ICCJ. Decizia nr. 2510/2014. Civil. Expropriere. Recurs

Decizii civile ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2510/2014

Dosar nr. 50571/3/2010

Şedinţa publică din 2 octombrie 2014

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 20 octombrie 2010, reclamanţii S.D. şi S.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, anularea hotărârii din 02 septembrie 2010 şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor în cuantum de 539.831 lei ca urmare a exproprierii imobilului compus din teren în suprafaţă de 54 mp şi construcţii - 18,28 mp, 42 mp pavele curte, 28,63 mp gard, situat în Bucureşti, sector 1.

Prin sentinţa civilă nr. 1107 din 27 mai 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţii S.D. şi S.G.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea din 02 septembrie 2010 au fost acordate reclamanţilor despăgubiri în cuantum de 76.966 lei ca urmare a exproprierii imobilului compus din teren și construcții

Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.

La calculul cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

În acest sens, la evaluarea cuantumului despăgubirilor se va avea în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză şi anume, în raport de ofertele concrete stabilite prin contracte de vânzare-cumpărare.

Ca urmare, tribunalul a reţinut valorile constatate prin completarea la raportul de expertiză, întocmit de experţi R.V., S.F. şi C.A.A.

Astfel, pentru terenul în suprafaţă de 54 mp, s-a reținut suma de 64.132 lei sumă ce s-a stabilit în raport de ofertele concrete din actele de vânzare-cumpărare depuse de către pârât prin comparaţie, apreciindu-se că reprezintă valoarea reală a terenului expropriat în lipsa dovezilor contrare din partea reclamanţilor.

Referitor la prejudiciul creat ca urmare a exproprierii terenului s-a reţinut că prin hotărârea contestată despăgubirile oferite au avut în vedere şi construcţii, respectiv anexă în suprafaţă de 18,28 mp, pavele curte în suprafaţă de 42 mp şi gard de 28,63 ml.

În stabilirea valorii prejudiciului, legiuitorul a stabilit că persoanele care invocă un asemenea prejudiciu au obligaţia de a prezenta dovezi în acest sens.

Din actele dosarului s-a reţinut că reclamanţii nu au prezentat acte care să justifice o altă valoare a prejudiciului decât cea stabilită prin hotărârea contestată.

În consecinţă, având în vedere că valoarea despăgubirilor, astfel cum a fost stabilită de către comisia de experţi (completare la raportul de expertiză filele 245-255) este mai mică decât valoarea stabilită prin hotărâre, tribunalul a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora aceasta nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, iar prin Decizia civilă nr. 279/A din 7 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis cererea formulată de reclamanți, a anulat Hotărârea din 02 septembrie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Primăriei municipiului București și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 171.371 lei, cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Instanţa de fond nu a înţeles să valorifice pe deplin concluziile expertizei tehnice pe care a încuviinţat-o, ca fiind utilă soluţionării cauzei, motivând respingerea acţiunii doar prin raportare la valoarea despăgubirilor stabilite pentru teren într-una dintre variantele raportului, de 64.132 lei, fără a motiva însă de ce înlătură concluziile experţilor referitoare la celelalte prejudicii suferite de reclamanţi prin actul exproprierii, apreciind doar că reclamanţii ar fi trebuit să dovedească respectivele daune „cu acte care să justifice o altă valoare a prejudiciului decât cea stabilită prin hotărârea contestată” - deşi, expertiza, probă la administrarea căreia chiar legea face trimitere expresă, a avut ca obiectiv, alături de evaluarea imobilului expropriat, şi stabilirea împrejurării dacă prin expropriere s-a creat un prejudiciu reclamanţilor, urmând a se preciza în ce a constat acest prejudiciu şi valoarea sa.

Instanța de apel a reținut că, potrivit raportului de expertiză întocmit în fața primei instanțe, prejudiciul real produs reclamanţilor prin expropriere nu a constat doar în privarea de terenul în suprafaţă de 54 mp şi construcţii - 18,28 mp anexă, 42 mp pavele curte, 28,63 ml gard, aşa cum s-a menţionat în Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 02 septembrie 2010, care face obiectul contestaţiei.

Experții au stabilit, referitor la prejudiciu, că în calcularea acestuia trebuie avute în vedere clădirea de la poartă, împrejmuirea de la stradă (construită din zidărie, beton, fier forjat) de 35,42 ml, căminul pentru preluarea apei pluviale şi traseul de conducte de 10 ml, platforma din beton de 100 mp, instalaţia - racord electric şi traseul electric la poarta principală şi cabina de la poartă, de 15 ml, traseul electric pentru lămpile din grădină de 18 ml, racordul pentru gaze naturale de 10 ml, precum şi materialul dendrologic (arbori şi arbuşti) afectat.

Instanța de apel a mai reținut că nu au existat opinii diferite ale experţilor tehnici în privinţa stabilirii elementelor care trebuie avute în vedere la stabilirea prejudiciului, existând doar o opinie separată a expertului C.A.A. în sensul că, pentru evaluarea racordului şi traseului electric, a racordului de gaze şi a arborilor existenţi pe amplasament, ar trebui să se apeleze pentru stabilirea contravalorii acestora la SC E. SA, la SC R. SA şi, respectiv, la un specialist în silvicultură.

Pentru prejudiciul astfel stabilit, ceilalţi doi experţi din componenţa comisiei au indicat valoarea de 107.239 lei.

S-a constatat că criteriul pentru stabilirea despăgubirilor datorate pentru expropriere prevăzut de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la care făceau trimitere prevederile Legii nr. 198/2004 referitoare la judecarea contestaţiei îndreptate împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor emisă de expropriator (respectiv, art. 9, în acelaşi sens fiind însă şi actualele prevederi ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010), este cel al preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

În completarea raportului de expertiză dispusă de prima instanţă ca urmare a încuviinţării obiecţiunilor formulate în cauză, toţi experţii judiciari au arătat că înscrisurile depuse de pârâtă, respectiv contractele de vânzare-cumpărare invocate în apărare, deşi „au fost avute în vedere la întocmirea prezentului raport”, „nu pot constitui repere suficiente pentru calcularea valorii imobilului expropriat, întrucât nu privesc imobile identice din punct de vedere al localizării şi al caracteristicilor acestuia” (fila 247 dosar fond). Experţii au ţinut seama în acest context atât de valorile înscrise în contracte, cât şi de valorile din ofertele publice de vânzare, realizând o medie aritmetică a acestora.

În aceste împrejurări, s-a stabilit valoarea terenului expropriat la data efectuării expertizei ca fiind de 64.132 lei, existând în acest sens un punct de vedere unitar al experţilor desemnaţi în cauză.

Referitor la criteriul pentru stabilirea despăgubirilor datorate pentru expropriere prevăzut de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la care făceau trimitere prevederile Legii nr. 198/2004, instanța de apel a reținut că, în ceea ce priveşte stabilirea valorii terenului expropriat, experţii au arătat că nu există tranzacţii imobiliare suficiente şi obiective care să poată singure să fundamenteze calculul corect al despăgubirii, situaţie în care au avut în vedere şi ofertele de piaţă, făcând o medie a valorilor, iar în faza devolutivă a apelului - cale de atac declarată numai de reclamanţi - nu s-au depus, în cadrul probei cu înscrisuri, alte contracte spre comparaţie, nefiind solicitată efectuarea unei alte expertize de niciuna dintre părţi.

Prin urmare, curtea a apreciat că despăgubirea trebuie stabilită şi în apel pe baza raportului de expertiză completat întocmit în faţa primei instanţe, având în vedere că experţii de la fond au arătat detaliat care sunt raţiunile pentru care singurele contracte de vânzare-cumpărare depuse la dosar nu pot fi considerate elemente de comparaţie pentru determinarea despăgubirilor în cadrul respectivei lucrări de specialitate numai pe baza acestora, în concordanţă cu exigenţele normei legale menţionate, având în vedere totodată opinia majoritară a experţilor pentru determinarea întinderii prejudiciului cauzat reclamanţilor, singura exprimată în dosar printr-o expertiză tehnică judiciară realizată în condiţiile respectării principiului contradictorialităţii şi a dreptului de apărare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, susținând că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, că valoarea terenului expropriat la data efectuării expertizei, în cuantum de 64.132 lei, a fost calculată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Instanţa de apel a reţinut că „experţii au ţinut seama în acest context atât de valorile înscrise în contracte, cât şi de valorile din ofertele publice de vânzare, realizând o medie aritmetică a acestora”, întrucât aceştia au precizat că tranzacţiile depuse la dosarul cauzei de Municipiul Bucureşti „nu pot constitui repere suficiente pentru calcularea valorii imobilului expropriat”.

Apreciază că nu pot fi acceptate opinia instanţei de apel şi opţiunea experţilor potrivit căreia „valoarea despăgubirii care ar trebui să fie acordată în cauză este media aritmetică a celor doua valori obţinute, respectiv media valorilor înscrise în raportul de expertiză depus în cauză la termenul din data de 18,06.2012 şi prezentul” (fila 4, parag. 1 din raportul de expertiză).

Pe de o parte, o astfel de soluţie încalcă flagrant dispoziţiile imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994_; care impune instanţei şi experţilor calcularea despăgubirii prin raportare strictă la tranzacţii efectiv realizate, la momentul realizării expertizei.

Pe de altă parte, combinarea valorii despăgubirii obţinute prin raportare la valorile obţinute prin raportul refăcut şi valorile cuprinse în raportul de expertiză la dosarul instanţei de apel nu putea valorifica concluziile acesteia, neputând stabili despăgubirea în cuantum de 64.132 lei pentru terenul expropriat.

În ceea ce priveşte stabilirea prejudiciului, arată că existența acestuia nu a fost constatată cu certitudine. Astfel, cu privire la evaluarea împrejmuirii, instanţa de apel a îmbrăţişat opinia majoritară, în condiţiile în care reclamanţii nu au prezentat autorizaţia de construire, motiv pentru care nu pot primi despăgubiri pentru aceasta. Astfel cum rezultă din raportul de expertiză, împrejmuirea a fost dată în folosinţă în anul 1997, iar din autorizaţia de construire din 23 decembrie 1994, depusă la dosarul cauzei, numai construcţia S+P+1E a făcut obiectul autorizării.

În plus, materialele folosite la realizarea împrejmuirii pot fi recuperate şi refolosite pentru construirea noului gard, astfel încât reclamanţii nu pot primi despăgubiri constând în contravaloarea acestuia şi de asemenea, să le rămână şi materialele de la gardul iniţial.

Cu privire la construcţia - cabina poartă, reclamanții nu au prezentat autorizaţia de construire, astfel încât nu pot primi despăgubiri nici pentru aceasta.

În ce privește platforma de beton, în completarea la raportul de expertiză tehnică depus la termenul din 20 mai 2013, experţii R.V. şi S.F. au considerat că sunt afectaţi 100 mp, expertul C.A. a constatat ca exproprierea a afectat 10,58 mp, în timp ce prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 02 septembrie 2010, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a constatat că sunt afectaţi 42 mp pavele curte.

Având în vedere că sunt contradicţii între suprafeţele expropriate cuprinse în Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 02 septembrie 2010 şi cele evaluate de experţi, nu a fost stabilit un prejudiciu cert în ceea ce priveşte platforma betonată, motiv pentru care instanţa de fond în mod corect a respins acţiunea reclamanţilor, întrucât aceştia nu au justificat o altă valoare a prejudiciului decât cea stabilită prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor contestată.

În absenţa unui prejudiciu cert, instanţa de apel, în mod greşit, a valorificat opinia majoritară, care stabileşte un prejudiciu total de 107.239 lei, încălcând astfel dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Referitor la căminul apă pentru preluarea apei pluviale, arată că desfiinţarea acestuia nu produce un prejudiciu persoanelor expropriate, atât timp cât, odată cu efectuarea lucrării de supralărgire a Şos. G.I.S., s-a creat un sistem de canalizare care face inutilă existenţa acestuia pentru imobilul rămas în proprietatea reclamanţilor.

Cu privire la racordul electric/traseu electric la poarta principală şi cabina poartă, racord gaze naturale, traseu electric pentru lămpi de gradină, susține că acestea nu pot fi evaluate în lipsa unei deviz întocmit de un specialist în domeniu, care să arate în ce consta modificarea acestora şi care este costul acestor modificări.

Pe cale de consecinţă, soluţia nefiind motivată, este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel că se impune concluzia că instanţa de apel nu şi-a respectat obligaţia de a examina cauza în mod echitabil.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului şi, în principal, modificarea deciziei atacate şi pe fond, menţinerea sentinţei pronunțată de instanța de fond, iar, în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul diminuării cuantumului despăgubirilor acordate pentru expropriere.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează să fie admis, pentru considerentele ce succed:

Sub un prim aspect, Înalta Curte menţionează că recursul care, în reglementarea Codului de procedură civilă de la 1865, poate fi exercitat împotriva unei hotărâri judecătoreşti date în apel, este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate.

Aceste critici de nelegalitate trebuie să se subsumeze motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; nu pot face obiectul cercetării în recurs stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor administrate în cauză, întrucât acestea sunt aspecte care vizează temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate.

Pe de altă parte, în căile de atac nu pot fi puse în discuţie aspecte care nu au fost deduse judecăţii în primă instanţă.

În consecinţă, cu prilejul examinării criticilor formulate de recurentul-pârât vor fi analizate exclusiv criticile de nelegalitate formulate cu respectarea cadrului procesual sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată.

Astfel, Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanții au formulat contestaţie împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 02 septembrie 2010, cu referire la cuantumul acestor despăgubiri.

Recurentul a atacat decizia atacată din prisma încălcării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește valoarea reală a imobilului expropriat și prejudiciul cauzat reclamanților.

În consecinţă, Înalta Curte, reţine că din perspectiva criticilor de nelegalitate care pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează decizia recurată şi se subsumează limitelor învestirii primei instanţe, urmează a analiza legalitatea modului în care instanţa de apel a determinat cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților.

Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt prevăzute, în mod imperativ, de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, normă invocată de reclamanți, iar nerespectarea acestora pun în discuţie o problemă de încălcare a legii.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.

Prin urmare, legea impune ca, la calcularea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului bunului supus exproprierii, experţii, precum şi instanţa să ţină seama de două criterii legale (instituite ca atare prin lege, în scopul cuantificării juste şi echitabile a despăgubirii), şi anume, „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele” şi respectiv „daunele” aduse proprietarului, scop în care vor fi aduse şi alte dovezi.

În ce privește valoarea reală a imobilului expropriat, primul criteriu în stabilirea cuantumului despăgubirii, experții, precum și instanța trebuie să aibă în vedere preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare privind imobile de acelaşi fel din zonele locale situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială.

Or, în speţă, reperele lucrării de specialitate, astfel cum a fost suplimentată, administrate în fața instanței de fond şi consecutiv ale instanţei de apel, care le-a preluat integral, s-au raportat la alte criterii decât cele legale.

Astfel, din constatările raportului de expertiză, astfel cum a fost completat, rezultă că experţii, în stabilirea valorii de 64.132 lei aferentă terenului expropriat în suprafață de 54 mp, au făcut media aritmetică între comparabila rezultată din contractul de vânzare-cumpărare din 31 mai 2012 și trei oferte de vânzare, înlăturând celelalte acte de înstrăinare depuse la dosarul cauzei de către pârât, cu motivarea că nu privesc imobile identice din punct de vedere al localizării și al caracteristicilor acestora și cu argumentarea subiectivă, fără suport probatoriu, în sensul că prețurile din aceste tranzacții sunt sub grilele notariale, ceea ce poate crea suspiciunea că valorile nu sunt cele la care s-au tranzacționat în mod real imobilelor.

Or, chiar și în ipoteza în care contractele de vânzare-cumpărare obţinute în vederea utilizării, ca şi comparabile pentru calculul despăgubirilor, nu sunt strict învecinate cu imobilul expropriat, experţii au posibilitatea să aplice în concret anumiţi indici de corecţie însă cu expunerea motivelor care justifică adăugirea sau scăderea valorii.

Prin urmare, experţii aveau obligaţia de a face verificări cu privire la preţurile terenurilor ce rezultau din tranzacţiile încheiate în zonă, urmând ca pe baza informaţiilor primite privind tranzacţiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare doar preţurile din aceste tranzacţii.

Numai în măsura în care informaţiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, la data întocmirii raportului de expertiză, experţii puteau apela la alte comparabile decât preţul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.

La stabilirea despăgubirii, instanţa de apel a stabilit o medie aritmetică a valorilor indicate de către cei trei experţi, însuşindu-şi o valoare a terenului expropriat de 64.132 lei, bazată pe argumentul că "experții au ținut seama atât de valorile înscris în contracte, cât și de valorile din ofertele publice de vânzare, realizând o medie aritmetică a acestora”.

Astfel, se constată că instanţa de apel, fără a se administra probe noi, nu s-a asigurat de respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât a preluat concluziile suplimentului la raportul de expertiză efectuat în fața tribunalului, prin care experții au stabilit valoarea de 64.132 lei aferentă terenului expropriat pe baza mediei aritmetice între comparabila rezultată din contractul de vânzare-cumpărare din 31 mai 2012 și trei oferte de vânzare.

Prin urmare, instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor cu încălcarea dispoziţiilor legale invocate de reclamanți prin demersul judiciar, modalitatea de stabilire a valorii reale a imobilului plasându-se dincolo de criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenite reclamanților - prejudiciul, este de observat, în primul rând, că despăgubirile la care se referă dispoziţiile art. 26 includ şi prejudiciul creat proprietarului, ceea ce presupune că acest prejudiciu este consecinţa exproprierii, întrucât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii.

În al doilea rând, compunerea prejudiciului este la latitudinea reclamanților, aceștia având obligația de a-l determina prin cererea de chemare în judecată, deoarece în temeiul principiului disponibilității procesului civil, reclamantul stabilește limitele investirii. Instanța are obligația de a analiza dacă componentele sale reprezintă sau nu, un prejudiciu real precum și întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate.

În speță, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 02 septembrie 2010, expropriatorul a stabilit despăgubirile pentru imobilul compus din teren în suprafață de 54 mp şi construcţii (18,28 mp, 42 mp pavele curte, 28,63 mp gard).

În privinţa stabilirii elementelor care trebuie avute în vedere la stabilirea prejudiciului, instanța de apel, în lipsa unor dovezi administrate sub acest aspect în considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a reținut că, deși nu au existat opinii diferite ale experţilor tehnici, a fost semnalată doar opinia separată a expertului C.A.A. în sensul că, pentru evaluarea racordului şi traseului electric, a racordului de gaze şi a arborilor existenţi pe amplasament, ar trebui să se apeleze pentru stabilirea contravalorii acestora la SC E. SA, la SC R. SA şi, respectiv, la un specialist în silvicultură.

Față de toate aceste aspecte, se constată că instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, la care să poată fi aplicate dispozițiile legale în materie, respectiv art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, în privința existenței și întinderii prejudiciului adus proprietarului.

Prin urmare, criticile formulate prin cererea de recurs sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susţine necesitatea completării în apel a probatoriilor, pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor legate de determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, ca persoane expropriate, în baza Legii nr. 198/2004, în temeiul căreia a fost emisă hotărârea de expropriere din 02 septembrie 2010.

În consecință, reținând nelegalitatea hotărârii atacate și incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 315 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

Cu ocazia rejudecării, urmează ca instanţa de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experţi constituită în condiţiile art. 25 din aceeaşi lege, urmând ca experţii să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanților în raport de „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, preţ rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice, iar nu simple oferte de vânzare sau media aritmetică dintre tranzacții și aceste oferte.

În vederea identificării unor atare comparabile, instanţa de apel va manifesta rol activ potrivit art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., respectiv va administra nemijlocit dovezile necesare întocmirii raportului de expertiză în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sens în care va solicita relații la C.N.P., O.C.P.I., Primărie, D.T.I.L. (în măsura în care aceste entităţi au o existenţă autonomă), urmând ca pe baza informaţiilor primite privind tranzacţiile încheiate în zonă, să procedeze la evaluare, luând în considerare preţurile din aceste tranzacţii, iar, după aceea, instanța de apel se va pronunţa asupra legalităţii sentinţei de fond sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate părţii supuse măsurii exproprierii.

Apreciind fondat și motivul de recurs referitor la nestabilirea deplină a situației de fapt referitoare la existența și întinderea prejudiciului adus proprietarului, instanța de apel, cu ocazia rejudecării, urmează să administreze probe, inclusiv prin intermediul unei noi expertize ce va fi efectuată în speță, prin care să determine cu certitudine existența prejudiciului, componentele acestuia și valoarea fiecărui element al prejudiciului, în scopul determinării caracterului cert al întinderii acestuia.

În consecinţă, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu nesocotirea art. 26 din Legea nr. 33/1994 în baza art. 312 alin. (1) și (3) şi art. 315 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi, pe cale de consecinţă, va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva Deciziei nr. 279/A din 7 noiembrie 2013 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2796/2014. Civil		ICCJ. Decizia nr. 2509/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 2510/2014. Civil. Expropriere. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2510/2014. Civil. Expropriere. Recurs