ICCJ. Decizia nr. 209/2014. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 209/2014
Dosar nr. 3077/101/2010
Ședin ța publică de la 28 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 311 din 14 iunie 2010, Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.N., fiind obligat pârâtul Statul Român la plata către reclamant a sumei de 15.000 euro în echivalent lei la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că la data de 18 iunie 1951, în temeiul H.C.M. nr. 344 din 15 martie 1951 şi în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951 reclamantul, cu mama sa, C.N. şi B.I., bunica sa au fost forţaţi să părăsească domiciliul din comuna Devesel, sat Bistreţu, judeţ Mehedinţi pentru a fi deportaţi în Câmpia Bărăganului, până în anul 1956.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 este considerată măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu dacă a fost întemeiată pe Decizia nr. 200/1951 a M.A.I., sens în care, instanţa a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în urma dislocării, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din actul normativ menţionat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel reclamantul şi pârâtul apel Statul Român, criticând-o ca netemeinică.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 377 din 8 decembrie 2011 a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de M.F.P., a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea, fiind respins apelul declarat de reclamantul C.N.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, textul care prevede acordarea daunelor morale a fost declarat neconstituţional prin Deciziile nr. 1358 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010, publicate în M. Of. la data de 15 noiembrie 2011, astfel că, în prezent nu mai este în vigoare un astfel de temei pentru acordarea despăgubirilor morale.
Aşadar, constatând că la data când s-a soluţionat apelul nu mai erau în vigoare dispoziţiile legale ce au constituit temeiul legal al acţiunii, instanţa de apel a apreciat că acţiunea este neîntemeiată, iar criticile pârâte] sunt fondate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.N. la data de 28 decembrie 2011.
Prin încheierea de şedinţă din 30 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, a suspendat judecata cererii de recurs, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar prin referatul din 25 noiembrie 2013 cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării cererii de recurs.
Cauza a rămas suspendată mai mult de un an, astfel că, din oficiu, Înalta Curte a invocat excepţia perimării judecării recursului, reţinând următoarele:
Art. 248 alin. (1) C. proc. civ., declară perimată orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare rămasă în nelucrare din vina părţii timp de un an. Prin urmare, pentru a opera perimarea trebuie examinată îndeplinirea cumulativă a cerinţelor art. 248 C. proc. civ. şi în acest sens se constată că Înalta Curte a fost învestită cu o cerere care a declanşat calea extraordinară de atac a recursului, că după suspendarea judecăţii pricina a rămas în nelucrare timp de un an şi că, înainte de împlinirea acestui termen nu s-a cerut de părţile în proces reluarea judecării recursului. Se mai constată că nu au fost invocate motive de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare.
În acest context, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ. „perimarea se constată din oficiu."pe cale de excepţie întrucât normele care reglementează această sancţiune procedurală sunt de ordine publică, partea neformulând nicio apărare cu privire la această excepţie, deşi a fost legal citată.
În consecinţă, faţă de cele ce preced urmează să se constate perimată cererea de recurs, cu consecinţa prevăzută de art. 254 alin. (1) C. proc. civ., text ce declară ineficiente toate actele de procedură îndeplinite în faţa instanţei care a aplicat această sancţiune procedurală şi în consecinţă, imposibilităţii analizării pe fond a cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva Deciziei nr. 377 din 8 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 212/2014. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 874/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
