ICCJ. Decizia nr. 2158/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia 2158/2014
Dosar nr. 54507/3/2010
Şedinţa publică din 17 iulie 2014
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 noiembrie 2010, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 54507/3/2010, reclamanţii L.G., L.O.I., L.F., L.T., L.N.E., B.I. şi A.V.M. au chemat în judecată pe pârâtul F.P.V.S., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata sumelor de 1.000.000 euro, reprezentând prejudiciul moral și 26.000 lei, reprezentând prejudiciul material, rezultat ca urmare a accidentului de circulaţie produs la data de 02 aprilie 2010, soldat cu decesul lui L.M., în vârsta de 36 de ani şi a lui L.N., în vârsta de numai 5 ani (tată şi fiu). Au solicitat, de asemenea, ca pârâtul să fie obligat la plata despăgubirilor după cum urmează: reclamantei L.G. (în vârsta de 35 de ani) - suma de 200.000 euro, daune morale şi suma de 13.000 lei, daune materiale, produse ca urmare a decesului soţului său L.M. şi a fiului său - L.N.; reclamantului L.O.I. (în vârstă de numai 10 de ani), reprezentat legal prin mama sa L.G. - suma de 200.000 euro, daune morale, produse ca urmare a decesului tatălui său L.M. şi a fratelui său L.N.; reclamantei L.F. - suma de 150.000 euro, daune morale şi suma de 13.000 lei, daune materiale, produse ca urmare a decesului fiului său L.M. şi a nepotului său L.N.; reclamantului L.T. - suma de 150.000 euro, daune morale, produse ca urmare a decesului fiului său L.M. şi a nepotului său L.N.; reclamanţilor L.N.E., B.I. şi A.V.M. - suma de 100.000 euro pentru fiecare, daune morale, produse ca urmare a decesului fratelui acestora L.M. şi a nepotului acestora L.N., precum şi la plata dobânzii legale per an/pro rata temporis, de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea integrală a despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, la data de 02 aprilie 2010, numitul C.G. conducea autovehiculul din judeţul Buzău, circulând din direcţia Pogoanele către Scutelnici, iar, împreuna cu acesta, în autoturism, se mai aflau şi pasagerii L.M. şi L.N. (tata şi fiu).
La un moment dat, din cauza vitezei mari cu care se deplasa, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a ieşit de pe carosabil şi a intrat în coliziune cu un arbore de pe marginea şoselei. În urma impactului, atât numitul C.G., cât şi pasagerii din autoturism L.M. şi L.N. au decedat.
În urma producerii acestui eveniment rutier a fost deschis Dosarul penal nr. 177/P/2010 instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, în cadrul căruia a fost reţinută culpa exclusivă a conducătorului auto C.G. în producerea accidentului.
La data accidentului, automobilul condus de C.G. nu era asigurat R.C.A., motiv pentru care obligaţia de plată a despăgubirilor civile revine F.P.V.S., conform dispoziţiilor art. 251 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 32/2000 modificată, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 modificată, art. 3 alin. (1) din Normele adoptate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008 şi Decizia nr. 3 din 15 iunie 2010, pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că F.P.V.S. poate fi obligat singur la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de circulaţie produse de vehicule neasigurate.
Până în prezent, costurile aferente înmormântării şi pomenirilor celor 2 defuncţi au fost suportate de către reclamantele L.G. şi L.F. şi sunt în cuantum de 12.000 lei, conform documentelor justificative de plată alăturate, la care se adaugă cheltuielile pe care acestea urmează să le efectueze cu pomenirile viitoare (până la 7 ani, conform tradiţiei creştin-ortodoxe), evaluate la suma de 14.000 lei.
Cât priveşte determinarea cuantumului daunelor morale, reclamanții au arătat că trebuie să se aibă în vedere circumstanţele specifice acestui caz, precum şi efectele infracţiunii asupra celor vătămaţi. Aceste efecte se concretizează în stări de fapt ce au în vedere, în principal, modificările prejudiciabile moral intervenite în viaţa membrilor familiei victimelor şi rudelor apropiate ale acestora după accidentul soldat cu pierderea soţului/fiului/fratelui, respectiv a fiului/nepotului, modificări care sunt rezultatul suferinţelor profunde şi ireversibile generate de moartea celor dragi.
Astfel, defunctul L.M. era tânăr, având doar 36 de ani la data decesului, fiind soţ şi tată a doi copii minori; relaţia sa cu familia şi cu celelalte rude poate fi descrisă ca fiind una strânsă, fericită, bazată pe o susţinere reciprocă, moartea sa lăsând fără sprijin pe soţia şi pe fiul său în vârsta de numai 10 ani. Reclamantul L.O.I. şi-a pierdut în acelaşi timp şi tatăl şi fratele, la o vârsta când avea mare nevoie de sprijinul părintelui şi când existența fratelui îi aducea mari bucurii, acesta urmând a fi privat pe durata întregii sale vieţi de sprijinul şi afecţiunea părintelui şi fratelui dispăruţi. Părinţii defunctului L.M., L.F. şi L.T., au fost lipsiţi la bătrâneţe de sprijinului fiului lor cel mai mare, care a rămas acasă pentru a-și putea ajuta părinţii la bătrâneţe; L.F. şi L.T. au fost lipsiţi de bucuriile date de prezența nepotului lor dispărut atât de tragic. L.N.E., B.I. şi A.V.M. vor fi privaţi pentru tot restul vieţii de sprijinul şi afecţiunea fratelui şi nepotului dispăruţi. De acum încolo întâlnirile de familie vor fi, mai degrabă, prilej de tristeţe decât de bucurie, familia reunindu-se pentru pomenirea celor dispăruţi şi nu pentru sărbătorirea acestora la zilele de naştere sau onomastice.
Au precizat reclamanţii că sumele solicitate cu titlu de daune morale sunt cu mult sub cele pentru care este ţinut a răspunde pârâtul în cazul accidentelor produse în cursul anului 2010. Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, pârâtul nu poate plăti despăgubiri care să depăşească limitele minime de răspundere a asigurătorului prevăzute de legislaţia în vigoare la data producerii accidentului în România, iar, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) lit. b) din Normele aprobate prin Ordinele nr. 21/2009 şi nr. 5/2010, emise de C.S.A., limita de despăgubire stabilită de comisie pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, pentru accidente produse în anul 2010, a fost fixată la un nivel de 2.500.000 euro.
În cauză, reclamanţii au formulat o notificare, depusă direct la sediul pârâtului în data de 22 iulie 2010, însoţită de toate documentele justificative, prin care au solicitat despăgubirea lor pentru prejudiciile suferite, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Normele adoptate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, însă această cerere nu a fost soluţionată, iar pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de despăgubire în termenul de maxim 90 de zile de la formulare, prevăzut de art. 10 alin. (1) din aceleaşi norme.
În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 998, 999, 1088 C. civ., art. 251 din Legea nr. 32/2000 modificată, privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, art. 61 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, Normele privind F.P.V.S. aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, art. 2 pct. 1 lit. b), art. 109, 112 şi urm. C. proc. civ., art. 3 alin. (1) din Ordonanţa nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băneşti.
Prin întâmpinare, pârâtul F.P.V.S. (F.P.V.S.) a invocat excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată, precum și excepţia de prematuritate față de neîndeplinirea condiţiilor impuse de art. 7201 C. proc. civ., excepţii soluţionate de instanță la data de 18 noiembrie 2011, cu motivarea arătată în considerentele încheierii de la acea dată.
Asupra fondului cauzei, pârâtul a solicitat admiterea în parte a capătului de cerere privind daunele morale, cuantumul solicitat de reclamanţi fiind apreciat ca vădit disproporţionat, respingerea capătului de cerere privind acordarea de daune materiale ca nefondat, întrucât nu a fost dovedit, respingerea cererii privind plata penalităţilor și a cheltuielilor de judecată, ca nefondat.
În apărare, pârâtul a susţinut că Fondul oferă protecţie imediată persoanei prejudiciate, însă nu poate prelua răspunderea persoanei vinovate de producerea prejudiciului, nu poate fi obligat să îl garanteze şi să îl plătească în măsura în care vinovatul nu va face el însuşi acest lucru.
Cu privire la speță, pârâtul a arătat că trebuie ținut seama de condițiile concrete ale producerii accidentului, atât conducătorul autovehiculului, cât și pasagerul L.M. având o îmbibație alcoolică excesivă, probele biologice indicând 2,35/1000 alcool pur pentru şofer și 2,65/1000 alcool pur pentru pasagerul L.M., care s-a expus atât pe el, cât şi pe fiul său minor unui pericol incomensurabil, legitimitatea cererii moştenitorilor în a fi despăgubiţi fiind pusă la îndoială, culpa în urmările accidentului fiind comună a conducătorului auto și a pasagerului L.M. .
Prin sentinţa civilă nr. 180 din 27 ianuarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii L.G., L.O.I., L.F., L.T., L.N.E., B.I. şi A.V.M., a obligat pârâtul F.P.V.S. la plata către reclamanţii L.G. şi L.O.I. a sumei de câte 50.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale, a obligat pârâtul la plata către reclamanţii L.F., L.T., L.N.E., B.I. şi A.V.M. a sumei de câte 5.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale şi a respins restul pretenţiilor, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că din adresa emisă de I.P.J. Buzău - Serviciul Rutier din 20 mai 2010 rezultă că, la data de 02 aprilie 2010, în jurul orelor 21,45, numitul C.G., în timp ce conducea autoturismul, pe raza localităţii Pogoanele, judeţul Buzău, la km. 26+250, datorită vitezei excesive a pierdut controlul direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un plop marginal. După impact, autoturismul s-a dezmembrat, ulterior luând foc.
În urma acestui accident s-a produs decesul conducătorului auto, C.G., precum şi al pasagerilor L.M. și L.N.
Conducătorului auto i s-au recoltat probe de sânge și urină, iar, pasagerului L.M., probe de sânge, rezultatele fiind de 2 g, respectiv 2,35 g la mie alcool pur pentru conducătorul auto și 2,65 g la mie alcool pur pentru L.M.
C.G., conducătorul auto vinovat de producerea accidentului rutier, nu deţinea asigurare de răspundere civilă obligatorie, aşa cum rezultă din rezultatul interogării Centrului de Informare C.E.D.A.M., situaţie în raport de care, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F.P.V.S., obligaţia de despăgubire revine Fondului. Astfel, dispoziţiile legale evocate prevăd că dacă pentru vehiculul care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese.
Potrivit actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei, tribunalul a reţinut că reclamanţii sunt rudele pasagerilor decedaţi urmare producerii evenimentului rutier mai sus descris.
În ceea ce priveşte pretenţiile formulate de reclamanţii L.G. şi L.O.I., tribunalul le-a apreciat în parte întemeiate şi a constatat, sub aspectul daunelor materiale, că prin probatoriul administrat reclamanta L.G. nu a dovedit că a efectuat toate cheltuielile pretinse cu titlu de cheltuieli de înmormântare şi ritualuri creştineşti. Din declaraţia martorului Dinu Stefan rezultă că aceste cheltuieli ar fi fost suportate de L.G., respectiv de părinți, cuantumul la care s-a făcut referire susţinându-se că a fost indicat de reclamantă. La dosarul cauzei au fost depuse chitanţa din 05 aprilie 2010 și factura, din care reiese că reclamanta L.G. a cumpărat sicriu, cruce, prosoape, în suma de 705 lei, celelalte chitanţe și facturi cuprinzând cheltuieli cu alimente, ce nu se poate stabili în ce scop au fost achiziţionate. Din factura emisă la data de 05 iunie 2010 rezultă că s-a cumpărat cruce, poză, felinare de către L.A., care nu este parte în prezenta cauză.
Tribunalul a avut în vedere că una din condiţiile reparării prejudiciului conform art. 998-999 C. civ. se referă la faptul ca acesta să nu fi fost reparat încă. Aşa fiind, reclamanţii aveau la îndemână ajutorul de înmormântare pus la dispoziţie de către administraţia locală, la cerere, ajutor al cărui cuantum este plasat la un nivel superior cheltuielilor de înmormântare dovedite în cauză.
În consecinţă, tribunalul a apreciat că pretenţiile reprezentând daune materiale sunt neîntemeiate, nefiind făcute probe în acord cu dispoziţiile art. 1169 C. civ.
Sub aspectul daunelor morale pretinse de reclamanţii L.G. și L.O.I., tribunalul a constatat că sunt întrunite condiţiile acordării acestora potrivit art. 998-999 C. civ. pentru prejudiciul moral determinat de decesul fiului, respectiv tatălui și fratelui, cauzat de fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului de circulaţie.
Aşa cum s-a reţinut din actele dosarului, din declaraţia martorului audiat, defunctul L.M. era într-o stare avansată de ebrietate, îl cunoştea pe conducătorul auto, erau prieteni, i-a cerut la o ora târzie să-l transporte la domiciliu, deşi se aflau în aceeași stare, astfel că s-a expus producerii accidentului, deşi putea să-l evite.
În stabilirea cuantumului despăgubirii morale, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că prejudiciul moral al acestor reclamanţi este practic imposibil de a fi cuantificat, în condiţiile în care au pierdut un copil, respectiv un frate de numai 5 ani, că reclamantul L.O.I. la acel moment avea vârsta de 10 ani şi că va fi lipsit de afecţiunea şi grija specifice relaţiei părinte - copil, de relaţia cu fratele mai mic, cu atât mai mult cu cât până la acea vârstă a crescut alături de aceştia, în timp putând fi afectată posibilitatea sa de a se forma, de a evolua şi chiar de a relaţiona cu cei din jur.
În raport de aceste criterii, tribunalul a considerat că se justifică acordarea către aceşti reclamanţi a sumei de câte 50.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul determinat de producerea accidentului, văzând dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F.P.V.S. şi prevederile art. 251 lit. b) din Legea nr. 32/2000.
Privitor la pretenţiile formulate de reclamanţii L.F., L.T., L.N.E., B.I. şi A.V.M., tribunalul, fără a face aprecieri de ordin moral asupra unei asemenea solicitări, a avut în vedere că reclamanţii sunt fraţii, respectiv părinţii defunctului L.M., că din declaraţia martorului audiat în cauză rezultă că acesta îl cunoştea pe conducătorul autovehiculului, fiind prieteni, persoane adulte, că, deşi amândoi erau în stare avansată de ebrietate, și-au propus a merge într-o altă localitate, cu maşina, expunându-se pericolului unui accident rutier atât în ceea ce-i priveşte, cât și pe minorul L.N., la o oră înaintată, asumându-şi riscul unei deplasări în atari condiţii. S-a apreciat că repararea unui prejudiciu de natură morală generat de fapta persoanei (L.M.) în legătură cu care se pretinde acoperirea acestuia este nejustificată. Pe de altă parte, în măsura în care s-ar putea considera că o asemenea reparaţie ar putea fi totuşi acordată, tribunalul a constatat că ea nu poate fi fundamentată exclusiv pe relaţia de rudenie, în lipsa unor probe certe ale suferinţelor morale produse.
Examinând cererea de acordare a daunelor morale formulată de aceşti reclamanţi ca urmare a decesului nepotului lor L.N., tribunalul a apreciat că, incontestabil, acestora le-a fost produsă o suferinţă de ordin moral, acest copil în vârsta de 5 ani căzând victima inconştienței adulţilor ce aveau obligaţia a-l proteja.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au formulat apel reclamanţii.
În motivarea cererii de apel, în sinteză, apelanții au susţinut că, deşi au dovedit prejudiciul material, inclusiv sub aspectul cuantumului, cu înscrisurile depuse şi cu martori, instanţa de fond nelegal şi netemeinic a respins cererea în tot, cu motivarea că nu au probat scopul pentru care au fost achiziţionate alimentele. Or, este de notorietate faptul că la înmormântări se fac cheltuieli cu ritualul de înmormântare şi cu pomeni, aspecte relatate şi de martori.
În mod greşit instanţa de fond a înlăturat depoziţia martorului pentru că acesta ar fi cunoscut cuantumul cheltuielilor exclusiv de la reclamanţi. În realitate, martorul a participat la cele două înmormântări şi la pomeniri şi a luat cunoştinţă de discuţiile din familia celor decedaţi despre cheltuielile efectuate.
În plus, nu poate constitui un motiv de respingere a cererii faptul că anumite produse necesare înmormântări şi pomenirilor au fost cumpărate de alte persoane din familie, respectiv de părinţii defunctului L.M.
Totodată, apelanții au arătat că este nelegală respingerea cererii de acordare a daunelor morale pentru părinţii şi fraţii defunctului L.M., cu motivarea că prejudiciul ar fi fost creat de defunct. În cauză, s-a stabilit o greşită situaţie de fapt atunci când s-a reţinut că L.M., aflat în stare de ebrietate, ar fi cerut numitului C.G. să-l ducă la domiciliu, în realitate cel care s-a oferit să-l ducă pe acesta a fost conducătorul auto, care, ajungându-l din urmă, i-a propus să-l ducă cu maşina pe el și pe copil.
Au susținut că instanţa de fond a nesocotit principiul potrivit cu care prejudiciul nepatrimonial se materializează într-o consecinţă vătămătoare ce rezultă din atingeri şi încălcări ale unor drepturi fără conţinut economic, iar reparaţia, indiferent de modalitatea în care se realizează, este una relativă.
Sunt greşite şi susţinerile instanţei de fond, în sensul că nu s-ar putea acorda despăgubiri părinţilor şi fraţilor victimei în lipsa unor probe certe ale suferinţei morale produse. Însuși Noul C. civ., în art. 1391, dispune că au dreptul la reparaţie persoanele aflate în relaţie de rudenie apropiată: părinţi, copii, fraţi, surori, dar şi soţul victimei, precum şi alte persoane care ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti au decis că, spre deosebire de daunele materiale care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se acordă pe baza evaluării instanţei de judecată, care trebuie să ţină seama de suferinţele fizice şi morale susceptibile în mod rezonabil că ar fi fost cauzate prin fapta săvârşită.
În soluţionarea cererii de plată a daunelor morale trebuie să se aibă în vedere dispoziţiile din Directiva nr. 2009/103/CE, potrivit cu care despăgubirea ce trebuie acordată de către organismul responsabil trebuie să se situeze cel puţin în limitele obligaţiei de asigurare; trebuie respectat principiul nediscriminării, iar la stabilirea întinderii despăgubirilor să fie avute în vedere criteriile referitoare la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, importanţa valorii lezate, durată în timp a consecinţelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferinţelor şi intensitatea acestora, aspecte legate de vârsta, sexul, viaţa familială şi socială a persoanei prejudiciate.
Apelanţii au menționat că le-a fost cauzată o suferinţă excepţională prin pierderea a doi membrii de familie, sumele de bani acordate trebuind să fie în măsură să le ofere satisfacţii compensatorii de natură a le uşura prejudiciul efectiv. Or, sumele pretinse cu titlu de daune morale se află cu mult sub limita minimă de 2.500.000 euro prevăzută pentru cazurile de vătămare corporală sau deces la nivelul anului 2010, conform art. 24 alin. (2) lit. b) din Normele C.S.A. operabile prin Ordinele nr. 21/2009 şi nr. 5/2010 în vigoare la data accidentului.
Prin Decizia civilă nr. 361/A din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis, apelul reclamanţilor L.G. și L.O.I., a modificat în parte sentinţa civilă nr. 180 din 27 ianuarie 2012, în sensul că a majorat cuantumul despăgubirilor morale la care a fost obligat pârâtul F.P.V.S. către reclamanţii L.G. şi L.O.I. la suma de 100.000 lei pentru fiecare, a respins, ca nefondat, apelul declarat de L.F., L.T., L.N.E., B.I. şi A.V.M., a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Împotriva deciziei au formulat recurs toți reclamanții.
Prin Decizia civilă nr. 3024 din 30 mai 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului.
Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel nu a făcut o analiză a motivelor de apel, nu a indicat ce drepturi nepatrimoniale au fost lezate şi probele care au reţinut gravitatea prejudiciului. De asemenea, a reţinut că instanţa de apel nu a răspuns criticilor formulate de L.F., L.T., L.N.E., B.I. şi A.V.M. privind respingerea cererii de a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat ca urmare a decesului lui L.M.
În ce priveşte criticile referitoare la neacordarea prejudiciului material, a arătat că instanţa de apel avea obligaţia de a motiva hotărârea prin propriile considerente şi nu prin raportare la considerentele sentinţei.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 54507/3/2010.
Prin Decizia civilă nr. 276 A din 27 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de L.G. şi L.O.I., prin L.G., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pe pârâtul F.P.V.S. la 5.396,14 lei daune materiale, la 150.000 lei daune morale către reclamanta L.G., a menţinut celelalte dispoziţii de obligare a pârâtului la plata sumei de 50.000 lei către L.O.I., a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii L.F., L.T., L.N.E., B.I. şi A.V.
În ce priveşte primul motiv de apel astfel cum a fost dezvoltat, referitor la daunele materiale, instanţa de apel a reţinut că prin cererea de chemare în judecată daunele materiale au fost solicitate de L.G., soţia defunctului L.M., şi de L.F., mama defunctului L.M., fiecare au cerut câte 13.000 lei. Prin cererea de apel se arată că la cheltuielile de înmormântare au participat şi alţi membrii din familie şi că acest fapt nu poate constitui un motiv de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor materiale.
Potrivit art. 1093 alin. (2) prima teză C. civ., obligaţia de plată poate fi achitată chiar de o persoană neinteresată.
În speţă, cheltuielile efectuate de toţi reclamanţii s-au făcut în interesul familiei defunctului L.M., din care au mai rămas doar reclamanta L.G. şi fiul acesteia L.O.I., care au o gospodărie proprie, deci separată atât faţă de părinţii defunctului, cât şi faţă de fratele şi surorile acestuia, dovada fiind domiciliile separate ale acestora.
Debitor al obligaţiei de a achita contravaloarea produselor şi alimentelor cumpărate pentru înmormântarea celor doi defuncţi este reclamanta L.G., astfel că toate plăţile făcute de ceilalţi membrii de familie s-au făcut pe seama acesteia. Într-o asemenea situaţie de fapt şi de drept, pretenţiile materiale ale reclamantei L.F. sunt neîntemeiate.
Raportându-se la înscrisurile depuse în faţa instanţei de fond și fără a avea în vedere depozițiile martorilor audiați, instanța de apel a stabilit întinderea despăgubirilor materiale la suma de 5.396,14 lei.
Instanța de apel a apreciat, totodată, că motivul potrivit cu care instanţa de fond ar fi respins cererea de acordare a daunelor morale către părinţii, fratele şi surorile defunctului L.M. este nefondat, deoarece din sentinţa apelată rezultă că s-a stabilit câte 5.000 lei pentru fiecare din aceştia, cu titlu de daune morale.
Este fondată însă critica privind greşita reţinere a situaţiei de fapt, în sensul că defunctul L.M. i-ar fi cerut numitului C.G. să-l transporte la domiciliu, din probe nerezultând o asemenea situaţie. Este nefondată şi afirmaţia reclamanţilor, potrivit cu care conducătorul auto C.G. ar fi propus defuncţilor să-i ducă acasă, lipsind dovezi în acest sens. Ceea ce rezultă din probe, respectiv adresa din 20 mai 2010 a I.P.J. Buzău, este faptul că autoturismul circula la momentul accidentului din direcţia Pogoanele către Scutelnici şi, nicidecum, către domiciliul defunctului.
Instanța de apel a apreciat, de asemenea, că instanţa de fond nu a nesocotit pretinsul principiu potrivit cu care prejudiciul nepatrimonial se materializează în vătămările ce rezultă din încălcarea unor drepturi fără conţinut economic pentru că nu există un asemenea principiu. De altfel, reclamanţi nu au arătat textul de lege în care este înscris un asemenea principiu; lipsind un asemenea principiu, nu avea cum să fie încălcat.
Referitor la critica conform căreia instanţa de fond ar fi reţinut că nu pot fi acordate despăgubiri pentru daune morale părinţilor şi fraţilor defunctului în lipsa unor probe certe, instanţa de apel a considerat că în fond s-a reţinut cu totul altceva, şi anume că acordarea de despăgubiri nu poate fi fundamentată doar pe relaţia de rudenie, în lipsa unor probe certe ale suferinţelor produse. Susţinerea apelanţilor că potrivit Noului C. civ. şi părinţii şi fraţii defunctului au dreptul la reparaţie în caz de prejudiciu nu a fost în niciun fel completată de instanţa de fond.
Cât privește cuantumul despăgubirilor, instanța de apel a reținut că, din examinarea art. 24 din Normele din 19 noiembrie 2009 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciul produs prin accidente de vehicule, rezultă că, în cazul încheierii asigurării R.C.A., limita de despăgubire pentru anul 2009, în caz de deces, este de 1.500.000 euro, iar, în 2010, de 2.500.000 euro. Or, aceste reglementări nu sunt aplicabile, deoarece în speţă nu există contract de asigurare încheiat.
Situaţia este aceeaşi şi referitor la art. 24 din Normele din 17 mai 2010, întrucât textul se referă tot la încheierea contractelor de asigurare, caz în care pentru riscul decesului se stabileşte un nivel de despăgubire de 2.500.000 euro în anul 2010 şi 3.500.000 euro în anul 2011, iar, pentru anul 2012, un nivel de despăgubire de 5.000.000 euro.
Instanța de apel a constatat nefondată şi susţinerea potrivit cu care prin Directiva nr. 2009/103/CE s-ar fi dispus ca despăgubirile în cazul lipsei contractului de asigurare să fie la nivelul celor în care se încheie contractul de asigurare. Or, textul art. 23 la care se referă apelanții vorbeşte doar de extinderea asigurării la toţi pasagerii din vehicul, când, deci, există contract de asigurare.
În speță, pentru stabilirea despăgubirilor pentru daunele morale suferite de reclamanta L.G., instanţa de fond a avut în vedere drept criteriu relaţia de căsătorie dintre reclamantă şi defunctul L.M. şi relaţia dintre mamă şi fii. Pentru reclamantul L.O.I. s-au avut în vedere drept criterii relaţia de afecţiune dintre defunctul L.M. şi minorul L.O.I. şi relaţia de frate între defunctul L.N. şi reclamantul minor L.O.I.
Instanţa de apel a reţinut că din probele administrate nu rezultă în ce au constat suferinţele fizice şi morale ale reclamanţilor L.G. şi L.O.I., în speţă reclamanţi nu au solicitat şi nici nu au administrat dovezi în acest sens.
Singura probă care poate permite o caracterizare a relaţiei de căsătorie este adresa din 20 mai 2010 a I.P.J. în care se menţionează că defunctul L.M., în data de 02 aprilie 2010, orele 21,45, se afla într-o stare avansată de ebrietate, din probele biologice recoltate rezultând 2,65 g la mie alcool pur. Cu toate acestea, în loc să vină spre casă împreună cu numitul C.G., la acea oră se deplasa către localitatea Scutelnici. Cele trei aspecte, starea avansată de ebrietate, ora înaintată şi îndreptarea la acea oră şi în acea stare de ebrietate către o altă localitate, în lipsa unor probe contrare dovedesc că viaţa de familie, cel puţin din partea defunctului, se află într-un plan secund, mai importante fiind consumul de alcool şi relaţia cu persoane din afara familiei, consumatoare şi ele de alcool.
Nici reclamanta L.G. nu a făcut vreo probă din care să rezulte suferinţele avute după decesul soţului ei ori în ce mod s-a schimbat viaţa sa după decesul soţului şi de ce anume a fost lipsită după acest deces.
În consecinţă, instanța de apel a considerat că din probe a rezultat că s-a vătămat numai relaţia de căsătorie, motiv pentru care a acordat daune morale de 50.000 lei.
Referitor la cuantumul despăgubirilor pentru daune morale suferite de L.G. ca urmare a decesului fiului ei, L.N., aceeași instanţă a constatat că acest fiu s-a aflat în acelaşi autoturism cu tatăl său L.M., astfel că reclamanta nu s-a aflat în situaţia de a-l proteja de acţiunile imprudente ale tatălui său. Şi în acest caz nu s-au produs probe din care să rezulte suferinţele îndurate de reclamantă. Este însă de notorietate intensitatea mare a legăturii între mamă şi copiii, faptul decesului fiului provocând suferinţe psihice de aceeaşi intensitate mărită, motiv pentru care se impune o despăgubire de 100.000 lei.
Cât priveşte suferinţele reclamantului L.O.I., instanța de apel a considerat că și în acest caz nu s-a dorit a se administra alte probe, rezultând doar vătămarea relaţiei tată fiu şi relaţie dintre fraţi. Reclamantul L.O.I., în vârstă de 10 ani la momentul producerii accidentului, s-a aflat sub supravegherea reclamantei L.G., în timp ce celălalt fiu al reclamantei, care a decedat, s-a aflat sub supravegherea tatălui. Nu reiese din lucrările dosarului în ce mod s-a schimbat viaţa sa după decesul tatălui şi al fratelui său, precum şi ce traume psihice a suferit, din acest motiv suma de 50.000 lei stabilită de instanţa de fond este una corespunzătoare prejudiciului suferit după decesul tatălui şi fratelui.
Referitor la părinţii defunctului L.M., fratele şi surorile acestuia, instanța de apel a constatat că în afara relaţiilor de rudenie reclamanţii nu au produs alte probe care să dovedească suferinţele psihice avute şi determinate de faptul celor două decese. De asemenea, nu s-a probat în niciun fel o schimbare a condiţiilor lor de viaţă, determinată de aceste incidente. În aceste condiţii, nefiind probate vătămările produse, apelul acestora este nefondat.
Împotriva deciziei menţionate mai sus au declarat recurs, în termen legal, reclamanții A.V.M., B.I., L.F., L.G., L.N.E., L.O.I., L.T., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanţii au arătat că, deşi prin motivele de apel formulate au invocat faptul că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi sub aspectul respingerii cererii de acordare a daunelor morale pentru părinţii, fratele şi surorile defunctului L.M. pentru suferinţele pricinuite lor ca urmare a decesului acestuia, instanţa de apel nu a analizat această critică, limitându-se să arate că din sentinţa apelată rezultă că s-a acordat câte 5.000 lei pentru fiecare reclamant, cu titlu de daune morale.
În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale pentru suferinţele produse acestora în urma decesului celor două rude - L.M. şi L.N. Instanţa de fond, în mod nelegal, a acordat reclamanţilor daune morale doar pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului minorului L.N., cu motivarea că „repararea unui prejudiciu de natură morală generat de fapta persoanei (L.M.) în legătură cu care se pretinde acoperirea acesteia este nejustificată”.
În apel, reclamanţii au criticat acest aspect, arătând şi că instanţa de fond a încălcat atât principiile care guvernează răspunderea civilă delictuală, repararea prejudiciului, cât şi prevederile Directivei nr. 2009/103/CE şi ale art. 27 din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 21/2009.
Or, sub acest aspect hotărârea recurată este nemotivată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recurenții au mai susținut că prin decizia atacată instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale în materie citate anterior.
Astfel, în situaţia în care din toate probele administrate a rezultat culpa exclusivă a defunctului C.G. în producerea accidentului şi a consecinţelor acestuia, defunctul L.M. neavând nicio vină, respingerea în totalitate a cererii de reparare a prejudiciului nepatrimonial provocat reclamanţilor de moartea lui L.M. şi reducerea substanţială şi nejustificată a daunelor morale acordate pentru suferinţele provocate de moartea minorului L.N. sunt rezultatul încălcării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.
În condiţiile în care nu există nicio dispoziţie legală care să interzică unei persoane să consume alcool înainte de a se urca într-un vehicul în calitate de pasager, precum şi în condiţiile în care nu s-a făcut dovada existenţei unei legături de cauzalitate între starea de ebrietate a defunctului L.M. şi fapta ilicită a defunctului C.G. sau consecinţele acesteia, nu există nicio cauză care să înlăture răspunderea civilă delictuală.
Recurenţii au mai susţinut că în apel s-au aplicat greşit şi dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Directiva nr. 2009/103/CE, art. 6 alin. (3) din Normele privind F.P.V.S. aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, precum şi principiul nediscriminării victimelor accidentelor de circulaţie aflate în situaţii comparabile, implementat prin directiva citată.
Prin întâmpinare, pârâtul F.P.V.S. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În esenţă, a arătat că instanţa de apel a motivat pentru ce a găsit apelul reclamanţilor ca nefondat, făcând referire atât la art. 24 din ordinul C.S.A. nr. 1/2008, cât şi la Directiva nr. 2009/103/CE. Totodată, instanţa de apel în mod corect a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri materiale pentru prejudicii nepatrimoniale numai pentru prejudiciul suferit de pe urma pierderii minorului L.N. Cât priveşte decesul tatălui minorului, L.M., aceeaşi instanţă a reţinut culpa pasagerului auto, care şi-a asumat un risc atunci când, consumând împreună cu şoferul autovehiculului importante cantităţi de alcool, a acceptat să urce în maşina acestuia, sens în are nu se justifică acordarea vreunui prejudiciu.
Intimatul F.P.V.S. a mai precizat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale trebuie avut în vedere principiul general de acordare a acestora, respectiv realizarea unei reparaţii echitabile în raport cu prejudiciul afectiv ce le-a fost cauzat părţilor civile reclamante şi în raport cu prejudiciul adus condiţiilor acestora de viaţă. În scopul cuantificării obiective a unor astfel de despăgubiri, instanţa de judecată se poate raporta la Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivităţii şi tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 C.E.D.O.
Examinând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Prin primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții au arătat că instanţa de apel nu a analizat critica legată de neacordarea prejudiciului moral suferit de aceştia urmare decesului lui L.M.
Înalta Curte reţine că, în speţă, prin cererea formulată reclamanţii au solicitat acordarea de daune materiale şi morale, rezultate urmare accidentului de circulaţie produs la data de 02 aprilie 2010, soldat cu decesul lui L.M., în vârstă de 36 de ani, şi a lui L.N., în vârstă de 5 ani (tată şi fiu).
Instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 180 din 27 ianuarie 2012, a obligat pârâtul F.P.V.S. la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale, atât pentru reclamanta L.G., cât şi pentru reclamantul L.O.I., reţinând că sunt întrunite condiţiile acordării acestor despăgubiri pentru prejudiciul moral determinat de decesul fiului L.N. (cu referire la reclamanta L.G.), tatălui şi fratelui L.M. şi L.N. (cu referire la reclamantul L.O.I.), cauzat de fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului de circulaţie.
Referitor la pretenţiile celorlalţi reclamanţi, instanţa de fond a reţinut că defunctul L.M. şi-a asumat riscul deplasării cu un autovehicul condus de o persoană în stare de ebrietate, în aceeaşi stare aflându-se şi acesta, astfel că repararea unui prejudiciu de natură morală generat de fapta persoanei în legătură cu care se pretinde acoperirea este nejustificată.
Pârâtul F.P.V.S. a fost însă obligat să suporte prejudiciul cauzat acestor reclamanţi urmare a decesului nepotului lor L.N.
În apel, reţinând o situaţie de fapt diferită (lipsa unei culpe dovedite a defunctului L.M. cât priveşte participarea acestuia la evenimentul rutier soldat cu moartea sa şi a fiului său minor), instanţa de apel a considerat că se impune o majorare a cuantumului daunelor morale acordate reclamantei L.G., până la suma de 150.000 lei, 50.000 lei întrucât s-a dovedit doar vătămarea relaţiei de căsătorie a acestei părţi cu defunctul L.M. şi 100.000 lei pentru suferinţele psihice cauzate de decesul fiului minor L.N.
În opinia instanţei de apel, cum nu s-au administrat alte probe valoarea prejudiciului moral stabilit în favoarea reclamantului L.O.I. a fost menţinută, criteriul de determinare a despăgubirilor invocat fiind dat de vătămarea relaţiei de afecţiune tată-fiu, respectiv relaţiei dintre fraţi.
Cât priveşte cererile apelanţilor L.F., L.T., L.N.E., B.I. şi A.V., instanţa de apel a constatat, pe de o parte, că aceştia au primit, cu titlu de daune morale, câte 5.000 lei pentru decesul fiului, respectiv fratelui L.M., iar, pe de altă parte, că pretenţiile reclamanţilor în cauză nu au fost dovedite, sumele solicitate neputând fi fundamentate doar pe relaţia de rudenie.
În acest context, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a indicat considerentele de fapt şi de drept (cu referire la art. 998-999 C. civ.) în temeiul cărora şi-a format convingerile, consemnând argumentele pentru care cererile reclamanţilor nu sunt întemeiate, ceea ce nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Împrejurarea că, în motivare, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a acordat acestor reclamanţi daune morale şi pentru decesul lui L.M. reprezintă o eroare materială, de văzut fiind conţinutul sentinţei apelate, dar şi considerentele avute în vedere ulterior la analiza pe fond a cererilor acestor părţi în legătură cu prejudiciul moral suferit în acest caz. Această inadvertenţă poate fi suplinită şi remediată în prezenta cale de atac, prin motivarea instanţei de recurs, astfel încât Înalta Curte apreciază că nu se impune ca pricina să fie trimisă spre rejudecare în apel.
Drept consecință, constatând şi faptul că instanţa de apel a analizat pricina dedusă judecăţii şi din perspectiva Directivei nr. 2009/103/CE, respectiv a dispoziţiilor art. 24 din Normele C.S.A. aprobate prin Ordinele nr. 21/2009 şi nr. 5/2010, invocate prin cererea de apel, Înalta Curte consideră că nu este fondată critica adusă hotărârii recurate prin raportare la dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază însă că în cauză, faţă de situaţia de fapt stabilită în apel, se impune admiterea prezentei căi de atac conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, cu titlu general, Înalta Curte reţine că prin mărimea ei, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie, într-adevăr, să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.
Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic datorită imposibilităţii, cu totul fireşti, de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogăţire fără temei legitim pentru terţa persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordate de instanţă nu se stabileşte arbitrar, ci el trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.
Pentru a-şi păstra caracterul de „satisfacţie echitabilă”, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.
În speţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în ceea ce priveşte despăgubirile morale solicitate, deşi prezintă în motivarea hotărârii, în esenţă, că acestea au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial şi că stabilirea cuantumului lor presupune o doză de aproximare şi trebuie raportate la consecinţele negative suferite de reclamanţi sub aspectul vieţii familiale, a relaţiilor de rudenie, aceeaşi instanţă, la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, nu are în vedere toate criteriile arătate şi nici nu se referă şi la sumele stabilite prin concluziile Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivităţii şi tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 C.E.D.O., la care şi intimatul F.P.V.S. face trimitere.
Astfel, instanţa de apel reduce la un singur criteriu utilizat pentru fiecare reclamant în parte cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciile morale invocate sau nici măcar nu evaluează prejudiciul, considerând că doar relaţia de rudenie dovedită nu este suficientă pentru a justifica suferinţele produse reclamanţilor (cu referire la decesul lui L.M.).
Cum principiile de drept naţionale şi convenţionale în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecinţele „negative suferite pe plan fizic şi moral, avându-se în vedere importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost afectate”, instanţa de apel era ţinută să se raporteze şi la criteriul echităţii şi principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, consacrate, de asemenea, pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.
Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate ori înlăturând acordarea despăgubirilor în lipsa unor dovezi suplimentare administrate în apel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirii în caz de deces se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
Astfel, principiul ce se degajă din jurisprudenţa C.E.D.O. în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte.
Conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
Este fără echivoc că traumele suferite urmare celor două decese a rudelor lor au produs consecințe majore asupra vieţii familiale a reclamanţilor, care au determinat schimbări profunde şi în calitatea vieţii acestora.
Spre deosebire de daunele materiale, care se stabilesc pe baza probelor administrate, despăgubirile pentru daunele morale se determină prin evaluarea făcută de o instanţă de judecată, care trebuie să ţină seama de suferinţele fizice şi morale susceptibile în mod rezonabil că ar fi fost cauzate prin fapta pretins săvârşită.
Drept consecinţă, ținând seama de criteriile identificate în apel, dar şi de Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivităţii şi tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, la care a făcut trimitere chiar intimatul F.P.V.S. în întâmpinare, care conţine concluzii jurisprudenţiale privind nivelul mediu al daunelor morale acordate în caz de deces, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanţii L.G., L.O.I., L.F., L.T., A.V.M., B.I. şi L.N.E., iar, conform art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica Decizia atacată, în parte, în sensul că va obliga pârâtul să plătească următorilor reclamanţi daune morale, astfel: pentru reclamantul L.O.I., 50.000 lei, pentru reclamanţii L.F. şi L.T., câte 60.000 lei şi pentru reclamanţii A.V.M., B.I. şi L.N.E. câte 25.000 lei.
Calculându-se valoarea medie de despăgubiri acordată la nivelul Curţilor de Apel din România, pentru rudele de gradul I ale persoanei decedate, precum şi pentru frate/soră şi soţ supravieţuitor, potrivit ghidului menţionat au rezultat următoarele valori: pentru copilul minor, urmare a decesului părintelui său - 51.324 lei; pentru frate/sotă - 29.912 lei, părinte (mama/tată), urmare a decesului fiului lor - 75.097 lei; pentru decesul soţului/soţiei - 52.510 lei.
În speţă, Înalta Curte apreciază că suma care se cuvine reclamantului L.O.I. este de 60.000 lei, calculată în raport de criteriile determinate de instanţa de apel (afectarea relaţiei de afecţiune dintre defunctul L.M. şi minor, relaţiei dintre defunctul L.N., frate, şi reclamantul în cauză, lipsa suportului material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), dar şi corespunzător grilei indicate anterior, cu aplicarea celor două principii menţionare anterior.
De asemenea, Înalta Curte consideră că suma care se cuvine reclamanţilor L.F. şi L.T., în calitate de ascendenţi de gradul I ai defunctului L.M. şi de bunici ai defunctului L.N. este de câte 60.000 lei, pentru fiecare dintre petenţi, avându-se în vedere că, în speţă, relaţia de rudenie este dovedită, decesul fiului şi nepotului provocându-le acestora suferinţe psihice ce nu pot fi în mod concret cuantificate, ci doar aproximate. Aceste prejudicii morale se prezumă, ţinându-se seama de legătura afectivă dintre victime şi părţile civile, care nu poate fi înlăturată pentru simplul considerent că nu s-au făcut dovezi certe ale suferinţelor produse. În plus, la determinarea cuantumului despăgubirilor, instanţa de recurs se raportează şi la valorile jurisprudenţiale indicate mai sus, în funcţie de care, pe baza situaţiei de fapt determinate în apel, poate realiza o evaluare a cuantumului daunelor morale ce reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral cauzat urmare decesului lui L.M. şi L.N.
Aceleaşi considerente sunt reţinute de Înalta Curte şi în ceea ce priveşte pe reclamanţii L.N.E., B.I. şi A.V.M., aceştia urmând să primească câte 25.000 lei fiecare, în calitate de fraţi ai defunctului L.M. şi de unchi/mătuşi ai defunctului L.N. Această determinare a prejudiciului ţine seama de împrejurările concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de aceşti reclamanţi, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei concrete - legătura de rudenie cu victimele accidentului, relaţiile afective cu defuncţii), deci de elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a reclamanţilor.
Înalta Curte notează, în cele din urmă două situaţii, în privinţa reclamanţilor L.O.I., L.F., L.T., A.V.M., B.I. şi L.N.E., că majorarea cuantumului daunelor morale acordate în fond şi menţinute în apel se datorează, în principal, considerentelor referitoare la repararea prejudiciului cauzat urmare decesului lui L.M., iar, subsecvent, în legătură cu decesul minorului L.N.
Referitor la daunele morale acordate reclamantei L.G. în apel, Înalta Curte consideră că nu se impune modificarea valorii de 150.000 lei, întrucât instanţa de apel, fără a avea în vedere valorile jurisprudenţiale la care s-a făcut trimitere în recurs, a evaluat corect prejudiciul moral la un cuantum cu puţin inferior valorilor din grila prezentată, ţinând cont de vătămarea relaţiei de căsătorie cu defunctul L.M., respectiv de intensitatea legăturii între mamă şi minor, faptul decesului fiului provocând acesteia o mare suferinţă psihică.
Recurenţii au mai criticat decizia recurată, arătând că instanţa de apel a încălcat şi prevederile Directivei nr. 2009/103/CE, în sensul că ar fi reţinut aplicabilitatea lor numai în cazul în care există un contract de asigurare.
Or, această critică nu este fondată, în mod corect instanţa de apel constatând că dispoziţiile art. 23 din directivă, invocate de recurenţi, privesc o situaţie de drept distinctă de cea din cauză.
Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanții A.V.M., B.I., L.F., L.G., L.N.E., L.O.I., L.T. împotriva Deciziei civile nr. 276 A din 27 septembrie 2013 a Curţii de Apel București, secţia a IV-a civilă.
Modifică, în parte, decizia atacată, în sensul că obligă pârâta A.F.P.V.S. la 60.000 lei daune morale către reclamantul L.O.I., la câte 60.000 lei daune morale către reclamanții L.F. și L.T. și la câte 25.000 lei către reclamanții A.V.M., B.I. și L.N.E.
Menține restul dispozițiilor deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2039/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 230/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
