ICCJ. Decizia nr. 271/2013. Civil
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 271 din 24 ianuarie 2013
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 10 februarie 2011, sub nr. 860/90/2011, reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi Retragere - Filiala Vâlcea, în numele şi pentru membrii săi, a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, solicitând anularea deciziilor de recalculare a pensiilor emise de pârâtă la 31 decembrie 2010, pentru membrii de sindicat.
Prin încheierea din 4 aprilie 2011, Tribunalul Vâlcea, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reţinând că în stabilirea competenţei sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate, care instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului pentru contestaţiile împotriva deciziilor emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speţă.
Învestit prin declinare, Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a pronunţat sentinţa civilă nr. 7680 din 28 septembrie 2012, prin care şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Tribunalul Vâlcea şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speţă, determinarea instanţei competente se face în raport de dispoziţiile în materie ale legii noi, şi anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Prin legea nouă, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale M.A.N., a M.A.I. şi S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că în raportat de norma de competenţă instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de la domiciliul reclamantului, în speţă Tribunalul Vâlcea.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Cererea dedusă judecăţii are natura unei contestaţii împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, şi anume Casa de Pensii din cadrul M.A.N.
Deciziile contestate au fost emise la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanţei s-a făcut la data de 10 februarie 2011.
Este adevărat că la data emiterii deciziilor contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtului”.
Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispoziţiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanţei, şi anume 10 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziţii privitoare la competenţă în art. 154.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.”
Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. şi S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reţine că norma de competenţă aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanţei.
Cum, în speţă, instanţa a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere s-a adresat instanţei de la domiciliul reclamantului, instanţa competentă teritorial să judece pricina era cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Vâlcea.
| ← ICCJ. Decizia nr. 690/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 997/2013. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
