ICCJ. Decizia nr. 284/2014. Civil. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 284/2014
Dosar nr. 6470/111/2009
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 517/ Com din 2 iunie 2010, Tribunalul Bihor a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC R.D. SA invocată de pârâtul M.I.; a respins acţiunea reclamantei SC R.D. SA; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M.I.: a admis acţiunea reclamantului M.V. în contradictoriu cu pârâtul M.I. şi pe cale de consecinţă a constatat nulitatea Hotărârii A.G.A. a SC R.D. SA adoptată de M.I. la 3 noiembrie 2008.
Instanţa, faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei - 28 aprilie 2010, a stabilit că în ceea ce priveşte cadrul procesual care a format obiectul iniţial în cadrul Dosarului înregistrat sub nr. 795/111/2009, respectiv a constatat că pentru termenul de judecată din 7 octombrie 2009 s-a formulat o precizare a cererii de intervenţie în interes propriu din partea numitului M.V., iar aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 683/Com/2009, prin disjungerea cererii reconvenţionale în cauză s-a strecurat o eroare materială, în sensul că instanţa, nu s-a pronunţat asupra cererii de intervenţie în interes propriu, motiv pentru care, în baza art. 281 C. proc. civ. a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că a stabilit cadrul procesual în dosarul cauzei, calitatea de reclamantă având-o SC R.D. SA, respectiv M.V., conform precizării cererii de intervenţie în interes propriu şi pârât M.I.
Prin sentinţa nr. 683/Com/2009 pronunţată în Dosarul nr. 795/111/2009, instanţa a admis cererile de intervenţie în interes propriu şi a respins pe fond acţiunea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri şi a încheierilor de şedinţă din data de 21 martie 2010, 28 aprilie 2009, 21 mai 2010, 26 mai 2010, în termen şi legal timbrat, a declarat apel pârâtul M.I. solicitând admiterea apelului, în principal, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea dosarului spre rejudecare Tribunalului Bihor, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a acestor hotărâri, în sensul respingerii acţiunii formulată de intimaţii reclamanţi SC R.D. SA şi M.V.
Prin Decizia nr. 8/ C din 10 mai 2011, Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat apelul declarat de apelantul pârât M.I., în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi SC R.D. SA şi M.V. împotriva sentinţei comerciale nr. 517/ Com din 2 iunie 2010 şi a încheierii de şedinţă din 28 aprilie 2010 pronunţate de Tribunalul Bihor, pe care Ie-a desfiinţat în parte, trimiţând cauza la aceeaşi instanţă pentru o nouă judecare a cererii de intervenţie în interes propriu, formulată de intervenientul M.V., fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei şi ale încheierii.
A respins apelul declarat împotriva încheierilor de şedinţă din 31 martie 2010, 21 mai 2010 şi 26 mai 2010, cheltuielile de judecată urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Împotriva Deciziei nr. 8/ C din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Oradea a declarat recurs M.V., solicitând instanţei, în principal modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de M.I., ca nefondat şi în subsidiar, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel pentru a dezbate aspectele care nu au fost puse în discuţia părţilor.
Împotriva aceleaşi decizii a declarat recurs şi M.I., solicitând admiterea recursului, în principal casarea în totalitate a deciziei recurate şi trimiterea dosarului spre rejudecare Curţii de Apel Oradea, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a hotărârii, în sensul admiterii totale a apelului declarat de M.I.
Prin Decizia nr. 1523/ C din 20 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de recurenţii M.V. şi M.I. împotriva Deciziei nr. 8/ C din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Oradea, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel.
Instanţa supremă a reţinut că niciuna dintre părţile litigiului nu a înţeles să exercite calea de atac a apelului, în ceea ce priveşte nepronunţarea instanţei de fond cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu, situaţie în care s-a apreciat că este corectă critica recurentului în sensul că aceste neregularităţi puteau fi invocate doar de aceste părţi, deoarece în privinţa pârâtului M.I., soluţia fiind oricum de admitere a cererii sau a acţiunii.
S-a apreciat că soluţia dată în apel este eronată şi din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 292 şi respectiv 297 alin. (1) C. proc. civ.
În rejudecare, Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 4/ CA din 12 decembrie 2012 a admis apelul declarat de pârâtul M.I. împotriva sentinţei nr. 517/ Com din 2 iunie 2010 a Tribunalului Bihor pe care a schimbat-o în parte; a respins ca nefondat apelul declarat de către acelaşi pârât împotriva încheierilor date în Camera de Consiliu din 31 martie 2010; 21 mai 2010 şi 26 mai 2010 de către Tribunalul Bihor; a admis apelul declarat de M.I. împotriva încheierii dată în Camera de Consiliu din 28 aprilie 2010 de aceeaşi instanţă pe care a schimbat-o în parte, iar pe cale de consecinţă a înlăturat din dispozitivul sentinţei nr. 517/Com/2010 a Tribunalului Bihor, următoarele menţiuni:
„Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M.I.
Admite acţiunea reclamantului M.V. în contradictoriu cu pârâtul M.I. şi pe cale de consecinţă: Constată nulitatea Hotărârii A.G.A. a SC R.D. SA adoptatăde M.I. la data de 3 noiembrie 2008".
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
A respins excepţia invocată de către reprezentantul apelantului cu privire la lipsa calităţii de reprezentant al intimaţilor, a domnului avocat C.D.
S-a constatat că SC E.D. SA - Stei nu are calitate procesuală în prezenta cauză ce face obiectul Dosarului nr. 6470/111/2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Oradea a reţinut în esenţă următoarele:
Ceea ce s-a disjuns în Dosarul nr. 795/111/2009, la data de 7 octombrie 2010, a fost exclusiv acţiunea reconventională formulată de pârâta - reclamantă - reconventională SC R.D. SA, în acel dosar, din considerentele încheierii reieşind că, măsura disjungerii s-a dispus ca urmare a admiterii excepţiei invocate de către reprezentantul reclamantului principal M.I., în sensul că, acţiunea reconvenţională nu a fost depusă cu respectarea cerinţelor impuse de art. 119 alin. (3) C. proc. civ.
Prin încheierea din 28 aprilie 2010, pronunţată în dosarul disjuns, instanţa constată eroarea materială strecurată, atât în încheierea din 7 octombrie 2009, cât şi în sentinţa nr. 683/Com/2009, ambele pronunţate într-un alt dosar, respectiv Dosar nr. 795/111/2009, eroarea constând în omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de intervenţie.
Prin soluţia adoptată la 28 aprilie 2010, prima instanţă s-a comportat ca o instanţă de control judiciar, ceea ce este inadmisibil, deoarece aceasta era învestită cu soluţionarea în primă instanţă a cererii reconvenţionale formulată în Dosarul nr. 795/111/2009, disjunsă de acţiunea principală.
Tribunalul Bihor a trecut la cenzurarea situaţiei pronunţate de către aceeaşi instanţă, însă într-o altă cauză, ceea ce excede competenţei acesteia.
O eventuală greşeală materială strecurată în sentinţa nr. 683/Com/2009, pronunţată în Dosarul nr. 795/111/2009 sau într-o încheiere care a precedat această sentinţă putea fi îndreptată doar în cadrul aceluiaşi dosar şi nicidecum într-o altă cauză.
Prin soluţia adoptată prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 28 aprilie 2010, prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în Dosarul nr. 795/111/2009, Tribunalul Bihor a îndeplinit acte de procedură cu neobservarea formelor legale (art. 105 alin. (2) C. proc. civ.) nesocotind prevederile art. 268 alin. (3) C. proc. civ., nereguli care sunt sancţionate cu nulitatea actelor de procedură efectuate, în speţă, cu nulitatea parţială a încheierii evocate mai sus.
Instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.I. raportat la „acţiunea" reclamantului M.V., acţiune care nu a fost înregistrată în prezenta cauză, astfel că această menţiune a fost înlăturată din dispozitivul sentinţei atacate, instanţa nefiind legal învestită cu soluţionarea acestor cereri în Dosar nr. 6470/111/2009.
Criticile invocate de către apelant, care vizează fondul cauzei nu au mai făcut obiectul analizei instanţei de apel, prima instanţă soluţionând cererea cu care a fost învestită să judece, exclusiv pe cale de excepţie şi reclamanta nu a înţeles să declare apel în cauză.
SC E.D. SA nu are calitate procesuală în prezenta cauză, aceasta având calitatea de intervenientă în interes propriu, în Dosarul nr. 795/111/2009, cererea sa fiind soluţionată prin sentinţa pronunţată în acel dosar.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs V.M., solicitând modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de I.M. împotriva încheierii din 28 aprilie 2010 şi a sentinţei nr. 517/Com/2010 ca nefondat.
Se critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:
Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii - motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 268 alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., considerând că prin încheierea din 28 aprilie 2010 Tribunalul Bihor s-a substituit instanţei de control judiciar îndreptând o eroare săvârşită în Dosarul nr. 795/111/2009.
Încheierea din 3 februarie 2010 nu este o încheiere interlocutorie, cum eronat a apreciat instanţa de apel, deoarece prin această încheiere nu s-a soluţionat nicio problemă dedusă judecăţii.
Încheierea din 28 aprilie 2010 a îndreptat eroarea strecurată în încheierile anterioare pronunţate în Dosarul nr. 6470/111/2009, în care se omisese conceptarea ca parte a intervenientului V.M.
Aceasta nu poate reprezenta o modificare a încheierii din 7 octombrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 795/111/2009, cum eronat a statuat instanţa de apel, pentru simplul motiv că eroarea cu privire la nemenţionarea în încheiere a faptului că s-a disjuns şi precizarea la cererea de intervenţie a fost remediată chiar în Dosarul nr. 795/111/2009.
Prin încheierea din 6 ianuarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 795/111/2009, Tribunalul Bihor a stabilit că acţiunile disjunse din acest dosar şi, care fac obiectul noului Dosar (nr. 6470/111/2009) sunt cererea reconvenţională formulată de SC R.D. SA şi precizarea la cererea de intervenţie formulată de M.V. la 7 octombrie 2009.
Soluţia instanţei de apel încalcă prevederile art. 129 C. proc. civ. potrivit cărora instanţa are obligaţia de a soluţiona cererile părţilor.
Este inadmisibil ca, atât în Dosarul nr. 795/111/2009, cât şi în Dosarul nr. 6470/111/2009 să se depună cereri de intervenţie, care să nu fie soluţionate pe fond nici de către instanţa învestită cu soluţionarea Dosarului nr. 795/111/2009 şi nici de către cea învestită cu soluţionarea Dosarului nr. 6470/111/2009.
Decizia recurată încalcă prevederile art. 108 alin. (3) C. proc. civ. potrivit căruia neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii pe fond.
În condiţiile în care, la termenele de judecată din 3 februarie 2010 şi 31 martie 2010, Tribunalul Bihor nu se pronunţase asupra calităţii recurentului V.M. de parte în proces, încheierea din data de 28 aprilie 2010 nu putea fi considerată o încheiere interlocutorie.
Având în vedere că, în faţa primei instanţe, I.M. nu a contestat niciun moment calitatea recurentului V.M. de parte în proces, acesta nu mai putea contesta acest aspect prin formularea apelului, neregularitatea fiind acoperită în condiţiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ.
Hotărârea cuprinde motive contradictorii - motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa de apel a respins apelul declarat de I.M. împotriva încheierilor de şedinţă din 31 martie 2010 şi 26 mai 2010, şedinţe în care recurentul V.M. a participat ca intervenient principal şi a efectuat acte procesuale.
în măsura în care a reţinut că V.M. nu avea calitatea de parte, fiind anulată încheierea de şedinţă din 28 aprilie 2010, aceeaşi soluţie trebuia împărtăşită şi în ceea ce priveşte celelalte încheieri întocmite în cauză.
Intimatul M.I. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat şi acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că instanţa s-a referit în mod expres la erori făcute în Dosarul nr. 795/111/2009, după cum s-a reţinut în încheierea din 28 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 6470/111/2009.
Aşa fiind, s-a reţinut în mod justificat de către instanţa de apel că instanţa învestită cu soluţionarea Dosarului nr. 6470/111/2009 nu este o instanţă de control judiciar şi nu avea competenţa de a cenzura soluţia pronunţată în Dosarul nr. 795/111/2009.
În situaţia în care, instanţa în Dosarul nr. 795/111/2009 nu s-ar fi pronunţat pe toate capetele de cerere, această eventuală omisiune putea fi îndreptată numai prin căi de atac formulate în acest Dosar, nr. 795/111/2009.
În niciun caz, aceste omisiuni nu pot fi cenzurate de instanţe din alt dosar, respectiv din Dosarul nr. 6470/111/2009.
Eventuala eroare referitoare la disjungerea cererilor de intervenţie strecurată în cuprinsul Dosarului nr. 795/111/2009 putea fi remediată prin exercitarea cererilor şi căilor de atac prevăzute de lege în cadrul acestui dosar, respectiv o cerere de completare a dispozitivului sau o cerere de apel.
Nu poate fi reţinută susţinerea conform căreia omisiunea strecurată în cuprinsul încheierii din 7 octombrie 2009 a fost îndreptată prin încheierea din 6 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 795/111/2009.
Aceasta deoarece în respectiva încheiere se menţionează: „Faţă de considerentele anterior expuse, având în vedere că intervenientul prin cerere tinde completarea dispozitivului hotărârii, instanţa constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., considerente faţă de care va respinge cererea ca neîntemeiată".
De asemenea, nu poate fi reţinută susţinerea recurentului în ceea ce priveşte lipsa unei opoziţii a intimatului M.I. faţă de modificarea cadrului procesual.
Astfel, prin motivele de apel, apelantul M.I. a atacat încheierea din 28 aprilie 2010, prin care s-a stabilit cadrul procesual prin care M.V. a primit calitatea de reclamant.
Hotărârea recurată cuprinde, conform dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Astfel, considerentele hotărârii recurate se raportează pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.
Aşa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, calitatea de pârât în cauze având ca obiect anularea hotărârii A.G.A. o are societatea a cărei hotărâre se solicită a fi anulată.
Aşadar, în speţă, în conformitate cu prevederile exprese ale legii, acţiunea în anularea unei hotărâri A.G.A. trebuie făcută în contradictoriu cu SC R.D. SA şi nu cu intimatul M.I.
Nu poate fi reţinută susţinerea că prin încheierea din 6 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 795/111/2009, instanţa ar fi îndreptat eroarea materială din încheierea din 7 octombrie 2009, pronunţată în acelaşi dosar.
Cererea de lămurire soluţionată prin încheierea din 6 ianuarie 2010 este o cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 683/Com/2009 şi nu o cerere de lămurire a încheierii din 7 octombrie 2009.
Pe de altă parte, oricare ar fi fost obiectul cererii soluţionate prin încheierea din 6 ianuarie 2010, este de reţinut că această cerere a fost respinsă.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.V. împotriva Deciziei nr. 4/ CA din 12 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 283/2014. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 286/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
