ICCJ. Decizia nr. 997/2013. Civil. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 997/2013
Dosar nr. 10906/2/2011
Şedinţa publică de la 12 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Sentinţa nr. 51 din 26 aprilie 2012, a respins acţiunea în anulare a Sentinţei arbitrale nr. 202 din 18 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul arbitral constituit în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
În fundamentarea acestei hotărâri instanţa având a se pronunţa asupra motivelor de anulare reglementate de art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ. a reţinut următoarele:
Analizând hotărârea arbitrală din perspectiva art. 364 lit. f) C. proc. civ. invocat, instanţa de anulare a constatat că nu se poate reţine susţinerea reclamantei în sensul că tribunalul arbitral s-a pronunţat cu privire la valabilitatea contractului de asigurare încheiat între părţi deşi nu s-a cerut acest lucru, deoarece tribunalul arbitral nu a făcut altceva decât să analizeze şi să interpreteze clauzele contractului de asigurare pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pentru a stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru plata despăgubirilor, respectiv dacă s-a produs sau nu riscul asigurat ce deschidea petentei dreptul la despăgubiri. S-a reţinut astfel că, tribunalul arbitral, plecând de la apărările părţilor a procedat la interpretarea clauzelor contractului de asigurare, ajungând la concluzia că nu sunt îndeplinite condiţiile de fond pentru declanşarea răspunderii speciale a asigurătorului, interpretarea contractelor în litigiu vizând temeinicia sau netemeinicia pretenţiilor formulate, inclusiv constatările tribunalului arbitral referitoare la acestea, astfel că acestea nu pot fi supuse controlului judiciar pe calea acţiunii în anulare.
Cel de-al doilea motiv de anulare a fost respins ca nefondat, criticile subsumate acestui motiv de anulare vizând faptul că Tribunalul Arbitral şi-a întemeiat hotărârea pe argumente nepuse în discuţia contradictorie a părţilor fiind încălcat astfel dreptul la apărare.
Curtea a apreciat că Tribunalul Arbitral şi-a întemeiat soluţia pe probele pe care părţile le cunoşteau şi pe dispoziţiile din contractul părţilor, punând în discuţia părţilor definirea riscului asigurat din contractul de asigurare, cerând părţilor să depună şi concluzii scrise cu privire la acest aspect, instanţa reţinând că nemulţumirea reclamantei vizează interpretarea pe care Tribunalul Arbitral a dat-o dispoziţiilor contractuale şi probelor aflate la dosarul cauzei şi pe care părţile le-au cunoscut şi nu încălcarea principiilor contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC E.H. SA solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii principale ca fiind fondată şi întemeiată.
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Într-o primă critică recurenta-reclamantă precizează că motivul de anulare invocat în temeiul art. 364 lit. f) C. proc. civ. este intim legat de o constatare a Tribunalului Arbitral şi este un motiv de anulare a hotărârii arbitrale prevăzut de Codul de procedură civilă.
Consideră recurenta că dezvoltarea pe larg a motivului de anulare se încadrează în dispoziţiile art. 364 lit. f) C. proc. civ., întrucât pentru a respinge acţiunea în pretenţii instanţa de fond a făcut, pe cale incidentală, verificări ale condiţiilor de valabilitate ale contractului de asigurare, concluzionând că una dintre acestea, nu îndeplineşte condiţiile de valabilitate.
Apreciază recurenta că o examinare atentă a hotărârii arbitrale de către instanţa de anulare ar fi identificat încă de la început discrepanţa vădită dintre dispozitivul şi considerentele hotărârii: în dispozitiv se respinge acţiunea pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile de fond care reprezintă premisa esenţială pentru declanşarea răspunderii speciale a asigurătorului, făcându-se trimitere la pct. 7.3 din motivare, punct care nu se regăseşte în corpul hotărârii, în timp ce în motivare se face vorbire despre un "eveniment condiţie esenţială care are rolul de a marca data naşterii dreptului la acţiune", neputându-se identifica în cuprinsul hotărârii în mod concret la care anume condiţie de fond, esenţială în atragerea răspunderii asigurătorului, se referă instanţa.
Arată recurenta că instanţa de anulare a hotărârii arbitrale nu a făcut o confruntare concretă între cererile şi apărările cu care părţile au investit Tribunalul arbitral şi soluţia pronunţată de acesta, că dacă ar fi făcut-o ar fi văzut că recurenta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru intervenirea riscului asigurat în timp ce pârâta s-a apărat invocând: excluderea contractului de colaborare din sfera contractelor ce fac obiectul asigurării, o pretinsă înţelegere obscură între subscrisă şi M., neregularităţi ale avizului de daună, nedepunerea plăţilor efectuate de M., tribunalul arbitral nerăspunzând decât unei singure chestiuni invocate de părţi şi anume stabilirea naturii juridice a contractului de colaborare, situaţie care se subsumează de asemenea primului motiv de anulare invocat, dar se pronunţă despre condiţii de fond pentru atragerea răspunderii asigurătorului, altele decât cele stabilite de contractul de asigurare.
Precizează recurenta că motivarea hotărârii curţii de apel este extrem de săracă, rezumându-se la a spune că din interpretări ale clauzelor contractuale instanţa de fond a ajuns la concluzia că nu sunt îndeplinite condiţiile de fond, fără a verifica realmente, dacă instanţa fondului s-a pronunţat asupra unor lucruri necerute, pentru a fi în măsură să stabilească care sunt condiţiile de fond care atrag răspunderea asigurătorului, potrivit contractului de asigurare al părţilor şi legislaţiei în domeniu, dacă condiţiile de fond analizate de instanţa de fond sunt sau nu peste ceea ce părţile au stabilit prin contract şi temeiul de drept al soluţiei găsite de instanţa de anulare.
Consideră recurenta că din felul în care instanţa de anulare a analizat cererea cu care a fost învestită, rezultă că aceasta i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 de Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Albina contra României, Hotărârea din 28 aprilie 2006 Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Valia Grigore Vasilescu contra României, Hotărârea din 8 iunie 2006).
Apreciază recurenta-reclamantă că dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate, adică examinate de instanţa de judecată, ori în cauza de faţă, curtea de apel s-a mărginit la o comunicare nesusţinută de nici un argument, logic sau de drept, în sensul că instanţa de fond doar a interpretat contractul.
În continuarea criticilor, recurenta-reclamantă precizează că înţelege în baza art. 3041 să invoce şi motive care ţin de examinarea cauzei sub toate aspectele, fără ca acestea să poată fi limitate la cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Sub acest aspect recurenta consideră că în mod nefondat i-a fost respins şi cel de-al doilea motiv de anulare, reluând susţinerile făcute în faţa instanţei în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ., arătând că deşi instanţa a apreciat că verificarea respectării principiului contradictorialităţii presupune existenţa dovezii ca vreunul din argumentele sau probele de care s-a servit Tribunalul Arbitral să nu fi fost invocate înainte de închiderea dezbaterilor, în mod surprinzător instanţa a constatat că Tribunalul şi-a întemeiat soluţia pe probele şi dispoziţiile contractului, condiţia de fond neregăsindu-se nicăieri în conţinutul contractului, şi fiind contrazisă o astfel de interpretare de dispoziţiile art. 1.3 din Definiţii - Condiţii de Asigurare.
Precizează recurenta că instanţa de fond a solicitat concluzii scrise asupra definirii şi producerii riscului asigurat şi nu asupra condiţiilor de fond care sunt de natură să atragă răspunderea asiguratorului - respectiv dacă raporturile juridice dintre recurentă şi clienţii din lista de asiguraţi trebuiau sau nu să fie anterioare, concomitente sau posterioare încheierii poliţei, aşa-zisa condiţie de fond nefiind pusă în discuţia contradictorie a părţilor şi împotriva oricărei interpretări a contractului.
Consideră sub acest aspect recurenta că nu se poate accepta punctul de vedere al curţii de apel în sensul că, introducerea în considerentele unei hotărâri a unor aspecte de drept şi interpretări personale - neîntemeiate juridic şi nesusţinute de nici o clauză contractuală - ar reprezenta raţionamentul logico-juridic pe care instanţa nu este obligată să-l comunice părţilor, dat fiind faptul că astfel s-ar încălca art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Apreciază recurenta-reclamantă că solicitarea unui punct de vedere pe o problemă de fapt sau de drept este nu numai un drept dar şi o obligaţie a instanţei de judecată, obligaţie încălcată de Tribunal, încălcare menţinută de curtea de apel cu o motivare străină de dispoziţiile procedural civile.
Recurenta-reclamantă face în continuare o serie de precizări cu referire la raporturile juridice anterioare încheierii poliţei de asigurare, dintre recurentă şi M.
Consideră recurenta-reclamantă că nu se poate reţine că instanţa a făcut doar analiza şi interpretare, întrucât a stabilit peste înţelegerea părţilor o altă sferă a raporturilor juridice asigurate ceea ce înseamnă o restrângere nepermisă şi neîngăduită de nici o interpretare a raporturilor juridice asigurate şi că nu poate fi adevărat nici că instanţa a soluţionat litigiul pe baza probelor, pentru că dacă ar fi făcut-o ar fi văzut, citit şi recitit contractul în care scrie cât se poate de clar că riscul asigurat este starea de insolvenţă.
Arată recurenta că, faţă de ceea ce a susţinut în faţa curţii de apel cu privire la eventuale verificări ale instanţei de judecată privind valabilitatea unor clauze ale contractului în ansamblu său, această verificare trebuia să se facă prin punerea în discuţia părţilor a acelor aspecte, altfel instanţa nu a fost învestită să se pronunţe dacă asumarea obligaţiilor de către A. şi pentru raporturile juridice anterioare încheierii poliţei de asigurare înseamnă sau nu nulitatea contractului ca şi contract de asigurare, iar faptul că instanţa a făcut-o, echivalează cu pronunţarea unor lucruri care nu au fost cerute.
Consideră recurenta că schimbarea categoriei de raporturi juridice asigurate prin aşa zisa interpretare, face imposibilă răspunderea A. pentru tot soldul clientului - conform art. 1.3 şi 8 din contract, dacă evenimentul asigurat ar interveni oricând în interiorul perioadei asigurate şi abia atunci se poate vorbi despre interpretarea contractului în sensul de a nu produce efecte juridice.
Intimata-pârâtă SC A.R.A. SA a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Acţiunea în anulare constituie o cale de control judecătoresc asupra hotărârii arbitrale cu două obiective bine determinate şi anume verificarea conformităţii hotărârii arbitrale cu convenţia arbitrală precum şi respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil astfel cum ele sunt enunţate de art. 358 C. proc. civ., niciunul dintre motivele reglementate de art. 364 C. proc. civ. neprivind controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârii arbitrale, această cale procedurală nefiind una cu caracter devolutiv.
Criticile aduse sentinţei recurate, vizează interpretarea greşită de către instanţa de anulare a clauzelor contractuale, (clauza penală, clauza reprezentând pactul comisoriu de grad III invocată ca temei al rezilierii), schimbarea înţelesului neîndoielnic al acestora, nesocotirea regulilor de interpretare a contractelor prevăzute în art. 970 alin. (2), art. 977 - 985 C. civ. cu trimitere expresă şi exclusivă la două clauze anterior enumerate.
Deşi îşi întemeiază criticile, în drept, pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă reiterează, de fapt, în mare parte argumentele aduse în susţinerea acţiunii în anulare, neindicând în corect în ce constă nelegalitatea sentinţei recurate care a examinat hotărârea arbitrală din perspectiva incidenţei motivelor de anulare prevăzute de art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ., tinzând astfel la o nouă judecată pe fond a acţiunii în anulare.
În examinarea motivelor de anulare invocate de reclamantă, instanţa a avut de analizat şi s-a pronunţat strict în limitele învestirii astfel cum acestea sunt configurate de cuprinsul art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ.
Astfel, din perspectiva art. 364 lit. f) C. proc. civ., în mod corect şi legal instanţa a examinat dacă temeiul şi obiectul învestirii instanţei din cererea arbitrală sunt cele asupra cărora s-a pronunţat tribunalul arbitral şi cele care au format obiectul judecăţii cauzei şi din perspectiva probatoriului administrat.
Corect a reţinut instanţa de anulare, sub acest aspect, că interpretarea contractelor în litigiu nu pot fi supuse controlului judiciar în cadrul acţiunii în anulare întrucât acest mod de desfiinţare a unei hotărâri arbitrate poate fi exercitat doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege - care au mai mult natura unor motive de nelegalitate, neputând fi extinsă şi la alte situaţii care vizează temeinicia hotărârii (aspecte ce ţin de interpretarea probelor, a clauzelor contractuale etc).
Aşadar, abordarea din cadrul examenului de legalitate configurat de motivul de anulare reglementat de art. 364 lit. f) C. proc. civ. a fost corect făcută de instanţa de anulare, neputându-se identifica din acest punct de vedere, în hotărâre, aspecte de nelegalitate.
În mod corect instanţa de anulare şi-a exercitat controlul de legalitate şi din perspectiva motivului de anulare reglementat de art. 364 lit. f) C. proc. civ., invocat în cauză nefiind identificate încălcări ale principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, hotărârea arbitrală fiind pronunţată în baza probelor cunoscute de părţi şi în temeiul contractului care reprezintă legea părţilor.
Aşadar şi din perspectiva modului de soluţionare al motivului de anulare reglementat de art. 364 lit. i) C. proc. civ., hotărârea recurată este la adăpost de criticile formulate, fiind pronunţată cu respectarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Trebuie totuşi subliniat faptul că prin criticile formulate în cadrul acţiunii în anulare cât şi prin cele ce formează obiectul recursului recurenta-reclamantă propune în realitate o rejudecare a fondului cauzei, fapt ce contravine însă caracterului nedevolutiv al celor două căi procesuale: acţiunea în anulare şi recursul.
Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că sentinţa recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamanta SC E.H. SA Braşov împotriva Sentinţei civile nr. 51 din 26 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 271/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 999/2013. Civil. Anulare incident plată. Recurs → |
|---|
