ICCJ. Decizia nr. 3510/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 3510/2013
Dosar nr. 3082/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 20 iunie 2013
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea a fost legal timbrată.
Magistratul asistent face referatul cauzei şi arată că dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluţionat la 27 mai 2013, că intimata G.C. a depus întâmpinare la 10 iunie 2013 şi că o cerere de strămutare a aceluiaşi dosar, înregistrată ulterior celei din prezenta cauză, a fost soluţionată, în Dosarul nr. 3029/1/2013, de secţia a II-a civilă, la 19 iunie 2013, în sensul anulării acesteia ca netimbrată.
Având cuvântul, procuror Ş.S. pune concluzii de respingere a cererii de strămutare ca rămasă fără obiect.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul D.D. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 887/237/2012 al Tribunalului Suceava.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3528/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3509/2013. Civil → |
---|