ICCJ. Decizia nr. 286/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 286/2014
Dosar nr. 5306/103/2011
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 5306/103 din 17 noiembrie 2011, reclamanta SC E.C. SRL a chemat în judecat pe pârâta SC E.C.M. SRL, solicitând instanţei să dispună:
- obligarea pârâtei la încetarea folosirii semnului E.C. în activitatea sa economică;
- obligarea pârâtei să modifice denumirea societăţii, în sensul înlăturării din cadrul acesteia a semnului E.C.;
- interzicerea aplicării de către pârâtă a semnului E.C. pe produse sau pe ambalaje;
- interzicerea oferirii sau comercializării produselor sub semnul E.C.;
- interzicerea utilizării semnului E.C. pe documente sau pentru publicitate şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 88/ Com din 31 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta SC E.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC E.C.M. SRL.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanta este titulara dreptului de a utiliza marca E.C., însă nu s-a făcut dovada că pârâta a încălcat obligaţia corelativă de a se abţine de la utilizarea aceleiaşi mărci. Din înscrisurile depuse la dosar prima instanţă a reţinut că pârâta îşi comercializează produsele din carne folosind etichete şi semne grafice diferite de cele ale reclamantei.
Deşi atât reclamanta cât şi pârâta utilizează în denumire şi marca E.C., între etichetele reclamantei şi pârâtei există şi diferenţe semnificative, care diferenţiază produsele celor două societăţi. Pentru consumatori cu nivel mediu de instruire o confuzie între produsele celor două societăţi este foarte puţin probabilă, în condiţiile în care pârâta utilizează etichete care o diferenţiază de reclamantă. Astfel, pârâta utilizează pe etichete denumirea E.C.M. Y.Y. spre deosebire de tichetele cu denumirea E.C., utilizate de reclamantă.
Nu există nicio dovadă a încălcării obligaţiei pârâtei de a nu folosi marca asupra căreia are drept exclusiv reclamanta. Dacă într-adevăr pârâta ar fi pus în circulaţie un produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe reclamant, ca titular al mărcii înregistrate, atunci fapta administratorului pârâtei ar fi putut atrage întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 potrivit căreia „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000 lei la 150.000 lei săvârşirea, fără drept, a următoarelor fapte: .b) punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate".
Cu privire la interzicerea utilizării semnului E.C. inclus în documentele pârâtei, prima instanţă a reţinut că la data divizării, societatea reclamantă şi-a dat acordul cu privire la denumirea pe care urma să o utilizeze societatea pârâtă, încheierea pronunţată de instanţă asupra divizării şi în care s-a stabilit şi ce denumiri urmează a purta societăţile rezultate din divizare nefiind atacată de niciuna din părţi, denumirea noii societăţi fiind rezultatul convenţiei părţilor. Pe cale de consecinţă, atâta timp cât reclamanta şi-a dat acordul ca societatea pârâtă să poarte denumirea SC E.C.M. SRL, cererea reclamantei de schimbare a denumirii societăţii pârâte este neîntemeiată.
Împotriva sentinţei tribunalului a formulat apel reclamanta SC E.C. SRL, apreciind-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
Prin Decizia civilă nr. 82 din 8 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta -reclamantă SC E.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 88/ Com din 31 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 5306/103/2011 în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC E.C.M. SRL.
A obligat apelanta să plătească intimatei suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Societatea comercială SC E.C. SRL a fost înfiinţată în cursul anului 2004, având ca obiect de activitate, producerea şi comercializarea cărnii şi a produselor din carne.
La data de 30 martie 2011, A.G.E.A. SC E.C. SRL, a aprobat un proiect de divizare a societăţii. Cei doi asociaţi şi administratori ai societăţii, respectiv I.I.F. şi P.I., au hotărât divizarea societăţii în următoarea modalitate: desprinderea unei părţi a patrimoniului acesteia, care i se cuvenea asociatului P.I. şi majorarea, cu aceste active, a capitalului social al SC E.C.M. SRL.
La data de 20 mai 2011, societatea SC E.C. SRL s-a adresat O.S.I.M. în vederea obţinerii unui certificat de înregistrare a mărcii E.C., O.S.I.M. a eliberat reclamantei Certificatul de înregistrare a mărcii E.C.
După realizarea divizării, mai întâi SC E.C.M. SRL a comercializat marfa produsă de către societatea SC E.C. SRL. Ulterior însă, aceasta a început să-şi producă singura preparatele, refuzând să mai comercializeze produsele societăţii reclamante. Pe etichetele preparatelor comercializate de către pârâtă se menţionează faptul ca acestea sunt produse de SC E.C.M. SRL.
A arătat reclamanta că societatea pârâtă îşi foloseşte numele comercial prin menţionarea acestuia pe etichetele produselor pe care le vinde, tocmai pentru a desemna produsele proprii şi pentru a le aduce la cunoştinţa cumpărătorilor şi prin folosirea de către pârâtă a numelui comercial SC E.C.M. SRL şi mai ales aplicarea acestuia pe produsele proprii, se creează riscul de confuzie pentru public în condiţiile în care reclamanta vinde o marfă din aceeaşi categorie (produse şi preparate din came) sub numele E.C.
Instanţa de apel a reţinut că o societate, în speţă societatea intimată - pârâtă, ca titulară a unei denumiri înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului, este în deplin drept să o utilizeze, atât timp cât nu se dovedeşte caracterul neloial al activităţii desfăşurate, până la schimbarea sau radierea acesteia, la cererea unui terţ vătămat, astfel cum prevede art. 25 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului -„orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului, are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului".
Potrivit dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 84/1998, invocate de către apelantă, dispoziţii pe care aceasta a precizat că se pliază acţiunea sa.
(1) înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii.
(2) Titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul său:
a) un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată;
b) un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă şi din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepţia publicului, incluzând riscul de asociere între semn şi marcă;
c) un semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România şi dacă folosirea fără drept a semnului ar fi în detrimentul caracterului distinctiv al mărcii ori în detrimentul renumelui acesteia.
(3) în aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere să fie interzise terţilor, în special, următoarele acte:
a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;
b) oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn;
c) punerea în liberă circulaţie, exportul, importul, plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, precum şi acordarea oricărei alte destinaţii vamale, aşa cum acestea sunt definite în reglementările vamale, produselor sub acest semn;
d) utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
Apelanta a solicitat obligarea paratei la încetarea folosirii semnului E.C. în activitatea sa economică, însă aşa cum, în mod corect, a reţinut prima instanţă, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că pârâta îşi comercializează produsele din carne folosind etichete şi semne grafice identice cu cele ale apelantei reclamante. Astfel, intimata pârâtă utilizează etichete pe care figurează denumirea E.C.M.Y.Y. în timp ce pe etichetele apelantei reclamante este inscripţionată denumirea E.C.
În această situaţie chiar dacă există o parte comună a denumirii celor două societăţi pe etichete, etichetele intimatei - pârâte, prin denumirea utilizată, fac diferenţierea între cele două societăţi.
De menţionat şi nu este lipsit de importanţă faptul că apelanta reclamantă a avut cunoştinţă de existenţa societăţii intimate - pârâte, cunoscând obiectul de activitate al acesteia, deoarece la momentul când cei doi asociaţi ai SC E.SRL, I.I.F. şi P.I. au hotărât divizarea societăţii, s-a hotărât şi modalitatea în care s-a efectuat aceasta, respectiv, desprinderea unei părţi a patrimoniului societăţii care i se cuvenea asociatului P.I. şi majorarea cu aceste active a capitalului social al SC E.C.M. SRL.
Solicitarea ca pârâta să modifice denumirea societăţii, de asemenea, nu se justifică, având în vedere că societatea intimată -pârâtă, ca titulară a unei denumiri înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului, este în deplin drept să o utilizeze, atât timp cât nu se dovedeşte caracterul neloial al activităţii desfăşurate, până la schimbarea sau radierea acesteia la cererea unui terţ vătămat, astfel cum prevede art. 25 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.
Cu toate că apelanta reclamantă a cunoscut care este denumirea societăţii pârâte la data divizării, nu a formulat nicio cerere în sensul menţiunilor redate mai sus.
Astfel, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă, în mod corect, a reţinut că nu există nicio dovadă a încălcării obligaţiei pârâtei de a nu folosi marca asupra căreia are drept exclusiv reclamanta.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. a fost obligată apelanta să achite intimatei - pârâte cheltuielile de judecată suportate în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta -reclamantă SC E.C. SRL Piatra Neamţ, aducându-i următoarele critici.
Hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Prin decizia pronunţată instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 84/1998, negând, fără nicio analiză, faptul că utilizarea numelui comercial s-ar înscrie în noţiunea de „folosire" prevăzută de art. 36.
În argumentarea recursului recurenta - reclamantă a invocat Deciziile nr. 1070 din 19 februarie 2010, nr. 3826 din 11 mai 2007 şi nr. 6559 din 03 decembrie 2010 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, precum şi decizia C.J.U.E. pronunţată în cazul C-17/06.
S-a mai susţinut de către recurentă că instanţa de apel nu a făcut verificarea faptului dacă utilizarea semnului constituie o utilizare pentru produsele respective în sensul art. 5 din Directiva nr. 89/104/ CEE şi dacă utilizarea semnului aduce atingere sau este susceptibilă să aducă atingere funcţiilor mărcii, în special funcţiei de a garanta consumatorilor provenienţa produselor sau serviciilor.
În sensul susţinerilor sale, recurenta - reclamantă a apreciat că instanţa de apel nu a analizat îndeplinirea celor patru condiţii esenţiale stabilite de C.J.U.E. pentru aplicare art. 5 alin. (1) lit. a) din Directiva nr. 89/104/ CEE.
În ce priveşte utilizarea mărcii, pârâta - intimată a folosit semnul E.C. în activitatea sa economică, prin însăşi denumirea societăţii, astfel încât, numele comercial este perceput de consumatori şi ca o modalitate de identificare a serviciilor oferite, ca atare utilizarea semnului în cadrul comerţului pârâtei fiind îndeplinită şi dovedită.
Relativ la consimţământul titularului mărcii, recurenta - reclamantă a susţinut că intimata - pârâtă şi-a înregistrat numele comercial fără aprobarea prealabilă a sa, cunoscând faptul că semnul E.C. reprezintă, deja, o marcă protejată.
De asemenea, utilizarea mărcii E.C. s-a făcut pentru servicii identice sau similare cu cele pentru care a fost înregistrată marca, mai mult, intimata - pârâtă realizând şi o activitate de producţie a produselor identice cu cele protejate de marca reclamantei.
Utilizarea mărcii de către pârâtă este susceptibilă de a aduce atingere funcţiilor mărcii, în special, funcţiei de a garanta consumatorilor provenienţa produselor sau serviciilor, având în vedere că marca şi semnul sunt aproape similare iar produsele şi serviciile prestate sunt identice.
Recurenta - reclamantă mai susţine că reţinerile instanţei de apel în sensul că etichetele intimatei - pârâte, prin denumirea utilizată, fac diferenţierea între cele două societăţi, chiar dacă există o parte comună a denumirii celor două societăţi pe etichete, este eronată, instanţa de apel neţinând cont de toate dovezile aduse de către reclamantă cu privire la existenţa riscului de confuzie.
A fost criticată şi respingerea capătului de cerere privind modificarea denumirii societăţii pârâte, recurenta - reclamantă considerând că s-a stabilit că este ilegală folosirea numelui comercial de către societatea pârâtă.
În acest sens, a fost indicată, ca practică judiciară, Decizia nr. 3828 din 11 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte va respinge recursul, pentru următoarele considerente:
1. în ce priveşte critica privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 84/1998, aceasta nu poate fi reţinută.
În principal, recurenta - reclamantă a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că utilizarea numelui comercial respectiv denumirea societăţii pârâte nu s-ar circumscrie noţiunii de „folosire" prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.
Deşi recurenta - reclamantă a susţinut că această critică vizează nelegalitatea deciziei recurate, sub aspectul greşitei interpretări şi aplicări a respectivului text de lege, în realitate, prin conţinutul concret al motivării recursului, recurenta - reclamantă a criticat modul de interpretare al probelor administrate în cauză de către instanţa de apel, susţinând că dovezile aduse de către ea erau susceptibile să determine convingerea instanţei de apel că denumirea societăţii pârâte şi modul de utilizare concretă a semnului E.C., care este o marcă protejată a reclamantei, sunt susceptibile a aduce atingere funcţiilor mărcii, în special funcţiei de a garanta consumatorilor provenienţa produselor şi serviciilor.
Sub acest aspect, însă, instanţa de apel a arătat, pe larg, de ce susţinerile reclamantei nu sunt fondate, tocmai plecând de la istoria comună a celor două societăţi şi de la analiza concretă a probelor administrate în cauză.
În altă ordine de idei, această critică vizează, de fapt, netemeinicia deciziei recurate, or, în calea de atac a recursului hotărârea instanţei de apel nu poate fi analizată sub aspectul temeiniciei sale, ci doar al legalităţii, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
2. Nici critica privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 26/1990, nu poate fi reţinută.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că pârâta - intimată este îndreptăţită să-şi utilizeze denumirea sa, cât timp schimbarea sau radierea denumirii nu s-a cerut de către un terţ, pretins vătămat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, mai ales că recurenta - reclamantă a cunoscut şi a fost de acord cu denumirea societăţii pârâte, neformulând nicio cerere cu privire la schimbarea sau radierea denumirii pârâtei, neputându-se dispune schimbarea sau radierea denumirii unei societăţi în baza altor dispoziţii legale decât cele din Legea nr. 26/1990.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă SC E.C. SRL Piatra Neamţ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E.C. SRL Piatra Neamţ împotriva Deciziei civile nr. 82 din 8 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 284/2014. Civil. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 287/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
