealaltă hotărâre potrivnică este chiar sentinţa primei instanţe din cadrul aceleiaşi cauze.

În consecinţă, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 7166 din 14 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, din Dosarul nr. 377/1/2011 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul J.M. împotriva Deciziei nr. 4369 din 13 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 618/2013. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Revizuire - Fond