ICCJ. Decizia nr. 4522/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 4522/2013

Dosar nr. 4380/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu din data de 15 octombrie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta C.A.

La apelul nominal se prezintă avocatul D.R. pentru petenta C.A., lipsind intimaţii Prefectura Judeţului Iaşi, Comisia Judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar Iaşi, Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar Iaşi.

Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată.

Magistratul asistent referă asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 35732/245/2011 al Tribunalului Iaşi, secţia I civilă a cărui strămutare se solicită, a fost suspendat la data de 4 octombrie 2013, în temeiul dispoziţiilor art 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Avocatul petentei depune un set de înscrisuri în dovedirea cererii de strămutare, după care, având cuvântul asupra acesteia, solicită admiterea strămutării pentru motivele de bănuială legitimă invocate în scris şi prezentate verbal, în faţa instanţei.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca neîntemeiată.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenta Cojocar Adriana a privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 35732/245/2011 al Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4522/2013. Civil. Strămutare. Fond