ICCJ. Decizia nr. 317/2014. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 317/2014
Dosar nr. 2036/93/2012
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
I. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 254 din 8 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de către reclamanta P.M. împotriva Sentinţei civile nr. 296 din 07 februarie 2013, pronunţată de Secţia Civilă a Tribunalului Ilfov.
A admis apelul formulat de pârâta SC E.R.A.R. SA împotriva aceleiaşi sentinţe. A schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea ca prescrisă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, temeiul cererii de chemare în judecată îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, fapta ilicită reprezentând-o uciderea din culpă de către intimatul-intervenient a minorului P.M.M., fiul apelantei reclamante.
S-a reţinut că accidentul rutier în care s-a produs decesul minorului a avut loc la data de 31 iulie 2009, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (certificat de deces, sentinţa penală nr. 226 din data de 15 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria Huşi în Dosarul nr. 867/244/2010, rechizitoriu, etc.), şi se recunoaşte de către ambele părţi.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 (în vigoare la data producerii faptei ilicite), prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
În cauză, faţă de actele şi lucrările dosarului, Curtea a apreciat că termenul de prescripţie al acţiunii în repararea prejudiciului moral produs apelantei reclamante a început să curgă de la data de 31 iulie 2009.
S-a avut în vedere că, în lipsa unui moment obiectiv cu privire la data la care reclamanta a luat cunoştinţă de identitatea făptuitorului, data de 31 iulie 2009 este, în orice caz, data de la care aceasta trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
Curtea a constatat că prin hotărârea penală de condamnare a intimatului intervenient s-a reţinut că accidentul rutier în care s-a produs moartea victimei a avut loc la data de 31 iulie 2009, că în aceeaşi zi organele de poliţie au fost sesizate despre producerea acestui eveniment şi au procedat la efectuarea de cercetări la faţa locului şi la identificarea făptuitorului.
Edificator în acest sens este faptul că prin hotărâre se reţine că „imediat după producerea accidentului, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest şi i-au fost recoltate probe biologice ” (fila 31 dosar tribunal). De altfel, şi în rechizitoriu (fila 35 dosar tribunal) se menţionează că după producerea accidentului intimatul intervenient şi-a continuat drumul până la sediul poliţiei din apropiere, unde a anunţat cele întâmplate.
Reiese aşadar că organele de poliţie au cunoscut identitatea făptuitorului chiar din ziua de 31 iulie 2009, când s-a produs şi decesul minorului, astfel că, prin depunerea unor minime diligente în sensul solicitării de informaţii de la organele de poliţie, apelanta reclamantă avea posibilitatea ca, la rândul său, să cunoască pe cel răspunzător de producerea accidentului.
Faţă de acest aspect, şi în condiţiile în care termenul general de prescripţie de 3 ani a început să curgă la data de 31 iulie 2009, reiese că la data depunerii la poştă a cererii de chemare în judecată (07 septembrie 2012), conform ştampilei de pe plic (fila 10 dosar tribunal), termenul de prescripţie era deja împlinit.
Curtea nu a reţinut susţinerile apelantei reclamante în sensul că ar fi operat suspendarea termenului de prescripţie pe perioada efectuării procedurii concilierii, cu referire la dispoziţiile art. 2532 pct. 7 NCC şi art. 203 din Legea nr. 71/2013.
S-a avut în vedere că fapta ilicită a avut loc anterior intrării în vigoare a Noului C. civ. şi că, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a acestuia, „dispoziţiile Codului civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare”, de unde reiese, per a contrario, că dispoziţiile la care face referire apelanta reclamantă nu se aplică şi situaţiilor juridice anterioare intrării în vigoare a NCC.
În acelaşi sens sunt de altfel şi dispoziţiile alin. (4) al art. 6 - Aplicarea în timp a legii civile - din Noul C. civ., potrivit cu care prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.
Or, câtă vreme prescripţia a început să curgă sub imperiul Decretului nr. 167/1958, care nu prevedea ca şi cauză de suspendare efectuarea procedurii concilierii prealabile, reiese că susţinerile apelantei reclamante sunt nefondate.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamanta a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:
Decizia Curţii de Apel Bucureşti este nelegală întrucât s-a considerat greşit că nu erau aplicabile în speţă dispoziţiile art. 2532 C. civ. de suspendare a termenului de prescripţie a dreptului la acţiune pe perioada negocierilor în vederea medierii.
Art. 203 din Legea nr. 71/2011 făcea aplicabil acest text în speţă şi trebuia prelungit termenul de prescripţie cu 6 şase luni.
Instanţa a calificat greşit acţiunea reclamantei ca fiind în răspundere civilă delictuală, şi nu în răspundere contractuală.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Calificarea naturii juridice a cererii introductive de instanţă a fost făcută de către prima instanţă de fond, care şi-a întemeiat soluţia pe prevederile art. 998-999 C. civ., apreciind că sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale pentru a fi obligată la despăgubiri pârâta SC E.R.A.R. SA.
Reclamanta, care a declarat un apel principal, nu a atacat sub acest aspect sentinţa, deşi avea interes să facă, chiar dacă, aparent, a obţinut câştig de cauză. Interesul său procesual de a aduce în dezbaterea instanţei de apel problema calificării juridice a acţiunii decurgea din nesocotirea temeiului juridic cu care învestise prima instanţă.
Or, prin neatacarea sentinţei sub aspectul menţionat, hotărârea primei instanţe a intrat în autoritate de lucru judecat, astfel încât critica vizând greşita calificare a acţiunii este făcută în recurs omisso medio.
Cât priveşte modul în care instanţa superioară de fond a soluţionat problema prescripţiei dreptului la acţiune, înalta Curte a apreciat că, într-adevăr, s-a făcut interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 203 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Conform acestui text, dispoziţiile art. 2532 pct. 6 şi 7 C. civ. privitoare la suspendarea cursului prescripţiei se aplică şi în cazul prescripţiilor începute înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, dacă împrejurările care atrag suspendarea s-au produs după această din urmă dată.
În speţă, punctul de pornire al termenului de prescripţie se situează înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ., fapta ilicită fiind săvârşită la 31 iulie 2007. împrejurarea care atrage suspendarea, respectiv perioada cât s-a încercat efectuarea negocierii, s-a produs după intrarea în vigoare a Codului civil.
Aşadar, în aplicarea art. 203 din Legea nr. 71/2011, erau incidente prevederi din noul Codul civil privitoare la suspendarea prescripţiei.
Totuşi, deşi hotărârea instanţei de apel este nelegală pentru că nu a reţinut incidenţa acestui text, soluţia pe care a pronunţat-o, în considerarea împlinirii prescripţiei dreptului la acţiune, este legală.
Astfel, potrivit art. 2532 pct. 6 şi 7 C. civ., prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă: 6. pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînţelegerilor dintre părţi, însă numai dacă acestea au fost ţinute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie; 7. în cazul în care cel îndreptăţit la acţiune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamaţia administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanşarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen.
Reclamanta a invocat drept temei al suspendării cursului prescripţiei faptul că în perioada 7 iulie 2012 - 25 iulie 2012 a încercat să realizeze o negociere cu pârâta.
într-adevăr, aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit la cabinetul avocatului O.D. la 25 iulie 2007, SC E.R.A.R. SA a confirmat primirea notificării transmise de către reclamantă în temeiul dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., la 6 iulie 2012.
Ca atare, între 6 iulie 2012 şi 25 iulie 2012 prescripţia dreptului la acţiune s-a suspendat. Interpretarea pe care recurenta o face art. 2532 pct. 6 C. civ., în sensul că suspendarea ar dura 6 luni de zile, nu poate fi primită. înţelesul textului este că suspendarea prescripţiei poate avea loc numai dacă negocierile purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînţelegerilor dintre părţi au fost ţinute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie.
Pe cale de consecinţă, după 25 iulie 2012 prescripţia şi-a reluat cursul, motiv pentru care, la 7 septembrie 2012, când a fost depusă la oficiul poştal acţiunea, cursul prescripţiei era împlinit la 20 august 2012, faţă de art. 2552 C. civ.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că motivele de recurs nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul a fost respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva deciziei civile nr. 254 din 18 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 34/2014. Civil. Actiune în daune delictuale.... | ICCJ. Decizia nr. 10/2014. Civil → |
|---|
