ICCJ. Decizia nr. 3381/2013. Civil. Hotarare care sa ţină loc de act de vanzare-cumparare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 3381 /2013

Dosar nr. 82/1285/2008

Şedinţa publică din 14 iunie 2013

După deliberare,

Înalta Curte,

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Competenţa materială funcţională a fostelor secţii comerciale ale instanţelor judecătoreşti era reglementată prin dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile Codicelui de comerţ din 1887 .

Dispoziţiile legale menţionate au fost abrogate prin prevederile art. 219 pct. 1 şi ale art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011.

În atare condiţii, în lipsa unor norme tranzitorii, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011, 01 octombrie 2011, toate litigiile aflate pe rolul fostelor secţii comerciale ale instanţelor judecătoreşti, calificate a fi litigii comerciale în aplicarea fostului Codice de comerţ, au fost recalificate ca fiind litigii civile.

Din punctul de vedere al normelor de organizare judecătorească, prevederile art. 225 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 au impus, începând cu aceeaşi dată, 01 octombrie 2011, reorganizarea fostelor secţii comerciale ale tuturor instanţelor judecătoreşti „ca secţii civile ori, după caz, unificarea acestora cu secţiile civile”.

Reorganizarea a vizat şi secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 224 alin. (1) din lege statuând în sensul că „s ecţia civilă şi de proprietate intelectuală şi secţia comercială ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se reorganizează ca secţia I civilă şi secţia a II-a civilă”.

Normele de organizare judecătorească au prevăzut că secţiile civile judecă litigiile civile indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor [ art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (3) şi art. 37 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile Legii nr. 71/2011 şi ale Legii nr. 76/2012].

Aceleaşi norme de drept au statuat, totodată, cu privire la posibilitatea înfiinţării în cadrul secţiilor civile, în raport de numărul şi natura cauzelor civile înregistrate, de complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii în considerarea doar a obiectului sau naturii acestora, nu şi în considerarea calităţii părţilor litigante.

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011, a statuat cu privire la reorganizarea celor două secţii civile ale instanţei, în competenţa cărora intră, ca regulă, judecata tuturor litigiilor civile înregistrate cu data de 01 octombrie 2011, indiferent de stadiul procesual, fond sau recurs.

Prin aceeaşi hotărâre, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a hotărât înfiinţarea în cadrul celor două secţii civile a unor complete specializate cu privire la anumite categorii de litigii, în considerarea obiectului acestora, înregistrate începând cu data de 01 octombrie 2011, respectiv procentul de repartizare aleatorie a litigiilor de competenţa comună a ambelor secţii (de 50% - 50%).

În acelaşi scop a fost emisă şi hotărârea nr. 8 din 05 aprilie 2012, prin care s-au modificat parţial competenţele completelor specializate ale ambelor secţii şi, respectiv procentul de repartizare aleatorie, anume, la 60% pentru secţia I civilă şi 40% pentru secţia a II-a civilă, începând cu data de 13 aprilie 2012, în continuare.

Or, potrivit menţiunilor anexei nr. 1 a hotărârii/hotărârilor colegiului mai sus menţionate, cauzele având ca obiect litigii între profesionişti – hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare asupra unui imobil cu privire la care încă din motivele cererii de chemare în judecată s-a precizat că acesta face parte din fondul de comerţ al reclamantei (fiind folosit ca depozit comercial), sunt în competenţa completelor specializate de la nivelul secţiei a II-a civilă.

Aşa fiind, dosarul urmează a fi scos de pe rolul secţiei I civilă şi trimis, spre competentă soluţionare, secţiei a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Scoate cauza de pe rol, având ca obiect recursul declarat de pârâta SC S.M.G. SRL împotriva deciziei nr. 149 din 02 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi o trimite, spre competentă soluţionare, secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3381/2013. Civil. Hotarare care sa ţină loc de act de vanzare-cumparare. Recurs