ICCJ. Decizia nr. 4518/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 4518/2013

Dosar nr. 4300/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la data de 15 octombrie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul B.V.V.

La apelul nominal se prezintă mandatar B.A. pentru petentul B.V.V., lipsind intimata S.E.

Ministerul Public este reprezentat de procuror D.L. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată.

Magistratul asistent referă faptul că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 1151/237/2010* al Judecătoriei Gura Humorului a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 23 octombrie 2013.

Se mai referă că intimata S.E. a depus la data de 9 octombrie 2013, întâmpinare la cererea de strămutare şi un set de înscrisuri.

Mandatar B.A. depune procura specială de reprezentare a petentului B.V.V.

Înalta Curte constată faptul că mandatarul petentului nu are studii juridice, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (4) C. proc. civ., nu poate pune concluzii orale decât prin avocat.

Nemaifiind alte cereri, instanţa acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca neîntemeiată.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul B.V.V. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1151/237/2010* al Judecătoriei Gura Humorului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4518/2013. Civil. Strămutare. Fond