ICCJ. Decizia nr. 872/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 872/2013
Dosar nr. 3087/1/2012
Şedinţa publică din 21 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 aprilie 2012, P.C. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 295 din 22 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
În motivarea cererii revizuentul a arătat în esenţă următoarele:
- urmare a contestaţiei în anulare formulată împotriva Sentinţei civile nr. 5235 din 12 septembrie 1995 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti formulată de R.A., prin încheierea din 13 august 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 în Dosarul nr. 6347/302/2007, Dosarul nr. 6576/1995 a fost scos de pe rolul acestei instanţe;
- că, prin Sentinţa civilă nr. 601 din 21 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 în Dosarul nr. 12735/302/2008 a fost admisă din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, cauza fiind declinată în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti;
- că, apelul contestatorului R.A. a fost admis prin Decizia civilă nr. 330/A din 7 martie 2008 pronunţată de secţia a III-a civilă a Tribunalului Bucureşti prin care Sentinţa civilă nr. 5235 din 12 septembrie 1995 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti a fost desfiinţată în tot, pentru că prin Decizia civilă nr. 1723/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, cauza a fost trimisă spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
În aceste condiţii, revizuentul susţine că cererea de constatare a dreptului de proprietate intervenit prin uzucapiune asupra terenului a fost respinsă.
În aceste condiţii, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1325 din 29 august 1997 de către BNP A.F. este lovită de nulitate absolută.
Că, potrivit raportului de expertiză tehnică nr. 1179 din 4 februarie 2008, terenul în litigiu nu este afectat de elemente de sistematizare astfel că Decizia civilă nr. 295 din 22 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, supusă revizuirii contravine Deciziei nr. 8586 din 23 octombrie 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă.
În drept, revizuentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 21 februarie 2013, revizuentul a precizat că în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., există o hotărâre judecătorească prin care uzucapiunea a fost desfiinţată.
La termenul de judecată din data de 29 noiembrie 2012, V.V. şi V.N. au formulat o cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatului Municipiul Bucureşti prin Primar General.
În motivarea cererii, intervenienţii au arătat că niciunul din cazurile invocate de către revizuent nu poate fi aplicat în speţă întrucât acesta nu a figurat ca parte în proces, cauzele neavând legătură cu acestea.
În drept, intervenienţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 49 şi 51 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 21 februarie 2013, Înalta Curte a invocat tardivitatea formulării cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.
În ce priveşte termenul de formulare al cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 5 C. proc. civ., din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori din ziua în care partea a luat cunoştinţa de hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Revizuentul a indicat în cererea de revizuire că a luat cunoştinţă de hotărârile judecătoreşti la data de 11 aprilie 2012.
În ce priveşte înscrisurile noi invocate, instanţa constată că acestea reprezintă hotărâri judecătoreşti pronunţate ca urmare a litigiilor purtate între alte părţi, revizuentul neavând nicio calitate procesuală în acele demersuri judiciare, iar invocarea zilei de 11 aprilie 2012 ca dată la care a luat cunoştinţă de conţinutul acestora nu este de natură a considera că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a fost formulată în termenul legal.
Aprecierea momentului cunoaşterii actului nou nu este arbitrară, din interpretarea textului art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nerezultând că partea care uzează de aceasta cale de atac extraordinară ar avea latitudinea de a aprecia unilateral asupra momentului luării la cunoştinţă, mai ales în situaţia când hotărârea este irevocabilă şi nu se comunică ci, determinarea momentului luării la cunoştinţă de actul nou se apreciază prin coroborarea împrejurărilor care constituie indicii clare asupra existenţei şi cunoaşterii acestuia, părţile trebuind să-şi circumscrie acţiunile în contextul aplicării dispoziţiilor legale cu rigoarea atribuită de legiuitor, având obligaţia de a-şi exercita drepturile procesuale cu bună-credinţă, în cadrul termenelor stabilite de lege.
Referitor la cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul a indicat drept hotărâri contradictorii Decizia nr. 295 din 22 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, şi Decizia nr. 8586 din 23 octombrie 2009 a aceleiaşi instanţe.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (2), când hotărârile au fost date de instanţa de recurs după evocarea fondului, se va socoti de la pronunţarea ultimei hotărâri.
În speţa supusă analizei se constată că ultima hotărâre a cărei revizuire se cere a fost pronunţată de instanţa de recurs la data de 22 ianuarie 2010, caz în care cererea de revizuire înregistrată la data de 23 aprilie 2012 este formulată cu depăşirea termenului legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de intervenţie.
Respinge ca tardivă cererea de revizuire a Deciziei nr. 295 din 22 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de revizuentul P.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 887/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 883/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
