ICCJ. Decizia nr. 2102/2014. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2102/2014
Dosar nr. 70258/3/2011
Şedinţa publică din 1 iulie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 02 noiembrie 2011, reclamanta SC L. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC M.D.D.I. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunţa: să se interzică pârâtei să comercializeze produse sub denumirea „Covrigei cu tărâţe”, inclusiv prin retragerea de pe piaţă a produselor oferite spre comercializare; să se interzică pârâtei să folosească sub orice formă denumirea „Covrigei cu tărâţe”, incluzând aplicarea semnului pe produse şi ambalaje, deţinerea de produse şi ambalaje purtând acest semn în scopul comercializării, furnizarea de servicii sub acest semn ori utilizarea semnului pe documente pentru publicitate; să se dispună obligarea pârâtei să ceară în scris tuturor distribuitorilor şi clienţilor săi să înceteze vânzarea produselor ce poartă denumirea „Covrigei cu tărâţe”, sub sancţiunea plăţii amenzii civile pentru fiecare zi de întârziere în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii; să se dispună obligarea pârâtei să difuzeze, pe cheltuiala sa, informaţii privind hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în sensul: a) publicării dispozitivului hotărârii judecătoreşti în trei cotidiane de mare, timp de 5 zile consecutive; b)difuzării conţinutului hotărârii judecătoreşti în cadrul spaţiilor de publicitate de trei posturi de televiziune timp de 5 zile consecutive, pentru o durată de câte 1 minut, la ore de maximă audienţă; c) difuzării conţinutului hotărârii judecătoreşti în cadrul spaţiilor de publicitate de trei posturi de radio timp de 5 zile consecutive, pentru o durată de câte 1 minut, la ore de maximă audienţă şi să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1337 din 20 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea, a interzis pârâtei să comercializeze produse sub denumirea „Covrigei cu tărâţe”, inclusiv prin retragerea de pe piaţă a produselor oferite spre comercializare; a interzis pârâtei să folosească sub orice formă denumirea „Covrigei cu tărâţe”, incluzând aplicarea semnului pe produse şi ambalaje, deţinerea de produse şi ambalaje purtând acest semn în scopul comercializării, furnizarea de servicii sub acest semn ori utilizarea semnului pe documente pentru publicitate; a obligat pârâta să ceară în scris tuturor distribuitorilor şi clienţilor săi să înceteze vânzarea produselor ce poartă denumirea „Covrigei cu tărâţe” sub sancţiunea plăţii amenzii civile; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la a difuza informaţii privind hotărârea judecătorească pronunţată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 24.077,70 lei, cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârâtă, prin Decizia nr. 222/A din 28 noiembrie 2013, a admis calea de atac şi a schimbat sentinţa apelată în sensul respingerii acţiunii în tot, ca neîntemeiată, pentru argumentele ce urmează:
Intimata - reclamanta SC L. SRL este titulară a mărcilor „M.F.” şi „M.F. Covrigei cu tărâţe”, beneficiind de protecţie pe teritoriul României de la 15 iunie 2009, respectiv din data de 08 iulie 2010, conform certificatelor de înregistrare, ambele pentru produse din clasa 30 şi servicii din clasa 35.
Apelanta - pârâtă M.D. Distribution a contestat Decizia O.S.I.M. nr. 1002199 din 05 ianuarie 2011 de admitere la înregistrare a mărcii combinate „M.F. Covrigei cu tărâţe”, opoziţia acesteia fiind respinsă la data de 16 februarie 2012.
Faţă de acestea apelanta - pârâtă, prin raportare la data înregistrării cererii de chemare în judecată (02 noiembrie 2011), anterior soluţionării opoziţiei, a invocat drept prim motiv de apel prematuritatea acţiunii susţinând că la data sesizării tribunalului intimata - reclamantă nu era titulara mărcii a cărei protecţie o solicită.
Curtea a reţinut că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 „ Dreptul asupra mărcii este dobândit şi protejat prin înregistrarea acesteia la O.S.I.M. ”, potrivit art. 8 dreptul la marcă aparţine persoanei care a depus prima cerere de înregistrare a mărcii, iar potrivit art. 10 data depozitului reglementar este data la care a fost depusă la O.S.I.M. cererea de înregistrare a mărcii în condiţiile în care aceasta conţine toate elementele prevăzute de lege.
De asemenea, faţă de prevederile cap. IV al Legii nr. 84/1998 referitor la procedura de înregistrare a mărcii s-a constatat că orice persoană interesată poate formula opoziţie la înregistrarea mărcii pentru motivele prevăzute la art. 6 din Lege (art. 19), că formularea opoziţiei nu suspendă procedura de înregistrare a mărcii şi nici nu lipseşte pe titularul mărcii de protecţie, în măsura în care acestuia i s-a eliberat certificatul de înregistrare a mărcii.
La data sesizării primei instanţe, intimata - reclamantă se afla în posesia certificatelor de înregistrare a mărcilor, iar opoziţia formulată de apelanta - pârâtă a fost respinsă de către O.S.I.M., astfel că intimata - reclamantă, în calitate de titular al mărcilor combinate „M.F.” şi „M.F. Covrigei cu tărâţe”, era îndreptăţită să sesizeze tribunalul cu o acţiune în contrafacere. Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că excepţia prematurităţii cererii invocată de apelantă nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel invocat de apelanta - pârâtă referitor la caracterul descriptiv al sintagmei „covrigei cu tărâţe” şi capacitatea acestuia de a distinge Curtea a reţinut, că deşi intimata - reclamantă arată că este titulara mărcilor „M.F.” şi „M.F. Covrigei cu tărâţe” în cauza de faţă acţiunea în contrafacere trebuie analizată numai prin raportare la marca „M.F. Covrigei cu tărâţe” această marcă incluzând elementul „covrigei cu tărâţe” utilizat şi de pârâtă.
Potrivit certificatului de înregistrare, intimata - reclamantă este titulara mărcii combinate cu element verbal „M.F. Covrigei cu tărâţe”, scris cu litere de culoare maro pe fond galben, situat în partea superioară şi elementul figurativ compus din covrigei şi spice de grâu.
Apelanta - pârâtă nu este titulara vreunei mărci care să includă elementul „covrigei cu tărâţe” însă comercializează un produs denumit „covrigei cu tărâţe şi ulei de măsline” care se prezintă într-un ambalaj având înscris în partea superioară cu litere de culoare galbenă pe fond roşu „M.D. crispy goodies”, iar dedesubt denumirea produsului - covrigei cu tărâţe şi ulei de măsline.
În calitate de titular de marcă, în baza art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, intimata - reclamantă a solicitat instanţei să oblige apelanta - pârâtă să nu mai comercializeze produse ori să folosească denumirea „covrigei cu tărâţe”, susţinând că odată ce O.S.I.M. nu i-a cerut o declaraţie de renunţare la exclusivitate cu privire la particula „covrigei cu tărâţe”, SC L. SRL beneficiază de protecţie exclusivă asupra tuturor elementelor verbale care compun marca, aşadar inclusiv asupra particulei „covrigei cu tărâţe”. De asemenea, intimata a mai susţinut că odată ce apelanta nu a investit instanţa cu o cerere reconvenţională, validitatea mărcii nu poate fi pusă în discuţie.
Validitatea mărcii intimatei - reclamante nu este pusă în discuţie în cauza de faţă, însă se arată că aprecierea distinctivităţii unei mărci se poate face în două momente: la momentul depozitului atunci când se examinează de către O.S.I.M. posibilitatea înregistrării ca marcă, şi, după caz, la momentul când are loc încălcarea dreptului la marcă şi trebuie să se determine distinctivitatea mărcii pentru a i se acorda protecţie.
Astfel, faptul că intimata - reclamantă şi-a înregistrat marca „M.F. covrigei cu tărâţe” fără a i se solicita disclaimer nu conduce la imposibilitatea de a se verifica dacă sintagma „covrigei cu tărâţe” cuprinsă în marca sa are sau nu caracter distinctiv, şi, implicit, dacă este ori nu un element descriptiv.
În atare condiţii devin incidente în cauză şi prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 potrivit cărora „ Titularul mărcii nu poate cere să se interzică unui terţ să folosească în activitatea sa comercială indicaţii care se referă la specia, calitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică, perioada de fabricaţie a produsului sau perioada prestării serviciului sub marcă, precum şi la orice alte caracteristici ale acestora”.
Or, odată ce aplanata - pârâtă comercializează produse din clasa 30, şi anume produse de panificaţie din cereale - covrigei cu tărâţe - reclamanta nu se poate folosi de calitatea sa de titular de marcă pentru a interzice unui alt comerciant utilizarea sintagmei care indică specia şi calitatea produsului comercializat.
Nu au putut fi reţinute referirile făcute de intimata - reclamantă la deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din cauzele ce au avut ca obiect mărcile „Sirop de pătlagină” şi „Salam săsesc” deoarece în respectivele cauze s-a analizat posibilitatea înregistrării la O.S.I.M. a unei mărci combinate, care a dobândit prin folosinţă un caracter distinctiv, în cauza de faţă neexistând dovezi din care să rezulte că sintagma „covrigei cu tărâţe” a dobândit caracter distinctiv prin utilizarea sa de către SC L. SRL.
Totodată, Curtea a apreciat că utilizarea de către apelanta - pârâtă a sintagmei „covrigei cu tărâţe” în denumirea produsului pe care îl comercializează nu creează risc de confuzie între produsul societăţii M.D.D. şi cel comercializat de intimata - reclamantă sub marca „M.F. Covrigei cu tărâţe”.
Analizând existenţa riscului de confuzie în percepţia publicului, inclusiv riscul de asociere între semn şi marcă, în condiţiile art. 36 din Lege, s-a reţinut, în primul rând, că marca intimatei - reclamante este „M.F. Covrigei cu tărâţe” şi nu doar „covrigei cu tărâţe”, sintagmă invocată în susţinerea acţiunii. Astfel, marca combinată înregistrată a reclamantei este cea care se bucură de protecţia deplină conferită de lege, marcă ce nu a fost însă folosită de către apelantă.
Nu a fost reţinută nici existenţa unei similarităţi ridicate între marca intimatei - reclamante şi denumirea produsului comercializat de apelanta - pârâtă prin prisma impresiei de ansamblu pe care o creează consumatorului mediu elementul comun „covrigei cu tărâţe”.
Astfel, din punct de vedere vizual, intimata - reclamantă este titulara mărcii combinate cu element verbal „M.F. Covrigei cu tărâţe”, scris cu litere de culoare maro pe fond galben, situat în partea superioară şi elementul figurativ compus din covrigei şi spice de grâu, elementul M.F., scris cu litere maro, fiind elementul dominant, după cum în mod întemeiat arată şi apelanta. Pe de altă parte, produsul comercializat de apelata - pârâtă se prezintă într-o formă diferită, în partea de sus fiind inscripţionată cu litere galbene pe fond roşu denumirea societăţii M.D. şi sintagma „crispy goodies”, iar sub acestea denumirea produsului „covrigei cu tărâţe şi ulei de măsline”.
În afara elementului comun „covrigei cu tărâţe”, impresia de ansamblu creată de produsele părţilor este diferită, în cazul mărcii intimatei - reclamante atenţia fiind captată în principal de elementul M.F., atât datorită poziţiei sale dominante cât şi datorită faptului că apare scris cu caractere mult mai mari, ocupând un spaţiu semnificativ mai mare. Grafismele utilizate de părţi sunt diferite, iar culorile, datorită modului de dispunere, creează o impresie de ansamblu diferită.
Similaritatea invocată de intimata - reclamantă ca fiind puternică datorită elementului comun „covrigei cu tărâţe” nu poate fi reţinută ca atare de instanţă, deoarece odată ce marca reclamantei este „M.F. Covrigei cu tărâţe” este greu de crezut că la identificarea verbală a produsului conform mărcii, consumatorul va reţine sintagma finală sau va identifica produsul în special după această sintagmă din cuprinsul mărcii, cu atât mai mult cu cât, acesta subliniază caracteristicile produsului.
Nu a fost reţinut nici riscul de asociere, respectiv riscul ca datorită acestui element comun, consumatorul mediu să considere că între cei doi producători există relaţii comerciale, între produsele comercializate de intimata - reclamantă şi cele ale apelantei - pârâte, în lipsa unor dovezi concrete care să arate că sintagma „covrigei cu tărâţe” este asociată de consumatori cu produsele SC L. SRL.
Contrar opiniei intimatei - reclamante, care afirmă că produsele sale se adresează unui segment de consumatori cu un grad redus de atenţie, Curtea a apreciat că riscul de confuzie şi de asociere este înlăturat şi de caracteristicile consumatorului mediu relevant, persoană care nu va acorda atenţie doar materiei prime din care sunt fabricaţi covrigeii (tărâţe) ci şi firmei producătoare a bunului respectiv.
Totodată, imaginea de ansamblu a produselor celor două părţi este semnificativ diferită, elementul comun „covrigei cu tărâţe” nefiind suficient pentru a crea riscul de confuzie, care include şi riscul de asociere.
Având în vedere considerentele arătate anterior Curtea nu a dat valoare nici argumentelor legate de caracterizarea activităţii apelantei ca fiind una de concurenţă neloială.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 11/1991 „ Constituie concurenţă neloială, în sensul prezentei legi, orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea comercială sau industrială”, iar potrivit art. 5 lit. a din acelaşi act normativ constituie infracţiunea de concurenţă neloială „întrebuinţarea unei firme, unei embleme, unor desemnări speciale sau a unor ambalaje de natură a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant”.
Or odată ce s-a reţinut că apelanta - pârâtă nu a utilizat embleme sau ambalaje de natură a produce confuzie cu cele folosite legitim de intimata - reclamantă nu se poate susţine că aceasta se face vinovată de acte de concurenţă neloială.
Nu s-a putut reţine o soluţie contrară nici prin raportare la susţinerile intimatei - reclamante referitoare la copierea reţetei originale de către apelanta - pârâtă odată ce nu s-a dovedit că reţeta reclamantei a fost brevetată sau că se bucură de vreo altă formă de protecţie.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C.pr.civ solicitând modificarea în tot a deciziei, în sensul respingerii cererii de apel şi menţinerii sentinţei instanţei prin care a fost admisă acţiunea, cu obligarea SC M.D.D. SRL la plata cheltuielilor de judecată.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:
1. Prin întâmpinarea depusă în apel, a fost invocată excepţia tardivităţii apelului, deoarece a fost depus peste termenul de apel prevăzut de art. 284 alin. (1) din C. proc. civ. Potrivit dovezii de comunicare, sentinţa a fost comunicată apelantei la data de 1 februarie 2013, la sediul social al apelantei, situat în sector 4, Bucureşti.
Cererea de apel a fost depusă la data 25 martie 2013, aşadar cu nerespectarea termenului imperativ prescris de lege.
Respingând excepţia, instanţa de apel a reţinut că, pârâta SC M.D.D. SRL şi-a ales domiciliul la sediul casei de avocatură SC D.A. SCA, motiv pentru care comunicarea nu a fost valabilă.
Instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 93 din C. proc. civ. deoarece, pentru ca o adresă să poate fi considerată sediul procesual este necesar ca cel care face alegerea de domiciliu să indice expres o persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură. Or, în speţă, o astfel de persoană nu a fost indicată în mod expres.
În acest sens este şi Decizia nr. 5613/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi Deciziile Curţii de Apel Bucureşti cu nr. 1312/2009 şi nr. 400/2009.
Aşadar nu s-ar putea considera că a avut loc complinirea acestei cerinţe legale prin indicarea numelui avocatului Raluca Ceauşene ca reprezentant al SC D.A. SA.
Avocatul nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul SC D.A. SA, ci în cadrul unui cabinet individual de avocatură a cărui titulară este din 28 iulie 2008. La data alegerii de domiciliu, 8 mai 2012, data depunerii întâmpinării la fond, avocat C. nu profesa în cadrul SC D.A. SA.
Potrivit informaţiilor existente în baza de date a Baroului Bucureşti, nu există nicio societate civilă de avocatură cu denumirea SC D.A. SA, ceea ce presupune exercitare ilegală a profesiei de avocat de către o societate comercială, faptă ce constituie infracţiune potrivit art. 26, alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
2. Instanţa de apel a soluţionat eronat excepţia calităţii de reprezentant deoarece cererea de apel a fost redactată, semnată şi susţinută prin concluzii orale de către A.B., consilier în proprietate industrială, care nu are calitatea de avocat, fiind încălcate dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Ordonanţa nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială ce pretind consilierilor în proprietate industrială calitatea acestora de avocat sau consilier juridic.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 24 din 12 iunie 2006 pronunţată într-un recurs în interesul legii.
Faptul că A.B. are contract de muncă încheiat cu cabinetul propriu de proprietate industrială este irelevant, deoarece nu cabinetul de proprietate industrială A.B. este partea reprezentată în acest proces, ci intimata pârâtă SC M.D.D. SRL
Aşadar, instanţa de apel ar fi trebuit să procedeze la anularea cererii de apel, în condiţiile art. 287 alin. (2) din C. proc. civ.
Procura prezentată de A.B. nu îndeplinea cerinţele prevăzute de art. 68(1) din C. proc. civ., şi anume „înscris sub semnătură legalizată”, fiind un înscris sub semnătură privată.
Invocarea instrucţiunilor de aplicare a O.G. nr. 66/2000 conform cărora procura emisă consilierilor în proprietate industrială nu trebuie să fie autentică este eronată faţă de art. 68 (1) din C. proc. civ. Instrucţiunile de aplicare a O.G. nr. 66/2000 nu puteau să deroge de la prevederile imperative ale C. proc. civ.
Astfel, se impunea anularea cererii de apel pentru faptul că a fost semnată şi susţinută de o persoană fără calitate de reprezentant, fiind incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ.
3. Instanţa a aplicat greşit prevederilor art. 5, art. 6 şi art. 47 din Legea nr. 84/1998 deoarece SC M.D.D. SRL nu a învestit instanţa pe cale principală, ori cerere reconvenţională cu o acţiune în anulare sau constatare a nulităţii mărcii protejate.
Soluţia instanţei de apel de a refuza protecţia mărcii recurentei pe motiv că aceasta ar fi lipsită de distinctivitate la momentul când are loc încălcarea dreptului la marcă, în cadrul acţiunii în contrafacere introduse chiar de titularul mărcii, iar nu într-o acţiune în anulare, este lipsită de temei.
Instanţa a aplicat eronat şi prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 deoarece, chiar dacă este adevărat că hotărârea O.S.I.M. de a nu a solicita „disclaimer” poate fi cenzurată atât pe cale administrativ - jurisdicţională, cât şi pe cale judiciară, această cenzurare trebuie să se realizeze prin mijloacele prevăzute de lege, şi nu în cadrul acţiunii în contrafacere introdusă de titularul mărcii.
O.S.I.M. nu a solicitat recurentei să declare că nu invocă un drept exclusiv cu privire la „covrigei cu tărâţe”, de unde rezultă că SC L. SRL beneficiază de protecţie asupra tuturor elementelor verbale care compun această marcă, aşadar inclusiv asupra particulei „covrigei cu tărâţe”.
Intimata-pârâtă a formulat o contestaţie împotriva deciziei de înregistrare a mărcii protejate care a fost respinsă de Comisia de Contestaţii Mărci din cadrul O.S.I.M., astfel cum rezultă din minuta şedinţei Comisiei de Contestaţii Mărci din 16 februarie 2012. Ca efect al respingerii acestei contestaţii, înregistrarea mărcii protejate, incluzând particula „covrigei cu tărâţe” fără declaraţie de renunţare la exclusivitate a fost menţinută astfel cum a fost admisă iniţial.
Potrivit prevederilor art. 88 din Legea nr. 84/1998, SC M.D.D. SRL avea posibilitatea să atace hotărârea Comisiei Contestaţii la Tribunalul Bucureşti în 30 de zile de la comunicare, cale de atac ce nu a fost exercitată.
De asemenea, intimata-pârâtă avea deschisă calea unei acţiuni în anulare, acţiune pe care nu a înţeles să o formuleze.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în deciziile având ca obiect contrafacerea mărcilor „S.P." şi „S.S." a statuat, cu valoare de principiu, faptul că „înregistrarea semnului ca marcă creează o prezumţie de validitate şi obligă la recunoaşterea mărcii, chiar dacă aceasta este o marcă slabă. Altfel spus, chiar şi în căzui mărcilor „slabe", cu un caracter distinctiv mai redus (aşa cum era cazul mărcii „S.P."), prin înregistrarea mărcii de către O.S.I.M., marca respectivă dobândeşte protecţia juridică prevăzută de lege până la emiterea unei hotărâri judecătoreşti de anulare a certificatului de înregistrare.
Faptul că în cazurile „S.P." şi „S.S.", Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere şi argumentul suplimentar al distincitivităţii obţinute prin folosinţă nu invalidează dezlegările date de instanţa supremă cu privire la faptul că decizia de înregistrare a unei mărci produce efecte juridice depline până la anularea sa în instanţă.
4. Cu privire la chestiunea riscului de confuzie, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii, apelând la criterii eronate. Astfel, în opinia instanţei de apel, datorită faptului că marca recurentei este o marcă combinată, conţinând elemente verbale şi figurative, riscul de confuzie cu semnele folosite de SC M.D. SRL pe ambalajul produsului său ar fi exclus faţă de deosebirile existente între elementele figurative ale mărcii recurentei (reprezentarea figurativă a spicelor de grâu, culorile folosite etc.) şi elementele grafice care se regăsesc pe ambalajul produselor pârâtei („sigla" M.D., culorile literelor, etc.).
Ceea ce este însă relevant pentru analiza riscului de confuzie este faptul că, pe ambalajul produsului intimatei-pârâte este imprimată, în partea centrală a acestuia şi cu litere mari, particula „Covrigei cu târâte", care este identică cu unul dintre elementele conţinute în partea verbală a mărcii recurentei.
Pentru aprecierea distinctivităţii unui semn, în raport cu o marcă anterioară, trebuie avut în vedere în primul rând elementul verbal al mărcii, acesta beneficiind de prioritate în raport de elementul figurativ, având în vedere că se percepe atât pe cale vizuală cât şi pe cale auditivă, în acest sens fiind şi jurisprudenţa instanţelor române.
În cazul de faţă, riscul de confuzie reiese din următoarele împrejurări stabilite în mod corect de instanţa de fond: puternica asemănare vizuală şi sonoră între partea verbală a mărcii recurentei şi semnul „Covrigei cu tărâţe" imprimat pe ambalajul produsului pârâtei; produsele recurentei prezintă în mod esenţial aceleaşi caracteristici ca şi produsele pârâtei; produsele intimatei-pârâte se adresează aceluiaşi segment de consumatori cu un grad redus de atenţie, alegerea produsului achiziţionat, având un preţ unitar redus, bazându-se o decizie relativ facilă, care nu este urmarea unei analize riguroase a caracteristicilor şi elementelor particulare fiecărui bun; produsele intimatei pârâte sunt comercializate prin aceleaşi canale de distribuţie ca şi produsele recurentei.
5. Cu privire la chestiunea distinctivitătii dobândite prin folosinţă susţinute de recurentă ca argument subsidiar, instanţa de apel se limitează la a afirma, fără a motiva că „în cauza de faţă nu există dovezi din care să rezulte că sintagma „covrigei cu tărâţe" a dobândit caracter distinctiv prin utilizarea sa de către SC L. SRL".
În realitate, din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond, respectiv dovezi de comercializare, dovezi de publicitate, proba testimonială, a rezultat istoricul şi renumele dobândit de produsele comercializate sub marca protejată, care se bazează pe o reţetă originală dezvoltată de inginerii SC L. SRL, a rezultat folosirea intensă a mărci protejate într-o perioadă îndelungată de timp.
Cu privire la acţiunile publicitare, care vizează direct consumatorii şi sunt cele mai în măsură să contribuie la sporirea caracterului distinctiv al mărcii, s-a demonstrat că produsele SC L. SRL comercializate sub marca protejată au beneficiat şi beneficiază în continuare de o activitate de promovare intensă, lansarea produsului „M.F. Covrigei cu Tărâţe" fiind susţinută de o campanie media la radiouri sau în staţiile de metrou, beneficiind de apariţii şi pe ecrane multimedia amplasate în diverse intersecţii intens circulate din Bucureşti etc.
Instanţa de apel nu a făcut nicio referire la dovezile de folosinţă prin care s-a demonstrat faptul că marca a dobândit o distinctivitate sporită ca urmare a folosirii sale.
Instanţa de apel trebuia să analizeze dacă dovezile de folosire administrate sunt sau nu suficiente pentru a demonstra dobândirea distinctivităţii particulei „covrigei cu tărâţe" prin folosire, în condiţiile art. 5 alin. (2) din Legea mărcilor nr. 84/1998. În cazul în care ar fi considerat că acestea nu sunt suficiente, ar fi trebuit să justifice de ce a ajuns la această concluzie.
Reţinerea incidenţei art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 ar fi condus la respingerea motivului de apel privind lipsa de distinctivitate a mărcii protejate însă, aşa cum s-a arătat soluţia instanţei de apel este nemotivată.
Se solicită totodată şi aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
1. Prin întâmpinarea formulată la 13 martie 2012, intimata SC M.D.D.I. SRL, şi-a ales domiciliul procesual în sector 5 - G.S., sediul persoanei juridice SC D.A. SA, prin avocat R.C.
Cu alte cuvinte, intimata a respectat dispoziţiile art. 93 C. proc. civ. referitoare la obligaţia de a arăta persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, R.C.
Consideraţiile intimatei referitoare la exercitarea profesiei fără autorizaţie, la absenţa calităţii de avocat/consilier juridic/angajat al societăţii comerciale al R.C. nu înfrânge concluzia respectării de intimată a obligaţiilor de a indica persoana abilitată de primi actele de procedură.
Aşadar, soluţia instanţei de apel de a constata exercitarea căii devolutive de atac cu respectarea dispoziţiilor art. 284 alin. (2) C. proc. civ. este corectă, faţă de împrejurarea că hotărârea pronunţată în primă instanţă nu a fost comunicată în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. proc. civ.
2. Confiorm art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66 din 17 august 2000, republicată „Reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti a solicitanţilor, a titlurilor sau a persoanelor interesate de către consilierii în proprietate industrială este condiţionată de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic”.
Din conţinutul carnetului de muncă, reiese că mandatarul intimatei avea dubla calitate pretinsă de lege:consilier în proprietate industrială şi consilier juridic.
Aşadar, aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel, dreptul de reprezentare a fost acordat cu respectarea dispozițiilor speciale, derogatorii ale O.G. nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială.
Prin interpretarea dată art. 27 din actul normativ menţionat referitoare la condiţia cerută consilierului în proprietate industrială pentru a putea reprezenta solicitanții în faţa instanţelor judecătoreşti, prin Instrucţiunile nr. 108/2002 de aplicare a O.G. nr. 66/2000 se prevede la art. 43, „Procura în baza căreia acţionează consilierul va avea caracter general sau va fi prezentată pentru fiecare cerere şi va cuprinde cel puţin următoarele elemente: a) numele şi prenumele mandantului; b) numele şi prenumele mandatarului; c) obiectul mandatului; d) semnătura mandantului”.
Rezultă astfel că prin derogare de la prevederile art. 68 C. proc. civ., privind reprezentarea părţilor prin avocat sau consilier juridic, procura de reprezentare dată consilierului juridic nu necesită legalizarea ori certificarea.
Pretinde recurenta încălcarea dispoziţiilor obligatorii a deciziei în interesul Legii nr. 22 din 12 iunie 2005, publicată în M. Of., Partea I nr. 936.
În această decizie, Înalta Curte a statuat că în aplicarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind solicitările comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, că cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanță, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile.
S-a reţinut printre altele că este permisă organizarea consilierilor juridici doar în asociaţii profesionale pentru a nu contraveni normelor înscrise în art. 67-81 C. proc. civ.
Recursul în interesul legii nu este aplicabil în cauză întrucât Cabinetul individual de proprietate industrială A.B. nu este o societate comercială în sensul Legii nr. 31/1990, fiind înfiinţat în temeiul art. 19 şi 35 din Legea nr. 437/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială şi art. 55 din Instrucţiunile de aplicare a I.G. nr. 66/2000.
Acest din urmă text precizează că” În scopul exercitării profesiei consilierii trebuie să fie membri ai Camerei. În vederea exercitării profesiei de consilier, Camera emite autorizații de liberă practică pentru oricare dintre formele de organizare, cu excepţia societăţilor comerciale, pentru practicarea profesiei de consilier, în vederea înregistrării la organele fiscale”.
Cabinetul individual de proprietate industrială A.B., în cadrul căruia A.B. are şi calitatea de consilier juridic, funcţionează în baza autorizaţiei din 5 aprilie 2006 emisă de Camera națională a consilierilor în proprietate industrială, obiectul său de activitate fiind în concordanţă cu dispozițiilor O.G. nr. 66/2000, act normativ ce conține, aşa cum s-a arătat, şi dispozițiile referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească consilierul de proprietate industrială pentru a putea reprezenta solicitantul în fața instanțelor de judecată.
Aşadar, dezlegarea dată de instanța de apel chestiunii referitoare la reprezentarea intimatei în instanţă în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant este corectă.
3. Pentru a face aplicarea art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice instanţa ar fi trebuit să constate că pârâta foloseşte pentru produse identice cu cele ale reclamantei un semn identic cu marca acesteia.
Pentru aplicarea art. 35 alin. (2) lit. b) din legea mărcilor reclamanta trebuia să dovedească că pârâta utilizează pentru produse identice cu cele ale reclamantei un semn similar cu marca, iar această utilizare ar putea produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul.
Identitatea produselor-produse de panificaţie-covrigei cu tărâțe - nu a fost contestată în cauză.
S-a reţinut că elementul verbal, - covrigei cu tărâţe - al mărcii combinate a cărei titular este reclamanta, nu este de sine stătător, fiind inclus în elementul verbal „M.F. Covrigei cu tărâţe”, scris cu litere de culoare maro pe fond galben, situat în partea de sus a mărcii, alături de elementul figurativ compus din covrigei şi spice de grâu.
Totodată, s-a reţinut că pârâta comercializează un produs denumit „covrigei cu tărâţe şi ulei de măsline”, prezentat într-un ambalaj roşu pe care, în partea superioară, este inscripţionat numele prescurtat al societăţii comerciale „M.D.” şi un element verbal în limba engleză „crispy goodies”, dedesubt fiind trecută denumirea produsului comercializat, covrigei cu tărâţe şi ulei de măsline.
Se pretinde de recurentă că analiza distinctivităţii mărcii sale, în condiţiile în care intimata nu a învestit instanţa cu o cerere reconvenţională prin care să solicite anularea mărcii pentru încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Lege, conform art. 47 alin. (1) lit. a) din lege, reprezintă o încălcare a drepturilor conferite de art. 36 alin. (1) din legea mărcilor şi anume exclusivitatea.
Contrar opiniei recurentei, în cauză nu se discută legalitatea înregistrării ca marcă, deoarece premisa de la care se porneşte analiza este aceea că la momentul înregistrării semnul îndeplinea toate condiţiile necesare pentru a fi înregistrat ca marcă.
Înalta Curte, în acord cu motivele cuprinse în decizia rcurată, reţine că elementul verbal al mărcii combinate „covrigei cu tărâţe”, are caracter descriptiv, potrivit art. 5 lit. d) din lege, în sensul că, indubitabil, desemnează specia şi calitatea produsului - covrigei făcuţi cu tărâţe.
Drept urmare, faţă de dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 recurenta, în calitate de titulară a mărcii, nu poate să interzică pârâtei comercializarea produsului sub semnul „covrigei cu tărâțe şi ulei de măsline” întrucât elementul verbal descrie produsul oferit - covrigei - precum şi calitatea acestora (cu referire la ingredientele folosite) - tărâţe şi ulei de măsline.
Se invocă în susţinerea motivelor de recurs, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi anume deciziile ce au avut ca obiect mărcile „Sirop de pătlagină” şi „Salam săsesc”.
Analizând deciziile invocate se constată existenţa unor situaţii de fapt diferite. Astfel, în decizia pronunţată cu privire la marca „Sirop de pătlagină” instanţa supremă a dispus interzicerea comercializării doar produsului ce purta un semn similar până la confuzie - “sirop de pătlagină”. Cu privire la celelalte semne utilizate „Sirop de pătlagină şi mugur de brad”, „Sirop de pătlagină, muguri de plop şi propolis”, „Sirop de pătlagină şi propolis” etc., instanța a permis utilizarea lor cu motivarea că „ aceste semne au în compunerea lor şi alte cuvinte pe lângă cele ce alcătuiesc marca reclamantei, prezentând o suficientă distinctivitate a respectivelor semne, în măsură să înlăture protecţia de care se bucură marca reclamantei, marcă cu un slab caracter distinctiv”.
Această din urmă situație de fapt se regăseşte şi în cauza de faţă, elementul verbal al măsurii are un caracter slab distinctiv iar semnul identic utilizat de pârâtă are în compunere lui şi alte cuvinte - “M.D.C.G.”
Nici argumentele folosite de instanța supremă în dosarul având drept obiect marca „Salam săsesc” nu sunt incidente cauzei deoarece s-a analizat îndrituirea O.S.I.M. de a înregistra o marcă exclusiv descriptivă care a dobândit caracter distinctiv prin utilizare.
Aşa cum s-a reţinut şi în apel, nu sunt dovezi de dobândire a caracterului distinctiv al covrigeilor cu tărâţe, căci publicitatea pretinsă, prin ea însăşi, nu conduce la dobândirea distinctivităţii, cum nici cantitatea de marfă vândută, mai ales când este vorba de produse de mică valoare, nu îndrituieşte producătorul să pretindă dobândirea distinctivităţii.
Nu rezistă nici argumentul referitor la vechimea folosirii mărcii, 10 ani (cum se pretinde în acțiune) deoarece, semnul rămâne tot descriptiv sau sugestiv, dacă semnul, pe lângă înţelesul lui curent, pentru o fracțiune importantă din publicul vizat, nu a devenit capabil să indice provenienţa produsului.
De aceea, nu trebuie probată simpla folosire, ci chiar dobândirea caracterului distinctiv.
Recurenta solicită în fapt, prin indicarea probatoriilor administrate, analizarea probatorilor de către instanţa de recurs, cerere ce nu poate fi primită faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ce permit doar verificarea legalităţii deciziei şi nu şi a temeiniciei acesteia.
Faţă de cele menţionate, motivele instanţei de apel referitoare la nedovedirea caracterului distinctiv prin neutilizare rămân valabile.
4. Instanţa superioară de fond a aplicat corect legea şi atunci când a arătat că utilizare sintagmei „covrigei cu tărâţe” nu duce la existenţa unui risc de confuzie în percepţia publicului, incluzând şi riscul de asociere între semn şi marcă, câtă vreme marca combinată înregistrată a reclamantei este cea care se bucură de protecţia deplină conferită de lege, precum şi atunci când a apreciat că nu poate reţine nici similaritatea.
Într-adevăr marca înregistrată a reclamantei este „M.F. - covrigei cu tărâţe” şi nu covrigei cu tărâţe.
Covrigeii, similar altor produse de panificaţie - pâine cu tărâţe, pâine integrală, covrigi cu mac etc. - se fabrică folosind diverse ingrediente, în cauză tărâțe, care se diferenţiază prin aspect sau gust, de acelaşi gen de produs.
Consumatorul mediu cu grad redus de atenţie, după cum apreciază recurenta, după identificarea produsului dorit, covrigei cu tărâţe, covrigei cu vanilie, covrigei cu vin ş.a., va verifica şi firma producătoare, întrucât materia primă folosită -tărâțele în cauza de faţă - nu oferă caracteristici lămuritoare privind calitatea propriu-zisă a produsului şi, mai ales, originea.
În acord cu instanţa superioară de fond şi în etapa procesuală a recursului se apreciază că imaginea de ansamblu a produselor identice fabricate de cei doi comercianţi este semnificativ diferită, deoarece elementul comun "covrigei cu tărâţe” nu este suficient pentru a crea riscul de confuzie, care include şi riscul de asociere.
Rezultă astfel că instanţa nu a aplicat criterii eronate de apreciere a riscului de confuzie, câtă vreme a avut în vedere criteriile evidențiate de jurisprudența internă şi a C.J.U.E. precum şi a doctrinei în materie.
Un alt motiv de nelegalitate a deciziei se referă la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 deoarece, dacă O.S.I.M. ar fi apreciat că elementul verbal „covrigei cu tărâțe” este lipsit de caracter distructiv ar fi trebuit să se solicite renunţarea la exclusivitatea.
Se mai arată şi că respingerea contestaţiei formulate împotriva deciziei de înregistrare a mărcii şi neexercitarea de pârâtă a căii de atac împotriva deciziei O.S.I.M. în conformitate cu art. 88 din Legea nr. 84/1998, au conferit hotărârii Comisiei de contestație un caracter irevocabil.
Cu alte cuvinte se pretinde că cele menţionare în hotărârea comisiei de contestaţii au dobândit putere de lucru judecat şi, ca atare, cele statuate nu mai pot fi modificate, decât prin formularea unei acţiuni în anulare.
Recurenta omite împrejurarea că hotărârile O.S.I.M. nu au consecinţe juridice similare hotărârilor judecătoreşti, şi, ca atare, în cadrul acţiunii în contrafacere iniţiată de reclamantă, pârâta putea să invoce în apărare lipsa de distinctivitate a elementului verbal “covrigei cu tărâţe”, întrucât legea pune la îndemână părţilor mai multe mijloace procesuale: acţiunea în anulare, contestarea deciziei O.S.I.M. ori, ca în cauza de faţă, invocarea lipsei distinctivităţii, ca apărare de fond.
Înalta Curte, reținând că nu sunt incidente motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC L. SRL împotriva Deciziei nr. 222/A din data de 28 noiembrie 2013a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2063/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 2307/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
