ICCJ. Decizia nr. 4597/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 4597/2013

Dosar nr. 4244/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 17 octombrie 2013

S-a luat în examinare cererea formulată de petenţii D.Gh., M.P., R.F.E. şi A.S. prin care s-a solicitat strămutarea Dosarului nr. 8206/315/2008* al Tribunalului Dâmboviţa.

La apelul nominal se prezintă petenţii D.Gh., M.P., R.F.E. şi A.S., prin avocat B.F., cu delegaţie de substituire din partea avocatului ales D.A., precum şi intimata B.M.I., prin procurator M.V., lipsind intimaţii M.Gh.I., P.F., A.F., P.M.F. şi B.Gh.

Ministerul Public este reprezentat de procurorul de şedinţă Ş.S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul asistent face referatul cauzei şi arată că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la 28 octombrie 2013. Se mai referă că intimaţii B.M.I. şi M.Gh.I. au formulat întâmpinări la 20 septembrie 2013 şi, respectiv, la 8 octombrie 2013.

Petenţii, prin avocat, solicită admiterea cererii, conform motivelor formulate în scris şi prezentate verbal.

Intimata B.M.I., prin procurator, solicită respingerea cererii de strămutare, conform întâmpinării.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite cererea formulată de petenţii D.Gh., M.P., R.F.E. şi A.S.

Strămută judecata pricinii care face obiectul Dosarului nr. 8206/315/2008* al Tribunalului Dâmboviţa, de la această instanţă, la Tribunalul Vrancea.

Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanţă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4597/2013. Civil. Strămutare. Fond