ICCJ. Decizia nr. 1583/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1583/2014
Dosar nr. 356/240/2013
Şedinţa din 27 mai 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
La 20 martie 2013, reclamantul A.I.Z., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu L.V., să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul de imagine produs ca urmare a postării în spaţiul virtual a unor afirmaţii calomnioase la adresa sa, ce au determinat crearea în comunitate a unei neîncrederi care s-a repercutat şi asupra afacerii de familie deţinute.
Totodată, reclamantul a învederat că, i se creează o imagine „de neiertat” în faţa concetăţenilor săi, aspect care a condus chiar la producerea unor daune materiale în legătură cu afacerile derulate, prejudiciul de imagine raportându-se şi asupra familiei sale.
Investită în primă instanţă, Judecătoria Haţeg, judeţ Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 141 din 12 martie 2014 a declinat, în considerarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Or, se arată, conform dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 din acelaşi cod, necompetenţa este de ordine publică şi în cazul când pricina este de competenţa unei instanţe de acelaşi grad, iar părţile nu o pot înlătura.
La rândul său, Judecătoria Timişoara s-a declarat necompetentă teritorial să soluţioneze cauza de faţă, prin sentinţa civilă nr. 5777 din 28 aprilie 2014, declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Haţeg, astfel că ivindu-se conflictul negativ de competenţă între două instanţe care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, cauza a fost înaintată, conform dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a stabili instanţa competentă.
Se constată că prima instanţă sesizată, respectiv Judecătoria Haţeg este competentă să soluţioneze cauza de faţă, în considerarea argumentelor ce succed.
Conflictul negativ de competenţă, de faţă, aduce în discuţie modul de aplicare al normelor de competenţă teritorială, din perspectiva noului C. proc. civ. care, în această materie, realizează deasemeni, cu nuanţări punctuale, o delimitare de atribuţii pe linie orizontală, între diferitele instanţe judecătoreşti, de acelaşi grad.
Noua reglementare, păstrează regula generală vizând introducerea cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, ori la instanţa în circumscripţia căreia se află reşedinţa sau reprezentanţa acestuia [dacă domiciliul sau, după caz, sediul este necunoscut, art. 107 alin. (1) şi art. 108 C. proc. civ.] dar, instituie de asemenea şi reguli vizând competenţa teritorială alternativă, pentru anumite categorii de litigii, raţiunea legiuitorului constând într-o mai bună administrare a justiţiei.
Tot astfel, în situaţia în care mai multe instanţe sunt deopotrivă competente, reclamantul este cel care are alegerea în legătură cu instanţa ce urmează a fi sesizată (art. 116 C. proc. civ.), investire asupra căreia nu mai poate reveni, odată ce opţiunea s-a exercitat prin iniţierea demersului judiciar.
În speţă, faţă de obiectul litigiului, reclamantul avea opţiunea între instanţa domiciliului pârâtului şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, fiind vorba de o cerere vizând obligaţii izvorâte dintr-o asemenea faptă [art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.].
Or, aşa cum s-a arătat, reclamantul a optat pentru introducerea cererii, pe rolul Judecătoriei Haţeg, apreciind că în circumscripţia acesteia s-a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu.
Se constată de asemenea că, necompetenţa invocată de pârâtul L.V., nu este una de ordine publică, neaflându-ne în situaţia unei competenţe teritoriale exclusive [art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.] când procesul este de competenţa unei alte instanţe, de acelaşi grad, iar părţile nu o pot înlătura, ci una de ordine privată.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
În speţă, aşa cum corect a reţinut a doua instanţă sesizată, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Haţeg printr-o întâmpinare depusă tardiv, la al şaselea termen de judecată, în faţa acestei instanţe, în situaţia în care condiţia legalei sale citări a fost îndeplinită, încă de la termenul din data de 25 septembrie 2013, când pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare era menţionată adresa de domiciliu a lui L.V.
În consecinţă, niciuna din cerinţele noii reglementări procedurale, nu era îndeplinită, pentru ca prima instanţă sesizată să-şi poată declina competenţa.
Aşa fiind, competenţa soluţionării cauzei va fi stabilită, în favoarea Judecătoriei Haţeg.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Haţeg.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1582/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1591/2014. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
