ICCJ. Decizia nr. 2568/2014. Civil. Fond funciar. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2568/2014
Dosar nr. 1904/1/2014
Şedinţa publică din 3 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1561/2013, Judecătoria Negreşti Oaş a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 2,20 ha, reconstituită intervenientului T.l., în locul numit „B."; a respins acţiunea precizată şi formulată de reclamantul S.V. în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală Târşolţ de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi Comisia Judeţeană Satu Mare de aplicare a Legii nr. 18/1991; a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul T.I.
Tribunalul Satu Mare, secţia l civilă, prin decizia nr. 553R din 1 iulie 2013, a respins atât excepţia tardivităţii declarării recursului reclamantului S.V., cât şi recursul declarat de acesta împotriva sentinţei nr. 1561/2033 pronunţată de Judecătoria Negreşti Oaş.
Recursul declarat de intervenientul T.I. împotriva aceleiaşi sentinţe a fost respins ca nefondat.
Contestaţia în anulare formulată de intervenientul T.l. împotriva deciziei pronunţată în recurs a fost respinsă de către Tribunalul Satu Mare, secţia civilă, prin decizia nr. 644R din 26 septembrie 2013 .
Î mpotriva deciziilor nr. 644R din 26 septembrie 2013 şi nr. 553/R din 01 iulie 2013, ambele pronunţate de Tribunalul Satu Mare, T.l. a formulat o nouă contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 12 mai 2014.
În şedinţa publică de la termenul din 3 octombrie 2014, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi în soluţionarea contestaţiei în anulare de faţă, excepţie pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar conform dispoziţiilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ., se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a acestei căi extraordinare de atac aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, pentru că doar aceasta este instanţa care îşi poate retracta propria hotărâre.
Aşa cum s-a arătat mai sus, deciziile atacate cu contestaţie în anulare sunt pronunţate de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, motiv pentru care competenţa de soluţionare aparţine acestei instanţei.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de T.I. împotriva deciziilor nr. 644/R din 26 septembrie 2013 şi nr. 533/R din 1 iulie 2013 pronunţate de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, în favoarea Tribunalului Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 octombrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2567/2014. Civil. Partide politice. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2571/2014. Civil. Strămutare. Revizuire - Fond → |
---|