ICCJ. Decizia nr. 173/2014. Civil. Evacuare. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 173/2014
Dosar nr. 3958/211/2010
Şedinţa publică dlin 21 ianuarie 2015
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 274 pronunţata la data de 04 februarie 2014 în Dosarul nr. 3958/211/2010 de Tribunalul Specializat Cluj s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii M.E., B.M., B.R. şi V.V., în contradictoriu cu pârâta SC F. SRL.
S-a dispus evacuarea pârâtei SC F. SRL din imobilul situat în Cluj-Napoca, jud. Cluj înscris în C.F. Cluj-Napoca.
S-a respins cererea reclamanţilor având ca obiect pretenţii.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei Se F. SRL şi, în consecinţă, s-a respins cererea reconvenţionaiă cu privire la pretenţiile având ca obiect plata cheltuielilor necesare şi utile tăcute în legătură cu imobilul din Cluj-Napoca, jud. Cluj.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţionaiă având ca obiect obligarea reclamanţilor la încheierea unui contract de închiriere, la renegocierea clauzelor contractuale privind chiria şi la obligarea reclamanţilor la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, jud. Cluj şi instituirea dreptului de retenţie
A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 8,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar aferent pretenţiilor admise.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC F. SRL
Prin Decizia nr. 444/2014 din 08 octombrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia lI-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta SC F. SRL împotriva sentinţei civile nr. 274 pronunţată la data de 04 februarie 2014 în Dosarul nr. 3958/211/2010 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a păstrat-o, în întregime.
A obligat pe pârâtă la cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei către reclamanţi.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina apelantei-pârâte obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2419,5 Iei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995, timbru judiciar în sumă de 10,3 lei.
În temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 apelanta-pârâtă a fost înştiinţată să achite în contul bugetului local al unităţii administrativ teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanta-pârâtă a fost soluţionată, în sensul respingerii, prin încheierea de şedinţă din 3 septembrie 2014.
Cererea de reexaminare formulată de apelanta-pârâtă împotriva încheierii din 3 septembrie 2014 a fost, de asemenea, respinsă prin încheierea nr. 353 din 16 septembrie 2014 pronunţată în Dosar nr. 3958/211/2010/a2.
Cu privire la chestiunea netimbrării apelului de către pârâtă, instanţa de apel a reţinut că, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunea şi cererile introduse la instanţa judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice şi ele se plătesc anticipat.
Constatând că pârâta nu a timbrat apelul cu taxa judiciară de timbru de 2.419,5 lei şi timbru judiciar în sumă de 10,3 lei, deşi i s-a pus în vedere să se conformeze acestei obligaţii legale şi apreciind că în raportul juridic dedus judecăţii nu operează scutirea legală de obligaţia de a timbra, instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum şi O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar şi a dispus anularea apelului, ca netimbrat.
Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta SC F. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei, spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pe care nu le-a întemeiat în drept, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în mod greşit i-a fost respinsă cererea de reexaminare a încheierii prin care instanţa s-a pronunţat cu privire la cererea de cererea de ajutor public judiciar, întrucât a îndeplinit toate cerinţele impuse de instanţă pentru a-i fi admisă această cerere.
Recurenta-pârâtă a mai susţinut că decizia instanţei este greşită sub aspectul neobligării reclamanţilor la plata sumei de 15.000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor pe care le-a adus imobilului din care a fost evacuată.
Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 211 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (act normativ incident în soluţionarea cererii pârâtei de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, faţă de data introducerii acţiunii, conform prevederilor art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013,) „Asupra cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru instanţa se pronunţă rară citare, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu", împotriva încheierii, părţile interesante putând formula cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii (alin. (3)).
Alin. (4) al aceluiaşi articol de lege prevede că „Cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu, de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înţelesul art. 377 alin. (2) C. proc. civ. că, împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată şi nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunţată în temeiul textului de lege menţionat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuţie de aceeaşi parte, în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate cu privire la litigiul dedus judecăţii.
Textele de lege evocate se regăsesc, de altfel, în redactarea art. 43 alin. (2)-(5) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (prin care a fost abrogată Legea nr. 146/1997).
În speţă, recurenta-pârâtă a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, cerere care a fost respinsă, prin Încheierea nr. 353 din 16 septembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 3958/211/2010/a2, irevocabilă.
Prin motivele de recurs, pârâta a formulat critici care vizează nelegalitatea încheierii prin care i-a fost respinsă cererea de reexaminare.
Or, în raport de textele de lege menţionate, aceste critici nu mai pot face obiectul unei noi examinări într-o cale de atac pe care pârâta nu o are la dispoziţie, de vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de reexaminare este irevocabilă, dreptul de a folosi calea de atac fiind unic, epuizându-se prin chiar exerciţiul lui.
Astfel, reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate fi cenzurată existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, sub aceste aspecte neexistând un drepî de opţiune între formularea unei cereri de reexaminare şi exercitarea unei alte căi de atac de reformare.
În raport de soluţia pronunţată de instanţa de apel, nu pot ti primite nici susţinerile recurentei-pârâte în sensul că decizia instanţei este greşită sub aspectul neobligării reclamanţilor la plata sumei de 15.000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor pe care le-a adus imobilului din care a fost evacuată întrucât vizează modul de soluţionare în fond a cererii reconvenţionale a pârâtei şi nu soluţia de anulare a apelului, ca netimbrat, astfel că exced controlului de legalitate al hotărârii cu care instanţa de recurs a fost învestită.
Pentru a se putea trece ia examinarea criticilor vizând fondul cauzei era necesar ca, în apel, pârâta să timbreze apelul cu taxa judiciară de timbru de 2.419,5 lei şi timbru judiciar de 10,3 lei, astfel cum i s-a pus în vedere de către instanţa de apel, prin citaţia pentru primul termen de judecată fixat în cauză, respectiv 25 iunie 2014 (fila 6 dosar apel).
Ulterior, prin încheierea din 17 septembrie 2014 (fila 33 dosar apel), instanţa de apel a mai acordat un termen, la cererea pârâtei, pentru ca aceasta să achite taxa de timbru stabilită în sarcina sa şi a amânat judecata cauzei la 8 octombrie 2014 când, constatând că pârâta nu s-a conformat obligaţiei legale de plată a taxei judiciare de timbru, a dat eficienţă art. 137 C. proc. civ. şi a anulat apelul, ca netimbrat, excepţia netimbrării fiind o excepţie de procedură, care are efect peremptoriu, în sensul că admiterea ei are drept consecinţă anularea cererii şi împiedicarea judecăţii fondului cauzei.
Aşa fiind, Înalta Curte, pentru considerentele arătate şi în raport de textele legale evocate, în baza art, 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F. SRL împotriva Deciziei nr. 444 din 08 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2156/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1698/2014. Civil → |
|---|
