ICCJ. Decizia nr. 230/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 230 /20 15
Dosar nr. 3792/1/2014
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2865 din 24 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul P.Gh.C. împotriva deciziei nr. 587 din 8 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În motivare, instanţa a reţinut că prin decizia nr. 587 din 8 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul P.Gh.C. privind revizuirea deciziei nr. 17 din 13 ianuarie 2014, pronunţată de aceeaşi instanţă.
Ca atare, întrucât s-a constatat că decizia atacată are caracter irevocabil şi că, din acest motiv, nu este susceptibilă de reformare în recurs, prin raportare la dispoziţiile art. 299 şi art. 328 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţia României, Înalta Curte a reţinut că recursul declarat în cauză este inadmisibil.
Împotriva acestei decizii, contestatorul P.Gh.C. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 317-318 C. proc. civ., prin care şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la faptul că instanţele învestite cu judecata litigiului nu au analizat fondul cauzei, în raport de solicitările sale şi de temeiul de drept pe care acestea au fost întemeiate.
De asemenea, contestatorul a susţinut că instanţele învestite cu soluţionarea Dosarului nr. 1611/335/2012 înregistrat pe rolul Judecătoriei Videle la data de 09 august 2012, au calificat, în mod greşit, acţiunea civilă, apreciind că aceasta este o acţiune în revendicare imobiliară, deşi prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 247/2005 şi pe art. 44, art. 45 şi art. 52 din Constituţia României, a solicitat punerea în posesie asupra suprafeţelor de teren de 1.250 mp (grădină) şi 7.500 mp (extravilan).
Examinând contestaţia în anulare formulată în cauză, din perspectiva dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., pe care contestatorul a precizat în faţa instanţei că îşi întemeiază cererea, Înalta Curte constată următoarele:
Conform textului legal mai sus menţionat „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale (...)".
Prin urmare, în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., prin greşeli materiale se înţeleg erori de natură procedurală, ce vizează omisiunea sau confundarea unor date sau elemente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii şi nu eventuale greşeli de judecată, referitoare la fondul cauzei.
Din această perspectivă, se constată că, pentru a învesti instanţa cu soluţionarea contestaţiei în anulare, se impune ca şi criticile formulate să se circumscrie ipotezei prevăzute de textul legal pe care aceasta este întemeiată, în speţă, art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Motivele invocate în cuprinsul contestaţiei în anulare au vizat faptul că instanţele învestite cu soluţionarea Dosarului nr. 1611/335/2012 nu au judecat fondul cauzei, şi au apreciat, în mod greşit, că acţiunea civilă promovată este în revendicare imobiliară, deşi prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 247/2005 şi pe art. 44, art. 45 şi art. 52 din Constituţia României, contestatorul a solicitat punerea în posesie asupra suprafeţelor de teren de 1.250 mp (grădină) şi de 7.500 mp (extravilan).
Înalta Curte constată că, de fapt, prin contestaţia în anulare au fost reluate solicitările petentului ce vizează fondul cauzei, constând în eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă de 1.250 mp, grădină, şi 7.500 mp extravilan, moştenite de la defunctul P.Gh., şi în constatarea nulităţii titlurilor de proprietate din 31 octombrie 2002 şi din 13 februarie 2002, emise de intimata Comisia Judeţeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.
Aceste aspecte, însă, nu se circumscriu dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., care trebuie interpretate restrictiv, pentru a nu se deschide calea unui veritabil recurs.
Pe de altă parte, din motivele contestaţiei în anulare rezultă că pretinsele greşeli materiale nu au fost invocate cu privire la decizia nr. 2865 din 24 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a cărei retractare s-a solicitat, ci au vizat pretinsele erori săvârşite de instanţele anterioare, care nu au soluţionat fondul litigiului dedus judecăţii.
În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de petentul P.Gh.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatorul P.Gh.C. împotriva deciziei nr. 2865 din 24 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2158/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 2310/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
