ICCJ. Decizia nr. 2039/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2039/2014
Dosar nr. 2849/108/2011
Şedinţa publică din 26 iunie 2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 19 mai 2011 pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 2849/108/2011 , reclamanţii I.D.D. şi I.F.P. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul municipiului Arad şi A.V.A.S. Bucureşti, solicitând să se constate calitatea antecesoarei lor I.M.I. de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru suprafaţa de teren de 1.768,87 mp, înscrisă la data preluării în C.F. Arad şi pentru suprafaţa de teren de 922,5 mp, înscrisă la data preluării în C.F. Arad, să fie obligat pârâtul primarul municipiului Arad să înainteze la A.V.A.S. cererea antecesoarei reclamanţilor, ce face obiectul Dosarelor nr. 1401 şi nr. 1997 ale Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 Arad, în vederea acordării măsurilor reparatorii şi, în consecinţă, obligarea A.V.A.S. la emiterea unei dispoziţii privind acordarea de măsuri reparatorii pentru terenurile de mai sus în condiţiile Legii nr. 247/2005.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, prin notificarea înregistrată la B.E.J., S.M. sub nr. 2482 din 09 noiembrie 2001, I.M.I. a solicitat Primăriei Arad restituirea în natură a cotei ce-i revenea din terenul expropriat de la părinţii săi, iar, în situaţia în care acesta nu putea fi restituit, acordarea de despăgubiri.
Au fost vizate parcelele înscrise în C.F. Arad, în suprafaţă de 2.795 mp, expropriată în temeiul Decretului nr. 864/1965, în suprafaţă de 2.354 mp, expropriată în temeiul Decretului nr. 1075/1967, în suprafaţă de 3.568 mp, expropriată în temeiul Decretului nr. 249/1975 şi parcela înscrisă în C.F. Arad, în suprafaţă de 2.460 mp.
Aceste terenuri au fost deținute înainte de expropriere în coproprietate, în cote de ½, de B.D., bunicul reclamanţilor şi B.N., fratele acestuia. Cota bunicului reprezenta 5.588,5 mp, astfel că mamei reclamanţilor, I.M.I., i-a revenit 3/4 din această avere, echivalentul unei suprafeţe de 4.191 mp.
Pentru terenurile în cauză s-au formulat notificări, dar la acestea nu s-a răspuns. Din informaţiile existente ar rezulta că în prezent terenurile se află în proprietatea unor societăţi comerciale, situaţie în care nu mai pot fi restituite, astfel încât reclamanţii au fost de acord cu acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 247/2005. Sunt aplicabile și dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora persoana notificată, neavând terenurile, va redirecţiona notificarea împreună cu toate actele doveditoare către A.V.A.S..
Prin întâmpinare, pârâta A.V.A.S. a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică, arătând că notificarea trebuia comunicată instituţiei publice implicată în privatizare doar dacă privea terenuri aparţinând unor societăţi comerciale integral privatizate. A.V.A.S. avea astfel obligaţia să emită o decizie motivată cu propunerea de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale şi nu pentru acordare efectivă a acestora. În speță, A.V.A.S. nu a fost notificată şi nici învestită cu soluţionarea cererii reclamanţilor, entitatea notificată fiind numai Primăria Arad.
Reclamanţii au susţinut că pretenţia lor faţă de A.V.A.S. este subsecventă, deoarece acţiunea este îndreaptă împotriva primarului municipiului Arad, în sarcina acestuia rezidând obligaţia de a comunica dosarul către A.V.A.S.
Reclamanţii au precizat cererea la 26 octombrie 2011, arătând că s-a strecurat o eroare cu privire la calculul suprafeţelor corespunzătoare cotei de proprietate la care era îndreptăţită antecesoarea lor, în sensul că, pentru terenul înscris în C.F. Arad, cota de 3/4 din averea defunctului B.D. reprezintă 3.268,87 mp şi nu 1.768,87 mp, cum din greșeală s-a menţionat în notificare şi acţiune. În această situaţie, terenul pretins este de 3.268,87 mp înscris la data preluării în C.F. Arad şi terenul de 922,5 mp înscris la data preluării în C.F. Arad.
Prin sentinţa civilă nr. 1259 din 16 noiembrie 2011, Tribunalul Arad a admis acţiunea formulată şi precizata ulterior de reclamanţii I.D.D. şi I.F.P., a constatat calitatea antecesoarei reclamanţilor - I.M.I. de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru suprafaţa de teren de 3.268,87 mp înscrisă în C.F. Arad şi pentru suprafata de teren de 922,5 mp, înscrisă în C.F. Arad, a obligat primarul municipiului Arad să înainteze către A.V.A.S. cererea antecesoarei reclamanților pentru măsuri reperatorii, iar A.V.A.S. să emită dispoziție de acordare de despăgubiri în condițiile Titului VII din Legea nr. 274/2005.
Pentru a hotărâ astfel, tribunalul a apreciat că se impunea ca primarul municipiului Arad sau Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 să dea un răspuns notificărilor formulate în cauză, chiar dacă dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 nu au fost îndeplinite.
Totodată, în lipsa altor probe, pe baza susţinerilor reclamanţilor, tribunalul a reţinut că terenurile nu mai pot fi restituite, situaţie care trebuia reglementată de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, ceea ce nu s-a făcut. Este evident că este aşa câtă vreme reclamanţii nu au stăruit pentru restituirea în natură a terenurilor, dându-şi seama că acest lucru nu este posibil şi optând pentru calea legală prevăzută de dispoziţiile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a considerat că Primăria, ca unitate notificată, trebuie să remită notificarea către A.V.A.S., urmând ca aceasta să procedeze conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta A.V.A.S., solicitând admiterea acestuia şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată faţă de A.V.A.S.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că reclamanţii nu au urmat procedura administrativă, așa încât notificarea nu i s-a comunicat potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001. dosarul administrativ nu a fost înaintat de către primarul municipiului Arad, spre soluţionare, A.V.A.S. în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin Decizia civilă nr. 69/A din 29 martie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de pârâta A.V.A.S. și a obligat această pârâtă la plata către reclamantul I.D.D. a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
În considerentele deciziei instanței de apel s-a reținut că î n mod corect Tribunalul Arad a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, în sensul că unitatea notificată trebuia să remită notificarea către A.V.A.S., urmând ca aceasta să procedeze conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Nesoluţionarea de către primarul municipiului Arad sau Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a notificării formulate de către reclamanţi nu înlătura obligaţia primarului municipiului Arad de a înainta către A.V.A.S. cererea antecesoarei I.M.I. pentru acordarea de măsuri reparatorii, urmând ca A.V.A.S. să emită dispoziţie de acordare de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Susţinerea apelantei, potrivit căreia notificarea se va comunica instituţiei publice implicate în privatizare numai conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, este tocmai în sensul soluţiei adoptate de prima instanţă; dosarul nu a ajuns la apelantă pentru că nu a fost înaintat de către primarul municipiului Arad spre soluţionare la A.V.A.S. în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 până la pronunţarea hotărârii primei instanțe.
Curtea de apel a considerat că, de altfel, constatarea calităţii de persoană îndreptăţită se poate realiza de instanţă în condiţiile în care se soluţionează acţiunea reclamanţilor, iar stabilirea etapei următoare, respectiv sesizarea A.V.A.S. de către primarul municipiului Arad, este, de asemenea, atributul instanţei care, în aplicarea prevederilor art. 27 şi 29 din Legea nr. 10/2001, fixează cadrul juridic de urmat de instituţiile publice cu atribuţii în soluţionarea cererilor formulate de persoanele îndreptăţite.
Prin Decizia nr. 7640/R din 13 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de A.V.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 69/A din 29 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, a dispus casarea acesteia cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtă .
Instanţa de recurs a reţinut că din dovezile administrate în cauză nu a rezultat faptul că terenurile care au fost preluate de la autoarea reclamanţilor se află în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate de către A.V.A.S., astfel încât aceasta să fie obligată să soluţioneze notificarea. Pe de altă parte, instanţele de fond au făcut aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 în condiţiile în care nu s-a arătat care ar fi persoana juridică deţinătoare a terenurilor vizate prin notificare, astfel încât Primăria Arad să trimită notificarea către A.V.A.S. Prin urmare, situaţia de fapt, care să fi permis recurgerea la textele de lege indicate, nu a fost lămurită.
Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că se impune administrarea de dovezi pentru a se stabili cine deţine terenurile ce formează obiectul notificării depuse de antecesoarea reclamanţilor şi, în funcţie de aceasta, trebuie să se determine modalitatea de soluţionare a notificării, precum şi persoana cărei îi revine această obligaţie.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 22 ianuarie 2013 sub nr. 2849/108/2011 .
În rejudecare, instanţa a dispus efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea topografie, care să identifice, în concret, imobilele revendicate în cauză, să stabilească care dintre ele sunt în patrimoniul societăţilor indicate de A.V.A.S. şi în ce suprafaţă.
Prin Decizia civilă nr. 160/A din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S. (actualmente A.A.A.S.) împotriva sentinţei civile nr. 1259 din 16 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad, a schimbat, în parte, hotărârea apelată, în sensul că a obligat pe Primarul municipiului Arad să înainteze către A.V.A.S. Bucureşti cererea antecesoarei reclamanţilor, I.M.I., pentru acordare măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013, cu excepţia cererii privind suprafaţa de 90 mp, teren înscris în C.F., aflat încă în proprietatea Statului Român, asupra căreia se va pronunţa primarul municipiului Arad, a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că din cuprinsul expertizei judiciare întocmită de către expert A.G. (filele 143-150 dosar) a rezultat în mod cert că terenul expropriat, în suprafaţă totală de 11.267 mp, se regăseşte în prezent în patrimoniul societăţilor indicate de A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.), astfel: 2.830 mp la SC C. SA Arad, 4.345 mp la SC G. SA Arad, 3.182 mp la SC A. SA Arad şi 820 mp la SC M. SA Arad, rămânând în proprietatea statului doar suprafaţa de 90 mp, înscrisă în C.F.
În raport de această situaţia de fapt şi de drept stabilită prin expertiza în specialitatea topografie şi având în vedere dispoziţiile art. 21, 16 și 29 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a obligat primarul municipiului Arad să înainteze către A.V.A.S. cererea antecesoarei reclamanţilor, Ilea Margarela Iuliana, pentru acordare măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013, cu excepţia cererii privind terenul în suprafaţa de 90 mp, aflat încă în proprietatea Statului Român, asupra căreia se va pronunţa primarul municipiului Arad.
În baza art. 274 C. proc. civ., instanța de apel a obligat pârâta A.A.A.S. să plătească reclamanţilor suma de 3.800 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert.
Împotriva deciziei de mai sus a declarat recurs pârâta A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.) , criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin primul motiv de recurs, pârâta a arătat că instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit prevederile din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 165/2013.
Or, în condiţiile legii speciale, republicată, A.A.A.S. are obligaţii legale numai în temeiul art. 29, respectiv numai pentru imobilele care se află evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale de către instituţia pârâtă.
În speță, A.A.A.S. nu a fost notificată potrivit textului citat și, până la data prezentei acțiuni, în evidențele sale nu a fost comunicată/înregistrată nicio notificare formulată de reclamanţi, astfel încât nu poate soluţiona o cerere cu care nu a fost învestită pentru soluţionare.
Dosarul administrativ aferent notificării formulate de antecesoarea reclamanţilor - I.M.I. privind despăgubirile pentru imobilul teren revendicat nu a fost înaintat de către primarul municipiului Arad spre soluţionare A.A.A.S. Bucureşti, în condiţiile Legii nr. 165/2013.
Faţă de prevederile legale arătate, instanţa poate analiza cererea privind măsurile compensatorii numai în situația în care se emitea decizie sau dispoziţie motivată prin finalizarea procedurii administrative în condiţiile art. 29 din Lege de către A.A.A.S., pentru ca această decizie să poată face obiectul analizei instanţei judecătoreşti pentru legalitate potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin legea specială sunt instituite 2 etape succesive, din care prima procedură administrativă este obligatorie (art. 1, art. 21 alin. (1) și (5), art. 47 alin. (2) și art. 48), iar a doua facultativa, întrucât priveşte controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestei norme.
În raport de prevederile ce reglementează şi instituie procedura administrativă obligatorie, stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită privind măsurile reparatorii în echivalent/compensatorii, în mod direct de către instanţa de judecată, fără finalizarea acestei proceduri de către A.A.A.S. este nelegală.
În consecinţă, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, republicată, modificată prin Legea nr. 165/2013, trebuie să fie suspendată de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. 2 din Lege, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze având ca obiect restituirea în natură ori prin echivalent a cotei ce-i revine antecesoarei reclamanţilor din terenul expropriat de la părinţii săi.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, pârâta a susținut că instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit prevederile referitoare la cheltuielile de judecată.
În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Aşa cum rezultă din probe, se constată că A.A.A.S. a fost obligată nelegal la plata acestora, deoarece nu se poate reţine reaua-credinţă sau comportarea neglijentă pricinuită părții adverse prin apărarea sa în acest proces. Aşadar, cheltuielile de judecată la care a fost obligată A.A.A.S. nu sunt datorate.
Prin întâmpinare, intimaţii I.D.D. şi I.F.P. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la primul motiv de recurs, intimaţii au arătat că tocmai omisiunea Primarului municipiului Arad de a înainta către A.A.A.S. notificarea antecesoarei lor a determinat promovarea acțiunii, cu scopul ca, prin intervenția instanţei, să se deblocheze procedura administrativă. Obligare A.A.A.S. să emită dispoziţie în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 este subsecventă celei de obligare a Primarului municipiului Arad de a transmite notificarea către recurentă.
Or, susţinerea că instanţa nu ar putea în niciun fel interveni pe parcursul procedurii administrative echivalează cu lipsirea dreptului subiectiv de mijlocul prin care acesta poate fi apărat, ceea ce contravine tuturor principiilor de drept.
Prin hotărârile pronunţate în cauză nu s-au încălcat dispoziţiile legale privitoare la procedura administrativă şi competenţele ce revin recurentei în această procedură şi nici nu s-au luat măsuri prin care instanţa să se substituie entităţilor implicate în rezolvarea notificării.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, intimaţii au susţinut că admiterea apelului A.A.A.S. doar în legătură cu 90 m.p. şi menținerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei apelate echivalează cu admiterea în parte a pretenţiilor pârâtei. A.A.A.S. este cea căzută în pretenţii, deci datorează cheltuieli de judecată pentru respingerea restului pretenţiilor, de cca. 99% din cererile din apel.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte constată următoarele:
Prin primul motiv de recurs, recurenta A.A.A.S. invocă aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, astfel modificată prin Legea nr. 165/2013, susţinând că, atât timp cât nu a fost legal sesizată cu o notificare, nu poate soluţiona o cerere de acordare măsuri reparatorii.
De asemenea, arată că instanţa de judecată este abilitată să verifice legalitatea unei decizii/dispoziţii motivate prin care se finalizează procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, conform art. 26 alin. (3) din Lege, iar nu să se pronunţe asupra calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent/compensatorii în mod direct, până la soluţionarea notificării de către A.A.A.S.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 7640/R din 13 decembrie 2012, instanţa de casare a apreciat că se impune administrarea de dovezi pentru a se stabili cine deţine terenurile ce fac obiectul notificării formulate de antecesoarea reclamanţilor, şi, în funcţie de aceasta, să se determine modalitatea de soluționare a notificării, precum şi persoana căreia îi revine această obligaţie.
Ca atare, controlul legalităţii nu a vizat aplicarea ori interpretarea greşită a prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, ci doar împrejurarea că instanţele de fond nu au lămurit pe deplin situaţia de fapt, spre a verifica dacă terenurile expropriate solicitate se regăsesc sau nu în patrimoniul unor societăţi comerciale integral privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, care să atragă soluţionarea notificării de către primărie ori A.A.A.S.
Aşadar, instanţa de control judiciar nu a înlăturat, de plano, aplicarea prevederilor legale contestate prin prezentul recurs (art. 29 din Legea nr. 10/2001), ci doar a stabilit că situaţia de fapt nu era pe deplin lămurită.
După administrarea unor noi probe în apel, instanţa a reţinut că sunt incidente prevederile art. 21, 16 şi 29 din Legea nr. 10/2001 şi a obligat Primarul municipiului Arad să înainteze către A.V.A.S. cererea antecesoarei reclamantelor, pentru acordare măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013, cu excepţia cererii privind terenul de 90 m.p. aflat însă în proprietatea statului.
Înalta Curte observă, pe de o parte, că instanţa de apel a respectat dispoziţiile deciziei de casare, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în rejudecare procedând în acelaşi fel cât priveşte aplicarea prevederilor legale faţă de obiectul cererii de chemare în judecată în acord cu situaţia de fapt nou determinată.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că în mod legal notificarea antecesoarei reclamanţilor a fost înaintată spre soluţionare pârâtei A.A.A.S., instituţia publică implicată în privatizarea societăţilor comerciale indicate în apel, urmând ca această instituţie să o analizeze, să emită o dispoziţie/decizie motivată, ce poate fi contestată de persoanele îndreptăţite în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Unitatea notificată trebuia să remită notificarea către instituţia publică care a efectuat privatizarea, însă, neprocedând în acest fel până la formularea prezentei cereri de chemare în judecată, se impunea intervenția instanţei. Nesoluţionarea notificării nu exonera pârâtul Primarul municipiului Arad de obligaţia de a sesiza A.A.A.S. cu cererea antecesoarei reclamanţilor.
Soluţia adoptată de instanţă, de obligare la înaintarea notificării, este în sensul art. 29 din Lege, întrucât, conform alin. (3), în situaţia imobilelor evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii în echivalent se propun, în cazul de faţă, de A.A.A.S.
În cauză se constată că, potrivit deciziei în interesul Legii nr. 20/2007 pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
În acest context, cererea reclamanţilor a vizat soluţionarea notificării de către Primărie, pentru stabilirea calităţii de persoană îndreptățită (măsură legală în condiţiile în care această entitate deţine 90 m.p.), precum şi înaintarea notificării către instituţia abilitată să se pronunţe asupra măsurilor compensatorii, pentru restul suprafeţei de teren deţinută de societăţi comerciale integral privatizate.
Prin urmare, susţinerea recurentei, în sensul că instanţa de judecată nu este abilitată să analizeze pe fond şi notificare, este eronată.
Cum s-a reţinut şi anterior, sesizarea A.A.A.S. de către Primarul municipiului Arad este atributul instanţei de judecată care, în aplicarea prevederilor art. 27 şi 29 din Legea nr. 10/2001, stabileşte cadrul juridic de urmat de instituţia publică implicată în privatizare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că dispoziţiile legale au fost corect interpretate şi aplicate, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte observă că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., pârâta fiind cea care a căzut în pretenţii în apel.
Chiar dacă apelul a fost admis, soluţia pronunţată a privit o mică parte din pretenţiile apelantei, astfel că se impunea obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, proporţional cu cererile încuviinţate. Fiind partea care a provocat analiza căii de atac exercitate, nu se poate reţine lipsa culpei procesuale a A.A.A.S. în momentul declanşării controlului judiciar.
Ca atare, faţă de cele prezentate, nu-şi găsesc aplicarea prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste argumente, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Întrucât recurenta A.A.A.S. a căzut în pretenţii prin respingerea recursului declarat de aceasta împotriva Deciziei civile nr. 160/A din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte o va obliga la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimații I.D.D. și I.F.P., reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.A.A.S., împotriva Deciziei civile nr. 160/A din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Obligă pârâta A.A.A.S. la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanții I.D.D. și I.F.P.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1749/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2158/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
