ICCJ. Decizia nr. 2573/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2573/2014
Dosar nr. 3496/118/2011
Şedinţa publică din 3 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2923 din 29 mai 2012 pronunţată în Dosarul nr. 3496/118/2011, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată acţiunea reclamantului A.G., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut, în esenţă, că expertiza efectuată în cauză pentru evaluarea terenului supus exproprierii a avut în vedere numai oferte de preţ practicate de diverse agenţii imobiliare, iar nu tranzacţii reale, nefiind identificate în perioada de referinţă astfel de tranzacţii.
Experţii M.G. şi D.G. au avut în vedere doar oferte de preţuri despre care nu se poate confirma concretizarea ca element cert al unui contract de vânzare-cumpărare, fără a se preocupa de verificarea existenţei unor asemenea tranzacţii pentru cel puţin un alt imobil cu caracteristici similare celui expropriat.
În aceste condiţii, expertiza de evaluare efectuată în cauză nu a putut fi valorificată, întrucât a pornit de la premisa pur speculativă cu privire la valoarea de piaţă a unor terenuri ofertate spre vânzare de agenţii imobiliare, ceea ce contravine jurisprudenţei în materie, instanţa supremă statuând că la stabilirea despăgubirii cuvenite persoanei expropriate se va avea în vedere preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele, consemnat ca atare în contractul de vânzare-cumpărare, iar nu cel oferit de agenţiile imobiliare sau prin anunţuri la mica publicitate.
Mai mult, chiar în situaţia în care nu au fost identificate contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenuri similare cu cel expropriat, opinia majoritară din expertiză nu poate fi însuşită de instanţa de judecată, întrucât cei doi experţi au utilizat o grilă de comparaţie ce cuprinde trei oferte de preţ variind între 5 euro şi 10 euro/m.p., două dintre elementele de comparaţie folosite fiind terenuri ocupate de plantaţiile viticole.
Folosirea acestei grile de comparaţie a fost urmarea includerii terenului expropriat în cadrul centrului viticol M., plaiul viticol Biserica Veche din Podgoria M. şi al aprecierii calităţii experţilor asupra calităţilor structurale ale terenului, favorabil, potrivit opiniei experţilor, pentru cultivarea viţei de vie cu sortimentul raionat în podgorie, ori, din actele dosarului rezultă că terenul proprietatea reclamantului supus exproprierii nu are o asemenea amploare şi nici nu este ocupat cu plantaţii de viţă de vie, la momentul exproprierii fiind încadrat în categoria teren arabil extravilan.
În ceea ce priveşte opinia separată a expertului V.I., desemnat de către pârât, instanţa a reţinut că acesta, la rândul său, s-a raportat la ofertele publicate de agenţiile imobiliare, iar comparabila aleasă cu cea mai mică corecţie brută l-a constituit un teren agricol din extravilanul oraşului Basarabi, evaluat la 1 euro/m.p., valoare ce a fost acordată reclamantului de către expropriator.
Referitor la cererea de despăgubiri pentru prejudiciul creat prin expropriere, s-a apreciat că aceasta este nefondată, pe de o parte pentru că reclamantul nu a pretins niciodată despăgubiri pentru cultura de rapiţă nerecoltată, iar pe de altă parte, reclamantul a încasat deja suma de 800 RON cu titlu de despăgubiri pentru folosirea de către expropriator a terenului, până la finalizarea procedurii de expropriere.
Prin decizia nr. 10 din 23 ianuarie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A.G. împotriva sentinţei menţionate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamantul a criticat sentinţa sub aspectul criteriilor de stabilire a valorii de circulaţie a terenului expropriat.
Prin dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, legiuitorul a statuat că despăgubirea cuvenită persoanelor expropriate este formată din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau unor terţi, prin măsura exproprierii.
În ceea ce priveşte prima componentă a despăgubirii - „valoarea reală” a bunului expropriat, aceasta este determinată de preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de evaluare, sens în care este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procesul de evaluare este un sistem complex ce conţine toate cercetările, informaţiile, raţionamentele, analizele şi concluziile necesare pentru a ajunge la valoarea de piaţă a imobilului, aceasta din urmă fiind definită în standardele internaţionale de evaluare IVS, ca fiind suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată la data evaluării, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv.
Prin urmare, valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia - în speţă, teren amplasat în extravilanul localităţii M.; de destinaţia lui la momentul exproprierii - teren agricol utilizat exclusiv pentru producţia agricolă, categoria a III-a de calitate; de inexistenţa unui plan de dezvoltare sau de schimbare a destinaţiei acestui teren la momentul exproprierii şi nu în ultimul rând, de criteriul cerere-ofertă pe piaţa imobiliară la momentul evaluării, acest ultim criteriu reflectând şi efectele crizei economice ce a afectat piaţa imobiliară din România.
În speţă, s-a reţinut că prima instanţă şi-a însuşit opinia exprimată de experţi, conform căreia la stabilirea valorii reale a terenului s-a acordat eficienţă metodei comparaţiilor de piaţă directe cu proprietăţile similare având cea mai bună utilizare, respectiv aceea de teren arabil, în detrimentul metodei capitalizării rentei funciare, în cadrul căreia elementele avute în vedere de experţi nu au fost fundamentate ştiinţific.
Prima instanţă a înlăturat, însă, în mod judicios concluziile raportului de expertiză - opinia majoritară - cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse, întrucât în cadrul metodei comparaţiei relative, experţii nu s-au raportat şi nu au valorificat informaţiile obţinute din tranzacţiile efectuate pe raza localităţii M. în anul 2011, la data realizării raportului de expertiză, tranzacţii înregistrate la Biroul de taxe şi impozite al Primăriei Murfatlar, ci au avut în vedere exclusiv oferte de vânzare de la mica publicitate, alegând despăgubirea cea mai mare, fără nicio justificare rezonabilă în raport de elemente de similitudine între terenurile evaluate.
Astfel, s-a reţinut că experţii în opinia majoritară s-au raportat la terenuri extravilane cultivate cu viţă de vie nobilă din podgoria M. (comparabila nr. 3) sau la terenuri situate în alte unităţi administrativ-teritoriale - Zona Ovidiu-Nazarcea, cu alte caracteristici tehnice şi pretabile pentru realizarea unui parc eolian, microferme, depozite, construcţii civile (comparabila nr. 2), iar pentru determinarea valorii terenului expropriat, conform metodei comparaţiei directe au pornit de la o premisă speculativă, ipotetică, respectiv aceea a posibilităţii includerii sale în zona Podgoriei M., fără a avea în vedere împrejurarea că la momentul exproprierii, terenul proprietatea reclamantului era un teren arabil, cultivat cu rapiţă, fiind încadrat în categoria a III-a de calitate şi fără amenajări viticole.
În raport de această situaţie de fapt, în mod judicios, Tribunalul Constanţa a înlăturat opinia celor doi experţi, valorificând în mod corect înscrisurile depuse la dosar, respectiv acte de vânzare-cumpărare cu privire la terenuri agricole situate în extravilanul oraşului M. (fost Basarabi) din care rezultă că în perioada 2008-2010 s-au tranzacţionat pe piaţa liberă terenuri extravilane, categoria teren arabil, cu preţuri între 0,30-0,63 RON/mp, preţuri inferioare despăgubirii acordate de expropriator reclamantului şi anume 1 euro/m.p. (4,10 RON/mp).
S-a constatat că situaţia reţinută de instanţa de fond este confirmată de înscrisurile noi depuse în apel, respectiv acte de vânzare-cumpărare şi relaţii de la un notar din localitatea M.
Astfel, din adresa din 10 decembrie 2012 emisă de B.N.P. B.M.L. rezultă că în perioada anului 2010 - data exproprierii terenului reclamantului şi a realizării raportului de evaluare s-au înregistrat la acest birou notarial două tranzacţii cu privire la terenuri agricole extravilane situate pe raza localităţii M. şi anume pentru parcela A 48/22 în suprafaţă de 4 ha şi pentru parcela A 206/24 în suprafaţă de 1,5 ha, preţul de vânzare al terenurilor fiind de 26.000 RON şi respectiv 10.000 RON. Rezultă din analiza acestor preţuri că valoarea de circulaţie a unui mp de teren este de 0,60-0,65 RON, preţ inferior celui stabilit de expropriator prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor (4,1 RON/m.p.) (echivalent 1 euro/m.p.).
Din analiza contractelor de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 2009 şi din 27 septembrie 2009 autentificate de B.N.P. Ţ.V.R.M. şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 octombrie 2012 de B.N.P. S.M. rezultă că atât în perioada octombrie-decembrie 2009 - dată apropiată de momentul exproprierii terenului reclamantului, cât şi în anul 2011 la data efectuării raportului de expertiză judiciară de evaluare a terenului preţul de tranzacţionare pe piaţa liberă pentru terenuri cu caracteristici similare cu cele ale terenului proprietatea reclamantului - şi anume teren arabil din extravilanul localităţii M., a fost de 0,30–0,90 RON/m.p., valoare inferioară despăgubirii acordate reclamantului.
Au fost înlăturate susţinerile apelantului reclamant în sensul că valoarea stabilită de expropriator şi însuşită de instanţa de fond nu este justă şi proporţională cu prejudiciul suferit de reclamant prin expropriere, întrucât nu a avut în vedere cea mai bună utilizare a terenului - exploataţie viticolă în zona Podgoriei M. sau realizarea unui parc eolian. Instanţa de apel a constatat că s-a dovedit faptul că la momentul exproprierii terenul în litigiu era folosit pentru cultura de cereale (rapiţă) şi nu cuprindea nicio investiţie de plantaţie viticolă, iar reclamantul nu a făcut dovada că anterior exproprierii a primit vreo ofertă din partea unor societăţi comerciale pentru includerea terenului său într-un parc eolian, astfel de oferte vizând terenuri din alte unităţi administrativ-teritoriale - Zona Ovidiu-Nazarcea, astfel cum rezultă din raportul de expertiză - opinia majoritară - comparabila nr. 2.
În ceea ce priveşte susţinerea apelantului reclamant în sensul că expropriatorul nu a avut în vedere la data stabilirii despăgubirii contestate în prezenta cauză nota de fundamentare a H.G. nr. 415/2010 în care s-a consemnat că pentru plata despăgubirilor pentru terenurile situate pe „Coridorul de expropriere” pentru realizarea lucrării de utilitate publică „Autostrada Bucureşti-Constanţa, tronsonul 6 Cernavodă-Constanţa, Guvernul României a alocat o sumă de 87.098 mii RON pentru o suprafaţă totală de teren de 3.967.408 m.p., ceea ce reprezintă o despăgubire de 22 RON/mp teren expropriat, instanţa de apel a constatat, de asemenea, că este nefondată, în raport de criteriile de cuantificare a despăgubirii desprinse din dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de evaluare, sens în care este şi jurisprudenţa în materia exproprierii.
A fost respinsă ca nefondată şi susţinerea conform căreia evaluarea terenului expropriat trebuia să se realizeze după metodologia ce vizează evaluarea ariilor protejate din România, cât timp nu s-a dovedit că terenul expropriat este inclus într-o arie protejată prin legislaţia internă sau internaţională, iar experţii în unanimitate au concluzionat că terenul expropriat are o destinaţie exclusiv agricolă nefiind inclus în perimetrul unui obiectiv natural protejat sau al unui habitat de interes comunitar.
În raport de considerentele expuse, instanţa de apel a constatat că în mod judicios prima instanţă a avut în vedere pentru stabilirea valorii despăgubirii cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat metoda comparaţiei relative, metodă în care cele trei comparabile au fost reprezentate de terenurile agricole înstrăinate în luna iulie 2011 şi înregistrate la Biroul de taxe şi impozite al Primăriei Murfatlar, preţul de vânzare variind între 0,1–0,15 euro/m.p.
Cum expropriatorul a oferit reclamantului pentru terenul expropriat o despăgubire de 1 euro/m.p., valoare superioară celei menţionate în actele de vânzare-cumpărare mai sus amintite, s-a conchis că, în mod corect, tribunalul a făcut în speţă aplicarea art. 27 din Legea nr. 33/1994, statuând că instanţa nu poate acorda reclamantului o despăgubire mai mică decât cea oferită de expropriator.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termen legal, reclamantul A.G., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ceea ce priveşte legalitatea modului de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat, susţinând, în esenţă, următoarele:
Despăgubirea cuvenită pentru un teren expropriat trebuie să fie nu numai prealabilă exproprierii, ci şi justă, în conformitate cu art. 44 alin. (3) din Constituţie, cerinţă ce trebuie respectată şi la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărâre judecătorească, pe baza dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preţurile de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii.
În aplicarea acestei norme, instanţa de apel, ca, de altfel, şi prima instanţă, care a respins cererea de chemare în judecată, în mod greşit a acordat o valoare mai mare unei simple evaluări făcute de către pârâtă în mod evident părtinitor, în defavoarea şi chiar cu ignorarea unui raport de expertiză, care este o probă documentată ştiinţific şi în care şi-au exprimat opinia un număr de trei experţi specialişti în domeniu.
Astfel, în mod greşit a înlăturat concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, concluzionând, peste opinia expusă de cei trei experţi, că preţul rezultat din raportul de expertiză este unul prea mare. În acest fel, instanţa s-a substituit experţilor şi a dat o soluţie tehnică în locul lor.
Pe de altă parte, preţul rezultat din contractele depuse de la birourile notariale din M. nu reprezintă o probă absolută. Acest preţ este doar rezultatul negocierilor dintre acele părţi, fiecare urmărind anumite interese.
Instanţa de fond nu a avut în vedere înscrisurile depuse de reclamant (antecontracte de vânzare-cumpărare autentificate) şi nu a luat în considerare, ca fiind cea mai bună utilizare, investiţia pentru construcţia de turbine eoliene, cu toate că, potrivit art. 1 din Legea nr. 255/2010 modificată la data de 7 noiembrie 2011, „lucrările de interes naţional pentru realizarea, dezvoltarea şi producerea de energie electrică” se încadrează tot în dispoziţiile legale privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
De asemenea, nu s-a luat în considerare faptul că terenul este situat într-o zonă viticolă recunoscută naţional şi internaţional, pe raza administrativ-teritorială a aceleiaşi localităţi (M.) existând o societate de interes naţional şi internaţional (SC M. SA) care a vândut terenuri la valoarea de 15 euro/m.p.
Prin ignorarea tuturor înscrisurilor depuse de către reclamant, instanţa nu a observat că s-au vândut terenuri agricole în aceeaşi zonă administrativ teritorială cu preţuri cuprinse între 6,42 euro/m.p. şi 15 euro/m.p.
Totodată, instanţa a ignorat dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, din cuprinsul cărora se deduce că dreptul persoanelor expropriate de a solicita despăgubiri nu poate fi îngrădit de instanţa de judecată, care are numai atribuţia de a compara oferta şi cererea.
Recurentul - reclamant a mai susţinut că, deşi nici comisia de experţi nu a apreciat corect valoarea terenului din zona M, totuşi a acordat o valoare mai mare decât cea stabilită discreţionar de către pârâtă, astfel încât a solicitat a fi valorificată de către instanţa de recurs la stabilirea despăgubirilor.
În motivarea recursului, s-a făcut referire şi la art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în aplicarea căruia în jurisprudenţa contenciosului european s-a statuat că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, cu alte cuvinte ea trebuie să fie în acelaşi timp convenabilă pentru realizarea ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta.
Despăgubirile pentru aceste exproprieri trebuiau plătite din fondurile nerambursabile obţinute încă din anul 2006 de la Uniunea Europeană prin diverse programe pentru realizarea infrastructurii de transport rutier, dar banii nerambursabili au fost deturnaţi cu acordul instituţiilor statului ca un jaf naţional în detrimentul cetăţenilor proprietari privaţi de terenuri. Aceste abuzuri s-au făcut în cadru legislativ, respectiv, hotărârile de guvern care au diminuat excesiv sumele de bani alocate pentru exproprieri. Privarea de proprietate poate conduce la stabilirea în sarcina statului a unei obligaţii de reparaţiune a prejudiciului material şi moral pe care l-a suferit reclamantul, fiind o compensaţie acordată pe terenul satisfacţiei echitabile prevăzut de art. 41 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin motivele de recurs formulate, reclamantul a criticat aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind modul de stabilire a despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat de 3215 m.p. situat în localitatea M. (parcela A2341/12/1/2), prin înlăturarea raportului de expertiză întocmit în cauză în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994 şi ignorarea criteriului celei mai bune utilizări a terenului în determinarea categoriei de folosinţă luate în considerare la cuantificarea despăgubirilor.
În acest context, se constată că nu au temei susţinerile recurentului - reclamant privind greşita menţinere a sentinţei, în condiţiile în care ar fi fost înlăturate concluziile celor trei experţi desemnaţi de către prima instanţă în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Tribunalul a dat eficienţă punctului de vedere al unuia dintre experţii numiţi în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, anume de către expertul desemnat de către expropriator, care a elaborat, în cadrul unei opinii separate, o lucrare distinctă de cea întocmită de către ceilalţi doi experţi.
Instanţa de apel a confirmat legalitatea argumentelor expuse în sentinţă prin prisma criteriilor de stabilire a despăgubirilor prevăzute expres sau deduse din art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar această concluzie este corectă, atât în ceea ce priveşte valorificarea opiniei doar unuia dintre experţi, cât şi categoria de folosinţă a terenului expropriat, avută în vedere de către instanţă la calcularea despăgubirilor, aspect criticat prin motivele de recurs.
După cum s-a arătat chiar în motivarea căii extraordinare de atac, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea terenului expropriat pe baza căreia se stabileşte cuantumul despăgubirilor trebuie să reflecte p reţul de vânzare practicat în mod obişnuit pentru imobile „de acelaşi fel” în unitatea administrativ - teritorială în care se află imobilul expropriat.
Sintagma la imobile „de acelaşi fel” semnifică raportarea la categoria de folosinţă a terenului de la momentul exproprierii şi la amplasarea în intravilan sau extravilan la aceeaşi dată, neavând vreo relevanţă potenţialul de dezvoltare al zonei. Legiuitorul a intenţionat dezdăunarea persoanei expropriate prin raportare la prejudiciul cert suferit prin privarea de proprietate, a cărui evaluare se bazează pe caracteristicile terenului de la data exproprierii, şi nu pe eventualele modificări ce ar putea interveni în viitor în această privinţă.
După momentul transferului dreptului de proprietate în favoarea statului asupra terenului expropriat - ce a operat, necontestat, în cauză, fostul titular nu mai poate interveni în sensul modificării categoriei de folosinţă a terenului, motiv pentru care cuantumul despăgubirilor pentru expropriere nu poate avea în vedere o altă situaţie a imobilului decât cea de la data exproprierii. În caz contrar, despăgubirile nu ar reflecta prejudiciul cert suferit de către proprietar, ci unul eventual, decurgând din posibilele multiple modificări ale situaţiei terenului, incerte la data exproprierii şi fără legătură cu exerciţiul dreptului de proprietate de către persoana expropriată, ca atare, neputând fi luat în considerare la stabilirea despăgubirilor.
Exigenţa constituţională a justei despăgubiri este întrunită prin interpretarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 în sensul că despăgubirile se calculează pe baza categoriei de folosinţă a terenului şi a amplasării acestuia în intravilan sau extravilan la momentul exproprierii, pentru asigurarea reparării prejudiciului cert suferit prin expropriere în raport de criteriul legal al preţului obişnuit de vânzare al terenurilor de natura celui expropriat.
Aşadar, în cauză, în mod corect instanţa de apel a confirmat aprecierea primei instanţe privind calcularea despăgubirilor pe baza destinaţiei de teren agricol de la data exproprierii (când terenul era folosit pentru cultura de cereale şi de rapiţă), în absenţa vreunei dovezi din partea reclamantului în sensul că terenul ar fi fost ocupat, la acel moment, de o plantaţie viticolă sau urma să fie inclus într-un parc eolian, pentru a se justifica luarea în considerare a înscrisurilor relevând tranzacţii pentru terenuri cu o asemenea destinaţie.
Pe de altă parte, după cum reiese în mod explicit din art. 26 din Legea nr. 33/1994, sarcina stabilirii preţului „obişnuit” de vânzare revine instanţei de judecată, obligaţie ce rezultă şi din dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „ Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî”.
Aceasta înseamnă că, în aprecierea coroborată a probelor, instanţa de judecată poate da eficienţă doar acelor dovezi care conturează o anumită situaţie de fapt şi să le înlăture pe cele contrare.
Din această perspectivă, instanţa de apel a considerat în mod corect că tribunalul s-a raportat în stabilirea despăgubirilor doar la opinia acelui expert care a avut în vedere categoria de folosinţă corespunzătoare (spre deosebire de ceilalţi doi experţi, care s-au raportat la destinaţia de teren ocupat de o plantaţie viticolă, motiv pentru care opinia lor a fost înlăturată de către prima instanţă), atât timp cât a apreciat că lucrarea de specialitate astfel întocmită în cursul judecăţii se coroborează cu situaţia de fapt rezultată din înscrisurile noi depuse în faza apelului, respectiv contracte de vânzare - cumpărare şi relaţii comunicate de către un birou notarial din localitatea M.
Reaprecierea acestor mijloace de probă, astfel cum preconizează recurentul prin reiterarea susţinerilor privind relevanţa acestora în ansamblul probator, excede atribuţiilor acestei instanţe de control judiciar, circumscrise strict verificării legalităţii deciziei recurate, prin prisma cazurilor de recurs expres şi limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar nu şi temeiniciei deciziei, în raport de probele administrate.
Din cele menţionate anterior, rezultă, totodată, că sunt nefondate şi susţinerile recurentului în sensul că, în mod greşit, ar fi fost luate în considerare doar actele de vânzare - cumpărare pe baza cărora biroul notarial din M. a comunicat relaţiile solicitate de către instanţa de apel (ca probe „absolute”), în condiţiile în care aceste susţineri pornesc de la premisa eronată că instanţa de apel ar fi înlăturat în totalitate concluziile celor trei experţi desemnaţi în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994 şi s-ar fi raportat exclusiv la înscrisurile de la dosar.
În ceea ce priveşte art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, susţinerile recurentului nu relevă critici concrete la adresa considerentelor instanţei de apel, cuprinzând trimiteri generice la jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului iar, pe de altă parte, făcând referire la cadrul legislativ în materia exproprierii, şi nu la modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către instanţa de judecată în prezenta cauză.
Faţă de considerentele expuse, rezultă că recursul reclamantului nu este fondat şi urmează a fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva deciziei nr. 10/C din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2560/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2610/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
