ICCJ. Decizia nr. 1974/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1974 /2014
Dosar nr. 8314/111/2010
Şedinţa publică din 19 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 105 C din 8 aprilie 2013, Tribunalul Bihor a admis acţiunea reclamantei C.N.T.E.E.T. SA Bucureşti, a constatat că imobilul în natură reprezentând arabil în extravilan în suprafaţă de 37 mp cu nr. cadastral nou X1 Cihei, defalcat din nr. cadastarl nou format X2, care la rândul său este desprins din nr. topografic Y1 înscris în cartea funciară Cihei, este afectat de construcţia liniei electrice transeuropene LEA 400 KV O.-B., conform documentaţiei cadastrale avizate favorabil de O.C.P.I. Bihor din 25 martie 2008, I.M., a constatat că sunt întrunite condiţiile cerute de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică de interes naţional, declarată prin H.G. nr. 1576/2005, a imobilului descris la pct. 1, a stabilit cuantumul despăgubirii la suma totală de 990 euro, plătibilă în RON la cursul oficial de schimb euro/RON de la data plăţii efective, a dispus punerea în posesie a reclamantei asupra terenului descris la pct. 1, condiţionată de plata integrală şi prealabilă a despăgubirii către proprietarii terenului expropriat şi intabularea dreptului de proprietate al Statului român în cartea funciară cu titlu de expropriere.
S-a constatat că intimaţii sunt proprietarii terenului în litigiu, afectat de construcţia liniei electrice transeuropene LEA 400 KV O.- B. iar cuantumul despăgubiri a fost stabilit iniţial la suma de 159,84 euro, plătibilă în RON la cursul oficial de schimb euro/RON la data plăţii efective.
Intimaţii H.D. şi H.M. au fost notificaţi de către reclamantă, în calitate de expropriator, aducându-li-se la cunoştinţă suprafaţa de teren ce urmează să le fie expropriată şi cuantumul despăgubirii propuse, aceştia neformulând întâmpinarea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 33/1994.
Întrucât părţile nu s-au învoit asupra despăgubirii, în cauză s-a dispus, pentru stabilirea acesteia, constituirea unei comisii de experţi, în condiţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994. Conform concluziilor raportului de expertiză, din imobilul proprietatea pârâţilor, este afectată de construcţia stâlpului Z o suprafaţă de 198 mp, valoarea despăgubirii fiind de 990 euro. În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile Legii nr. 225/2010.
Prin decizia civilă nr. 143 A din 17 decembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile.
Corect a stabilit instanţa de fond valoarea despăgubirii la care sunt îndreptăţiţi pârâţii, întrucât din raportul de contraexpertiză efectuat în cauză de experţii M.M., N.P.G. şi S.D., prin care s-a identificat terenul în litigiu, reiese că din imobilul cu nr. cadastral X3 Sânmartin, proprietatea pârâţilor, este afectată de construcţia stâlpului nr. Z LEA de 400 KV, pe o suprafaţă de 198 mp. Această suprafaţă se compune din 37 mp fundaţia stâlpului şi 161 mp teren ce nu mai poate fi lucrat mecanizat, valoarea de circulaţie a terenului în zonă fiind de 5 euro/mp. Prin urmare, valoarea despăgubirii de 990 euro a fost corect stabilită pentru 198 mp teren, necesar pentru funcţionarea efectivă a capacităţii energetice.
În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 21 din Legea energiei electrice nr. 13/2007.
S-a apreciat totodată că pretenţiile pârâţilor pentru plata contravalorii întregii suprafeţe de teren sunt nefondate, întrucât terenul a rămas în proprietatea acestora şi poate fi folosit conform destinaţiei.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat cerere de recurs la data 24 ianuarie 2014, (I) reclamanta C.N.T.E.E.T. SA Bucureşti, reprezentată de C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj şi (II) la data de 6 februarie 2014, pârâtul H.D.
(I) S-a susţinut că hotărârea pronunţată în fond este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atât instanţa de fond, cât şi cea de apel interpretând şi aplicând greşit dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 16, art. 19-art. 21 şi art. 39 din Legea energiei nr. 13/2007, aplicabila prezentei speţe, precum şi prevederile Ordinului A.N.R.E. nr. 32/2004 privind aprobarea Normativului pentru construcţia liniilor aeriene de energie electrica cu tensiuni peste 1.000 V.
Concluzia experţilor că terenul afectat de stâlpul nr. Z LEA de 400 KV O.- B. este în suprafaţă de 198 mp este în contradicţie cu normele legale în vigoare şi nu poate fi luată în considerare.
Art. 21 din Legea energiei nr. 13/2007 precizează că va fi expropriat terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice. Fundaţia stâlpului are o suprafaţă de 37 mp, corespunzător nr. cadastral X1, şi aceasta este suprafaţa de teren care trebuie expropriată. Stâlpul nr. Z se află situat în partea nord-estică a parcelei cu nr. cadastral X3, respectiv în apropiere de drumul dintre parcele agricole. O parte din suprafaţa de 4 metri din jurul fundaţiei stâlpului, în partea nordică depăşeşte chiar limitele de proprietate ale terenului reclamanţilor. Or, în aceste condiţii, amplasarea stâlpului nu va afecta „lucratul” mecanizat al parcelei.
Normativul pentru construcţia liniilor aeriene de energie electrica cu tensiuni peste 1.000 V prevede la art. 150 care sunt suprafeţe de teren necesare construcţiei unei linii electrice: „pentru construirea, retehnologizarea şi mentenanţa liniilor electrice aeriene este aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 32/2004 privind aprobarea Normativului pentru construcţia liniilor aeriene de energie electrica cu tensiuni peste 1.000 V, publicat în M. Of. nr. 1092/24.11.2004. După finalizarea lucrării, constructorul are obligaţia de a readuce terenul din interiorul „platformei de lucru” la situaţia anterioară, respectiv terenul trebuie nivelat, arat etc., astfel că în afara fundaţiei stâlpului nu va rămâne în teren nici un alt impediment pentru lucratul mecanizat al terenului.
Privitor la zona de protecţie şi de siguranţă a liniei, art. 3 pct. 67 şi pct. 68 şi art. 20 alin. (3) din Legea energiei nr. 13/2007 prevăd că asupra zonelor adiacente capacităţilor energetice se stabileşte doar un drept de uz şi de servitute legală [aşa cum prevede şi art. 16 alin. (2) din Legea energiei electrice nr. 13/2007] şi nu un drept de proprietate.
După instalarea capacităţii energetice, pârâţii beneficiază de toate atributele dreptului lor de proprietate, reclamanta având practic doar un drept de acces la stâlpul de înaltă tensiune numai în caz de retehnologizare şi avarii.
Art. 16 şi art. 19 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, reglementează exclusiv drepturile de uz şi de servitute asupra proprietăţilor, bunuri imobile afectate de capacităţile energetice, drepturi care privesc unul dintre atributele dreptului de proprietate.
Zona de protecţie şi siguranţă este un perimetru imaginativ, fără a fi delimitat fizic, aflat sub linia de înaltă tensiune şi, în principal, în afara axului acesteia, în interiorul căruia se poate cultiva şi recolta mecanic fără niciun fel de aviz, singura limitare concretă priveşte construirea de imobile pentru care este necesară obţinerea de aviz. Fiind o normă specială, este de strictă interpretare şi aplicare, astfel că este nelegală extinderea şi la alte activităţi.
Este de notorietate faptul că, în toată ţara, terenurile aflate în vecinătatea sau traversate de liniile electrice sunt cultivate şi folosite în agricultură.
(II) În mod eronat, instanţa de apel a luat în calcul la stabilirea despăgubirilor doar suprafaţa de teren care nu mai poate fi lucrată mecanizat.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Instanţa a avut în vedere doar valoarea reală a imobilului, nu şi prejudiciul cauzat pârâtului prin diminuarea valorii terenului proprietate, acesta fiind străbătut de linia de înalta tensiune.
Instanţa nu a luat în considerare prevederile art. 18 din Norma tehnică din 9 martie 2007 privind constituirea unor zone de protecţie, care statuează că dimensiunea (lăţimea) zonei de protecţie şi de siguranţă a unei linii simplu sau dublu circuit are valorile: 24 m pentru LEA cu tensiuni între 1 şi 110 kV; 37 m pentru LEA cu tensiune de 110 kV; 55 m pentru LEA cu tensiune de 220 kV; 75 m pentru LEA cu tensiune de 400 kV; 81 m pentru LEA cu tensiune de 750 kV. De aceea, experţii au şi calculat în cadrul raportului de contraexpertiză ca această zonă de protecţie este în suprafaţă de 5 854 mp.
Art. 26 pct. 4 din Legea nr. 33/1994 prevede că în cazul unei exproprieri parţiale, atunci când partea din imobil rămasă a dobândit un spor de valoare, acest spor va fi avut în vedere. Or, dacă ne raportăm la imobilul rămas, acesta a suferit o diminuare de valoare ce trebuie avută în vedere.
Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul H.D., ca nefondată, întrucât motivele acestuia de recurs pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul reclamantei este întemeiat, sens în care decizia va fi modificată în parte, va fi admis apelul reclamantei, va fi schimbată în parte sentinţa, va fi stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 185 euro, menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârilor judecătoreşti anterioare.
Potrivit art. 21 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, în vigoare la data formulării acţiunii, exproprierea vizează terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice, cu despăgubirea proprietarului în condiţiile legii.
În contextul în care raportul de contraexpertiză efectuat în cauză de experţii M.M., N.P.G. şi S.D., a evidenţiat faptul că din imobilul cu nr. cadastral X3 Sânmartin, proprietatea pârâţilor, este afectată efectiv de construcţia stâlpului nr. Z LEA de 400 KV, suprafaţa de teren de 37 mp, fundaţia stâlpului, valoarea de circulaţie a terenului în zonă fiind de 5 euro/mp, adăugarea unei alte suprafeţe de teren ce s-ar impune a fi expropriată, de 161 mp, sub pretextul că aceasta nu mai poate fi lucrată mecanizat, nu are fundament legal.
S-a susţinut astfel corect în apărare că legea a avut în vedere numai terenurile pe care ar fi putut funcţiona capacităţi energetice, respectiv doar terenurile pe care ar fi putut fi aşezaţi stâlpii şi staţiile electrice.
Privitor la zona de protecţie şi de siguranţă a liniei, art. 3 pct. 67 şi pct. 68 şi art. 20 alin. (3) din Legea energiei nr. 13/2007 prevăd că asupra zonelor adiacente capacităţilor energetice se stabileşte doar un drept de uz şi de servitute legală şi nu un drept de proprietate.
Reglementare incidentă cauzei este în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituţie, republicată, potrivit cărora conţinutul şi limitele exercitării dreptului de proprietate se stabilesc de lege, precum şi cu prevederile art. 1 parag. 2 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care recunoaşte dreptul statelor de a reglementa, prin lege, „folosinţa bunurilor conform interesului general”.
În egală măsură, pentru o interpretare şi aplicare corectă în cauză a dispoziţiilor legale incidente, au fost avute în vedere şi deciziile pronunţate de Curtea Constituţională, conform cărora „prin instituirea drepturilor de uz şi servitute se asigură valorificarea fondului energetic, bun public de interes naţional, chiar dacă titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său” (Decizia nr. 167/2004 a Curţii Constituţionale, M. Of. nr. 438/2004), respectiv „exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora, deşi are ca efect lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private. Este ceea ce a statuat C.E.D.O. în cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei, 1989, o speţa referitoare la reglementarea folosirii bunurilor. De asemenea, în cauza Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei, 1982, aceeaşi Curte a arătat că, întrucât autorităţile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiţionarilor, aceştia puteau să-şi folosească bunurile, să le vândă, să le lase moştenire, să le doneze sau să le ipotecheze”. (Deciziile nr. 163/2007 şi nr. 300/2007 ale Curţii Constituţionale).
Însăşi aprecierea instanţei de apel conform căreia pretenţiile pârâţilor pentru plata contravalorii întregii suprafeţe de teren sunt nefondate, întrucât terenul a rămas în proprietatea acestora şi poate fi folosit conform destinaţiei, rămâne pe deplin valabilă fără însă nici o altă distincţie pe chestiuni irelevante de fapt.
Recursul pârâtului H.D. va fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Expunerea pur teoretică a conţinutului dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia, nu poate avea nici o relevanţă în lipsa unei probaţiuni pertinente care să justifice, în condiţiile legii, faptul pretins, prejudiciul cauzat pârâtului prin diminuarea valorii terenului în litigiu.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 18 din Norma tehnica din 9 martie 2007 privind constituirea unor zone de protecţie, în temeiul căreia experţii au stabilit zonă de protecţie ca fiind în suprafaţă de 5854 mp, nu poate fi primită, întrucât zona de protecţie şi siguranţă este un perimetru imaginativ, fără a fi delimitat fizic, aflat sub linia de înaltă tensiune şi, în principal, în afara axului acesteia, în interiorul căruia se poate cultiva şi recolta mecanic fără niciun fel de aviz, singura limitare concretă priveşte construirea de imobile pentru care este necesară obţinerea de aviz. Fiind o normă specială, este de strictă interpretare şi aplicare, astfel că este nelegală extinderea şi la alte activităţi.
Nici dispoziţiile art. 26 alin. (4) ale din Legea nr. 33/1994, conform cărora în cazul unei exproprieri parţiale, atunci când partea din imobil rămasă a dobândit un spor de valoare, acest spor va fi avut în vedere, nu pot susţine o critică pertinentă de nelegalitate, întrucât situaţia de fapt a cauzei pendinte, pe deplin stabilită de instanţele fondului, nu configurează ipoteza dispoziţiei legale invocate.
În jurisprudenţa instanţelor de judecată, în situaţia unor pretenţii similare, s-a apreciat judicios că nu se pot acorda daune fără a fi justificat un prejudiciu actual, respectiv că evaluările experţilor, în lipsa unui temei legal explicit, nu echivalează cu dovedirea unor daune cauzate de trecerea liniei electrice pe suprafaţa de teren respectivă.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, pe temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite apelul reclamantei, va schimba în parte sentinţa şi va stabili cuantumul despăgubirilor la suma de 185 euro, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile şi deciziei civile, va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul H.D., ca nefondată.
Admite recursul declarat de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA Bucureşti, reprezentată de C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj împotriva deciziei nr. 143/A din 17 decembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Modifică în parte decizia în sensul că admite apelul reclamantei împotriva sentinţei nr. 105/C din 8 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în parte.
Stabileşte cuantumul despăgubirilor la suma de 185 euro. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile şi deciziei civile.
Respinge recursul declarat de pârâtul H.D. împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1970/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2016/2014. Civil → |
|---|
