ICCJ. Decizia nr. 5480/2013. Civil. Strămutare. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 5480/2013

Dosar nr. 5171/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la data de 26 noiembrie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenţii R.Gh.G. şi U.O.

La apelul nominal se prezintă petenţii R.Gh.G., U.O. şi intimatul U.M., lipsind intimaţii U.I.I., R.Gh.Gh., R.I.

Ministerul Public este reprezentat de procuror D.L. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată.

Magistratul asistent referă faptul că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 2104/40/2013 al Tribunalului Botoşani, a cărui strămutare se solicită, a fost soluţionat la data de 28 octombrie 2013.

Se mai referă că petenţii au depus la data de 11 noiembrie 2013, concluzii scrise şi un set de acte anexe, precum şi faptul că intimatul R.Gh. a înaintat prin fax, în dimineaţa şedinţei de judecată, concluzii scrise prin care solicită respingerea cererii de strămutare, ca inadmisibilă.

Petenţii, având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia aşa cum a fost formulată, pentru motivele de bănuială legitimă invocate în scris şi prezentate verbal.

Intimatul U.M. arată că este de acord cu strămutarea cauzei la o altă instanţă egală în grad.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare ca rămasă fără obiect, având în vedere că dosarul de fond a fost soluţionat.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenţii R.Gh.G. şi U.O. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 2104/40/2013 al Tribunalului Botoşani.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5480/2013. Civil. Strămutare. Fond