ICCJ. Decizia nr. 1069/2014. Civil. Marcă. Desene şi modele industriale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1069/2014
Dosar nr. 59131/3/2010
Şedinţa publică din 28 martie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 decembrie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 59131/3/2010, reclamantul Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.) a chemat în judecată pe pârâţii Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi Comisariatul pentru Societatea Civilă (C.S.C.), solicitând instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea Certificatului de înregistrare nr. 108119 din 4 martie 2010 prin care a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, marca "Poliţia animalelor" şi anularea Certificatului de înregistrare a desenului/modelului din 26 iulie 2010, privind însemnele distinctive pe care Poliţia Animalelor le va purta pe autovehiculele de serviciu, respectiv embleme şi dispozitive de avertizare.
Ca temei juridic al acţiunii au fost invocate dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. i), art. 48 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu Regula 32 din Anexa la H.G. nr. 833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, precum şi pe dispoziţiile art. 12 şi 25 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin întâmpinarea formulată la data de 10 februarie 2011, pârâtul Comisariatul pentru Societatea Civilă a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii acţiunii, solicitând, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că, în conformitate cu dispoz. art. 109 alin. (1) C. proc. civ. "oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie sa facă o cerere înaintea instanţei competente. Analiza textului legal mai sus menţionat, duce la concluzia lipsita de orice echivoc după care formularea unei acţiuni în justiţie este condiţionată de existenta în patrimoniul reclamantului, a unui drept faţă de o altă persoană, or în speţă, acest drept nu există.
În speţa, arată ca titularul certificatului de înregistrare din 4 martie 2010 şi a certificatului de înregistrare a desenului/modelului din 26 iulie 2010 a căror anulare se solicită, nu este "Comisariatul pentru Societatea Civilă - C.S.C.", care este o asociaţie, cu personalitate juridică distinctă, ci Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă, prin structura sa Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor" denumită şi "Poliţia Animalelor".
În aceste condiţii, a mai arătat pârâtul se impune scoaterea sa din cauză şi citarea Federaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă - Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, prezentându-şi propriile argumente în susţinerea acestei soluţii.
La data de 10 martie 2011, reclamantul IGPR a formulat o cerere completatoare prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Federaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă.
S-a arătat că motivul pentru care solicită introducerea în cauză a Federaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă este acela că, referitor la certificatul de înregistrare a mărcii din 4 martie 2010 "Poliţia animalelor" şi certificatul de înregistrare a desenului/modelului din 26 iulie 2010, privind însemnele distinctive pe care Poliţia Animalelor le va purta pe autovehiculele de serviciu au fost emise de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci în favoarea Comisariatului pentru Societatea Civilă.
De asemenea, reclamantul învederează că prin Sentinţa civilă nr. 27 din 4 noiembrie 2009. Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a luat act de modificările aduse statutului Federaţiei Comisariatul pentru Societate Civilă prin Hotărârea nr. 899 din 20 octombrie 2009 a Consiliului Superior al F.C.S.C. Această din urmă hotărâre menţionează că: "începând cu data de 20 octombrie 2009 se înfiinţează ca structura a F.C.S.C. Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor denumit Poliţia pentru Protecţia Animalelor - ce va fiinţa în baza unui regulament propriu, având ca scop protecţia animalelor împotriva relelor tratamente şi purtării nejustificat abuzive."
Pe de altă parte, titular al certificatelor eliberate de O.S.I.M. şi contestate de reclamant apare Comisariatul pentru Societate Civilă, iar nu Federaţia Comisariatul pentru Societate Civilă.
În acest context, reclamantul a arătat că solicită a fi introdusă în cauză şi Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă în cadrul căreia funcţionează Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor pentru a se lămuri cărei organizaţii i-au fost eliberate cele două certificate a căror anulare a fost solicitată de reclamant.
Referitor la pretenţiile sale îndreptate împotriva Federaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă, reclamanta a învederat că acestea sunt identice cu cele detaliate în cererea de chemare în judecată formulată la data de 29 noiembrie 2010.
Cu privire la temeiul în drept invocat în cererea de chemare în judecată, s-a precizat că acţiunea a fost formulată la data de 29 noiembrie 2010, fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 7 decembrie 2010; la data de 3 decembrie 2010, în M. Of. al României nr. 809 a fost publicată H.G. nr. 1134 din 10 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, act normativ care a abrogat H.G. nr. 833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Urmare a acestui eveniment de modificare a cadrului legislativ, reclamantul înţelege să-şi modifice temeiul de drept şi să-şi întemeieze acţiunea pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. i), art. 48 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, cu modificările şi completările ulterioare coroborat cu art. 39 a H.G. nr. 1134/2010 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, precum şi pe dispoziţiile art. 12 şi 25 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin încheierea de şedinţă din 10 februarie 2011, prima instanţă a dispus completarea cadrului procesual prin introducerea în cauză a Federaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă în calitate de titular al dreptului; la termenul din 10 martie 2011, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii acţiunii pentru motivele menţionate în încheierea de şedinţă.
Prin Sentinţa civilă nr. 1127 din 9 iunie 2011, tribunalul a admis acţiunea, a dispus anularea certificatului de înregistrare din 4 martie 2010 pentru marca "Poliţia animalelor" emis de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi anularea certificatului de înregistrare a desenului/modelului din 26 iulie 2010 emis de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 84/1998 şi ale Legii nr. 129/1992, în forma în vigoare a acestor acte normative de la data efectuării procedurii de înregistrare, dat fiind principiul tempus regit actum.
În ce priveşte anularea înregistrării mărcii s-au reţinut a fi incidente dispoziţiile art. 48 alin. (1) rap. la art. 5 alin. (1) lit. i) din lege potrivit cărora: "Sunt excluse de la protecţie şi nu pot fi înregistrate mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri", potrivit motivelor arătate pe larg în considerentele sentinţei.
Referitor la anularea modelelor industriale, cererea a fost găsită întemeiată în baza prevederilor art. 42 alin. (1), rap. la art. 22 alin. (1) lit. d), art. 22 alin. (3) lit. a), b) şi d), dar şi la art. 2, 6 şi 7 din Legea nr. 129/1992, astfel cum reiese din motivarea sentinţei.
Împotriva sentinţei civile mai sus menţionate au declarat apel pârâţii Comisariatul pentru Societatea Civilă şi Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă, invocându-se motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 139A din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, apelul a fost respins ca nefondate.
Pentru a decide în acest sens, în limita motivelor de apel formulate, prin prisma dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut şi apreciat următoarele:
Critica privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active este nefondată, întrucât potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, anularea înregistrării mărcii poate fi cerută de orice persoană interesată, interesul nefiind echivalentul dreptului, a cărui existenţă se determină prin analiza fondului pretenţiei deduse judecăţii.
Interesul trebuie să fie în legătură cu pretenţia formulată, dar analiza calităţii procesuale active (condiţie de a fi parte în proces) nu presupune şi analiza dreptului reclamantului, care constituie un aspect de fond al cauzei ce priveşte temeinicia cererii, aşa cum corect a reţinut prima instanţă.
Lipsa unei solicitări a reclamantei de înregistrare a mărcii nu poate conduce la concluzia că aceasta nu poate solicita anularea unei mărci înregistrate, Legea nr. 84/1998 neconţinând dispoziţii care să condiţioneze exercitarea acţiunii în anulare de formularea prealabilă a unei cereri de înregistrare.
Pe de altă parte, instanţa de apel a observat şi că, în motivarea soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale active în ce priveşte cererea de anulare a desenului/modelului industrial, tribunalul nu a incidenţa art. 12 şi 25 din Legea nr. 129/1992, aşa cum afirmă apelanta, ci art. 42 alin. (1) din actul normativ menţionat, ce are legătură cu cauza, întrucât se referă la anularea desenului şi modelului, text ce utilizează noţiunea de "persoană interesată" în prevederea condiţiilor de exercitare a acţiunii având obiectul menţionat.
Justificarea calităţii procesuale active are loc prin indicarea pretenţiei şi a împrejurărilor de fapt şi de drept pe care se bazează, pretenţie a cărei temeinicie se verifică ulterior condiţiilor de exercitare a acţiunii civile.
S-a înlăturat ca nefondată şi critica referitoare la respingerea excepţiei inadmisibilităţii, întrucât acţiunea în anularea înregistrării mărcii nu este condiţionată de exercitarea procedurii opoziţiei la înregistrarea mărcii prevăzută de art. 18 şi 19 din Legea nr. 84/1998. Aceste proceduri nu au caracter prealabil şi obligatoriu, afirmaţiile apelantei în acest sens fiind lipsite de suport legal, astfel că înregistrarea de către OSIM a mărcii nu îl împiedică pe cel interesat să promoveze acţiunea în anulare, care astfel, deşi prevăzută de lege, ar fi lipsită de utilitate.
În ceea ce priveşte criticile pe fondul cauzei, s-au reţinut următoarele:
O primă critică a vizat greşita reţinere a interesului reclamantului de a promova acţiunea din perspectiva motivului de nulitate invocat: respectarea ordinii publice şi protecţia conceptului de autoritate publică, întrucât, potrivit susţinerilor apelantelor, ar lipsi dovezile cu privire la încălcarea ordinii publice prin folosirea mărcii "Poliţia animalelor", precum şi cele referitoare la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii publice şi private, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, hotărârea nefiind motivată sub acest aspect.
Curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a constatat că interesul reclamantei rezultă din cuprinsul Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, atribuţiile acestei instituţii fiind, conform art. 1 şi 2 din actul normativ menţionat, păstrarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, realizarea interesului persoanei, al comunităţii, şi sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.
Or, în realizarea atribuţiilor specifice ale Poliţiei Române, aşa cum sunt reglementate de lege, demersul reclamantei în scopul de a înlătura orice imprecizie referitoare la activitatea instituţiei este justificat, independent de utilitatea şi beneficiile acţiunilor apelantelor-pârâte. Sentinţa atacată reţine ca argument posibilitatea creării confuziei între Poliţia Română şi Poliţia Animalelor, prin înregistrarea mărcii de către pârâte, cuvântul "poliţie" fiind uzual în limbajul curent, în sensul de autoritate publică.
Acţiunea de înregistrare a mărcii ce conţine cuvântul "poliţie" constituie o formă de încălcare a ordinii publice (motiv de nulitate prevăzut de art. 5 lit. i) din Legea nr. 84/1998) tocmai din perspectiva percepţiei generale asupra acestuia.
Curtea de apel a reţinut, la rândul său, că utilizarea ca marcă a elementului verbal "Poliţie" afectează starea de fapt şi de drept care permite funcţionarea optimă a ansamblului social, în condiţiile reglementarilor juridice interne în vigoare, prin aceea că devine dintr-un termen specific organizării unei autorităţi, un termen comun, înlesnind întrebuinţarea lui de către orice persoană juridică şi creându-se riscul de a atenua efectul măsurilor, activităţii şi acţiunilor specifice adoptate şi desfăşurate de către organismele specializate ale administraţiei de stat, în scopul respectării normelor de conduită civică prevăzute în legi şi alte acte normative, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi a celor de protecţie a proprietăţii publice şi private.
În acest sens este şi sentinţa atacată, care conţine motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei în sensul reţinerii încălcării ordinii publice, respectând menţiunile prevăzute de art. 261 C. proc. civ., contrar celor susţinute de apelante.
Critica privind invocarea de către prima instanţă a conceptului de autoritate publică, bazându-se exclusiv pe reflexia în conştiinţa cetăţeanului a acestuia, ca aparţinând Poliţiei Române s-a apreciat, de asemenea, ca fiind nefondată.
Instanţa de apel a constatat că cererea de anulare a înregistrării mărcii a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 84/1998, art. 5 alin. (1) lit. i), din acelaşi act normativ, situaţia de fapt fiind stabilită pe baza înscrisurilor de la dosar, iar aceasta se circumscrie textelor de lege menţionate. De altfel, apelantele nu arată în mod concret care sunt erorile imputate primei instanţe în stabilirea situaţiei de fapt la care au fost aplicate textele de lege reţinute ca incidente în cauză.
Din cuprinsul hotărârii, a rezultat tribunalul s-a referit la conceptul de "autoritate publică", diferit de termenul comun "autoritate" cu sensul de impunere, neputându-se desprinde ideea că prima instanţa a înţeles că măsuri constrângătoare pot fi aplicate numai în cazul faptelor îndreptate împotriva oamenilor.
Desfăşurarea acţiunilor Poliţiei Animalelor în colaborare cu Poliţia Română, aşa cum au arătat apelantele, demonstrează tocmai necesitatea prezenţei organelor specializate însărcinate cu asigurarea ordinii publice, pentru impunerea regulilor vizând protecţia animalelor. Posibilitatea impunerii unor constrângeri este conferită Poliţiei Române prin lege, decurgând de aici necesitatea de a distinge între instituţia însărcinată cu respectarea ordinii şi liniştii publice şi alte entităţi, ale căror activităţi, deşi urmăresc binele comunităţii, nu se suprapun celor ale instituţiei de stat organizate prin lege.
Chiar dacă noţiunea de "poliţie" nu este apanajul exclusiv al reclamantei, nu trebuie pierdut din vedere că înregistrarea de către apelante a mărcii ce conţine acest cuvânt are ca efect dobândirea unui drept exclusiv asupra semnului şi, în consecinţă, imposibilitatea folosirii lui de către terţi. O astfel de situaţie ar face inutilizabilă denumirea instituţiei a cărei organizare şi funcţionare este reglementată prin Legea nr. 218/2002.
Instanţa de apel a mai reţinut că indicarea de către primă instanţă a art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 84/1998 a avut loc în contextul în care, faţă de reglementarea printr-un act normativ şi faţă de modul în care se răsfrânge în conştiinţa publică, noţiunea de "poliţie" este dotată cu o anume semnificaţie, ce poate avea valoarea semnelor enumerate în text.
În ceea ce priveşte criticile asupra soluţiei de anulare a certificatului de înregistrare a modelului industrial, curtea de apel a reţinut că existenţa identităţii între desene, în sensul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 129/1992, a fost constatată de către prima instanţă, prin analizarea detaliată a trăsăturilor caracteristice, singura diferenţă fiind dată de faptul că elementul verbal inscripţionat este "Poliţia animalelor", în loc de "Poliţia", detaliu ce apare ca nesemnificativ prin raportare la ansamblu, chiar dacă inscripţionarea este vizibilă, aşa cum susţin apelantele în motivarea căii de atac.
De asemenea, curtea de apel a reţinut că acesta nu constituie un element important de natură să determine o impresie globală diferită de cea produsă de desenul opus de reclamantă, situaţie în care nu este îndeplinită nici condiţia noutăţii prevăzută de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 129/1992, întrucât a fost făcut public în sensul art. 7 din acelaşi act normativ, prin expunere, fiind folosit de către Poliţie înainte de depunerea spre înregistrare a desenului contestat.
Elementele de similitudine reţinute de tribunal sunt: pe capota din faţă inscripţionarea este realizată în varianta cu grad de acoperire mediu al suprafeţei, cu citire în oglindă, însemnul "Poliţia" este încadrat de culorile drapelului naţional, în partea superioară şi inferioară, având culoarea albastră în partea dreaptă, toată inscripţia fiind încadrată într-un trapez cu baza mică în jos, având contur albastru; în cazul inscripţiilor aflate pe părţile laterale ale autovehiculelor C.S.C. şi cele ale Poliţiei Române, inscripţionarea este efectuată în varianta care să cuprindă ambele uşi, limitat pe orizontală de marginile uşilor, iar pe verticală de linia mânerelor (clapetelor) deschizătoare - sus, şi de bandoul ornament dintre pasajele roţilor - jos; însemnul "Poliţia" este încadrat de culorile drapelului naţional, în lateral pe orizontală, cu culoarea albastră în partea superioară.
Caracteristicile desenului folosit de apelantele pârâte nu se deosebesc, deci, de cele ale desenului utilizat de reclamanta intimată, nefiind posibilă reţinerea individualităţii acestuia în cadrul comparării impresiei de ansamblu între cele două.
Calitatea de titular exclusiv al desenului sau modelului ce conţine elementul "poliţie" nu este condiţionată de înregistrarea mărcii "poliţie" de către reclamantă, aşa cum susţin apelantele, a mai apreciat curtea de apel, o asemenea determinare neputând fi desprinsă din conţinutul celor două acte normative care au domeniu distinct de reglementare.
Totodată, utilizarea opoziţiei la înregistrarea desenului de către apelante, prevăzută de art. 21 din Legea nr. 129/1992, nu constituie o procedură obligatorie prealabilă introducerii acţiunii în anulare, care poate fi exercitată independent, în condiţiile art. 42 din acelaşi act normativ.
Înregistrarea mărcii "Poliţia animalelor" nu presupune în mod automat înregistrarea desenului sau modelului conţinând elementele verbale menţionate, condiţiile impuse de Legea nr. 129/1992 fiind distincte de cele impuse de Legea nr. 84/1998 la înregistrarea mărcii.
Or, menţiunea expresă de pe desen - Poliţia animalelor, nu este de natură a determina caracterul individual al desenului ce conţine în rest toate celelalte elemente folosite de poliţia română, în condiţiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 129/1992, care prevede că desenele sau modelele sunt identice dacă diferă numai în ceea ce priveşte detaliile nesemnificative.
Faţă de considerentele expuse, constatând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., s-a dispus respingerea apelului ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au promovat recurs la data de 11 ianuarie 2013 (data poştei) Asociaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă, Inspectoratul General pentru Protecţia Animalelor şi Federaţia Comisariatul pentru Societatea civilă.
Motivele de recurs au fost formulate la data de 28 martie 2013 (data poştei), în termen legal faţă de dispoziţiile art. 303 alin. (2) C. proc. civ., doar de Federaţia Comisariatul pentru Societate Civilă şi au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta învederează că instanţa de apel în mod eronat a menţinut ca temeinică şi legală hotărârea primei instanţe care, a acordat mai mult decât s-a cerut; astfel, prin sentinţă, nu numai că se dispune anularea certificatelor eliberate de OSIM şi contestate sub aspectul legalităţii de către intimata reclamantă, dar se hotărăşte şi interzicerea funcţionării Poliţiei Animalelor aspect străin cauzei;
Or, Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă în a cărei organigramă figurează şi Politia Animalelor fiinţează în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate într-o procedură necontencioasă de către Tribunalul Bucureşti, urmare a modificării intervenite în statutul federaţiei. În consecinţă, Poliţia Animalelor fiinţează statutar în temeiul respectivei hotărâri judecătoreşti, astfel că. Iar nu în baza certificatelor eliberate de OSIM şi contestate de IGPR.
Prima instanţă a reţinut că noţiunea de "poliţie" nu este apanajul exclusiv al reclamantei, întrucât nu este titulara mărcii "Poliţia", după cum nu este şi nici nu a fost vreodată titulara exclusivă al desenului /modelului industrial respectiv.
În al doilea rând, denumirea "Poliţia română" nu poare constitui o marcă al cărei titular să fie IGPR, nefiind un semn utilizat în scopul definitoriu al mărcii, anume acela de a diferenţia produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi, iar pe de altă parte, chiar dacă acest logo ar putea constitui o marcă asemănătoare cu semnul exploatat de IGPR, nefiind un semn înregistrat, ar putea fi opus terţilor doar dacă este o marcă notorie, sens în care se face referire la definiţia legală a mărcii notorii de la art. 3 lit. c) din Legea nr. 84/1998, precum şi la condiţiile legale de determinare şi dovedire a mărcii notorii prevăzute de art. 19 alin. (1), (2) şi (6) din acelaşi act normativ, dovezi care nu au fost făcute în cauză.
În aceste condiţii, în opinia recurentei, este evident că activitatea Poliţiei Române, astfel cum este enunţată prin dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 218/2002, este străină elementelor specificate de lege pentru noţiunea de marcă notorie; pe de altă parte, Poliţia Română nu comercializează produse şi servicii specifice agenţilor economici, iar beneficiarii activităţii poliţieneşti (cetăţenii) nu sunt priviţi ca şi consumatori, în sensul enunţat lege.
În consecinţă, recurenta învederează că intimatul reclamant IGPR nu poate deţine drepturi de proprietate intelectuală asupra a ceea ce pretinde că reprezintă o "marca notorie" - denumirea de "Poliţia română", sens în care invocă definiţia legală a oricărei mărci prevăzută de art. 2 din Legea nr. 84/1998; în plus, art. 3 lit. r) din acelaşi act normativ defineşte şi noţiunea de întreprindere ca fiind orice entitate implicată într-o activitate economică, indiferent de natura sa juridică ori modul ei de finanţare.
Mai mult decât atât, denumirea "Poliţia română" nu poate constitui, în sine, o marcă, deoarece ea nu reprezintă un semn utilizat în scopul diferenţierii produselor sau serviciilor unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi, de vreme ce IGPR nu reprezintă o întreprindere în sensul legii (nefiind implicat într-o activitate economică), ci prestează un serviciu public de interes general care nu are un conţinui economic.
Recurenta mai arată că a susţinut în faţa instanţelor de fond că Poliţia Româna în nenumărate rânduri a apelat la Poliţia Animalelor pentru ca aceasta, prin logistica proprie, să intervină în oferirea primului ajutor necuvântătoarelor; de asemenea, au existat situaţii destul de numeroase când reprezentanţii Poliţiei Române au apelat la Poliţia Animalelor în vederea clarificării unor aspecte juridice privitoare la competenţa ce le revine conform legii.
Or, în condiţiile în care recurenta este titulara unei mărci şi a unui desen/model industrial înregistrate în condiţiile legii, aprioric, reclamanta nu poate invoca existenţa unei aparenţe de drept în favoarea sa, cu atât mai mult dacă se are în vedere atitudinea pe care reprezentanţii Poliţiei Române au avut-o în relaţia de colaborare cu recurenta şi structurile ei; în acest sens recurenta invocă şi argumente de practică judiciară din care citează (Decizia civilă nr. 178 din 2 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală; or, din această jurisprudenţă rezultă că nu poate exista o aparenţă de drept favorabilă reclamantului IGPR de vreme ce recurenta este titulara mărcii.
Denumirea şi activitatea "Poliţiei Animalelor" nu poate contraveni ordinii publice întrucât desfăşoară o activitate în folosul comunităţii apte să întărească ordinea publică; în plus, nu este posibil a se reţine că recurenta sau denumirea acesteia contravin ordinii publice, întrucât la data constituirii Poliţiei Animalelor prin modificarea Statutului Asociaţiei în temeiul O.G. nr. 26/2000, reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a pus concluzii de admitere a cererii de modificare statutară, fiind expres întrebat de preşedintele de complet asupra aspectului legalităţii constituirii unei asemenea structuri neguvernamentale.
Recurenta apreciază că folosirea denumirii de "Poliţia Animalelor" nu este de natură a produce vreun prejudiciu Poliţiei Române.
Intimatul IGPR motivează pretinsa pagubă iminentă la care ar fi expus printr-un risc de confuzie dintre "marca notorie" a Poliţiei Române şi marca utilizată de recurentă, ceea ce nu poate fi reţinut. O, simpla speculare asupra unui prejudiciu posibil, eventual, nu este suficientă pentru a se dovedi interesul, ci este necesar ca acesta să fie probat prin împrejurări de fapt concrete, reclamantul fiind ţinut în mod expres să probeze prejudiciul sau caracterul inevitabil al acestuia.
În ce priveşte excepţiile procesuale analizate prioritar de Înalta Curte, reflectate în soluţia adoptată în cauză, în această etapă procesuală, se reţin următoarele:
Prin întâmpinarea la motivele de recurs, formulată de intimatul reclamant, s-a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a d-lui D.S., semnatarul motivelor de recurs în numele Federaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă, în condiţiile în care din actele de constituire a Federaţiei reiese că reprezentantul legal al Federaţiei este domnul comisar general I.G.P..
Această excepţie nu a mai fost susţinută de intimatul reclamant, date fiind precizările depuse la dosar recurs de către recurenta Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă prin apărătorul sau, cu mandat valabil la acel moment (pentru termenul din 22 noiembrie 2013), precizări prin care a învederat că recursul a fost semnat de dl. D.S. în baza delegării exprese primite de acesta de la reprezentantul legal al recurentei, dl. I.G.P., delegaţie ce a fost anexată acestor precizări şi se regăseşte la dosar recurs.
Prin aceeaşi întâmpinare, intimata reclamantă a mai invocat şi excepţia nulităţii recursului declarat (iniţial) împotriva încheierii din data de 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală (prin care s-a dispus amânarea pronunţării asupra cauzei); ulterior, s-a precizat că recursul priveşte însăşi decizia pronunţată asupra apelului, anume Decizia civilă nr. 139A din 3 octombrie 2012 a aceleiaşi instanţe, prin notele de la dosar recurs; excepţia a fost susţinută prin aceea că motivele dezvoltate nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 304 C. proc. civ.
Dată fiind această precizare a recurentei, la termenul de judecată din 22 noiembrie 2013, Înalta Curte a constatat ca rămasă fără obiect această excepţie referitoare la atacarea cu recurs a încheierii curţii de apel din data de 26 septembrie 2012.
La acelaşi termen de judecată, s-a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de Asociaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă şi Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor, entităţi care au calitatea de terţi în cauza de faţă, întrucât nu au figurat în cadrul procesual în care aceasta a fost soluţionată în primă instanţă, după cum nici în apel distribuţia procesuală nu a fost lărgită ori modificată în vreuna dintre modalităţile permise de lege; totodată, s-a stabilit că această excepţie va fi rezolvată odată cu pronunţarea asupra recursului, dar şi împrejurarea că ea este prioritară excepţiei nulităţii recursului, susţinută de acelaşi intimat prin întâmpinare, prin aceea că deşi recursul apare ca fiind declarat de Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă, Asociaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă şi Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor, motivele de recurs sunt formulate doar de recurenta Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă.
Pe fondul recursului, intimatul reclamant a solicitat prin întâmpinare menţinerea deciziei recurate, prin respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, la acelaşi termen din 22 noiembrie 2013, a pus în vedere recurentei Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă care a declarat calea de atac în nume propriu să prezinte dovezi în cauză cu privire la structura organizatorică a Federaţiei, precum şi aceea a Comisariatului, dar şi dovada raporturilor juridice dintre Federaţie şi Comisariat, pornindu-se de la premisa fundamentală în cauză că potrivit înscrisurilor de la dosar primă instanţă, reiese fără echivoc faptul că titularul drepturilor de proprietate intelectuală acordate de OSIM pentru marcă şi modelul industrial a căror anulare s-a solicitat, este exclusiv Comisariatul pentru Societatea Civilă, iar nu Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă ori altă entitate dintre cele care au promovat calea de atac.
În executarea acestei dispoziţii a instanţei, recurenta Federaţia pentru Societatea Civilă a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: încheierea Judecătoriei sector 2 din camera de consiliu din 3 septembrie 2003, pronunţată în Dosar nr. 143/PJ/2003 de acordare a personalităţii juridice pentru petenta Asociaţia Comisariatul pentru Societate Civilă; încheierea din camera de consiliu a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă din data de 11 februarie 2009, dată în Dosarul nr. 1754/3/2009 de acordare a personalităţii juridice în favoarea Federaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă; Hotărârea nr. C899 din 20 octombrie 2009 emisă de Comisariatul pentru Societatea Civilă prin care s-a decis înfiinţarea ca structură a Federaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă, începând din 20 octombrie 2009, a Inspectoratului General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor, precum şi Sentinţa civilă nr. 27 din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care s-a luat act de modificarea statutului Federaţiei, prin efectuarea menţiunilor corespunzătoare în registrul federaţiilor, aflat la grefa Tribunalului, conform Hotărârii nr. 899C din 20 octombrie 2009 (în sensul constituirii Inspectoratului General pentru Protecţia Animalelor, ca structură a Federaţiei).
Constatând că prin depunerea la dosar a acestor înscrisuri, recurenta Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă nu s-a conformat dispoziţiilor Înaltei Curţi, la termenul din 31 ianuarie 2014, i s-a pus în vedere acesteia să depună la dosar, în copie, Statutul Federaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă, a Statutului Comisariatului pentru Societatea Civilă şi s-a reluat în mod explicit dispoziţia privind efectuarea dovezilor privind raporturile juridice dintre Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă şi Comisariatul pentru Societatea Civilă, întrucât cea din urmă entitate figurează ca titulară a drepturilor de proprietate intelectuală atacate în cauza de faţă.
Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, pentru termenul de azi, s-a înaintat instanţei adresa din 27 martie 2014 emisă de recurenta Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă, semnată de Comisar General ad interim c.j. I.S., prin care se învedera renunţarea recurentei la mandatul acordat apărătorului angajat în cauză, dl. av. M.C., cu începere de la 27 aprilie 2014 (probabil fiind o eroare materială, iar data corectă - 27 martie 2014, întrucât o renunţare la mandat produsă deja, nu putea privi o dată ulterioară termenului de judecată din cauză - 28 martie 2014 sau emiterii adresei în discuţie - 27 martie 2014); de asemenea, recurenta a învederat că lasă la aprecierea instanţei soluţia ce se va adopta în cauză.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte, la termenul de azi a acordat cuvântul reprezentantului intimatului reclamant, prezent în sală, asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului Asociaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă şi a Inspectoratului General pentru Protecţia Animalelor, invocată din oficiu la termenul din 22 noiembrie 2013, asupra excepţiei nulităţii recursului acestor două entităţi invocată de intimat prin întâmpinare şi susţinută prin nemotivarea recursului de acestea (art. 306 alin. (1); în plus, înainte de acordarea cuvântului pentru dezbaterea motivelor recursului, Înalta Curte a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Federaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă, dată fiind, în principal, lipsa de identitate dintre titularul certificatelor de acordare a drepturilor de proprietate intelectuală atacate în cauza de faţă şi această entitate, titulară a recursului, urmând a fi arătate şi celelalte argumente pentru reţinerea acestei excepţii cu ocazia analizării ei.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de Asociaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă, precum şi de Inspectoratul General pentru Protecţia Animalelor, Înalta Curte constată că aceste entităţi nu au dobândit calitatea de părţi în cauza de faţă, ceea ce rezultă din observarea cadrului procesual constituit la prima instanţă (cerere principală completată, fără a fi formulate cereri incidentale), după cum nici în apel nu a operat vreo modificare a acestuia în vreuna dintre modalităţile permise de lege - intervenţie principală cu acordul părţii adverse (art. 50 alin. (3) C. proc. civ.), ori o cerere de intervenţie accesorie (art. 51 C. proc. civ.); în plus, în faţa instanţelor de fond nu s-a învederat şi, în consecinţă, nici nu s-au aplicat efectele prevăzute de lege pentru situaţia unor eventuale reorganizări ale persoanelor juridice care au fost chemate în judecată şi au dobândit în mod procedural calitatea de parte (Comisariatul pentru Societatea Civilă şi Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă) pentru ca aceste două entităţi să participe la judecată în mod valabil.
Astfel, cererea de chemare în judecată a fost îndreptată de reclamantul Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva Comisariatului pentru Societatea Civilă, titular al certificatului de înregistrare a mărcii din 4 martie 2010 - "Poliţia Animalelor" şi a certificatului de înregistrare a desenului/modelului industrial din 26 iulie 2010.
Faţă de excepţiile şi apărările invocate de acest pârât prin întâmpinare, la dosar fond, reclamantul a formulat o cerere completatoare, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă şi a Federaţiei Comisariatului pentru Societatea Civilă "pentru a se lămuri cărei organizaţii i-au fost eliberate cele două certificate a căror anulare a fost solicitată"; drept urmare, din punct de vedere al cadrului procesual pasiv, ca efect al acestei extinderi de acţiune, singurii pârâţii cauzei au fost: Comisariatul pentru Societatea Civilă şi Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă.
Dat fiind principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, rezultă că hotărârea judecătorească nu poate da naşte unor drepturi sau obligaţii decât faţă de părţile din proces; ca atare, şi procedura judiciară, în toate etapele sale se derulează doar între părţile cauzei, astfel încât doar acestea sunt îndrituite, în principiu, să facă uz de exerciţiul căilor de atac ordinare sau extraordinare (situaţiile de excepţie neintrând în discuţie în cauză - procuror, succesori universali, cu titlu universal sau chiar cu titlu particular etc.).
Aşa fiind, prima instanţă a pronunţat sentinţa în contradictoriu cu pârâţii chemaţi în judecată de către reclamant - Comisariatul pentru Societatea Civilă şi Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă.
Apelul însă a fost exercitat de către pârâta Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă şi Asociaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă, cea din urmă entitate nedobândind vreodată calitatea de parte în cauză, astfel cum s-a arătat.
Pe de altă parte, recursul a fost promovat de către Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă, Asociaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă, dar şi de Inspectoratul General pentru Protecţia Animalelor, cele din urmă entităţi neprocedând la motivarea recursului.
Cum prioritară în cauză este excepţia inadmisibilităţii recursului (întrucât obligaţia procesuală de motivare a căii de atac revine părţilor din proces), Înalta Curte, analizând această excepţie, pentru cele deja arătate, o va admite, întrucât Asociaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă şi Inspectoratul General pentru Protecţia Animalelor sunt terţi faţă de cauza de faţă, iar, ca regulă, legea nu recunoaşte dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pronunţată într-un proces decât părţilor cărora le este opozabilă; totodată, Înalta Curte constată că din acest punct de vedere nu este incidentă vreo situaţie dintre cele de excepţie exemplificate anterior, după cum nici nu există vreo prevedere a legii speciale care să dispună în acest sens (posibilitatea exercitării căii de atac de alte entităţi decât părţile procesului).
Faptul că instanţa de apel a respins pe fond şi nu pe calea excepţiei inadmisibilităţii apelul Asociaţiei Comisariatul pentru Societate Civilă (exercitat alături de Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă), nu îi conferă acesteia calitatea de parte în cauză, astfel că, această entitate a fost şi rămâne terţ faţă de proces.
În consecinţă, vor fi respinse ca inadmisibile recursurile exercitate de Asociaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă şi Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor.
În fine, chiar dacă s-ar fi susţinut că există identitate între Asociaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă şi Comisariatul pentru Societatea Civilă, în sensul că este una şi aceeaşi entitate juridică (cel din urmă, titular al celor două certificate de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală şi veritabil pârât în cauză), apărare neinvocată în cauză, Înalta Curte apreciază că esenţială este menţiunea denumirii titularului de pe cele două titluri emise de OSIM (cu valoarea unui act autentic), iar eventuala inconsecvenţă de exprimare a propriei denumiri de către pârâtul Comisariatul pentru Societatea Civilă îi este exclusiv imputabilă; or, astfel cum dispune art. 108 alin. (4) C. proc. civ., acestuia nu îi este permis să invoce neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Federaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă, excepţie procesuală absolută, de fond, al cărei regim juridic permite invocarea ei în orice stadiu al procesului, deci şi în recurs, astfel cum dispune art. 162 C. proc. civ., se reţin următoarele:
Astfel cum deja s-a arătat, recurenta Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă a fost atrasă în proces de către reclamantă prin cererea completatoare formulată la prima instanţă la fila 112, pornind de la invocarea, între altele, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Comisariatului pentru Societatea Civilă prin întâmpinare; după formularea cererii completatoare, Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă a fost citată în proces în calitate de pârâtă.
Prin încheierea de şedinţă din 10 martie 2011, prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a inadmisibilităţii acţiunii (invocate şi ele prin aceeaşi întâmpinare de către pârât), dar şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Comisariatul pentru Societatea Civilă.
Cu privire la cea din urmă excepţie, tribunalul a reţinut: Comisariatul pentru Societatea Civilă şi nu Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă este titularul certificatelor a căror anulare se solicită, astfel încât pârâtul (Comisariatul) are calitate procesuală pasivă în acţiunea având ca obiect anularea mărcii şi a desenelor/modelelor industriale al căror titular este, independent de raporturile juridice dintre acesta şi Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă.
Cum calitatea procesuală pasivă presupune identitate între cel care este chemat în judecată în calitate de pârât şi cel căruia i se opune pretenţia dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că în cauză calitate procesuală pasivă are doar Comisariatul pentru Societatea Civilă.
Criteriul pentru identificarea persoanei cu calitate procesuală pasivă, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată (anularea unor înregistrări de drepturi de proprietate intelectuală) este cel al titularului certificatelor (instrumentum probationis) ce atestă existenţa drepturilor în patrimoniul beneficiarului înregistrării, acest criteriu fiind în mod corect identificat şi aplicat de prima instanţă.
Pe de altă parte, aceste dezlegări ale tribunalului nu au fost criticate în apel, astfel încât ele sunt intrate sub puterea lucrului judecat la momentul soluţionării prezentului recurs.
În consecinţă, cum din conţinutul certificatului de înregistrare a mărcii din 4 martie 2010 - "Poliţia Animalelor" şi al certificatului de înregistrare a desenului/modelului industrial din 26 iulie 2010 reiese că aceste titluri de protecţie au fost eliberate de OSIM în favoarea Comisariatul pentru Societatea Civilă (unic titular), rezultă, într-adevăr, că în cauza al cărei obiect priveşte anularea acestor înregistrări, calitatea de pârât se verifică exclusiv în ce îl priveşte pe acest pârât, în timp ce Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă este lipsită de calitate procesuală pasivă, excepţie ce va fi admisă.
Cum chiar sentinţa primei instanţe a fost pronunţată în contradictoriu cu cei doi pârâţi - Comisariatul pentru Societatea Civilă şi Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă (viciu nesancţionat de instanţa de apel), admiterea acestei excepţii de ordine publică, în temeiul art. 162 C. proc. civ., va avea ca efect admiterea recursului Federaţiei, a modificării în parte a deciziei recurate, cu consecinţa admiterii, în baza art. 296 C. proc. civ. a apelului Federaţiei, în sensul schimbării în parte a sentinţei, astfel încât, se va respinge cererea formulată împotriva Federaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă pentru lipsa calităţii procesuale pasive; vor fi păstrate celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Faţă de infirmarea calităţii procesuale pasive a recurentei Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă (unica titulară a recursului motivat), Înalta Curte constată că nu pot fi analizate criticile dezvoltate de aceasta prin memoriul de recurs (ele privind fondul cauzei), soluţie ce decurge din dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, recursurile formulate de Asociaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă şi Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă, invocată din oficiu.
Admite recursul declarat de pârâta Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă împotriva Deciziei nr. 139A din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul formulat de pârâta Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă împotriva Sentinţei nr. 1127 din 9 iunie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o schimbă în parte, astfel:
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu Federaţia Comisariatul pentru Societatea Civilă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1068/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1070/2014. Civil → |
|---|
