ICCJ. Decizia nr. 183/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 183/2014
Dosar nr. 6038/109/2011
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, la data de 28 noiembrie 2013, în Dosarul nr. 6038110912011, având ca obiect recursul declarat de intimaţii M.A.N. şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, împotriva sentinţei civile nr. 511/2013 din 15 ianuarie 2013, pronunţate de Tribunalul Argeş, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011 (aprobată prin Legea nr. 165/2011) şi art. 20 din Anexa 3 la O.U.G. nr. 1/2011, formulată de intimatul-contestator D.F.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că intimatul-contestator a solicitat, în faza procesuală a recursului, efectuarea controlului de constituţionalitate, respectiv a controlului posterior şi concret al legilor şi ordonanţelor, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, care are caracter de ordine publică, ceea ce implică imposibilitatea acoperirii sale ori a renunţării la ea.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale ” .
În conformitate cu art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile”.
În speţă, excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestatorul D.F., are ca obiect dispoziţiile art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011 aprobată prin Legea nr. 165/2011 şi art. 20 din Anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 1/2011; s-a susţinut că aceste dispoziţii legale încalcă prevederile art. 75-76, respectiv ale art. 1 alin. (4) şi art. 124 din Constituţie.
A reţinut, de asemenea, curtea de apel că, prin prisma examenului de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale, toate condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată trebuie să fie îndeplinite cumulativ.
În cauza de faţă excepţia a fost invocată de intimatul-contestator D.F., în recursul declarat de intimaţii Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale, împotriva sentinţei civile nr. 511/2013 din 15 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 6038/109/2011; cererea priveşte neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.
Prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011 aprobată prin Legea nr. 165/2011 şi cele ale art. 20 din Anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 1/2011 nu au fost declarate neconstituţionale, iar instanţa de contencios constituţional a respins, fie ca inadmisibile, fie ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate ale O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională prin deciziile nr. 919 din 06 iulie 2011, nr. 406 din 03 mai 2012, nr. 407 din 03 mai 2012, nr. 661 din 19 iunie 2012, nr. 747 din 20 septembrie 2012, nr. 772 din 25 septembrie 2012 şi nr. 190 din 02 aprilie 2013.
Însă în ceea ce priveşte existenţa unei legături indisolubile între necesitatea controlului de constituţionalitate, respectiv a controlului posterior şi concret al legilor şi ordonanţelor, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei în faza procesuală a recursului, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, şi ale art. 20 din Anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 1/2011 nu au stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. nr. 511/2013 din 15 ianuarie 2013 pronunţate de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 6038/109/2011, iar judecătorul fondului nu şi-a întemeiat soluţia pe aceste reglementări.
Pentru considerentele expuse, curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011 (aprobată prin Legea nr. 165/2011) şi art. 20 din Anexa 3 la O.U.G. nr. 1/2011, formulată de intimatul-contestator D.F.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, contestatorul D.F., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei instanţei de recurs, în vederea sesizării Curţii Constituţionale.
In motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că, în calitate de intimat-contestator, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 din Legea nr. 165/2011 (fostă O.U.G. nr. 1/2011) şi a disp. art. 20 din Anexa 3 a Legii nr. 165/2011, dispoziţiile legale care sunt în vigoare şi care, în opinia sa, au legătură cu soluţionarea cauzei; dispoziţiile contestate sub aspectul constituţionalităţii, care fac obiectul excepţiei, nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
A susţinut recurentul că, analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în raport de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi 146 lit. d) din Constituţie, în mod greşit Curtea de Apel Piteşti a constatat că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, cu motivarea că prima condiţie pentru a sesiza Curtea Constituţională este aceea a interesului procesual, ceea ce presupune ca partea să probeze influenţa hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor sau dispoziţiilor dintr-o lege sau o ordonanţă în vigoare, contestate sub aspectul constituţionalităţii acestora.
Curtea de apel a reţinut că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale întrucât la pronunţarea sentinţei nr. 511 din 15 ianuarie 2013, Tribunalul Argeş nu a reţinut în considerente incidenţa celor două dispoziţii legale ci, a motivat, în drept, hotărârea pe dispoziţiile Legii nr. 119/2010, precum şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
în opinia recurentului-contestator, încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este nelegală deoarece dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a invocat-o au legătură directă cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii.
Este adevărat că prin hotărârea atacată, prima instanţă a reţinut că revizuirea pensiilor de serviciu nu mai era posibilă în condiţiile în care hotărârile de recalculare fuseseră anulate de instanţele de judecată, iar disp. art. 4 din O.U.G. nr. 1/2010, nu puteau fi aplicate în vederea diminuării cuantumului pensiilor aflate în plată în condiţiile în care atât disp. art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000, cât şi disp. art. 169 alin. (5) din Legea nr. 263/2010, au reţinut cu valoare de principiu faptul că orice recalculare sau revizuire a pensiei nu poate avea ca efect diminuarea cuantumului aflat în plată la data adoptării legii noi, ceea ce reprezenta de fapt, o recunoaştere a principiilor drepturilor câştigate, respectiv, a principiului neretroactivităţii legii civile, însă nelegalitatea încheierii este determinată de faptul că prin hotărârea judecătorească prin care a fost anulată decizia de recalculare, instanţa a reţinut în mod irevocabil faptul că "se menţine pensia de serviciu aflată în plată în luna decembrie 2010".
A concluzionat recurentul-contestator că, în raport de această situaţie, disp. art. 20 din Anexa 3 la O.U.G. nr. 1/2011 încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, în condiţiile în care prevăd că prin revizuire pot fi modificate, sub aspectul cuantumului, şi pensiile stabilite prin hotărâri judecătoreşti.
Intimaţii, legal citaţi, nu au formulat întâmpinare.
Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, înscrisurile de la dosar şi dispoziţiile legale incidente în speţă, înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa casării încheierii şi trimiterii cauzei Curţii de Apel Piteşti, în vederea sesizării Curţii Constituţionale, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, sub nr. 6038/109/2011, disjunsă din Dosarul nr. 1124/109/2011, astfel cum a fost precizată şi completată, contestatorul D.F. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectoriala a Ministerului Apărării Naţionale, anularea deciziei nr. 93142 din 28 decembrie 2010, de recalculare a pensiei, anularea deciziilor nr. 93142 din 07 decembrie 2011, nr. 93142 din 03 februarie 2012 şi nr. 93142 din 22 februarie 2012, de revizuire a drepturilor de pensie de serviciu, şi menţinerea în plată a pensiei de serviciu stabilite în temeiul Legii nr. 164/2001.
In motivarea cererii, contestatorul a arătat că a avut calitatea de militar, fiind beneficiarul unei pensii de stat aferente activităţii desfăşurate, vechimii şi gradului avut. Prin deciziile pe care le contestă s-a dispus în mod netemeinic şi nelegal atât recalcularea pensiei, cât şi revizuirea acestor drepturi, fapt ce a dus la o diminuare nejustificată a cuantumului drepturilor de pensie.
De asemenea, a mai susţinut că prin recalcularea pensiilor se încalcă principiul dreptului câştigat, întrucât pe parcursul anilor în care a fost militar activ, a câştigat dreptul de a beneficia de sistemul de pensii sub imperiul căruia şi-au desfăşurat activitatea.
Pe de altă parte, deciziile de recalculare a pensiilor au fost emise în temeiul H.G. nr. 735/2010, a cărei suspendare a fost dispusă prin sentinţa civilă nr. 338/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1371/33/2010, până la pronunţarea instanţei de fond. Prin urmare, deciziile de recalculare au fost emise în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic, ceea ce atrage nulitatea lor.
S-a mai susţinut de către contestator că prin deciziile de revizuire pe care le contestă s-au încălcat principii fundamentale prevăzute în Constituţie, precum şi dreptul de proprietate asupra pensiei.
Prin sentinţa civilă nr. 511 din 15 ianuarie 2013, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis contestaţia, completată şi precizată, formulată de contestatorul D.F., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale. A anulat decizia de recalculare nr. 93142 din 28 decembrie 2010 emisă de Direcţia Financiar Contabilă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. A anulat deciziile de revizuire nr. 93142 din 07 decembrie 2011, 93142 din 03 februarie 2012 şi nr. 93142 din 22 februarie 2012 emise de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi a menţinut în plată pensia de serviciu stabilită contestatorului în baza Legii nr. 164/2001, modificată şi completată şi aflată în plată la data de 01 ianuarie 2011.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, că prin decizia nr. 0119250/2008, emisă în baza Legii nr. 164/2001, contestatorul a fost înscris la pensie de serviciu.
În temeiul Legii nr. l 19/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi H.G. nr. 735/2010, pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, s-a procedat la recalcularea pensiei contestatorului prin decizia nr. 93142 din 28 decembrie 2010, rezultând un cuantum diminuat al pensiei faţă de cel aflat în plată şi stabilit prin decizia iniţială.
Potrivit procedurii instituite de art. 149-151 din Legea nr. 263/2010, reclamantul a contestat decizia de recalculare a pensiei la Comisia de contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, însă aceasta nu s-a pronunţat asupra contestaţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 338 pronunţată de Curtea de Apel Cluj la data de 28 septembrie 2010 în Dosarul nr. 1371/33/2010 a fost suspendată executarea H.G. nr. 735/2010 până la soluţionarea fondului cauzei. Această măsură a suspendării a fost confirmată ulterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 38 din 07 ianuarie 2011.
Art. 14 alin. 7 din Legea contenciosului administrativ dispune că suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării. Deşi efectul juridic imediat al sentinţei civile nr. 338 din 28 septembrie 2010 a fost acela de încetare a executării H.G. nr. 735/2010, adică a recalculării pensiilor celor proveniţi din structurile de apărare, ordine publică si siguranţa naţională, pe perioada suspendării executării H.G. nr. 735/2010, intimaţii au continuat să recalculeze pensiile, contestatorului fiindu-i emisă decizia contestată în cauza de faţă.
În aceste condiţii, decizia de recalculare nr. 93142 din 28 decembrie 2010, emisă contestatorului în perioada în care subzista suspendarea efectelor H.G. nr. 735/2010, este nelegală.
În ceea ce priveşte deciziile de revizuire a drepturilor de pensie, tribunalul a reţinut că la 07 decembrie 2011, la 03 februarie 2012 şi la 22 februarie 2012, Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naţionale i-a emis contestatorului noi decizii, toate având numărul 93142, prin care i-a revizuit drepturile de pensie în temeiul O.U.G. nr. 1/2011.
Urmând procedura instituită prin art. 149 alin. (1) din Legea 263/2010, contestatorul a contestat aceste decizii de revizuire a drepturilor de pensie la Comisia de contestaţii din cadrul M.Ap.N., însă contestaţiile nu au fost soluţionate până la data pronunţării sentinţei.
A mai reţinut tribunalul că după intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, potrivit art. 1 al acestui act normativ, pensia de serviciu a contestatorului a devenit pensie în înţelesul Legii nr. 19/2000; au fost emise deciziile de revizuire a drepturilor de pensie, revizuire care a operat din oficiu.
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeaşi lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari ” . Aceasta înseamnă că se revizuiesc din oficiu doar pensiile indicate în Legea nr. 119/2010 pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeaşi lege.
Acelaşi act normativ (O.U.G. nr. 1/2011) prevede în art. 3 că procedura revizuirii va fi cea prevăzută în anexa nr. 3; art. 1 al anexei 3 (Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publica şi siguranţă naţională) prevede că „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi recalculate potrivit prevederilor aceleaşi legi se revizuiesc conform prezentei metodologii”. Interpretând prin coroborare textele sus menţionate, tribunalul a apreciat că numai pensiile recalculate pot fi revizuite potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 1/2011. în cazul contestatorului de faţă s-a dispus anularea deciziei de recalculare a drepturilor de pensie, aşa încât acestea nu mai există.
Astfel, din moment ce nu a existat vreo cerere din partea contestatorului în sensul revizuirii drepturilor de pensie, intimatele nu mai puteau efectua revizuirea din oficiu, pentru contestator neexistând mai întâi etapa recalculării.
Începând cu data de 01 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, care reglementează cadrul general privind sistemul unitar de pensii publice, aşa încât tribunalul a apreciat că orice operaţiune de revizuire a drepturilor de pensie reglementată după acest moment trebuie să se circumscrie cadrului general şi să respecte procedura şi principiile impuse de Legea nr. 263/2010.
Unul dintre principiile instituite atât de Legea nr. 263/2010, cât şi de legislaţia anterioară care a guvernat sistemul de pensii publice, este cel cuprins în dispoziţiile art. 169 alin. (5) (din Legea 263/2010), potrivit căruia se menţine în plată cuantumul pensiei aflat în plată în situaţia în care cuantumul pensiei aferent punctajului mediu anual rezultat este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată.
De asemenea, tribunalul a examinat cererea contestatorului prin raportare la art. l din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reţinând că prestaţiile sociale intră sub incidenţa acestor dispoziţii, şi a concluzionat că acestuia, prin diminuarea drastică a venitului de înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor profesionale ca urmare a bătrâneţii, i-a fost impusă o sarcină excesivă prin durata măsurii şi prin efectul pe care îl produce, astfel că, în cauză, s-a făcut dovada ruperii justului echilibru între interesele generale şi interesele particulare afectate prin măsurile de diminuare a pensiei contestatorului, ingerinţa statului nefiind proporţională în raport de interesele particulare afectate.
În consecinţă, tribunalul a dispus anularea deciziilor de revizuire nr. 93142 din 07 decembrie 2011, nr. 93142 din 03 februarie 2012 şi nr. 93142 din 22 februarie 2012 emise de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, cu consecinţa menţinerii în plată a pensiei de serviciu stabilită contestatorului în baza Legii nr. 164/2001, modificată şi completată şi aflată în plată la data de 01 ianuarie 2011.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs intimaţii Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei, iar pe fond, respingerea contestaţiei.
În motivarea cererii de recurs, recurenţii-intimaţi au susţinut, în esenţă, aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 1/2011.
Dispoziţiile contestate în speţă sub aspectul constituţionalităţii, au următorul conţinut: „Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării.” (art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011), respectiv „Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010, ale căror cuantumuri au fost stabilite prin aplicarea unor hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată se revizuiesc, după caz, potrivit prevederilor prezentei metodologii.” (art. 20 din Anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 1/2011).
Art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privesc pensiile militare de stat, respective pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statul special din sistemul administraţiei penitenciarelor.
Înalta Curte reţine că în considerentele încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011, respectiv a dispoziţiilor art. 20 din Anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 1/2011, prin raportare la prevederile art. 15 -16, alin. (4) şi 124 din Constituţie, Curtea de Apel Piteşti a arătat că nu este întrunită una din condiţiile prevăzute cumulative de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, în sensul că nu există o legătură indisolubilă între necesitatea controlului de constituţionalitate, a controlului posterior şi concret al legilor şi ordonanţelor, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei în faza procesuală a recursului, şi aceasta deoarece prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, şi ale art. 20 din Anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 1/2011 nu au stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 511/2013 din 15 ianuarie 2013 pronunţate de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 6038/109/2011, iar judecătorul fondului nu şi-a întemeiat soluţia pe aceste reglementări.
Din perspectiva îndeplinirii acestei condiţii de admisibilitate, Înalta Curte constată că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede ca dispoziţiile pretins neconstituţionale să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Prin urmare, legea prevede condiţia ca dispoziţiile legale contestate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei dar nu într-un sens atât de restrictiv încât să se restrângă sfera de aplicare numai la prevederile legale pe care instanţa inferioară şi-a întemeiat soluţia, atunci când excepţia de neconstituţionalitate este invocată în căile de atac, cu atât mai mult cu cât, în speţă, se constată că prin motivele de recurs, recurenţii-intimaţi susţin tocmai aplicabilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 1/2011.
Împrejurarea că prima instanţă, admiţând contestaţia formulată de contestatorul D.F., a apreciat că în cazul dedus judecăţii nu sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 1/2011, nu este de natură să conducă la concluzia că, în recursul declarat de intimaţi, contestatorul nu ar justifica un interes legitim şi actual în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate.
În acest sens, Înalta Curte constată că aspectele de legalitate ce urmează a fi dezlegate în recurs privesc tocmai posibilitatea recalculării/revizuirii pensiilor, inclusiv a celor al căror cuantum a fost stabilit pe cale judecătorească.
Or, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată şi la criticile de recurs formulate de recurenţii-intimaţi, dispoziţiile legale invocate de intimatul-contestator ca fiind contrare, în esenţă, principiului neretroactivităţii legii civile şi principiului separaţiei puterilor în stat, au legătură cu soluţionarea recursului.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, şi reţinând că celelalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost constate îndeplinite de curtea de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza Curţii de Apel Piteşti, în vederea sesizării Curţii Constituţionale, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din actul normativ sus-menţionat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de contestatorul D.F. împotriva încheierii de şedinţă din 28 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza Curţii de Apel Piteşti, în vederea sesizării Curţii Constituţionale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 198/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 175/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
