ICCJ. Decizia nr. 300/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 300/2014
Dosar nr. 14420/62/2011
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20 noiembrie 2011, reclamantă SC C.R. SRL Chiajna a chemat în judecată pârâta SC A. SRL Braşov, solicitând obligarea acesteia să înceteze comercializarea de produse marca C., să înceteze asocierea mărcii C. cu orice alte produse similare comercializate şi să plătească suma de 100.000 euro cu titlu de daune interese.
Tribunalul Braşov, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 296/ C din 3 iulie 2012, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.R. SRL, Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, Braşov.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 172/ Ap din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC C.R. SRL împotriva sentinţei civile nr. 296/ C din 03 iulie 2012 a Tribunalului Braşov, secţia a ll-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.
A obligat reclamanta să plătească intimatei SC A. SRL suma de 46.809,63 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând hotărârea atacată în limita motivelor de apel formulate, curtea a reţinut următoarele considerente:
Potrivit art. 38 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 84/1998 şi art. 13 din Regulamentul C.E. nr. 207/2009, epuizarea dreptului asupra mărcii este o limitare legală a drepturilor exclusive conferite titularului de marcă înregistrată, având rolul de a da eficienţă principiului liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor pe piaţa unică europeană.
Epuizarea dreptului asupra mărcii înseamnă că la momentul primei puneri pe piaţă a produsului de către titular sau cu consimţământul acestuia, dreptul titularului este epuizat, ceea ce presupune că acesta nu mai poate împiedica libera circulaţie (revânzare) a produsului în piaţa unică europeană. Marca nu dă dreptul titularului său să interzică utilizarea acesteia pentru produsele care au fost introduse pe piaţa comunicată sub această marcă de către titular sau cu consimţământul acestuia.
S-a reţinut că în speţă, pârâta importă din Ungaria produse originale, puse pe piaţă de însuşi titularul mărcii, respectiv firma din Germania Vosschemie GmbH şi că în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 43 invocate de reclamantă, acestea se referă la posibilitatea pe care o are titularul unei mărci de a încheia contracte de licenţă care au ca obiect dreptul de folosire a mărcii.
Un contract de licenţă de marcă nu se referă şi nu poate fi obligatoriu pentru activităţile de comerţ desfăşurate prin revânzarea produselor puse deja pe piaţă de titularul mărcii, deoarece la prima punere pe piaţă a produselor sale, dreptul asupra mărcii este epuizat.
împotriva Deciziei civile nr. 172/ Ap din 27 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declarat recurs reclamanta SC C.R.A SRL Chiajna, întemeiat pe art. 274 alin. (3) C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtă cu ocazia judecării apelului, în raport de complexitatea cauzei şi efortul depus de avocat.
În criticile formulate, recurenta a susţinut în esenţă următoarele:
- în mod greşit instanţa de apel a dispus obligarea sa la plata sumei de 46.809,63 lei cheltuieli de judecată în apel, care în opinia sa sunt exagerat de mari şi nejustificate în raport atât cu obiectul cauzei, cât şi cu prestaţia aferentă acestei faze procesuale, motiv pentru care, solicită diminuarea acestora în raport de complexitatea cauzei şi efortul depus de apărătorul acesteia.
- Că, în raport de cele două criterii expres menţionate de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se putea aprecia în ce măsură cuantumul în care partea aflată în culpă procesuală urma să suporte cheltuielile de judecată făcute de partea adversă, constând în onorariul avocaţial, este unul corespunzător gradului de complexitate şi valorii cauzei, astfel că formularea unei întâmpinări şi asigurarea reprezentării pârâtei la două termene de judecată din cele trei care au fost acordate în faza procesuală a apelului, nu justifică cuantumul acestora, cu atât mai mult cu cât apărările formulate în apel sunt identice cu cele de la fond.
- Recurenta a mai susţinut că dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. nu contravin nici dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, conform cărora contractul dintre avocat şi client nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect de nici un organ al statului.
Ca atare, suma de 46.809,63 lei constând în cheltuieli de judecată, deşi are un caracter cert, nu îndeplineşte condiţiile de a fi necesară şi rezonabilă, astfel că diminuarea sa sau chiar respingerea acestora apare ca fiind legală şi proporţională cu complexitatea cauzei şi efortul apărătorului, cu atât mai mult cu cât jurisprudenţa C.E.D.O., este că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.
Intimata-pârâtă SC A. SRL Braşov, prin întâmpinarea depusă la dosar a cerut respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
Analizând criticile aduse deciziei atacate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând ca recursul reclamantei să fie admis pentru următoarele considerente:
Prin Decizia civilă nr. 172/ Ap din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a obligat reclamanta să plătească intimatei SC A. SRL suma de 46.809,63 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Este ştiut că, dreptul de a cere plata cheltuielilor de judecată se naşte pentru partea care a câştigat procesul, ca efect al hotărârii judecătoreşti prin care cealaltă parte a căzut în pretenţii.
În raport de considerentele deciziei atacate şi de dispoziţiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, constată că decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, instanţa neargumentând în nici un fel soluţia pronunţată cu privire la cheltuielile de judecată, aceasta fiind dată cu nerespectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa nedemonstrând de ce s-a oprit la soluţia dată.
În acest context, Înalta Curte, constată că nu poate exercita controlul de legalitate, întrucât instanţa nu a făcut nici o referire la dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care au menirea de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri, prin convenirea între avocat şi client a unor onorarii în mod vădit disproporţionate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
În cauză, trebuie avută în vedere atât jurisprudenţa naţională, cât şi şi jurisprudenţa C.E.D.O., care a conturat nu numai ideea că dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. sunt aplicabile în raport de culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, ci şi cerinţa ca în analiza culpei să se aibă în vedere prejudiciul real creat părţii care a achitat cheltuielile de judecată, precum şi faptul că cheltuielile de judecată urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost făcute în mod real în limita unui cuantum rezonabil.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta SC C.R. SRL Chiajna împotriva Deciziei civile nr. 172/ Ap din 27 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează în parte şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.R. SRL Chiajna împotriva Deciziei civile nr. 172/ Ap din 27 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează în parte şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 298/2014. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 301/2014. Civil → |
|---|
