ICCJ. Decizia nr. 3425/2013. Civil. Strămutare. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 3425/2013
Dosar nr. 1541/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 18 iunie 2013
Înalta Curte,
Asupra cererii petentei de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2013, petenta I.J. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ. considerând că acestea contravin prevederilor constituţionale şi prevederile din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În motivare, petenta a arătat că textul de lege prevăzut la art. 40 alin. (4) C. proc. civ. a fost introdus de dictatura burghezo-moşierească şi menţinută de dictatura comunistă, fiind în vigoare şi la acest moment, deşi România a aderat la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la Uniunea Europeană şi acest lucru ar fi trebuit să conducă şi la o modernizare a legislaţiei interne.
A mai arătat petenta că, în cauza supusă judecăţii, a solicitat de mai multe ori strămutarea dosarului, însă toate aceste solicitări au fost respinse fără motivare şi fără drept de recurs, ceea ce i-a încălcat dreptul la informare prevăzut de art. 31 din Constituţie. În ceea ce priveşte lipsa căii de atac a hotărârii date asupra cererii de strămutare, petenta consideră că aceasta echivalează cu încălcarea principiului celor două grade de jurisdicţie, respectiv dreptul la recurs prevăzut de art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
A ataşat înscrisuri în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 47/1992.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate astfel invocată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, nu pot face obiectul excepţiei, prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Conform art. 29 alin. (4) din lege, sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi.
Se constată că excepţia a fost invocată de una din părţile din proces, are legătură cu obiectul cauzei, deoarece vizează un aspect invocat în proces, respectiv nemotivarea încheierii date asupra cererii de strămutare şi lipsa căii de atac, iar Curtea Constituţională nu a constatat anterior că prevederile textelor legale în discuţie ar fi neconstituţionale.
Prin urmare, faţă de împrejurarea că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, conform alin. (5) al aceluiaşi articol, Înalta Curte va sesiza Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de petentă.
Opinia Înaltei Curţi referitor la excepţia invocată este în sensul că aceasta este neîntemeiată, având în vedere următoarele:
Potrivit prevederilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ.: „hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă nici unei căi de atac”.
Art. 40 alin. (4) C. proc. civ. nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi nici art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în considerarea faptului că prin aceasta instanţa nu se pronunţă asupra fondului ci asupra unei cereri lăsate la dispoziţia părţilor în mod supletiv potrivit dispoziţiilor art. 37 - 38 C. proc. civ., pentru motivele acolo arătate cu privire la care cealaltă parte poate să ceară strămutarea (termenul trebuie prevăzut de art. 38 C. proc. civ. se referă la momentul introducerii cererii).
Mai mult, exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată cheltuieli materiale suplimentare pentru justiţiabili.
De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în acest sens că este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii nu este supusă niciunei căi de atac.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, actualizată, va dispune admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi va sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ.
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta I.J. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1493/99/2013 al Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.
Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 40 alin. (4) C. proc. civ.
Dispune înaintarea cererii la Curtea Constituţională.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3436/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3381/2013. Civil. Hotarare care sa ţină loc... → |
|---|
