ICCJ. Decizia nr. 285/2014. Civil. Reziliere contract. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 285/2014
Dosar nr. 24394/3/2010
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, la data de 17 mai 2010 sub nr. 24394/3/2010 reclamanta SC N. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C.T.F.B. SA constatarea încetării prin reziliere unilaterală a contractelor de închiriere din 15 februarie 2007, din 30 aprilie 2007 şi din 31 mai 2007, precum şi restituirea de către pârâtă a 60 vagoane model E.A.C.S., 46 vagoane model F.A.L.S., 46 vagoane model E.A.O.S., în condiţiile de calitate şi cantitate în care au fost livrate cu consecinţa obligării SC C.T.F. SA la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de restituire a vagoanelor menţionate, precum şi a vagonului care a fost predat de către N.A.C.C.O.. către SC C.T.F. SA în vederea efectuării operaţiunilor de reparaţie ce urmau să se execute la SC R. SA Roşiorii de Vede.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 969, 1020, 1439 şi 1453 C. civ.
Pârâta SC C.T.F. Bucureşti SA a depus întâmpinare, invocând excepţiile de netimbrare a acţiunii, de prematuritate a acţiuni faţă de lipsa procedurii concilierii directe, a inadmisibilităţii acţiunii faţă de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., a lipsei de interes a reclamantei cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere. Pârâta a solicitat deopotrivă respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
La termenul de judecată din data de 5 aprilie 2011 instanţa a admis excepţia de netimbrare a capătului întâi al cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat constatarea încetării prin reziliere unilaterală a contractelor de închiriere din 15 februarie 2007, din 30 aprilie 2007 şi din 31 mai 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 20886 din 8 noiembrie 2011 instanţa a anulat ca netimbrată acţiunea formulată potrivit capătului unu al cererii de chemare în judecată şi a admis în rest acţiunea formulată de reclamanta N.A.C.C.O. S.A.S. în contradictoriu cu pârâta SC C.T.F. Bucureşti S.A., obligând pârâta să restituie reclamantei cele 60 de vagoane model E.A.C.S. obiect al contractului de închiriere din 15 februarie 2007, cele 46 de vagoane model F.A.L.S. obiect al contractului de închiriere din 30 aprilie 2007, astfel cum acesta a fost modificat prin actul adiţional din 23 ianuarie 2008, cele 46 de vagoane model E.A.O.S. obiect al contractului de închiriere din 31 mai 2007, precum şi vagonul identificat. Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5.477,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, în ceea ce priveşte contractele de închiriere din 15 februarie 2007, din 30 aprilie 2007 amendate de Actul Adiţional din 27 februarie 2007 şi de Actul Adiţional din 23 ianuarie 2008 şi din 31 mai 2007, prin care pârâtei i-au fost puse la dispoziţie pentru folosinţă de către reclamantă 60 vagoane E.A.C.S., 46 de vagoane F.A.L.S. şi 46 de vagoane E.A.O.S., la data învestirii instanţei acestea îşi încetaseră efectele ca urmare a ajungerii la termen.
Potrivit prevederilor din actele juridice referitoare la durata contractului, acestea urmau a-şi produce efectele 2 ani, respectiv 3 ani, calculaţi cu începere de la data punerii la dispoziţie a vagoanelor, cu excepţia cazului tacitei relocaţiuni. Instanţa a reţinut, chiar potrivit susţinerilor pârâtei, că la data de 31 decembrie 2008 aceasta a făcut uz de clauza de dezicere potrivit art. 1 pct. 5 din contracte, astfel că în cauză nu se poate reţine că a operat prelungirea automată a duratei închirierii.
Neplata chiriei de către SC C.T.F. SA şi obligaţia acestora de plată a daunelor interese este constatată prin sentinţa comercială din 21 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, în Dosarul nr. 18550/3/2009 prin care s-a admis cererea introdusă de N.A.C.C.O. S.A.S. de obligare a SC C.T.F. SA la plata chiriei restante datorate conform contractelor în cuantum de 810.377,94 euro, precum şi prin Decizia comercială nr. 121 din 3 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, în acelaşi dosar prin care s-a admis apelul declarat de N.A.C.C.O. S.A.S. şi a fost obligată SC C.T.F. SA să plătească reclamantei suma de 568.645,38 euro cu titlu de chirie, precum şi suma de 46.742 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Conform dispoziţiilor art. 2 pct. 3 din Termenii şi Condiţiile Generale, la data încetări duratei închirierii pârâta SC C.T.F. Bucureşti SA avea obligaţia de restituire imediată a vagoanelor către proprietarul acestora, obligaţie de esenţa raportului juridic de locatiune (art. 1431 C. civ.). Potrivit clauzelor din contracte referitoare la retumarea vagoanelor, acestea trebuiau a fi restituite „la adresa indicată de locator", condiţii în care s-a reţinut a fi nefondată apărarea pârâtei, potrivit căreia reclamanta este cea care trebuie să deplaseze mijloace şi agregate pentru preluarea vagoanelor, care de altfel ar sta la dispoziţia reclamantei.
În ceea ce priveşte contractul de mentenanţă privind vagonul ce urma să fie supus unor operaţiuni de reparaţie de către SC C.T.F. SA la locaţia din SC R. SA Roşiorii de Vede, prima instanţă a reţinut, în lipsa unor prevederi speciale în convenţia de prestări servicii încheiată, ca fiind aplicabile regulile generale înscrise în art. 1470 şi următoarele C. civ., referitoare la locaţiunea lucrărilor. Rămâne astfel de esenţa locaţiunii lucrărilor obligaţia de restituire a bunului la termenul convenit, sau cel mai târziu, în lipsa unui asemenea termen, la notificarea expresă în acest sens. S-a constatat astfel că pârâta este debitoarea obligaţiei de predare către reclamantă a vagonului, independent de raporturile juridice născute de contractul din 5 mai 2008 încheiat de părţi, având ca obiect modificarea a 150 de vagoane după modelul vagonului în chestiune. Obligaţiile nu sunt corelative, astfel că nepredarea de către reclamantă a celor 150 de vagoane nu împietează cu nimic asupra obligaţiei pârâtei de restituire a vagonului primit spre efectuare de lucrări de mentenanţă.
Împotriva acestei soluţii, în termen legal, a declarat apel pârâta SC C.T.F. SA.
Prin Decizia civilă nr. 331 din 12 septembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins apelul formulat de apelanta SC C.T.F. Bucureşti SA prin administrator Judiciar Pro Management Insolv Ipurl.
Pentru a hotărî, Curtea a constatat pe de-o parte că apelanta nu a făcut nicio dovadă în sensul că ar fi notificat intimata să-i predea vagoanele, iar pe de altă parte s-a apreciat că interesul este actual, câtă vreme apelanta nu a făcut dovada că ar fi restituit în fapt vagoanele intimatei. Simpla împrejurare potrivit căreia apelanta nu ar contesta dreptul intimatei de a reintra în posesia vagoanelor nu face ca demersul acesteia în justiţie să fie lipsit de interes.
Referitor la critica vizând faptul că prima instanţă în mod greşit nu ar fi reţinut că ar fi intervenit rezilierea contractelor de închiriere anterior ajungerii la termen a acestora, Curtea a apreciat că aceasta este nefondată, câtă vreme instanţa nu a fost legal învestită cu un asemenea capăt de cere. Astfel, având în vedere că acest capăt de cerere din acţiunea principală referitor la încetarea contractului prin reziliere a fost anulat ca netimbrat, iar apelanta pârâtă nu a înţeles să învestească instanţa cu o cerere reconvenţională, s-a reţinut că în mod corect prima instanţă nu a cercetat în fond condiţiile existentei unei eventuale rezilieri.
Referitor la susţinerile privind vagonul identificat, Curtea a constatat că, în raport cu conţinutul concret al contractului din 5 mai 2008, depus în apel, în mod corect a reţinut prima instanţă că în lipsa unor prevederi speciale în convenţia de prestări servicii încheiată, sunt aplicabile regulile generale înscrise în art. 1470 şi următoarele C. civ., referitoare la locaţiunea lucrărilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C.T.F. SA prin administrator special, în conformitate cu prevederile art. 299 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, schimbarea deciziei în sensul admiterii apelului aşa cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul suspendării cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Recurenta a prezentat situaţia de fapt şi a invocat următoarele:
- Curtea de Apel a apreciat în mod greşit faptul că judecata pricinii nu trebuie suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că împotriva pârâtei a fost deschisă procedura insolvenţei şi că aceasta prevede foarte clar că „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru rezilierea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
- Recurenta a fost întotdeauna de acord cu restituirea bunurilor în discuţie, ca urmare a rezilierii contractelor de închiriere. Sub rezerva faptului că rezilierea nu a operat la data indicată de reclamantă, ci mult mai înainte, se arată că cele trei contracte au prevăzut o clauză de dezicere în beneficiul chiriaşului, clauză pe care recurenta a înţeles să o valorifice încă din data de 2 decembrie 2008. Din cauza refuzului nejustificat de ridicare a bunurilor de către SC N. SA, recurenta a fost nevoită să procedeze la gararea, conservarea, depozitarea, întreţinerea şi paza acestora, ceea ce au necesitat efectuarea unor cheltuieli ce depăşeau valoarea bunurilor.
- Conform art. 2495 C. civ., toate bunurile ce fac obiectul celor 3 contracte de închiriere aparţine recurentei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a Vll-a civilă, în şedinţa camerei de consiliu de la 14 iunie 2013, în Dosarul nr. 31627/3/2011 a dispus înlocuirea practicianului în insolvenţă Pro Management Insolv Ipurl desemnat în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC C.T.F. Bucureşti SA şi a desemnat în calitate de practician în insolvenţă pe SP T.şi Asociaţii Sprl cu un onorariu provizoriu de 2.500 lei din averea debitoarei.
SP T. şi Asociaţii Sprl în calitate de lichidator judiciar al SC C.T.F. Bucureşti SA la data de 22 octombrie 2013 şi-a însuşit recursul declarat de recurentă.
Intimata SC N. SA a formulat întâmpinare solicitând în principal anularea recursului în temeiul art. 312 raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 304 C. proc. civ. şi în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.
Faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata -reclamantă prin întâmpinarea formulată, raportat la dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.
Art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de judecată şi că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speţă din analiza motivelor de recurs formulate de recurenta -pârâtă, astfel cum au fost dezvoltate în scris se constată că acestea pot fi încadrate în drept în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât excepţia nulităţii recursului urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că împotriva recurentei - pârâte a fost deschisă procedura insolvenţei.
Înalta Curte constată că în cauză nu se justifică măsura suspendării judecării cauzei întrucât obiectul litigiului poartă asupra unei cereri în obligaţie de a face - respectiv de restituire a vagoanelor aparţinând reclamantei, care nu se înscrie în sfera expres determinată de legiuitor pentru a-i fi aplicabile dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Acţiunea de faţă nu urmăreşte valorificarea unei creanţe împotriva debitorului sau bunurilor sale, nefiind incidente prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi ca atare nu se impune suspendarea cauzei.
În mod legal, raportat la starea de fapt stabilită instanţa de apel a constatat că pârâta nu a făcut nicio dovadă că ar fi fost de acord cu predarea vagoanelor şi s-a reţinut obligaţia pârâtei de a restitui reclamantei toate vagoanele puse la dispoziţia sa de către reclamantă.
Critica vizând faptul că în mod greşit nu s-a reţinut că ar fi intervenit rezilierea contractelor de închiriere anterior ajungerii la termen a acestora, în mod corect s-a apreciat că este nefondată, câtă vreme instanţa nu a fost legal învestită cu un asemenea capăt de cerere, iar pârâta nu a înţeles să învestească instanţa cu o cerere reconvenţională.
Raportat la starea de fapt stabilită în mod corect s-a reţinut că nu s-au făcut dovezi privind refuzul reclamantei de a ridica bunurile, încât critica formulată nu poate fi primită.
Critica referitoare la prevederile art. 2495 C. civ. nu poate face obiectul controlului judiciar în recurs, aceasta nefiind invocată nici la instanţa de fond şi nici la instanţa de apel.
Pentru considerentele expuse în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.T.F. Bucureşti SA prin lichidator Judiciar S.C.P. T. şi Asociaţii Sprl Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii cererii de recurs.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.T.F. SA Bucureşti prin lichidator Judiciar S.C.P. T. şi asociaţii Sprl Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 331 din 12 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 242/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 290/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
