ICCJ. Decizia nr. 2796/2014. Civil

Decizii civile ICCJ 2014


ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2796/2014

Dosar nr. 2235/1/2014

Şedinţa publică din 21 octombrie 2014

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată urrnătoarele:

Prin acţiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea N.F.E. în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Ploieşti a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de intimată şi restituirea în natură a suprafeţei de 140 mp teren situat în Ploieşti, judeţ Prahova, cu cheltuieli de judecată.

După un prim ciclu procesual, Decizia nr. 7393 din 9 iulie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de contestatoarea M.V., a casat Decizia nr. 287 din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a reţinut de către instanţa de control judiciar că în cauză, la fond şi în apel, au fost efectuate mai multe expertize, la al căror conţinut s-a făcut referire, din care instanţa de apel şi-a însuşit opinia ultimului expert, S.F., potrivit căruia terenul menţionat în dispoziţia contestată ar avea suprafaţa de 140 mp, ar fi fost vândut altei persoane şi se învecinează eu un teren liber de 126 mp, susceptibil de restituire în natură.

Or, din primele două expertize şi înscrisurile aflate la dosar a arătat instanţa de recurs, rezultă că terenul restituit în natură reclamantei este distinct şi învecinat cu terenul retrocedat E.D., pe care aceasta l-a vândut ulterior actualului proprietar, M.I.

S-a apreciat că aceste opinii contradictorii generează dubii eu privire la dimensiunile exacte ale terenului susceptibil de restituire în natură şi diferenţei pentru care trebuie acordate măsuri reparatorii, astfel că se impune completarea probatorîilor pentru stabilirea situaţiei de fapt.

Înalta Curte a mai reţinut că suprataţa solicitată a fi restituită în natură, atât în notificare, cât şi în cererea de chemare în judecată, precum şi în motivele scrise din apel, este de 140 mp şi nu de 157 mp, concluzionând că solicitarea formulată în apel la 11 decembrie 2007, de restituire în natură a suprafeţei de 157 mp, nu se încadrează în prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., astfel cum prelinsese recurenta.

După casare, pornind de la considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Ploieşti a dispus completarea probatorilor, în sensul efectuării unei expertize în specialitatea topografică, care să identifice, măsoare şi poziţioneze pe schiţa de plan terenul expropriat, sa precizeze dacă acest teren este liber şi poate ft restituit în natură. S-a dispus ca expertul să identifice suprafaţa, de 140 mp teren expropriat prin Decizia nr. 391/1988, conform procesului-verbal întocmit la acel moment şt să stabilească dacă se poate restitui în natură şi diferenţa de teren până la această suprafaţă (de 140 mp).

Prin Decizia civilă nr. 122 din 21 aprilie 2011, Curtea de Apei Ploieşti a admis apelul şi a schimbat In tot sentinţa în sensul că a admis în parte acţiunea, a anulat în parte Dispoziţia nr. 152 din 13 ianuarie 2006 a Primarului municipiului Ploieşti şi a dispus restituirea în natură şi a suprafeţei de 16,7 mp teren diferenţa până la 140 mp) aflat în continuarea celui restituit prin această dispoziţie, menţinând în rest dispoziţia.

Prin aceeaşi decizie, intimata a fost obligată la 600 lei cheltuieli de judecată către apelantă.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, prin Dispoziţia nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de către intimată, s-a soluţionat notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către petiţionara M.E., prin procurator B.T., în sensul ca s-a constatat dreptul acesteia de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, prin restituirea în natură a unei părţi din imobilul teren în suprafaţă de 123,30 mp situat în Ploieşti, judeţul Prahova.

Tot în cuprinsul dispoziţiei, s-a arătat că restituirea în natură se va realiza cu ocazia rambursării unei sume reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizate cu indicele de inflaţie în ziua plăţii.

A mai reţinut instanţa de apel că terenul în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr. 391/198S, fiind în suprafaţă de 140 mp, situaţie care rezultă din procesul-verbal de evaluare întocmit la 26 mai 1989, din tabelul anexă la acesta.

S-a arătat că suprafaţa terenului în litigiu a fost stabilită cu putere de lucru judecat de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, fiind cuprinsă şi în notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2011, în cererea de chemare în judecată, cât şi în motivele scrise din apel şi este de 140 mp, şi nu de 157 mp, cum pretinde apelanta.

Faptul că în cuprinsul certificatului de moştenitor din 1972, autoarea apel antei-reclamante a primit cu titlu de moştenire suprafaţa de 157 mp nu reprezintă un titlu de proprietate, având în vedere că certificatul de moştenitor atestă doar calitatea de moştenitor, cota succesorală şi componenţa masei succesorale.

De altfel, s-a reţinut că cererea cu privire la 157 mp, teren a fost făcută pentru prima dată în apel, ceea ce nu este admisibil, deoarece dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. arată că „ în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi".

Potrivit raportului de expertiză efectuat în apel după casare cu trimitere spre rejudecare, expertiză efectuată conform considerentelor deciziei de casare s-a constatat că diferenţa de teren care poate fi restituită în natură este de 16,7 mp, ce reprezintă diferenţa până la 140 mp teren aflat în continuarea celui restituit prin dispoziţia emisă de către intimată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în situaţia în care construcţiile expropriate au fost demolate, parţial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, se restituie în natură terenul liber, iar dacă persoana a fost despăgubită, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirilor primite.

S-a menţionat că obiectul notificării l-a constituit restituirea în natură a terenului de 140 mp, şi că în nicio fază procesuală nu s-au solicitat despăgubiri şi nici motivele de apel nu cuprind critici sub acest aspect.

În raport de aceste considerente,- s-a concluzionat că apelul contesta loarei este fondat şi a fost admis, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., iar pe cale de consecinţă, a fost schimbată în tot sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii, în sensul celor sus-arătate.

Împotriva deciziei sus-menţionate au declarat recurs atât contestatoarea M.V., cât şi intimata Primăria municipiului Ploieşti, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin Decizia nr. 3146 din data 9 mai 2012, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursurile declarate de părţi şi a casat Decizia civilă nr. 122 din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că dispoziţia instanţei cu referire la suprafaţa restituită este dată cu încălcarea prevederilor art. 10, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât prealabil stabilirii măsurii de restituire a bunului solicitat, tn procedura reglementată de lege este necesară identificarea bunului propus a fi restituit în natură.

În acest sens, s-a arătat că dispoziţiile pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 dispun ca „în toate cazurile entitatea învestită cu soiuţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica terenul şi vecinătăţile şi totodată, de a verifica destinaţia actuală a terenului soiicitat şi a suprafeţei acestuia, pentru a nu se afecta caile de acces" ori existenţa unor amenajări de utilitate publica.

Aceasta, întrucât, potrivit pct. 25.3 din acelaşi act normativ interpretativ al legii de reparaţie, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură emisă în procedura legii speciale este asimilată înscrisului în formă autentică, constituie actul juridic de bază pentru efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară şi, de asemenea, constituie titlu executoriu după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.

S-a conchis că dispoziţia instanţei de apel de a restitui o suprafaţă de 16,7 mp din totalul de 35 m.p„, tară a o identifica cu respectarea cerinţelor legale şi în condiţiile în care se pretinde că pe amplasamentul menţionat (neindividualizat) s-ar afla amenajări ce-l fac impropriu restituirii, se vădeşte a fi data cu încălcarea normelor legale, ceea ce determină incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în recursul pârâtei şi care atrage sub acest aspect, nelegalitatea hotărârii instanţei de apel.

Prin urmare, în scopul individualizării terenului propus a fi restituit în natură, a verificării existenţei/inexistenţei impedimentelor la restituire în natură, astfel cum sunt acestea determinate limitativ de legea specială, operaţiune imposibil de realizat în recurs, au fost admise recursurile şi trimisă cauza spre rejudecare instanţei de apel.

Cu ocazia rejudecării apelului, Curtea de Apel Ploieşti a dispus, prin încheierea din data de 23 octombrie 2012, efectuarea unei noi expertize de specialitate topografie, cu obiectivele expres indicate în cuprinsul încheierii de şedinţă de ia acel termen, respectiv: identificarea terenului expropriat prin Decretul nr. 391/1988 de la numita N.F.E., teren figurând la poziţia 32 din decretul de expropriere, măsurarea şi evidenţierea pe schiţa de plan a acestui teren, cu stabilirea vecinătăţilor, stabilirea situaţiei actuale a terenului, delimitarea pe schiţa de plan a terenului cu privire la care s-a dispus deja restituirea în natură conform Dispoziţiei nr. 152/2006 a primarului municipiului Ploieşti, iar separat, să se stabilească dacă pe suprafaţa de teren rămasă în plus din terenul expropriat, suprafaţă pentru care nu s-a propus restituirea în natură, există servituți legale ori amenajări de utilitate publică în sensul celor prevăzute de disp.art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi pct. 10.3. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2003, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, ţinând cont şi de îndrumările date prin Decizia de casare nr. 3146 din 09 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. S-a dispus ca, în caz afirmativ, expertul să le identifice şi evidenţieze pe schiţa de plan, stabilind, din documentaţia ce i se va pune la dispoziţie de către intimată, data când au fost realizate aceste obiective, iar în raport de concluziile îa care ajunge, să stabilească dacă din terenul respectiv (cel ce-depăşeşte suprafaţa pentru care s-a aprobat deja restituită în natură) poate fi restituită vreo suprafaţă în natură şi, în caz. afirmativ, să măsoare şi să evidenţieze pe schiţa de plan această suprafaţă.

Raportul de expertiză a fost întocmit In cauză de expertul L.R.M., sar la termenul din data de 9 aprilie 2013 verificând conţinutul raportului de expertiză depus la dosar şi având în vedere actele şi lucrările dosarului precum şi obiectivele ce fuseseră fixate de instanţă pentru expertiza dispusă în cauză, curtea de apel a constatat că raportul de expertiză întocmit nu răspunde obiectivelor fixate de instanţă, pentru considerentele pe larg expuse în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acel termen de judecată, dispunându-se, în consecinţă, refacerea raportului de expertiză în sensul celor stabilite prin încheierea respectivă (filele 42-44 din Dosarul de apel nr. 9368/105/2006/al).

Expertul R.L.M. a întocmit, în consecinţă, raportul de expertiză judiciară tehnică - răspuns la obiecţiuni, raport pe care instanţa l-a comunicat ambelor părţi din cauză pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acestuia şi a formula eventuale obiecţiuni,

Cu privire îa raportul de expertiză Judiciară tehnică - răspuns la obiecţiuni întocmit în cauză de expertul R.L.M., apelanta, prin procurator, a formulat obiecţiuni, fiind nemulţumită de conţinutul acestuia, susţinând ca se impune refacerea expertizei pe vechiul amplasament, astfel cum a iaeut-o şi expertul M.C.F., având ca rezultat final, logic, retrocedarea întregii suprafeţe de 157 mp, teren (în acest sens fiind conţinutul notelor scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de 17 septembrie 2013) şi că nu a fost obligată intimata să prezinte documentaţia pe care o deţine.

Obiecţiunile apelantei cu privire la raportul de expertiză - răspuns ia obiecţiuni întocmit în cauză au fost respinse de instanţă la termenul din data de 17 septembrie 2013, apreciindu-se, având în vedere actele şî lucrările dosarului, precum şi obiectivele ce au fost stabilite expertului, coroborate cu concluziile expertului şi conţinutul raportului de expertiză, ca nu se impune refacerea lucrării, întrucât expertul a răspuns obiectivelor stabilite.

La acelaşi termen de judecată, din 17 septembrie 2013, apelanta a solicitat şi proba cu cercetare la faţa locului, probă respinsă de instanţă ca nefiind concludentă în cauză raportat îa probele deja administrate.

Intimata Primăria municipiului Ploieşti nu a formulat obiecţiuni cu privire ia raportul de expertiză - răspuns la obiecţiuni întocmit în cauză de expertul R.L.M.

La termenul de fond din 17 septembrie 2013, apelanta a solicitat retrocedarea pe vechiul amplasament a întregului teren de 157 mp, identificat de expertul M. (ce a întocmit un raport de expertiză la prima instanţă), despăgubiri pentru construcţia expropriată, cheltuieli de judecată reprezentând onorarii expertize şi al avocatului, precum şi daune morale al căror cuantum, de 12.000 lei, a fost indicat în cuprinsul notelor scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de 17 septembrie 2013, pe motiv că din anul 2001 dosarul nu este rezolvat.

Prin Decizia nr. 80 din 1 octombrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a admis apelul declarat de contestatoarea M.V. (moştenitoare a defunctei N.F.E.), prin procurator B.T. împotriva sentinţei civile nr. 698 din 2 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu Intimata Primăria municipiului Ploieşti şi în consecinţă:

A schimbat în tot sentinţa; a admis în parte contestaţia; a anulat în parte Dispoziţia nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de Primarul municipiului Ploieşti, în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 140 mp teren situat în Ploieşti, identificat pe schiţa anexă a raportului de expertiză R.L.M. - răspuns la obiecţiuni prin pct. 1, 2, 3, 4, 9. 10. 5, 8, 1; a menţinut în rest Dispoziţia nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de primarul municipiului Ploieşti;

A respins cererea apelantei privind obligarea intimatei la daune morale în sumă de 12.000 lei.

A obligă intimata la 1.900 lei cheltuieli de judecată către apelantă,

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, prin Dispoziţia nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de primarul municipiului Ploieşti, având în vedere notificarea petiţionarei N.F.E., prin procurator B.T., formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată din 28 iunie 2001, s-a constatat, ia art. I din respectiva dispoziţie, dreptul petiţionarei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 dispunându-se, conform art. 2 alin. (1) din dispoziţie, restituirea în natură a unei părţi din imobilul - teren în suprafaţă de 123,30 mp situat în Ploieşti, Judeţul Prahova.

Potrivit art. 2 alin. (2) din dispoziţia sus-rnenţionată, restituirea în natură se va realiza cu ocazia rambursării unei sume reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizate cu indicele de inflaţie în zîua plăţii.

Prin notificarea înregistrată din 28 iunie 2001 (fila 9 dosar fond) s-a solicitat de către petiţionara N.F.E. restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 140 mp situat în Ploieşti, arătându-se în cuprinsul notificării de către petiţionară că este proprietara terenului şi a construcţiei aflaţi pe acesta, în prezent demolată, conform certificatului de moştenitor din 28 februarie 1973 eliberat în urma decesului tatălui său, I.C., iar imobilul a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 391/1988.

N.F.E. a decedat pe parcursul judecării pricinii la prima instanţă, respectiv Tribunalul Prahova, acţiunea fiind continuata de moştenitoarea acesteia, M.V.

La dosarul de fond (fila 57) a fost depus tabelul cuprinzând proprietarii ale căror imobile, situate în judeţul Prahova, se expropriaza şi se trec în proprietatea statului, în care, la poziţia nr. 32, figurează N.F.E. suprafaţa expropriată a terenului acesteia, din Ploieşti, fiind de 140 mp, iar în procesul-verbal de evaluare întocmit la data de 26 mai 1989, depus, de asemenea, la dosarul de fond, este consemnată tot suprafaţa de 140 mp teren aferent, ce a fost evaluat în vederea stabilirii despăgubirilor în urma exproprierii.

Ca atare, solicitarea apelantei, formulată în apel, privind restituirea în natură a unui teren de 157 mp şi nu de 140 mp, astfel cum a cerut prin notificarea sus-menţionată, precum şi pe tot parcursul judecării pricinii la prima instanţă, ca şî prin motivele iniţiale de apel ce au fost formulate în cauză, nu poate fi primită,

De altfel, prin Decizia nr. 7393 din 9 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat în mod irevocabil că suprafaţa solicitată a fi restituită în natură, atât în notificare, cât şi în cererea de chemare în judecată, precum şi în motivele scrise din apel, este de 140 mp şi nu de 157 mp, concluzionându-se de către instanţa de control judiciar că solicitarea formulată în apel la 11 decembrie 2007, de restituire în natură a suprafeţei de 157 mp, nu se încadrează în prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., astfel cum pretinsese recurenta, iar conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Din cuprinsul raportului de expertiză - răspuns la obiecţiuni întocmit în cauză de expertul R.L.M., cu respectarea îndrumărilor date prin cea de-a doua Decizie de casare nr. 3146 din 09 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, rezultă că schiţa anexă a Dispoziţiei contestate, nr. 152/2006, este greşită atât din punct de vedere al dimensiunilor laturilor, cât şi din punct de; vedere al calculului suprafeţei. Expertul a identificat în cuprinsul raportului de expertiză, ţinând cont de punctele fixe din teren, suprafaţa de 123,30 mp teren, prin pct. 1, 2, 3, 4, 5 din schiţa anexă, cât şi diferenţa de 16,70 mp teren, până la 140 mp teren ce au fost expropriaţi prin Decretul de expropriere nr. 391/1988, poziţia nr. 32, diferenţa respectivă fiind delimitată prin pct. 4, 5, 10, 9 în schiţa anexă a raportului de expertiză.

S-a arătat de către expert că diferenţa-poate fi restituită în natură şi nu afectează amenajări de utilitate publică, împrejurare ce rezultă şi din schiţa anexă a raportului de expertiză, aflată la fila 58 în dosarul de faţă, din care reiese că nici stâlpul ia care făcuse referire intimata şi nici căminul de vizitare nu se află pe diferenţa de teren de 16,70 mp.

De altfel, după cum s-a arătat mai sus, intimata Primăria municipiului Ploieşti nu a formulat obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză - răspuns la obiecţiuni întocmit de expertul R.L.M., raport ce i-a fost adus la cunoştinţă de instanţă, acordându-se un termen special pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului şi să formuleze eventuale obiecţiuni cu privire la acesta.

Reunind cele două suprafeţe de teren, de 123,30 mp şi de 16,70 mp teren, identificate de expertul topo R.L.M., prin pct. 1, 2, 3, 4, 5 din schiţa anexă la raport, respectiv prin pct. 4, 5, 10, 9 din aceeaşi schiţă, rezultă suprafaţa totală de 140 mp, teren, identificată prin pct. 1, 2, 3, 4, 9, 10, 5, 8, 1 pe schiţa anexă a raportului de expertiză - răspuns la obiecţiuni, suprafaţă care este liberă în integralitate şi a cărei restituire în natură se impune.

Astfei, potrivit art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în forma aplicabilă litigiului de faţă, instanţa de apel a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 140 mp teren situat în Ploieşti, str. Tribunei, identificat pe schiţa anexă a raportului de expertiză R.L.M. - răspuns ia obiecţiuni (fila 58 Dosar apel nr. 9368/105/2006/al) prin pct. 1, 2, 3, 4, 9, 10, 5, 8, i.

Totodată, s-a reţinut că, în cauză este necesară identificarea corectă a întregii suprafeţe de teren de 140 mp ce se justifică a fi restituită în natură, având în vedere deficienţele constatate de către expertul R.L.M. cu privire la identificarea suprafeţei de 123,3 mp pentru care s-a dispus de către intimată restituirea în natură prin dispoziţia contestată, impunându-se cu necesitate identificarea cu exactitate prin decizia de faţă a întregului teren, de 140 mp pentru care apelanta este îndreptăţită la restituirea în natură.

Instanţa a menţionat că, după cum rezultă chiar din planul de situaţie anexă al Dispoziţiei contestate nr. 152 din 13 ianuarie 2006, depusă la fila 26 în dosarul de fond, terenul în discuţie este amplasat pe actuală strada T., fosta strada E., iar şi expertul R.L.M. a identificat terenul pe actuala strada Tribunei.

Cererea apelantei, susţinută la termenul din data de 17 septembrie 2013 în faţa instanţei de apel, prîn care s-au solicitat despăgubiri pentru construcţia care a fost expropriată şi apoi demolată nu poate fi primită, fiind vorba de o cerere nouă, formulată pentru prima dată în apel, ce nu a făcut obiect al judecăţii la prima instanţă, respectiv la Tribunalul Prahova.

Or, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.

De asemenea, a fost respinsă cererea apelantei privind obligarea intimatei la daune morale în sumă de 12.000 lei, nu numai pentru că nu se poate reţine, în contextul dat, încălcarea de către intimată, din culpa acesteia, a unui drept personal nepatrimonial al apelantei, de natură să justifice acordarea de daune morale, ci şi-pentru că este vorba, practic, tot de o cerere nouă, formulată pentru prima data în apel.

În temeiul disp.art. 274 alin. (1) C. proc. civ., intimata a fost obligată la 1.900 lei cheltuieli de judecată către apelantă, reprezentând onorariile pentru experţi suportate de apelantă cu prilejul soluţionării dosarului în apel în cel de-al doilea ciclu procesual (în baza Deciziei civile nr. 122 din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, ce a fost ulterior casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3146 din 09 mai 2012), în sumă de 600 lei şi cu prilejul soluţionării apelului în dosarul de faţă, în sumă de 1.300 lei.

Restul cheltuielilor de judecată solicitate de apelantă, suportate de aceasta la prima instanţă şi în primul ciclu procesual în apel, ce s-a soluţionat prin Decizia civilă nr. 287 din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, nu pot fi acordate, de vreme ce prin declaraţie expresă la prima instanţă, astfel cum rezultă din practicaua sentinţei apelate, contestatoarea, prin apărător, a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată, aceeaşi declaraţie fiind dată la termenul din 4 deecembrie 2008 în faţa instanţei de apel, când au fost formulate concluzii pe fond de către părţi (fila 128 Dosar nr. 936/105/2006 al Curţii de Apel Ploieşti).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M.V., solicitând modificarea în parte a hotărârii, anularea. în parte a Dispoziţiei nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de primarul mun. Ploieşti şi restituirea în natură a întregii suprafeţe de teren de 157 mp - 140 mp cu titlu şi 17 mp fără titlu - situată în municipiul Ploieşti, jud, Prahova; acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru casa de locuit în suprafaţă de 46,6 mp, ce se afla pe suprafaţa de teren amintită mai sus; anularea în parte a Deciziei nr. 325 din 1 octombrie 1997 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 1799/1997, deoarece expertul B.Ş. a poziţionat greşit terenul de 140 mp a lui D.E., intrând pe o parte a terenului de 157 mp expropriat, a lui N.F.E. şi restituirea întregii suprafeţe de 157 mp aşa cum a fost identificată de expertiza întocmită de M.C.D. - planşa a doua - pe vechiul amplasament, care este liberă şi neafectată de utilităţi publice.

Recurenta-recl amantă a arătat ca instanţa de apel, când a omologat restituirea în natura doar a suprafeţei de teren de 140 mp, nu a luat în considerare şi Notificarea nr. 426/2005 prin care se solicita restituirea în natură a terenului în suprafaţa de 17 mp expropriaţi fără titlu, situat în Ploieşti, jud. Prahova - a doua parte, teren ce a fost preluat abuziv de către stat şi acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru casa de locuit în suprafaţă de 46,6 mp ce se afla la aceeaşi adresă, casă ce a fost preluată şi demolată prin Decretul nr. 391/1988 poziţia 32.

Totodată, s-a susţinut că, în mod nelegal, nu s-a luat în considerare toată suprafaţa de teren de 157 mp aparţinând autorilor conîestatoarei, cu motivarea că în apel reclamanta nu a formulat prin precizarea motivelor o modificare a cererii introductive, ci doar o majorare a câtime! acesteia, faţă de actele ulterioare ce i-au fost comunicate de intimată, din care reiese că aceasta la notificarea din 2006 a răspuns afirmativ, adrese ce se află la dosarul cauzei.

În raportul de expertiză efectuat de expertul S.A. se poate constata că, atât terenul de 140 mp retrocedat pe Legea nr. 33/1994 în Dosarul nr. 1799/1997, cât şi terenul de 157 mp revendicat pe Legea nr. 10/2001 în Dosarul nr. 9368/105/2006/al, prin notificările din anii 2001, 2005 şi 2006 se află în acelaşi perimetru, această suprafaţă de teren este liberă şi nu are statut juridic de domeniu public al municipiului Ploieşti.

Recurenta a invocat şi practica judiciară care a stabilit că în cazul notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, în aplicarea art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional ai C.E.D.O., instanţele judecătoreşti trebuie a se pronunţa asupra acordării măsurii reparatori pentru întreg bunul preluat abuziv chiar dacă nu s-au solicitat despăgubiri prin notificare, dar acestea au fost solicitate direct în faţa instanţei,

Aceste precizări arătate în Convenţie trebuie luate în consideraţie şi de instanţele judecătoreşti din România,, ele având prioritate în cazul legii proprietăţii.

Recurenta-recla mantă a solicitat şi plata cheltuielilor de judecată aşa cum au fost formulate de la introducerea acţiunii în justiţie la Tribunalul Prahova şi până la Curtea de Apel Ploieşti, cererea de recurs nr. 676/R din 31 mai 2011

Recursul este nefondat urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Petenta N.F.E. (autoarea recurentei M.V.) a sesizat intimata Primăria mun. Ploieşti cu soluţionarea notificării înregistrate sub nr. 35634 din 28 iunie 20015 priri care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 140 mp situat în Ploieşti, expropriat prin Decretul nr. 391/1988.

La data de 3 februarie 2006, reclamanta N.F.E. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de intimata Primăria mun. Ploieşti, solicitând anularea acesteia şi restituirea în natură a suprafeţei de 140 mp teren situat în Ploieşti, judeţ Prahova.

Instanţele judecătoreşti au constatat ca întinderea suprafeţei de teren de 140 mp, astfel cum a fost solicitată de către reclamantă, rezultă din înscrisurile depuse la dosar, care fac dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului: tabelul cuprinzând proprietarii ale căror imobile, situate în judeţul Prahova, se expropriaza şi se trec în proprietatea statului, poziţia nr. 32, unde figurează N.F.E. cu suprafaţa expropriată de 140 mp, din Ploieşti, precum şi procesul-verbal de evaluare întocmit la data de 26 mai 1989, în care este consemnată tot suprafaţa de 140 mp teren aferent, ce a fost evaluat în vederea stabilirii despăgubirilor în urma exproprierii.

Prin Decizia de casare nr. 7393 din 9 iulie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că suprafaţa solicitată a fi restituită în natură, atât în notificare, cât şi în cererea de chemare în judecată, precum şi în motivele scrise din apel. este de 140 mp şi nu de 157 mp, concluzionând că solicitarea formulată în apel la data de 11 decembrie 2007, de restituire în natură a suprafeţei de 157 mp, nu se încadrează în prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., astfel cum pretinsese recurenta.

De asemenea, Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia recurată, a reţinut că statuările irevocabile ale Înaltei Curţi asupra problemelor de drept dezlegate au putere de lucru judecat şi sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la solicitarea reclamantei de- acordare de despăgubiri pentru construcţia care a fost expropriată şi apoi demolată, aceasta reprezintă o cerere nouă, formulată pentru prima oară în apel, ce nu a făcut obiect al judecăţii la prima instanţă, fiind contrară dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată nefondate criticile recurentei-reclamante M.V. privind restituirea în natură a suprafeţei de teren de 157 mp şi acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru casa de locuit în suprafaţă de 46,6 mp, ce se afla pe acest teren.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care se invocă greşita identificare a suprafeţei de teren restituită în natură, care nu a fost poziţionată pe vechiul amplasament în cadrul expertizei efectuate în rejudecarea apelului, după ce-a de~a doua casare este de reţinut că, faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., care nu permite reformarea unei hotărâri pentru motive de netemeinicie, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

În acest sens, se constată că, prin Decizia nr. 3146/2012, Înalta Curte a constatat că, în cauză se impune ca instanţa de apel să procedeze la identificarea şi individualizarea terenului propus a fi restituit în natură şi la verificarea existenţei/inexistenţei impedimentelor la restituire în natură, în condiţiile în care se pretinde că pe amplasamentul menţionat (neindividualizat) s-ar afla amenajări ce-l fac impropriu restituirii.

În speţă, instanţa de apel a analizat şi coroborat probatoriul administrat în cauză şi a stabilit pe deplin situaţia de fapt, reţinând că cele două suprafeţe (de 123,30 mp şi de 16,70 mp) identificate de expertul topo R.L.M. prin schiţa anexă la raportul de expertiză rezultă suprafaţa totală de 140 mp, teren, identificată prin pct. 1, 2, 3, 4, 9, 10, 5, 8, î pe schiţa anexă a raportului de expertiză - răspuns la obiecţiuni, suprafaţă care este liberă în integralitate şi poate fi restituită în natură, reclamanta fiind îndreptăţită la restituirea acestei suprafeţe.

Instanţa de apel a constatat şi faptul că terenul în discuţie este amplasat pe actuala strada T. (fosta strada E.), aspect care rezultă din planul de situaţie anexă al Dispoziţiei contestate nr. 152 din 13 ianuarie 2006, precum şi din expertiza efectuată de expertul R.L.M.

La situaţia de fapt astfel stabilită, Curtea de Apel Ploieşti a aplicat în mod corect prevederile art. 10 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, dispunând restituirea în natură a suprafeţei de 140 mp teren situat în Ploieşti, identificat pe schiţa anexă a raportului de expertiză R.L.M. - răspuns laobiecţiuni prin pct. 1, 2, 3, 4, 9, 10, 5, 8,1.

În susţinerea recursului său, reclamanta a arătat că există o jurisprudenţă pronunţată în cauzele întemeiate pe legile de reparaţie din domeniul proprietăţii potrivit căreia instanţele judecătoreşti trebuie să se pronunţe asupra acordării de măsuri reparatori pentru întreg bunul preluat abuziv, chiar dacă nu s-au solicitat despăgubiri prin notificare, ci acestea au fost solicitate direct în faţa instanţei.

În sprijinul aceste: afirmaţii, recurenta nu a indicai hotărâri judecătoreşti pronunţate de către instanţele româneşti sau de către C.E.D.O., care să poate fi verificate, pentru a se constata incidenţa acestora în prezenta pricină.

Curtea de Apel Ploieşti a făcut o corectă aplicare în cauza şi a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reţinând în baza actelor şi lucrărilor dosarului că reclamantei i-au fost acordate toate cheltuielile de judecată solicitate şi dovedite, mai puţin cele din primul ciclu procesual - fond şi apel, pe care partea nu le-a cerut.

Faţă de toate considerentele reţinute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate şi astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile cazului de modificare prevăzut de an.304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmând a fi respins, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.V. împotriva Deciziei nr. 80 din data de 1 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2772/2014. Civil  ICCJ. Decizia nr. 2510/2014. Civil. Expropriere. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2796/2014. Civil