ICCJ. Decizia nr. 10/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 10/2014
Dosar nr. 2627/109/2012
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 28 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011 şi art. 20 din Anexa 3 la O.U.G. nr. 1/2011 invocată de recurenţii contestatori Sindicatul cadrelor militare disponibilizate, în reprezentarea contestatorilor P.Z., T.F., A.N., A.I.Ş., A.S., A.I., A.M., B.A., B.C., B.C.A., B.V., B.V.A., B.F., B.I., B.C., I.B., B.P., B.D., B.I.A., B.P., C.S., C.I., C.C., C.Ş., C.M., C.G., C.D., C.L.M., C.R.D., C.I., C.M.P., C.P., G.C., D.F., D.I.C., D.G., D.V., D.M.D., D.P., D.A., D.G.A., D.M., G.G., G.T., G.G.A., G.Ş., G.V., G. (G.) P.M., I.N., I.C., I.I., I.I.A., I.N., I.P., L.V., L.P., L.M., M.G.A., M.G.B., M.I., I.M., M.M., M.A., M.I.A., M.L.V., M.I.B., M.G., M.V., M.A.A., M.T.C., M.A.B., N.S.M., N.A., O.P., O.B.I., O.G., P.M., P.I., P.M.C., P.R., P.C., P.G.D., P.D., P.V., P.A., P.I.A., P.C.V. (V.), P. (I.) V., R.N., R.C., R.V., R.I., R.M., R.C.A., R.I.A., S.Ş., S.E.E., S.A., S.A.C., S.A.A., S. (C.) I., S.F., S.S., Ş.A., Ş.G., S.H., T.I., T.A., T.C., T.G., T.I.A., T.C.A., V.I., V.M., V.F., V.I.A., V.M.A., Z.M.A., C.N., D.M.A., G.A. şi M.P., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 3810 din 8 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă acţiunea completată şi precizată, formulată de contestatori, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, reţinându-se că deciziile contestate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale, în baza Legii nr. 119/2010, care se aplică numai pentru viitor, şi că prin aceste decizii nu au fost încălcate nici dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, fiind avută în vedere şi practica CEDO în cauza Abăluţă ş.a. contra României, şi respectiv cauza Frimu ş.a. contra României.
împotriva sentinţei instanţei de fond,au declarat recurs contestatorii, invocând dispoziţiile an.3041 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 10 octombrie 2013, recurenţii-contestatori au formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011 (aprobată prin Legea nr 165/2011)şi art. 20 din Anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 1/2011 susţinându-se că, aceste dispoziţii deşi reprezintă punerea în aplicare a Legilor nr. 119 şi nr. 263/2010, contravin prevederilor art. 187 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 şi art. 169 alin. (5) din Legea nr. 263/2010, şi că se încalcă dispoziţiile art. 75 şi 76 din Constituţia României.
Faţă de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale sus evocate, intimaţii Ministerul Apărării Naţionale şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, au solicitat respingerea acesteia, precizându-se că în realitate se invocă neconstituţionalitatea Legii nr. 119/2010 şi că există multe decizii ale Curţii Constituţionale care au respins aceste excepţii, iar cererile formulate de recurenţii - reclamanţi nu conţin elemente noi de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale care, de altfel este confirmată şi de CEDO care a statuat că reforma în sistemul public de pensii nu are caracter retroactiv şi nu aduce atingere principiilor drepturilor câştigate sau al separaţiei puterilor în stat.
Examinându-se condiţiile privind admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, aşa cum a fost modificată şi republicată ulterior, precum şi cele ale art. 146 lit. d) din Constituţia României, s-a constatat că nu se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional, pentru următoarele considerente:
Astfel instanţa de control judiciar a reţinut că prima condiţie pentru a sesiza Curtea Constituţională este aceea a interesului procesual, în sensul că partea trebuie să justifice faptul că textele sau dispoziţiile dintr-o lege sau o ordonanţă în vigoare, declarându-se neconstituţionalitatea acestora,trebuie să aibă o influentă hotărâtoare asupra judecării procesului de faţă.
În mod concret, se invocă de către recurenţi faptul că cele două texte de lege, respectiv art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011 şi art. 20 din Anexa 3 la O.U.G. nr. 1/2011, încalcă principiul neretroactivităţii şi al drepturilor câştigate, impunându-se astfel menţinerea pensiilor speciale ale militarilor şi, pe de altă parte, se mai invocă şi faptul că organul administrativ nu are posibilitatea să modifice cuantumurile pensiilor stabilite prin hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată, încălcându-se flagrant prerogativele puterii judecătoreşti.
Instanţa de control judiciar a mai reţinut că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la cele două texte din O.U.G. nr. 1/2011, atâta vreme cât rezultă în mod clar că tribunalul, atunci când a respins acţiunea formulată de către recurenţi, nu a reţinut aplicarea celor două dispoziţii legale, hotărârea de fond fiind motivată pe dispoziţiile Legii nr. 119/2010, şi respectiv jurisprudenţa CEDO.
S-a mai reţinut că, în realitate, autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt nemulţumiţi de dispoziţiile Legii nr. 119/2010, care au eliminat pensiile speciale, şi nu de dispoziţiile O.U.G. nr. 1/2011, care, aşa după cum recunosc de altfel şi recurenţii, reprezintă o etapă administrativă pentru punerea în aplicare a legii organice. Astfel, instanţa a reţinut în concluzie că practic nu există niciun interes pentru recurenţii contestatori pentru a se declara neconstituţionalitatea celor două articole din O.U.G. nr. 1/2011, raportat la obiectul cauzei şi la interesul juridic născut şi actual.
Împotriva acestei hotărâri, contestatorii au formulat recurs, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Criticile aduse hotărârii recurate, vizează nelegalitatea ei prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte:
Astfel, se învederează că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1991,cu atât mai mult cu cât s-a reţinut lipsa interesului lor în ce priveşte ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2011, (fostă O.U.G. nr. 1/2011) şi a dispoziţiilor art. 20 din Anexa nr. 3 a aceluiaşi act normativ, în condiţiile în care aceste dispoziţii au legătură directă cu soluţionarea cauzei, câtă vreme chiar şi în faţa primei instanţe au invocat faptul că dispoziţiile O.U.G. nr. 1/2011 dată în aplicarea Legilor nr. 119/2010 şi nr. 260/2010 pentru stabilirea metodologiei de recalculare/revizuire a „pensiilor de serviciu" contravin prevederilor legii pentru aplicarea căreia a fost adoptată, situaţie inadmisibilă în condiţiile în care o lege ordinară nu poate conţine dispoziţii contrare celor dintr-o lege organică, decât cu încălcarea dispoziţiilor art. 75 şi 76 din Constituţie.
Recurenţii mai arată că nelegalitatea încheierii recurate este determinată şi de faptul că şi în motivele de recurs au criticat hotărârea instanţei de fond raportat la dispoziţiile art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011, în condiţiile în care acestea contravin prevederilor art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 la care a făcut trimitere Legea nr. 119/2010 şi ale art. 169 alin. (5) din Legea nr. 160/2010, lege organică ce vizează în prezent sistemul public de pensii. Din această perspectivă se susţine că instanţa trebuia să cerceteze dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 47/1992 cu privire la lezarea intereselor recurenţilor prin dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se solicită a fi constatată şi dacă este în vigoare legea prin care au fost reduse pensiile, în condiţiile în care dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate au invocat-o, au legătură directă cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii.
Intimaţii Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, au solicitat respingerea recursului.
Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia ” .
Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată, ori de arbitraj comercial.
Din interpretarea logico - juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992, rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuiesc îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:
- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu, aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, sau de arbitraj comercial;
- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- norma vizată de excepţie, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Astfel, condiţia ca normele atacate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei nu trebuie analizată „in abstracto” ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie, cu litigiul aflat pe rolul instanţei.
Din această perspectivă, se impune o analiză riguroasă în care să fie luat în calcul atât interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual, cât şi stadiul concret în care se află litigiul.
Astfel, cu privire la condiţia ca norma vizată de excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi implicit cu privire la existenţa interesului direct şi actual al contestatorilor în ce priveşte soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză, sunt de reţinut următoarele aspecte, ce rezultă fără posibilitate de echivoc atât din acţiunea introductivă, cât şi din considerentele sentinţei civile nr. 3810 din 8 martie 2010 a Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi din cererea de recurs formulată de contestatori împotriva acestei din urmă hotărâri:
Astfel este de reţinut că prin acţiunea introductivă, contestatorii au solicitat anularea deciziilor de revizuire emise acestora în temeiul Legii nr. 119/2010 şi al O.U.G. nr. 1/2011 precum şi a tuturor deciziilor subsecvente, menţinerea în plată a pensiilor stabilite în baza Legii nr. 164/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în cuantumul existent în luna decembrie 2010, şi suspendarea executării deciziilor de revizuire contestate până la soluţionarea irevocabilă a prezentei contestaţii.
Motivând cererea, contestatorii au arătat că prin deciziile contestate s-a revizuit cuantumul pensiilor de serviciu, pensii acordate în baza Legii nr. 164/2001 „privind pensiile militare de stat”, act normativ în vigoare la data pensionării fiecăruia dintre contestatori, care a avut în vedere atât rigorile şi restricţiile impuse de specificul activităţii militare şi statutul cadrelor militare, în conformitate cu Legea nr. 80/1995, cât şi baza de calcul reprezentată de solda brută avută în ultima lună de activitate (care includea şi solda de grad la data trecerii în rezervă).
Aceste pensii militare, se arată, nu au constituit privilegii acordate de stat unei anumite categorii socio-profesionale ci au reprezentat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 80/1995, un drept al titularului care nu se pierde decât în condiţiile legii (art. 3 din acelaşi act normativ), drept dobândit în raport de gradul de ofiţer, subofiţer ori maistru militar şi ca urmare a regimului de conduită sever, a restricţiilor şi limitărilor sub imperiul cărora contestatorii şi-au desfăşurat activitatea, de o frustrare comparativă suferind şi familiile acestora, private de un regim de viaţă normal.
În consecinţă, se arată de către contestatori, fiind stabilite în condiţiile şi limitele legii în vigoare la acel moment, pensiile acestora reprezintă „un bun ” în sensul disp. art. 1 din Protocolul nr. l al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, bun protejat nu numai de norme convenţionale ci şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, însă a cărui proprietate a fost nesocotită prin emiterea deciziilor contestate.
S-a mai susţinut de către contestatori că, la emiterea deciziilor contestate au fost încălcate, pe lângă art. l din Primul Protocolul la CEDO, şi disp. art. 14 din Convenţie privitor la interzicerea oricăror discriminări, arătându-se că pensiile funcţionarilor publici cu statut special din sistemul penitenciarelor, ale magistraţilor şi ale personalului Curţii Constituţionale au fost menţinute fiind excluse de la aplicarea legislaţiei privind sistemul public de pensii.
Prin precizarea şi completarea pe care au formulat-o la data de 23 noiembrie 2012, contestatorii şi-au revizuit poziţia în ceea ce priveşte cadrul procesual pasiv, în sensul că au arătat că înţeleg să se judece numai cu Ministerul Apărării Naţionale, arătând de asemenea că toţi contestatorii au îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, însă numai parte din aceştia, în speţă M.G. şi D.M.D. au primit hotărârile pronunţate în contestaţiile respective, în speţă Hotărârea nr. 15800 din 08 august 2012 şi nr. 14639 din 23 februarie 2012, pe care le contestă prin prezenta, şi că se adaugă la aceste capete de cerere şi cel având ca obiect anularea tuturor deciziilor de revizuire emise după momentul introducerii prezentei acţiuni, conform principiului anularea actului principal atrage anularea actului subsecvent.
Prin sentinţa civilă nr. 3810 din 8 martie 2010 a Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, acţiunea contestatorilor a fost respinsă, iar din considerentele ei rezultă că instanţa a analizat cauza şi prin raportare la dispoziţiile art. 4 din O.U.G. nr 1/2011 (pagina nr. 5 a hotărârii sus evocate) reţinându-se că în calitatea lor de cadre militare active, contestatorii au beneficiat de pensie de serviciu, acordată conform Legii nr. 164/2001, însă după intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensia de serviciu a devenit pensie în înţelesul Legii nr. 19/2000 şi că în temeiul Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi a H.G. nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, Direcţia Financiar - Contabilă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale a procedat la recalcularea pensiilor contestatorilor, fiind emise în acest sens decizii de recalculare.
S-a mai reţinut că H.G. nr. 735/2010 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 1/2011, în temeiul căreia au fost emise deciziile de revizuire contestate în prezenta cauză.
Or, din această perspectivă, raportat atât la obiectul dedus judecăţii, cât şi la analiza făcută de instanţa de fond cu privire la dispoziţiile O.U.G. nr 1/2011 respectiv art. 4 din acest act normativ este de reţinut că sunt îndeplinite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ce priveşte legătura dintre excepţia de neconstituţionalitate ridicată (ce vizează chiar neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr 1/2011) şi soluţionarea cauzei, cât şi existenţa interesului direct şi actual al contestatorilor în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată.
În ce priveşte cererea de recurs formulată de contestatori împotriva sentinţei civile nr. 3180/2010 a Tribunalului Argeş,este de observat că sunt vizate chiar dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2011 (fostă O.U.G. nr. 1/2011) şi respectiv dispoziţiile art. 20 din Anexa nr. 3 a aceluiaşi act normativ.
De fapt, este de reţinut că şi din motivele de recurs formulate de contestatori (împotriva Sentinţei civile nr. 3810 din 8 martie 2010 a Tribunalului Argeş secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale) rezultă fără posibilitate de echivoc, atât legătura dintre excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi soluţionarea cauzei, cât şi existenţa interesului procesual direct şi actual al contestatorilor în ce priveşte soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată (filele 22-37) în condiţiile în care s-a invocat că revizuirea pensiilor de serviciu de care beneficiau contestatorii, pe baza metodologiei şi condiţiilor stabilite de O.U.G. nr. 1/2011 încalcă dreptul lor de proprietate, aşa cum este consacrat şi garantat de dispoziţiile art. 44 din Constituţie, art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi respectiv art. 53 din Constituţie.
Din aceleaşi motive de recurs (formulate împotriva sentinţei sus evocate) mai rezultă că hotărârea de fond a fost criticată pentru nelegalitate şi raportat la faptul că au fost apreciate ca temei de drept dispoziţiile art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011.
Or, din această perspectivă este de reţinut că este prezent atât interesul direct, actual şi implicit procesual al recurenţilor în rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată, cât şi legătura dintre soluţionarea cauzei şi excepţia ridicată, ce vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2011, fostă O.U.G. nr. 1/2011, şi a dispoziţiilor art. 20 din Anexa nr. 3 a aceluiaşi act normativ, dispoziţii ce fac chiar obiectul cererii de recurs formulate împotriva sentinţei nr. 3180/2010 a Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Faţă de cele expuse, fiind îndeplinite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recursul contestatorilor urmează a fi admis şi în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a se modifica încheierea atacată în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi pe cale de consecinţă a sesizării instanţei de contencios constituţional, în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2011, (fostă O.U.G. nr. 1/2011) şi a dispoziţiilor art. 20 din Anexa nr. 3 a aceluiaşi act normativ, excepţie ridicată de recurenţii contestatori.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Sindicatul cadrelor militare disponibilizate în reprezentarea contestatorilor P.Z., T.F., A.N., A.I.Ş., A.S., A.I., A.M., B.A., B.C., B.C.A., B.V., B.V.A., B.F., B.I., B.C., I.B., B.P., B.D., B.I.A., B.P., C.S., C.I., C.C., C.Ş., C.M., C.G., C.D., C.L.M., C.R.D., C.I., C.M.P., C.P., G.C., D.F., D.I.C., D.G., D.V., D.M.D., D.P., D.A., D.G.A., D.M., G.G., G.T., G.G.A., G.Ş., G.V., G. (G.) P.M., I.N., I.C., I.I., I.I.A., I.N., I.P., L.V., L.P., L.M., M.G.A., M.G.B., M.I., I.M., M.M., M.A., M.I.A., M.L.V., M.I.B., M.G., M.V., M.A.A., M.T.C., M.A.B., N.S.M., N.A., O.P., O.B.I., O.G., P.M., P.I., P.M.C., P.R., P.C., P.G.D., P.D., P.V., P.A., P.I.A., P.C.V. (V.), P. (I.) V., R.N., R.C., R.V., R.I., R.M., R.C.A., R.I.A., S.Ş., S.E.E., S.A., S.A.C., S.A.A., S. (C.) I., S.F., S.S., Ş.A., Ş.G., S.H., T.I., T.A., T.C., T.G., T.I.A., T.C.A., V.I., V.M., V.F., V.I.A., V.M.A., Z.M.A., C.N., D.M.A., G.A. şi M.P. împotriva încheierii de şedinţă din 28 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2627/109/2012.
Modifică încheierea atacată, în sensul că admite cererea formulată de recurenţii contestatori.
Dispune sesizarea Curţii Constituţionale, în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2011, (fostă O.U.G. nr. 1/2011) şi a dispoziţiilor art. 20 din Anexa nr. 3 a aceluiaşi act normativ, excepţie ridicată de recurenţii contestatori.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 317/2014. Civil. Actiune în daune delictuale.... |
|---|
