ICCJ. Decizia nr. 2098/2014. Civil. Rectificare carte funciară. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2098/2014

Dosar nr. 4349/117/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 1 iulie 2014

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Prin decizia nr. 61/A din 22 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, s-au respins apelurile declarate de pârâţii M.M.T. şi M.R.A., precum şi de pârâta SC O.M.V.P. SA împotriva sentinţei civile nr. 263 din 23 mai 2013 a Tribunalului Cluj, decizie definitivă.

Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs pârâta M.R.A., ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 10 martie 2014 şi înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare, fiind înregistrat, pe rolul instanţei supreme, la data de 12 mai 2014.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data 16 mai 2014, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C2, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 19 mai 2014, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentei şi intimaţilor.

Intimata-reclamantă C.C.F. a depus punct de vedere asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Constatându-se că se poate trece la examinarea recursului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 1 iulie 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 61/A din 22 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, s-au respins apelurile declarate de pârâţii M.M.T. şi M.R.A., precum şi de pârâta SC O.M.V.P. SA împotriva sentinţei civile nr. 263 din 23 mai 2013 a Tribunalului Cluj, decizie definitivă.

Decizia menţionată a fost pronunţată în soluţionarea unui apel într-o cauză având ca obiect rectificare carte funciară.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-lit. i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Acţiunea introductivă formulată de reclamanţi este întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 33, art. 34, art. 47 şi urm. din Legea nr. 7/1996, republicată.

Instanţa de fond, Tribunalul Cluj, şi-a verificat competenţa şi a constatat că este competentă să soluţioneze cauza potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 94 C. proc. civ.

Potrivit art. 33 din Legea nr. 7/1996, republicată, „înscrierile şi radierile efectuate în cărţile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanţei judecătoreşti definitive şi irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declaraţii date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentaţii cadastrale”.

Alin. (2) al aceluiaşi articol arată că „p revederile art. 31 se vor aplica în mod corespunzător”.

Art. 31 alin. (5) prevede că: „Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel”.

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, decizia civilă nr. 61/A din 22 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă recursului pe niciuna din părţile hotărârii prevăzute de dispoziţiile art. 461 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil recursul declarat de pârâta M.R.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta M.R.A. în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi C.C.F. şi C.N.A. (decedat), cu domiciliul procesual ales la Societatea civilă de avocaţi „R.A.” şi intimaţii-pârâţi M.M.T., prin lichidator judiciar J.S.P.R.L., SC O.M.V.P. SA, împotriva deciziei nr. 61/A din 22 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2098/2014. Civil. Rectificare carte funciară. Recurs