ICCJ. Decizia nr. 3351/2013. Civil. Strămutare. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 3351/2013

Dosar nr. 2741/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la data de 13 iunie 2013

Magistratul asistent a făcut referatul cauzei, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a arătat şi că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 1974/828/2011 al Tribunalului Argeş, a cărui strămutare se solicită, are termen la data de 19 iunie 2013.

Avocat I.C., pentru intimată, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de noul C. proc. civ.

În motivare, a arătat că a formulat o completare a cererii principale, în Dosarul nr. 1974/828/2011 al Tribunalului Argeş, care a fost depusă după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., fapt pentru care solicită judecarea cererii de strămutare conform dispoziţiilor noului C. proc. civ.

Avocat P.C., pentru petenţi, având cuvântul, a solicitat respingerea excepţiei de necompetenţă materială, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 24 şi 30 alin. (6) din noul C. proc. civ., cererea de strămutare se judecă potrivit dispoziţiilor din vechiul C. proc. civ.

Faţă de dispoziţiile art. 24 şi 30 alin. (6) din noul C. proc. civ., instanţa respinge excepţia de necompetenţă materială.

Avocat P.C., pentru petenţi a solicitat admiterea cererii pentru motivele invocate în scris şi prezentate verbal.

Avocat I.C., pentru intimată, a depus delegaţie de reprezentare şi a solicitat respingerea cererii pentru motivele invocate prin întâmpinare şi prezentate verbal.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de strămutare pentru motivele invocate verbal.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenţii SC O.P. SA şi SC O.P. SA Zona de producţie VI Muntenia Central privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 1974/828/2011 al Tribunalului Argeş.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3351/2013. Civil. Strămutare. Fond