ICCJ. Decizia nr. 212/2014. Civil. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 212/2014
Dosar nr. 19544/3/2009
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 7232 din 17 iunie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul P.D., a obligat pârâta SC A.R.E.G. SRL Cornetu la plata către reclamantă a sumei de 1.852.820 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de mandat şi intermediere imobiliară şi a sumei de 420.000 lei reprezentând daune.
A dispus rezilierea contractului de intermediere încheiat între părţi, a compensat parţial cheltuielile de judecată, obligând pârâta la plata către reclamant a sumei de 31.764,72 lei şi a respins celelalte cereri ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC A.R.E.G. SRL, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia comercială nr. 83 din 22 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a admis apelul declarat de pârâta SC A.R.E.G. SRL, a fost schimbată în tot sentinţa atacată în sensul că a fost admisă în parte acţiunea precizată, s-a dispus rezilierea contractului de mandat şi intermediere imobiliară încheiat de părţi la data de 26 iulie 2006, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 420.000 lei reprezentând daune interese, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.655.654 lei ca neîntemeiat, au fost compensate parţial cheltuielile de judecată efectuate de părţi în fond şi apel şi a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 16.311 lei reprezentând diferenţă cheltuieli de judecată în fond şi apel.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul P.D. şi pârâta SC A.R.E.G. SRL Cornetu, care au fost admise prin Decizia civilă nr. 2100 din 25 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, prin care s-a dispus casarea Decizie nr. 83 din 22 februarie 2011 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 496 din 27 noiembrie 2012 a admis apelul formulat de pârâta SC A.R.E.G. SRL, schimbând sentinţa apelată, în sensul că:
A admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată şi a dispus rezilierea contractului de mandat şi intermediere imobiliară din data de 26 iulie 2006, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 420.000 lei daune contractuale.
A respins celelalte pretenţii ale reclamantului ca neîntemeiate şi a dispus compensarea în parte a cheltuielile de judecată efectuate de părţi în toate stadiile procesuale şi obligă apelanta pârâtă la plata către intimatul reclamant a sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamantul P.D. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de pârâta SC A.R.E.G. SRL şi menţinerii sentinţei comerciale nr. 7232 din 17 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, ca legală şi temeinică.
Recurentul-reclamant a fost legal citat pentru termenul din 28 ianuarie 2014 cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 10.334 lei şi 5 lei timbru judiciar (fila 13 dosar recurs), obligaţie căreia nu s-a conformat.
Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice care se plătesc anticipat, sau în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanţa nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 28 ianuarie 2014, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală -personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de reclamantul P.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul P.D. împotriva Deciziei civile nr. 496 din 27 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 301/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 209/2014. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
