ICCJ. Decizia nr. 144/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 144/2014
Dosar nr. 2750/3/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 17 ianuarie 2014
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, la 24 ianuarie 2013, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – C.R.E.D.I.D.A.M. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 2008,8 lei (cu TVA inclus), reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în incinta punctului de lucru pe care îl administrează, în perioada 01 iulie 2010 - 30 septembrie 3012; 891,24 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate în conformitate cu prevederile art. 3.2 din autorizaţia/ licenţa neexclusivă şi tabelul anexat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâta ar fi avut obligaţia legală de a achita remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora în incinta restaurantului în suprafaţă de 45 m2 pe care îl administrează. În acest sens, reclamantul a mai arătat că la data de 27 ianuarie 2010 a eliberat, în favoarea pârâtei, autorizaţia/ licenţa neexclusivă nr. 2062 din 27 ianuarie 2010, iar ulterior, a emis facturile ce reprezentau remuneraţia datorată perioadei 01 iulie 2010 - 30 septembrie 2012, facturi pe care pârâta nu le-a achitat.
Prin sentinţa civilă nr. 776 din 10 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 7 C. proc. civ. care instituie o competenţă teritorială exclusivă a instanţei de la locul situării sediului principal al societăţii pârâte.
Primind cauza spre soluţionare, Tribunalul Mureş, Secţia civilă, prin sentinţa nr. 1946 din 26 septembrie 2013 a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Mureş a reţinut că acţiunea reclamantei s-a născut ca urmare a încheierii între părţi a unui contract în cuprinsul căruia acestea au înţeles să însereze o clauză atributivă de competenţă, prin care au convenit că toate neînţelegerile dintre părţi să fie rezolvate pe cale amiabilă, iar soluţionarea oricăror litigii să se facă de către instanţa de judecată competentă din Bucureşti.
În aceste condiţii, instanţa a reţinut că potrivit clauzei din contract, care este în acord cu dispoziţiile procedurale în materie, competenţa de soluţionare a acţiunii revine Tribunalului Bucureşti.
Ivindu-se un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., cauza a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în drept să hotărască asupra conflictului.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti pentru următoarele considerente:
Pretenţia dedusă judecăţii s-a născut ca urmare a încheierii între părţi, la 27 ianuarie 2010, a contractului autorizaţie/ licenţă exclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerii acestora, conform dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (filele 30 - 31 dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti).
La art. VII din contractul sus-menţionat se prevede că: orice neînţelegere intervenită în interpretarea şi executarea prezentei autorizaţii va fi soluţionată pe cale amiabilă. În caz contrar, soluţionarea oricăror litigii cu privire la interpretarea şi executarea prezentei autorizaţii, precum şi cu privire la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 se face de către instanţa de judecată competentă din Bucureşti.
Potrivit art. 19 C. proc. civ. părţile pot conveni, prin înscris, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât cele care ar avea competenţă teritorială, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 13, art. 14, art. 15 şi art. 16 din acelaşi cod.
În speţă, se constată că prin alegerea instanţei de către părţi prin convenţia încheiată, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 19 C. proc. civ. care prevăd o competenţă teritorială exclusivă, întrucât nu ne aflăm în cazurile prevăzute de art. 13 - 16 din acelaşi cod.
Cum clauza stipulată de către părţi la art. VII din contract este o clauză atributivă de competenţă care are drept consecinţă prorogarea voluntară de competenţă , permisă de dispoziţiile art. 19 C. proc. civ., instanţa competentă a soluţiona litigiul dedus judecăţii este Tribunalul Bucureşti căruia i se va trimite dosarul spre soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 115/2014. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 11/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
