ICCJ. Decizia nr. 1591/2014. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1591/2014
Dosar nr. 170/46/2014
Şedinţa publică din 27 mai 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 noiembrie 2012, reclamanţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în contradictoriu cu pârâţii P.A., V.C., S.I.C., T.V., L.G., P.D., D.D., B.E., V.D., V.A.K., A.E. şi intervenientul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au solicitat întoarcerea executării efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 609 din 25 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 1749/90/2007 cu restabilirea situaţiei anterioare executării.
În motivarea cererii s-a arătat că prin sentinţa sus-menţionată, reclamanţii din prezenta cauză, au fost obligaţi să plătească pârâţilor drepturile salariale, reprezentând indemnizaţia de 10% lunară din salariul brut, pe perioada noiembrie 2003-mai 2007.
Sentinţa instanţei de fond fiind definitivă şi executorie, obligaţiile cuprinse în aceasta au fost executate în luna octombrie 2007, fiind plătite sumele astfel cum au fost individualizate în cerere.
Ulterior, prin decizia nr. 1740/R-CM din 20 noiembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1749/90/2007, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul formulat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a modificat sentinţa, iar pe fond a fost respinsă acţiunea.
Odată cu desfiinţarea titlului executoriu, nu s-a statuat însă asupra restabilirii situaţiei anterioare executării, acest lucru nefiind cerut în cauză.
Pe cale de consecinţă, consideră reclamanţii, se impune restituirea sumelor achitate în baza titlului executoriu, care a fost ulterior desfiinţat, iar părţile trebuie repuse în situaţia anterioară.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin sentinţa civilă nr. 8388 din 13 noiembrie 2013 a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
S-a reţinut de către judecătorie că în cauza de faţă nu este vorba despre procedura executării silite, întrucât reclamanţii au executat de bună voie titlul executoriu reprezentat de o sentinţă definitivă şi executorie, astfel că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile deciziei nr. 5/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, privind competenţa de soluţionare a unei cereri de întoarcere a executării silite.
Prin sentinţa civilă nr. 155 din data de 31 ianuarie 2014, Tribunalul Vâlcea a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu de instanţă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, tribunalul a dispus suspendarea din oficiu a judecaţii cauzei şi a înaintat dosarul la Curtea de Apel Piteşti în vederea soluţionării acestuia.
În considerentele acestei sentinţe, tribunalul a reţinut următoarele;
În conformitate cu dispoziţiile art. 404 C. proc. civ., în toate cazurile în care se desfiinţează titlurile executorii sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.
Potrivit dispoziţiilor art. 4042C. proc. civ. în cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlurile executorii sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării.
În speţă, odată cu desfiinţarea titlului executoriu nu s-a statuat şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării, întrucât acest lucru nu s-a cerut în cauză.
Dispoziţiile art. 404 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că, dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării, în condiţiile alin. (1) şi alin. (2), cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii.
În cauza de faţă, tribunalul a reţinut că Judecătoria Râmnicu-Vâlcea este competentă să soluţioneze litigiului potrivit legii, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 5 din 12 martie 2012 privind examinarea recursurilor în interesul legii declarate de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere ai Curţii de Apel Galaţi, cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 404 alin. (3) C. proc. civ., referitor la instanţa competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite şi calea de atac care se poate exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea cererilor având ca obiect întoarcerea executării silite formulate în temeiul art. 4042alin. (3) C. proc. civ.
S-a mai reţinut că prin această decizie pronunţată în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanţe, s-a stabilit că instanţa judecătorească competentă potrivit legii să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare, este instanţa de executare, respectiv judecătoria.
Faţă de conflictul negativ de competenţă, Curtea de Apel Piteşti,prin decizia civilă nr. 170 din 12 martie 2014 a secţiei I civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Astfel potrivit deciziei nr. 5 din 12 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în recurs în interesul legii şi a statuat obligatoriu că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., instanţa judecătorească competentă potrivit legii să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare, este instanţa de executare, respectiv judecătoria”.
În raport de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale cărei dispoziţii sunt obligatorii pentru instanţe, Curtea de Apel Piteşti, conform art. 22 C. proc. civ., a stabilit astfel competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, solicitând modificarea ei în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Criticile aduse hotărârii recurate vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 cu aplicarea art. 3041 C. proc. civ.:
Recurenţii arată că obiectul cererii de chemare în judecată indicat în acţiune vizează întoarcerea executării efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 609 din 25 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă în Dosarul nr. 1749/90/2007, desfiinţat ulterior executării benevole prin decizia nr. 1740/R-CM din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, care a modificat sentinţa şi a respins acţiunea pe fond.
Solicitările de restituire a sumelor de bani sunt întemeiate pe dispoziţiile art 4041 şi urm. C. proc. civ., anume pe instituţia „întoarcerii executării” şi pe dispoziţiile art. 1635-art. 1637 C. civ. Astfel recurenţii arată că potrivit primei norme suscitate: „în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare”.
Recurenţii învederează că titlul executoriu, fiind o hotărâre a primei instanţe Tribunalul Vâlcea, (pronunţată într-un litigiu de muncă), a fost executat în luna octombrie 2007 şi că prin decizia nr. 1740/R-CM din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare.
Astfel, întrucât executarea obligaţiilor s-a efectuat de bunăvoie de către Ministerul Public, recurenţii apreciază că în cauză este incidenţă situaţia prevăzută de art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căreia „dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi alin. (2), cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii”.
Având în vedere dispoziţiile exprese ale art. 4042 alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. c) din acelaşi cod, recurenţii susţin că soluţionarea cauzei revine Tribunalului Vâlcea, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În aceeaşi idee, recurenţii mai învederează că dispoziţiile deciziei nr. 5 din 12 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în recurs în interesul legii, nu sunt incidente în speţă, întrucât unităţile de parchet au executat în mod benevol dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti, care ulterior a fost desfiinţată, neavând loc o executare silită a obligaţiilor, iniţiată de către pârâţii din prezenta cauză, şi că această decizie are în vedere doar situaţia unei executări silite şi nu benevole a unei obligaţii.
Recurenţii mai învederează că deşi decizia menţionată este obligatorie pentru instanţele judecătoreşti, în condiţiile art. 3307 C. proc. civ., acţiunea nu se încadrează sub aspectul competenţei materiale ipotezei de mai sus, întrucât în cauză nu este vorba despre procedura executării silite, câtă vreme a fost executat de bunăvoie titlul executoriu. Ca atare, în această situaţie, instanţa competentă potrivit legii este tot instanţa care a pronunţat titlul executoriu ulterior desfiinţat, respectiv Tribunalul Vâlcea.
Or, susţin recurenţii pentru plata făcută de bunăvoie, dar nedatorată, recuperarea pe cale separată se poate face pe calea unei acţiuni de drept comun, motiv pentru care competenţa revine primei instanţe care a acordat drepturile băneşti, ulterior desfiinţate printr-o altă hotărâre, respectiv Tribunalului Vâlcea.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, reţine următoarele:
Obiectul dedus judecăţii vizează întoarcerea executării efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 609 din 25 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, în Dosarul nr. 1749/90/2007, desfiinţat (ulterior executării benevole) prin decizia nr. 1740/R-CM din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti.
Or, faţă de obiectul dedus judecăţii, în cauză sunt incidente dispoziţiile obligatorii ale deciziei nr. 5 din 12 martie 2012 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în recurs în interesul legii, care prevede că; „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042alin. (3) C. proc. civ., instanţa judecătorească competentă potrivit legii să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria.”
Astfel prin decizia sus evocată [obligatorie pentru instanţe în condiţiile art. 330 alin. (4) C. proc. civ.] s-a reţinut că din însăşi reglementarea instituţiei întoarcerii executării, constând în repunerea părţilor în situaţia anterioară, în cadrul executării silite, rezultă, fără posibilitate de echivoc, că legiuitorul a avut în vedere ca acestei instituţii juridice, ce reprezintă de fapt o situaţie „simetric inversă executării săvârşite”, să îi fie incidente reglementările statuate în privinţa contestaţiei la executare.
Că este aşa, rezultă chiar din dispoziţiile art. 4041 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că: „în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia”.
Art. 404 alin. (3) C. proc. civ., este cuprins în cartea a V-a, secţiunea a VI1-a introdusă prin O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea C. proc. civ., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 219/2005.
Textul art. 4042 C. proc. civ., în întregul lui, reglementează competenţa instanţei cu privire la soluţionarea cererii de întoarcere a executării silite şi modalitatea de sesizare a acesteia, fără a face distincţie după cum executarea a fost benevolă sau silită.
Prin decizia sus evocată s-a mai statuat că „textul alin. (3) al art. 4042 C. proc. civ. vizează o situaţie aparte de restabilire a situaţiei anterioare pe calea unei acţiuni separate, doar în situaţiile în care nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în condiţiile alin. (1) şi alin. (2) ale art. 4042 C. proc. civ.
Ca atare, rezultă că, în aplicarea art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., cel interesat solicită restabilirea situaţiei anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct.
Or, în condiţiile în care sediul materiei este cuprins în cartea a V-a „Despre executarea silită”, secţiunea a VI1-a „Întoarcerea executării”, natura juridică a întoarcerii executării, astfel cum a fost definită atât în doctrină, cât şi în literatura de specialitate, dar şi în practica judiciară, „de executare silită în sens invers” determină şi instanţa competentă pentru soluţionarea ei în acest caz, şi anume instanţa de executare, judecătoria, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Din perspectiva celor expuse şi din coroborarea prevederilor art. 4042 alin. (1) C. proc. civ. cu reglementarea sus-arătată din cuprinsul art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., următoarele aspecte ce caracterizează instituţia întoarcerii executării sunt esenţiale în interpretarea textului de lege:
a) Întoarcerea executării este în fapt o reluare a „drumului executării”, însă în sens invers, restabilirea situaţiei anterioare executării săvârşite.
b) Cererea de întoarcere a executării silite, pe cale separată, este o cerere ce ţine în exclusivitate de faza procesuală a executării, subsecventă fazei procesuale de soluţionare irevocabilă a fondului litigiului.
c) Întoarcerea executării îşi are sorgintea în executarea anterioară a unui titlu executoriu ce fusese ulterior desfiinţat, cu alte cuvinte, fundamentul juridic al instituţiei întoarcerii executării şi, implicit, caracterul de „contestaţie specială la executare” derivă din chiar executarea anterioară a unui titlu executoriu ce fusese ulterior desfiinţat, neavând astfel nici o relevanţă materia juridică în care s-a pronunţat hotărârea desfiinţată.
d) Stabilirea unei proceduri judiciare contradictorii pentru soluţionarea întoarcerii executării, reglementată subsecvent contestaţiei la executare, impune aplicarea procedurii de soluţionare prevăzute pentru contestaţia la executare, instituţia-cadru, generală, în raport cu procedura specială a întoarcerii executării care poate fi definită, astfel, ca o „contestaţie specială la executare”.
e) Caracterul de contestaţie specială la executare atrage incidenţa dispoziţiilor legale aplicabile contestaţiei la executare, inclusiv a celor ce vizează competenţa materială a instanţei.
Pe cale de consecinţă, întrucât competenţa de încuviinţare a executării silite revine, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., judecătoriei, ca instanţă de executare, rezultă că, în virtutea principiului simetriei, competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanţă de executare, potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ.
Din perspectiva celor expuse şi a obiectului dedus judecăţii, fiind incidente dispoziţiile obligatorii ale deciziei nr. 5 din 12 martie 2012 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în recurs în interesul legii, nici una din criticile recurenţilor nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul reclamanţilor Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea împotriva deciziei nr. 29 din 12 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1583/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1640/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
