ICCJ. Decizia nr. 4760/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 4760/2013

Dosar nr. 4665/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 24 octombrie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul C.F.

La apelul nominal a răspuns petentul reprezentat de avocat L.F., lipsă fiind intimaţii C.C., R.L., l.P., Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar şi Comisia Judeţeană Olt de aplicare a legii fondului funciar.

Ministerul Public este reprezentat de procuror Ş.S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen la 6 noiembrie 2013.

Avocat L.F., pentru petent, solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele invocate în scris, pe care le expune şi oral.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul C.F. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 3177/104/2013 al Tribunalului Olt.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4760/2013. Civil. Strămutare. Fond