ICCJ. Decizia nr. 1903/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1903/2014
Dosar nr. 674/1/2014
Şedinţa publică din 13 iunie 2014
Asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 13 februarie 2008, sub nr. 2178/299/2008, reclamanţii T.C.A., T.C. şi T.A.R. au chemat în judecată pe pârâţii T.V., T.I., T.M., Municipiul Bucureşti reprezentat prin Primarul General, Primăria sectorului 1 Bucureşti, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 şi SC H.N. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa:
1) să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996, încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti reprezentată prin SC H.N. SA în calitate de vânzător şi T.V. şi T.A., în calitatea de cumpărători privind locuinţa situată în Bucureşti, sectorul 1;
2) să emită o hotărâre care să ţină loc de titlu de proprietate pentru T.C.A., T.C. şi T.A.R., pentru apartamentul în cauză;
3) să acorde reclamanţilor despăgubiri materiale reprezentând lipsa de folosinţă a apartamentului respectiv, în sumă de 500 euro pe lună, pentru o perioadă de 11 ani, respectiv 72.000 euro şi
4) să acorde reclamanţilor despăgubiri morale în valoare de 100.000 euro pentru prejudiciul moral suferit de T.C.A., în legătură cu apartamentul situat în Bucureşti, sector 1.
Prin sentinţa civilă nr. 3739 din 19 martie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 2178/299/2008, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinându-se că valoarea obiectului cauzei depăşeşte suma de 500.000 RON, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine tribunalului.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 17409/3/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 1859 din 12 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 17409/3/2008, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor privind capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect emiterea unei hotărâri care să ţină loc de titlu de proprietate pentru reclamanţi asupra apartamentului în cauză şi a fost admisă excepţia netimbrării capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la despăgubiri materiale şi daune morale, aceste ultime cereri fiind anulate, ca netimbrate.
Prin decizia civilă nr. 128A din 22 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 17409/3/2008, a fost admis apelul reclamanţilor, a fost desfiinţată sentinţa civilă nr. 1859 din 12 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 17409/3/2008, cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Ulterior casării sentinţei, cu trimitere spre rejudecare, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, Dosarul nr. 17409.01/3/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 1962 din 9 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâţii T.I. şi T.V., a admis excepţia inadmisibilităţii celui de-al doilea capăt din cererea reclamanţilor, invocată de aceiaşi pârâţi, a respins, ca inadmisibilă, cererea prin care s-a solicitat emiterea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de titlu de proprietate privind imobilul din litigiu, a admis în parte acţiunea reclamanţilor T.C.A., T.C. şi T.A.R., în contradictoriu cu pârâţii Primăria sectorului 1 Bucureşti, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, SC H.N. SA, Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primarul General, T.V., T.I. şi T.M., a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996 încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti, în calitate de vânzător şi T.V. şi T.A., în calitate de cumpărători, privind locuinţa situată în Bucureşti, sectorul 1, a respins ca neîntemeiate cererile reclamanţilor privind daunele materiale şi daunele morale şi i-a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.841 euro, respectiv echivalentul în RON la data plăţii efective, reprezentând cheltuieli de transport, şi 400 RON reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii şi pârâţii T.I., T.V., SC H.N. SA, Primăria sector 1 Bucureşti şi Municipiul Bucureşti reprezentat prin Primarul General, apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Prin încheierea din 25 septembrie 2009 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost consemnate dezbaterile pe fond cu privire la apelul formulat şi a fost dispusă amânarea pronunţării asupra cauzei, pentru a da posibilitate părţilor să formuleze concluzii scrise şi în vederea deliberării.
Prin decizia civilă nr. 347 A din 9 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost admise apelurile declarate de apelanţii-pârâţi T.I., T.V., Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Primăria sectorului 1 Bucureşti şi SC H.N. SA împotriva sentinţei civile nr. 1962 din 9 noiembrie 2011, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu apelanţii-reclamanţi T.C.A., T.C. şi T.A.R. şi cu intimatul-pârât T.M. A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată. A fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată cu referire la cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996, ca neîntemeiată. A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu referire la cererea de constatare a contractului de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996 şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea de constatare a nulităţii absolute a acestui contract, ca prescrisă. A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria sectorului 1 Bucureşti. A fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria sectorului 1 Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă cererea reclamanţilor de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate cu privire la cererea de pronunţare a unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de titlu de proprietate pentru reclamanţi şi la cererile de obligare a pârâţilor la daune materiale şi respectiv morale. Au fost obligaţi reclamanţii la 6,15 RON cheltuieli de judecată către apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primarul General. A fost respinsă cererea formulată de apelanta-pârâtă Primăria sectorului 1 Bucureşti de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată. A fost admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi T.C.A., T.C. şi T.A.R. împotriva aceleiaşi sentinţe. A fost trimisă cauza Tribunalului Bucureşti pentru soluţionarea cererii de revendicare imobiliară.
Soluţia instanţei de apel a fost modificată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 5179 din 12 noiembrie 2013, prin care s-a decis următoarele:
A fost constatat nul recursul declarat de reclamanţii T.A.R. şi T.C. împotriva deciziei nr. 347 A din 9 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.C.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Au fost admise recursurile declarate de pârâţii T.I. şi T.V. şi a fost modificată în parte decizia nr. 347 A din 9 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în sensul că a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii T.A.R., T.C.A. şi T.C. împotriva sentinţei nr. 1962 din 9 noiembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
Împotriva încheierii de şedinţă din 25 septembrie 2012 şi a deciziei civile nr. 347 A din 9 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamantul T.C. a declarat un nou recurs, solicitând admiterea acestuia şi a cererii de chemare în judecată.
Înalta Curte, la termenul din 13 iunie 2014, a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Una dintre regulile comune referitoare la instituirea şi exercitarea căilor de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale. În procedură, dreptul de a exercita o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează o dată cu declararea acesteia. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una şi aceeaşi cale de atac. În caz contrar, excepţia puterii lucrului judecat va putea fi invocată de cel interesat sau de instanţă din oficiu, spre a se anihila calea de atac exercitată repetitiv.
Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., sunt irevocabile orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Conform art. 147 C. proc. civ., dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă care va fi semnată de judecători şi de grefier.
Dispoziţia legală menţionată are caracter imperativ, astfel că încheierea de dezbateri este parte integrantă a hotărârii judecătoreşti, cuprinzând, în principal, concluziile finale ale părţilor.
Or, în speţă, s-a exercitat calea extraordinară de atac a recursului pentru a doua oară, împotriva deciziei civile nr. 347A din 9 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, implicit şi împotriva încheierii de dezbateri din 25 septembrie 2012, date fiind dispoziţiile art. 316 şi ale art. 282 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora împotriva încheierilor premergătoare nu se poate declara calea de atac decât odată cu fondul, recursul fiind deja exercitată de către reclamant, astfel cum deja s-a arătat.
Prin urmare, încheierea de dezbateri şi de amânare a pronunţării, precum şi hotărârea curţii de apel au devenit irevocabile, nu mai puteau fi atacate din nou cu recurs, întrucât s-ar deschide calea „recursului la recurs”, ceea ce contravine dispoziţiilor imperative, de ordine publică ale legii ce reglementează sistemul căilor de atac în procesul civil.
Astfel, recurentul nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului în această materie.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, după cum permisiunea exercitării unei a doua căi de atac identice cu cea deja epuizată, constituie o încălcare a principiului unicităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor, aceasta fiind o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Recursul de faţă fiind declarat împotriva unei încheieri de dezbateri şi a unei hotărâri irevocabile este inadmisibil, urmând a fi respins în consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul T.C.A. împotriva încheierii de şedinţă din 25 septembrie 2012 şi a deciziei civile nr. 347A din 9 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentm cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedmţă publică astăzi, 13 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1873/2014. SECŢIA l CIVILĂ | ICCJ. Decizia nr. 1927/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
