ICCJ. Decizia nr. 2995/2014. Civil. Legea 112/1995. Recurs

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2995/2014

Dosar nr. 4778/114/2011

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2014

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2011, reclamanta P.M.R. l-a chemat în judecată pe pârâţii I.V. şi Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, sa dispună în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995 obligarea pârâţilor la retrocedarea imobilului situat în com. Verneşii, sat Nişcov, jud. Buzău, compus din locumţă de 133 mp, cu pivniţă, terasă de 14 mp şi suprafaţa de teren aferent de 2.622 mp, categoria curţi-construcţii, precum şi suprafaţa de 20.366 mp, aflată în aceeaşi localitate, având următoarele vecinătăţi: N.I.V., E.I.V., V.I.V. şi S.I.V. şi drum comunal.

La termenul de judecată din data de 26 octombrie 2011, reclamanta P.M.R. a depus la dosar precizări la acţiune, învederând că înţelege să se judece cu I.M.J.L., I.V. şi Statul Român, prin M.F.P.

În motivarea precizărilor, reclamanta a arătat că autoarea sa a fost deposedată de imobilul în litigiu în mod nelegal, acesta fiind dat spre administrare fostei societăţi SC R. SA, însă D.G.F.P. a solicitat deschiderea procedurii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995. cauza făcând obiectul Dosarului nr. 7930/2004, ocazie cu care, deşi erau formulate cereri pe procedura reglementată de Legea nr. 112/1995 şi respectiv, Legea nr. 10/2001, imobilul a fost înstrăinat prin licitaţie publică prin atribuire unică.

Pârâtul Statul Român, prin M.F.P. a formulat întâmpinarea, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, raportat la Decizia nr. 27/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 28/2011.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 februarie 2012, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin M.F.P.

Prin sentinţa civilă nr. 731 din 12 iunie 2013, Tribunalul Buzău a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea precizată, ca neîntemeiată.

Tribunalul a reţinut, în esenţă, că cei care deţin acum un titlu de proprietate preferabil asupra imobilelor ce fac obiectul litigiului sunt pârâţii, reclamanta nefacând dovada unui titlu legal de proprietate asupra imobilului revendicat.

Împotriva sentinţei a declarat apel, reclamanta P.M.R., criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru suplimentarea probelor cu efectuarea unui raport de expertiză care să stabilească dacă cele două proprietăţi se suprapun, sau care este amplasamentul proprietăţii autoarei sale, P. (A.) C.

La termenul de judecată din data de 26 martie 2014, intimații-pârâţi I.V. şi I.M.J.L. au invocat excepţia netimbrării apelului.

Prin Decizia nr. 321 din 26 martie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis excepţia netimbrării apelului şi a anulat pentru neiimbrare apelul declarat de reclamanta P.M.R.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, sub un prim aspect, că la termenul de judecată din data de 6 noiembrie 2013, apelanta-reclamantă P.M.R. a fost reprezentată în instanţă de apărătorul său ales, căruia i s-a adus la cunoştinţă cuantumul taxelor legale datorate ca urmare a exercitării căii de atac, respectiv taxa judiciară de timbru în cuantum de 5.055,5 lei şi timbru judiciar în cuantum de 0,5 lei, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 6 noiembrie 2013, aflată la filele 17-18 dosar.

Ulterior, la data de 21 ianuarie 2014, apelanta-recl amantă P.M.R. a formulat cerere de acordare a ajutor public judiciar sub forma scutirii, reducerii sau eşalonării plăţii taxei judiciare de timbru, ia care a anexat un set de înscrisuri în dovedirea acesteia.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 24 ianuarie 2014 s-a admis cererea de acordarea ajutor public judiciar şi s-a dispus eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.056 lei, în 20 de rate lunare, fiecare în cuantum de 252,80 lei.

Prin aceeaşi încheierea s-a dispus ca plata fiecărei rate să se facă în fiecare lună pe data de 28, pentru prima rată plata fiind stabilită pentru data de 28 februarie 2014.

Această încheiere a fost comunicată apelantei-reclamante la data de 5 februarie 2014, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 32 dosar.

Referitor la excepţia de netimbrare, invocată de intimaţii-pârâţi I.V. şi I.M.J.L. Curtea de Apel a reţinut că potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în conformitate cu art. 20 alin. (2) din acelaşi act normativ, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Prin art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ se statuează în sensul că neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, în acelaşi sens stipulându-se şi prin dispoziţiile art. 35 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Pe de altă parte, art. 9 din O.G. nr. 32/2005 privind timbru judiciar sancţionează nedepunerea timbrului judiciar cu anularea cererii.

Instanţa de apel a reţinut şi faptul că dreptul de acces liber la justiţie, consacrat de art. 21 alin. (1) din Constituţia României şi garantat de prevederile art. 1 parag. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului trebuie exercitat potrivit procedurii şi în condiţiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.

De asemenea, art. 6 parag. 1 din Convenţie nu garantează accesul gratuit la justiţie, C.E.D.O. reţinând în jurisprudenţa sa că, numai stabilirea unei taxe de timbru exorbitante, fără nicio legătură cu şansa de câştig a cauzei şi înainte de orice analiză a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităţilor financiare ale reclamantului, constituie în fapt o descurajare şi o limitare lipsită de proporţionalitate a accesului liber la justiţie, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Apelanta-reclarmantă P.M.R. a promovat prezenta cale de atac, însă nu a înţeles să dea curs dispoziţiilor instanţei de a depune la dosar dovada achitării primei rate din taxa judiciară de timbru în cuantum de 252,80 lei, a cărei plată trebuia efectuată la data de 28 februarie 2014, deşi i s-a adus la cunoştinţă prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 24 ianuarie 2014, care i-a fost comunicată la data de 5 februarie 2014.

Împotriva acestei decizii a declarat, recurs reclamanta P.M.R., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând casarea deciziei atacate.

În baza motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reclamanta a arătat că instanţa de apel, în mod nelegal a respins cererea de amânare formulată de avocatul apelantei» pentru motivul că aceasta nu este dovedită în raport de dispoziţiile art. 156 alin. (1) C. proc. civ.

În dosarul cauzei au fost depuse dovezi din care reieşea situaţia ce a existat la momentul respectiv şi care nu putea fi evitată sau prevăzută - starea precară de sănătate a tatălui avocatului, acesta suferind de un handicap grav, fiind spitalizat şi care a decedat la data de 10 aprilie 2014.

Recurenta P.M.R. însăşi are o stare precară de sănătate, aceasta neputându-se deplasa în faţa instanţei, deoarece a suferit o intervenţie chirurgicală, având o proteză şi interdicţie medicală de a urca, a coborî scări, sau de a călători cu trenul.

Având în vedere aspectele sus-menţionate, au fost încălcate principiile de drept procesual - cel al oralităţii, al contradictoriall taţii, prin împiedicarea părţii de a pune concluzii în ceea ce priveşte anularea apelului, ca neiimhrat şi vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii,

Cu privire la împrejurarea că instanţa de apel nu a precizat dreptul de recurs în dispozitivul hotărârii, deşi în considerente se precizează că sunt incidente dispoziţiile vechiului C. proc. civ., acest fapt i-a creat recurentei o vătămare procesuală, încălcându-se dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor textului de lege enunţat, dispoziţiile noului Cod de proc. civ. se aplica numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a N.C.P.C.

Precizarea că decizia pronunţată este definitivă după reglementările N.C.P.C. i-a suprimat părţii un grad de jurisdicţie.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct,9 C. proc. civ., reclamanta a invocat aplicarea greşită a normelor de drept român şi a celor de drept european.

S-au încălcat dispoziţiile art. 6 parag. 1, deoarece faţă de posibilităţile materiale ale recurentei instanţa a stabilit o taxă judiciară de timbru foarte mare, fără nicio legătură cu şansa de câştig, respectiv 5.055,51ei, în condiţiile în care reclamanta este o persoană cu handicap sever. Neputându-se deplasa la oficiul postai, recurenta nu a putut formula cerere de reexaminare în termen legal Taxa judiciară de timbru a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile N.C.P.C., deşi, în speţă sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. vechi.

S-a solicitat efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii imobilului din litigiu. S-a avut în vedere valoarea unui alt imobil, ce excede cadrului procesual.

Recurenta-reclamantă va depune la dosarul cauzei valoarea de impozitare a imobilului solicitat, iar în baza acesteia va calcula taxa judiciară de timbru datorată, pe care o va depune.

În subsidiar, recurenta solicită stabilirea taxei judiciare de timbru în funcţie de adevărata valoare a imobilului şi reducerea taxei de timbru.

Precizându-se că este vorba de o acţiune în revendicare prin comparare de titluri, aceasta este supusă normelor dreptului comun conform art. 2 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Odată ce instanţa a încuviinţat cererea de eşalonare a plaţii taxei judiciare de timbru, este o chestiune ce ţine de executarea obligaţiei de plată sau de executare a hotărârii care se efectuează de organele abilitate în acest sens, subordonate M.F.P., potrivit art. 212 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Din acest punct de vedere, anularea apelului, ca netimbrat, este nelegală, încălcându-se dispoziţiile textului de lege enunţat mai sus coroborat, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este nefondat urmând a fi respins, pentru considerentele ce urmează:

În susţinerea primului motiv de recurs, reclamanta a formulat şi critici privind încălcarea de către instanţa de apel a dreptului său la apărare şi, subsecvent, a principiilor oralităţii şi contradictorialitaţii, prin împiedicarea părţii de a pune concluzii la termenul la care s-a judecat apelul,

Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ. „instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată".

Norma legală enunţată nu cuprinde o obligaţie imperativă a instanţei de a amâna cauza, când partea pretinde că este lipsită de apărare. Legiuitorul lasă la aprecierea exclusivă a instanţei temeinicia motivelor invocate de părţi în susţinerea unei cereri pentru lipsă de apărare, judecătorul putând încuviinţa sau respinge o astfel de cerere, în raport de argumentele care o susţin şi de circumstanţele cauzei.

În speţă, la termenul ta care instanţa, constatând pricina în stare de judecată, a acordat cuvântul In dezbaterea apelului, apărătorul ales al apelantei-reclamante a depus Ia dosar o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare, invocând probleme medicale intervenite în familie.

Însă această cerere nu a fost temeinic motivată şi nici dovedită în conformitate cu cerinţele art. 156 alin. (1) C. proc. civ., aşa încât instanţa de apel a respins-o, consemnându-se în practicaua deciziei considerentele de fapt şi de drept care susţin soluţia adoptată.

Recurenta a invocat şi faptul că, din cauza stării sale precare de sănătate, nu s-a putut deplasa personal la instanţă.

Însă, exercitarea dreptului la apărare nu implică în mod obligatoriu prezenţa personală a părţii sau a reprezentantului său la proces şi nu justifică obligativitatea amânării judecăţii în cazul în care aceştia nu se pot prezenta la proces.

Garantarea dreptului la apărare presupune ca părţile din proces să fie încunoştiinţate din timp de desfăşurarea procesului şi necesitatea de a li se comunica actele de procedură prevăzute de lege, pentru ca acestea să îşi poată formula apărările.

În cauză, au fost respectate drepturile procesuale ale părţilor, precum şi principiile care guvernează procesul civil.

În baza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat o critică privind neindicarea în dispozitivul Deciziei nr. 321/2014 a Curţii de Apel Ploieşti a dreptului la recurs.

Sub acest aspect, este de reţinut principiul legalităţii căilor de atac, potrivit căruia are prioritate dispoziţia legală care prevede denumirea, condiţiile şi termenul în care poate fi atacată o hotărâre judecătorească hotărâre judecătorească poate fi atacată numai pe căile prevăzute de lege, independent de cefe consemnate de judecător în dispozitivul hotărârii.

Altfel spus, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, căile de atac neputând exista în afara legii.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În speţă, din actele şi lucrările dosarului reiese că Decizia nr. 321 din 26 martie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti a fost comunicată apelantei-reclamante la data de 12 aprilie 2014 (fila 40 dosar apel), iar aceasta a exercitat calea de atac a recursului împotriva hotărârii în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. aplicabil - sub imperiul căruia a fost introdusă cererea de chemare în judecată.

Drept urmare, contrar susţinerilor recurenîei-reclamante, acesteia nu i s-a produs nicio vătămare, neexistând nicio dispoziţie legală în baza căreia să îi fie suprimat dreptul fa exercitarea căii de atac.

De asemenea, în cauză nu poate fi invocată incidenţa dispoziţiilor C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, deoarece art. 3 din Legea nr. 76/2012 dispune în sensul că prevederile N.C.P.C. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013 - ipoteză inaplicabilă în cauză, faţă de data introducerii acţiunii (17 ianuarie 2011) care plasează judecata prezentei pricini sub incidenţa normelor vechiului C. proc. civ., în vigoare la acea dată.

Faţă de cele ce preced, nu poată fi reţinută incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Nefondate sunt şi criticile formulate de reclamantă în baza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, prin încheierea de şedinţă din data de 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti a stabilit în sarcina apelantei-reclamante obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.055,5 lei şt a timbrului judiciar în valoare de 0,5 lei, în raport de obiectul pricinii şi de valoarea imobilului în litigiu.

La data de 20 ianuarie 2014, apelanta P.M.R. a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru sau reducerea şi eşalonarea plăţii acesteia.

Prin încheierea de şedinţă dată în camera de consiliu la data de 24 ianuarie 2014, Curtea de Apel Ploieşti a admis în parte cererea petentei şi a dispus eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.055,5 lei, în 20 de rate lunare, fiecare în cuantum de 252,80 lei.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa a dispus ca plata fiecărei rate să se facă în fiecare lună pe data de 28, prima rată urmând a fi plătită pe data de 28 febuarie 2014.

Comunicarea către petentă a acestei hotărâri s-a făcut la data de 5 februarie 2014, potrivit actului de procedură aflat la fila 32 din dosarul de apel.

Împotriva acestei încheieri, petenta nu a formulat cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, în temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă,

Totodată, la data de 21 ianuarie 2014, în baza prevederilor Legii nr. 146/1997, apelanta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită de instanţă prin încheierea de şedinţă din 6 noiembrie 2013.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu de la 29 ianuarie 2014. Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea de reexaminare, ca fiind tardiv formulată, după împlinirea termenului prevăzut de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Examinând în acest cadru situaţia juridică a reclamantei, înalta Curte constată că împotriva modului de calcul al taxei judiciare de timbru stabilită în cuantum de 5.055,5 lei s-a exercitat calea de atac prevăzută de Legea nr. 146/1997, însă nu a fost contestată soluţia pronunţată în cererea de ajutor public judiciar prin intermediul căii de atac specifice în această materie, respectiv cererea de reexaminare, prevăzută de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Încheierea prin care cererea de reexaminare a fost respinsă are caracter irevocabil, ceea ce înseamnă că, chestiunea astfel soluţionata nu poate fi supusă unei alte cenzuri - prin intermediul recursului, deoarece încheierea atacată are deja caracterul irevocabil, consfinţit de lege, fiind exercitată calea de atac a reexaminării.

Reexaminarea „împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru" reprezintă o cale de atac specială, de retractare, singura prin care poate fi supusă analizei ori cenzurii determinarea - de către instanţa care judecă litigiul - caracterului îimbrabil al acţiunii şi obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru respectiv cuantumul acesteia.

Aşadar, indiferent după cum partea interesată a uzat sau nu de calea de atac a reexaminării, aspectele menţionate mai sus nu mai pot forma obiect de critică prin intermediul căilor de atac de reformare, neexistând un drept de opţiune al părţii în această privinţă.

Aceste critici aduse deciziei în cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. pot fi analizate numai sub aspectul pretinsei încălcări a liberului acces Ia justiţie, fiind de evidenţiat că aspectele deduse judecăţii în apel sub forma criticilor în recurs au fost deja valorificate prin intermediul căii de atac speciale (reexaminarea) deschisă de lege împotriva unor astfel de soluţii ale instanţei.

Împrejurarea că a fost exercitată o cale de atac internă nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum aceasta este înţeleasă, în termenii reglementaţi de dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Ceea ce este esenţial, sub aspectul care interesează reclamanta, din punct de vedere al procesului echitabil, este ca aceasta sa poată supune contestaţia sa unui tribunal independent şi imparţial, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a adoptat soluţia, având în vedere că dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie.

Statele au o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac şi doar în materie penală au obligaţia asigurării accesului ia dublu grad de jurisdicţie (art. 2 din Protocolul 7).

Aşadar, aducând judecăţii în recurs aspecte care vizează soluţii devenite irevocabile, după exercitarea căii de atac speciale, acestea nu pot fi examinate, decât şi în limitele verificării respectării liberului acces la justiţie, acesta fiind cadrul analizei în recurs.

Este de reţinut şi faptul că, în legătură cu scopul stabilirii taxelor judiciare de timbru, instanţa europeană a apreciat că restricţia dreptului de acces urmăreşte un scop legitim, vizând, în esenţă, buna administrare a justiţiei.

Mai mult, în ceea ce priveşte problema clarităţii şi previzibilitâţîi stabilirii şi achitării taxelor, s-a admis faptul că dreptul naţional român prevede cu claritate ipotezele în care este datorată taxa de timbru, modalităţile sale de calcul şi consecinţele în caz de neplată, reclamanţii putându-se aştepta, în mod rezonabil, ca aceste reguli să fie aplicate.

Recurenta-reclamantă a susţinut nelegalitatea deciziei prin care i-a fost anulat apelul, ca netimbrat, arătând că eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru este o chestiune ce ţine de executarea obligaţiei de plată sau de executare a hotărârii, care se efectuează de organele abilitate în acest sens, subordonate M.F.P., potrivit art. 212 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

În speţă, petentei P.M.R. i-a fost comunicată încheierea de şedinţă din data de 24 ianuarie 2014 şi astfel, i s-a adus la cunoştinţă modul de soluţionare a cererii sale de ajutor public judiciar şi faptul că instanţa de judecată a dispus eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru şi plata primei rate în cuantum de 252,80 lei la data de 28 februarie 2014.

Or, la data soluţionării apelului - 26 martie 2014, apeîanta-reclamantă nu a făcut dovada achitării primei rate din taxa judiciară de timbru, datorată la data de 28 februarie 2014.

Cum partea nu şi-a îndeplinit obligaţia legală, prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, în mod corect instanţa de apei a făcut aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ, care statuează în sensul că neîndeptinirea obligaţiei de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii. Şi art. 9 din O.G. nr. 32/2005 privind timbru judiciar sancţionează nedepunerea timbrului judiciar cu anularea cererii.

Faţă de toate considerentele reţinute, recursul urmează a fi respins, ca nefondat în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.M.R. împotriva Deciziei nr. 321 din data de 26 martie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civila.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 3745/2014. Civil		ICCJ. Decizia nr. 3201/2014. Civil. Contestaţie la executare.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil: