ICCJ. Decizia nr. 3202/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3202/2014
Dosar nr. 1887/1/2014
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj, reclamanţii C.I. şi V.G. au chemat în judecată pe pârâta SC C.E.O. SA - Sucursala Electrocentrale Turceni pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti care se cuvin reclamanţilor în calitate de coautori ai realizării tehnice denumită "branşarea motoarelor electrice de 7,2 Mw1 pe perioada 1 iulie 2009 - 30 iunie 2012 corespunzător cotelor de contribuţie respectiv C.I. - 50%, V.G. -35%, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt coautorii realizării tehnice "branşarea motoarelor electrice de 7,2 Mw" care a fost implementată în procesul de producţie al pârâtei, soluţie tehnică folosită şi în prezent fiind aplicată la un număr de 6 motoare.
S~a mai menţionat că prin sentinţa nr. 128 din 19 mai 2009 a Tribunalului Gorj s-a constatat că reclamanţii sunt autorii realizării tehnice, în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa fiind întocmită o expertiză tehnică de către expert D.D. în care s~a concluzionat că realizarea tehnică a fost implementată de pârâtă şi este folosita şi în prezent, pârâta realizând importante economii prin folosirea acesteia.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 64/1991.
Prin sentinţa civilă nr. 54 din 28 martie 2013, Tribunalul Gorj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
A respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii C.I. şi V. în contradictoriu cu pârâta SC C.E.O. SA - Sucursala Electrocentrale Turceni, având ca obiect drept de autor şi drepturi conexe.
Prin Decizia nr. 64 din 16 septembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii C.I. şi V.G. împotriva sentinţei civile nr. 54 din 28 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă.
Prin Decizia nr. 1167 din 8 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii C.I. şi V.G. împotriva deciziei instanţei de apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că este nefondat motivul de recurs prin care se susţine încălcarea puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 128/2009 a Tribunalului Gorj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3850 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ca urmare a respingerii recursului formulat împotriva deciziei pronunţate în apel), referitor la condiţiile de noutate şi utilitate pe care trebuia să le îndeplinească realizarea tehnică.
Aşa cum s-a reţinut şi în Decizia nr. 3098 din 4 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în litigiul dintre părţi care a avut ca obiect pretenţiile deduse din aceeaşi realizare tehnică, aferente perioadei 1 iulie 2006-30 iunie 2009, îndeplinirea de către realizarea tehnică a condiţiilor prevăzute de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 şi anume, noutatea ia nivelul unităţii şi utilitatea acesteia, a fost clarificată în litigiul soluţionat irevocabil prin Decizia civilă nr. 3850 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, litigiu în care s-a menţionat şi data în raport de care se fac verificările aferente.
Obiectul litigiului finalizat prin Decizia civilă nr. 3850 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-a constituit constatarea calităţii reclamanţilor de coautori ai realizării tehnice în cauză, în temeiul art. 73 din Legea nr. 64/1991.
Prin Decizia civilă nr. 3850 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au reţinut următoarele, în ceea ce priveşte data în raport de care se fac verificările referitoare la îndeplinirea de către realizarea tehnică a condiţiilor privind noutatea la nivelul unităţii şi utilitatea acesteia: "Condiţiile de atestare a unei realizări tehnice se raportează la data la care aceasta este făcută publică (în ceea ce priveşte noutatea) şi se aplică (din perspectiva utilităţii), stadiul tehnicii fiind cel de la data respectivă, iar nu de ia o dată ulterioară."
Astfel, noutatea şi utilitatea realizării tehnice se verifică în raport de data la care aceasta este tăcuta publică şi aplicată, moment la care se raportează şi stadiul tehnicii.
Pentru cererile vizând despăgubiri pentru o perioadă ulterioară acestui moment se poate invoca faptul că soluţia propusă prin realizarea tehnică nu se mai aplică în forma de la data la care a fost făcută publică, că a suferit modificări în timp, situaţie de fapt a cărei verificare nu coincide cu verificarea noutăţii şi utilităţii realizării tehnice, în sensul prevăzut de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991.
Faptul că pârâta, deşi invocă în fapt, modificarea soluţiei tehnice, în mod impropriu susţine că acest lucru ar afecta noutatea realizării tehnice, nu poate duce la concluzia existenţei puterii de lucru judecat sub aspectul neintervenirîi în timp a modificărilor soluţiei propuse prin realizarea tehnică, întrucât nu acesta a fost obiectul cercetării judecătoreşti finalizate prin pronunţarea Deciziei civile nr. 3850 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşa cum s-a reţinut anterior.
Nu se poate reţine existenţa puterii de lucru judecat nici sub aspectul nemodificării soluţiei tehnice până la data de 30 iunie 2009, raportat la litigiul finalizat prin Decizia nr. 3098 din 4 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi care a avut ca obiect pretenţiile deduse din aceeaşi realizare tehnică, aferente perioadei 1 iulie 2006-30 iunie 2009, având în vedere că acest aspect nu rezultă a fi fost invocat în apărare de către pârâtă, astfel că nici nu a putut fi analizat de către instanţe, pentru a intra în puterea de lucru judecat.
Intimata pârâtă a invocat în recursul soluţionat prin hotărârea menţionată anterior că realizarea tehnică în cauză nu ar mai fi nouă faţă de stadiul actual al tehnicii, susţinere considerată neîntemeiată de către instanţa de recurs, ţinând cont de faptul că noutatea se verifică prin raportare Ia data la care realizarea tehnică a fost făcută publică, aşa cum reiese din Decizia civilă nr. 3850 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, iar nu la stadiul actual al tehnicii.
Astfel, prin această decizie instanţa de recurs nu a analizat, legat de această apărare a pârâtei, daca au intervenit sau nu modificări în timp ale realizării tehnice în cauză, faţă de momentul la care aceasta a fost făcută publică.
Întinderea puterii de lucru judecat este dată de dispozitivul şi considerentele hotărârii care susţin acest dispozitiv, iar nu de concluziile unui raport de expertiză administrat în acea cauză.
Motivul principal al respingerii acţiunii de către prima instanţă de fond a fost reprezentat de concluzia la care s-a ajuns, din interpretarea probelor administrate, în sensul ca realizarea tehnică a suferit modificări fundamentale şi ca nu mai există o identitate propriu-zisă între realizarea tehnică concepută de reclamanţi şi cea rezultată în urma modificărilor aduse de către pârâtă, motiv pentru care reclamanţii nu mai dovedesc îndreptăţirea la acordarea vreunor drepturi băneşti.
Faptul că în mod impropriu prima instanţă de fond a calificat această situaţie de fapt ca reprezentând nemaiîndeplinirea de către realizarea tehnică a condiţiei noutăţii nu poate duce în sine la casarea deciziei date în apel. Atâta timp cât nu există motive de casare care să implice modificarea situaţiei de fapt determinată prin analiza probelor administrate în cauză în sensul menţionat anterior, o astfel de casare nu ar fi decât formală.
În ceea ce priveşte motivele de recurs prin care se susţine greşita respingere a cererii de efectuare a unei contraexpertize şi a obiecţiunilor la raportul de expertiză întocmit de către expertul T.V., Înalta Curte a reţinut că aceste critici vizează temeinicia hotărârii atacate, iar nu nelegalitatea acesteia.
Prin aceste motive se critică, în principal, modul în care a fost administrata proba cu expertiza în faţa primei instanţe şt cele reţinute de către acesta.
Expertiza solicitată în apel a fost respinsă de către instanţa de apel raportându-se la faptul că în faţa primei instanţe au fost efectuate două expertize prin care s-a ajuns la aceeaşi concluzie, astfel că prin încuviinţarea unei a treia expertize în cauză s-ar fi tergiversat soluţionarea acesteia.
În recurs, prin raportare la prevederile art. 304 partea introductivă C. proc. civ., nu pot fi formulate critici referitoare la modalitatea de interpretare şi administrare a probelor de către instanţele de fond, cu consecinţa reanalizării acestor probe, întrucât aceste critici privesc temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate.
Expertiza depusă în recurs nu poate fi avută în vedere în susţinerea pretenţiilor recurenţilor având în vedere, pe de o parte, că reprezintă o expertiză extrajudiciară, nefiind respectat astfel principiul nemîjloeiriî administrării probelor, iar, pe de altă parte, ca în recurs, potrivit art. 305 C. proc. civ. nu este admisibilă decât proba cu înscrisuri.
Susţinerile recurentului C.V., legat de acelaşi aspect menţionat anterior, în sensul că prin respingerea de către prima instanţă a obiecţiunîlor la expertiza efectuată de către expertul T.V. şi a contraexpertizei de către instanţa de apel s-a încălcat puterea de lucru judecat a hotărârilor menţionate anterior, sub aspectul neintervenirii modificărilor până la 12 mai 2009, sunt nefondate, prin raportare la cele reţinute mai sus, în cadrul analizei motivului de recurs privind încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârilor anterioare.
Este nefondat motivul de recurs invocat de către reclamantul V.G. prin care se susţine greşita soluţionare de către instanţele de fond a cererii de recuzare a expertului T.V., întrucât a făcut dovada existenţei conflictului de interese dintre acesta şi pârâtă.
Cererea de recuzare a expertului T.V. a fost respinsă de către prima instanţă de fond ca fiind tardiv formulată prin raportare la prevederile art. 204 alin. (2) C. proc. civ., nefiind analizată pe fond, soluţie considerată legală de către instanţa de apel.
Prin motivul de recurs formulat, recurentul nu a arătat de ce consideră nelegală decizia instanţei de apel sub aspectul interpretării art. 204 alin. (2) C. proc. civ., nu a arătat de ce consideră că în acest caz nu a intervenit decăderea din dreptul de a formula cererea de recuzare, drept exercitat după trecerea termenului prevăzut de lege.
Obiectul recursului îl constituie soluţia instanţei de apel. Atâta timp cât nu s-au formulat critici de nelegalttate faţă de această soluţie, care să ducă la constatarea nelegalităţil respingerii ca tardivă a cererii de recuzare, instanţa de recurs nu poate intra în analiza temeiniciei motivelor de recuzare formulate faţă de expertul T.V.
Împotriva acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a formulat cerere de revizuire reclamantul V.G., susţinând că este potrivnică următoarelor Decizii nr. 3850 din 18 iunie 2010, nr. 924 din 22 februarie 2013, nr. 3089 din 4 iunie 2013 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii, revîzuentul a arătat că ultima soluţie este In contradicţie cu primele trei, toate cele patru procese purtându-se între aceleaşi părţi şi având acelaşi obiect sau obiecte în strânsă legătură unele cu altele - drepturile de autor cu privire la realizarea tehnică „branşarea motoarelor electrice de 7,2 Mw" şi fiind soluţionate de aceeaşi instanţă de recurs - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Decizia atacată aduce atingere dreptului revizuentului la un proces echitabil, aşa curn este reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că dreptul său de autor a fost recunoscut de Înalta Curte şi, conform Legii nr. 64/1991, ar fi trebuit să-i aducă acestuia beneficii materiale, însă a rămas fără niciun efect în urma pronunţării hotărârii a cărei revizuire o solicită.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, instanţa de recurs nu ar fi trebuit să se limiteze la cercetarea motivelor de nelegalitate dacă printr-o analiză completă a acestora nu s-ar fi reparat soluţia inechitabilă adoptată de instanţele fondului.
Toate expertizele tehnice efectuate în celelalte trei cauze au stabilit noutatea şi utilitatea realizării tehnice contrar expertizei tehnice întocmite în ultimul dosar de expertul T.V. Modificările tehnologice au fost analizate în totalitate şi de expertul D.D., acestea fiind mult anterioare anului 2009. Caracterul de noutate şi utilitate a fost constatat şi de expertul C.M. Subiectivismul expertului T. este evident şi este foarte probabil să se datoreze relaţiilor contractuale ce au existat la un moment dat între fuma administrată de soţia acestuia şi pârâtă. Chiar dacă s-a respins cererea de recuzare ca tardivă, instanţa ar fi trebuit să analizeze toate probele dosarului şi să constate că raportul de expertiză T. emite o opinie izolată nesusţinută de niciun alt înscris sau raport de expertiză întocmit în celelalte 3 cauze.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face abstracţie de Decizia nr. 3850 din 18 iunie 2010 pronunţată cu aproape 4 ani în urmă şi de raportul de expertiză D. ce a fundamentat motivarea acesteia din acel moment şi pronunţă în prezent o soluţie potrivnică, contradictorie, ce nu are suport probator, singura probă avută în vedere fiind expertiza T., deşi ar fi fost just să fie analizat întregul material probator existent la dosar.
Nu este just ca în prezent revizuentul să piardă cel mai important drept - acela de a valorifica realizarea tehnică - pentru simplul motiv ca un expert părtinitor, interesat în a susţine cauza pârâtei, formulează concluzii neadevărate cărora instanţa de judecată le atribuie valoare probatorie absolută (probabil considerând că este o lucrare de specialitate), deşi existau la dosar numeroase alte probe printre care şi alte expertize mai complexe şi structurate care au concluzionat fără niciun dubiu că realizarea tehnică aparţine revizuentului în calitate de coautor, este nouă şi utilă în raport cu stadiul tehnicii şi este exploatată de pârâtă.
Relevanţa cea mai mare o are faptul că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie supusă revizuirii desfiinţează efectele Deciziei nr. 3850 din 18 iunie 2010, efecte ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aducându-se atingere atât dreptului revizuentului prevăzut de art. 73 din Legea nr. 64/1991, cât şi principiului de drept al autorităţii lucrului judecat.
În prezent, unica posibilitate de a remedia soluţia evident eronată pronunţată de Înalta Curte în Decizia nr. 1167 din 08 aprilie 2014 este promovarea unei cereri de revizuire.
Înalta Curte constată inadmisibiîitatea cererii de revizuire, în considerarea dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile Ia admisibilitatea cererii şi faptele pe care se întemeiază aceasta şi a următoarelor considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., text legal invocat de revizuent în susţinerea cererii formulate, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Motivul de revizuire invocat în susţinerea cererii vizează ipoteza în care există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Una dintre cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire, care rezultă din chiar textul procedural, este cea ca hotărârile indicate ca fiind contradictorii să fi fost pronunţate în aceeaşi cauza, în rezolvarea aceluiaşi raport juridic dedus judecăţii, deci între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi pentru aceeaşi cauză,
Dispoziţiile citate au în vedere situaţia în care se pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
Pentru existenţa acestui caz de revizuire este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, condiţie fundamentala faţă de finalitatea mai sus exprimată a revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorităţii de lucru judecat.
În speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire şi anume ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părţi, obiect şi cauză.
Astfel, nu există identitate de obiect m privinţa hotărârilor pretins potrivnice: litigiul finalizat prin Decizia nr. 3850 din 18 iunie 2010 a vizat recunoaşterea calităţii reclamanţilor de autori ai realizării tehnice denumite „branşarea motoarelor electrice de 7,2 Mw", iar litigiile în care s-au pronunţat Deciziile nr. 924 din 22 februarie 2013, nr. 3098 din 4 iunie 2013 şi nr. 1167 din 8 aprilie 2014 au vizat obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti ce li se cuvin reclamanţilor în calitate de coautori ai realizării tehnice denumita „branşarea motoarelor electrice de 7,2 Mw" pentru perioade diferite de timp.
Aşadar, cum între hotărârile pretins contradictorii nu există identitate de obiect, se constată că prin pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul puterii lucrului judecat.
Pe de altă parte, chiar dacă ar fi întrunită tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, trebuie îndeplinită şi o altă condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire şi anume, aceea ca în litigiul finalizat prin pronunţarea deciziei a cărei retractare se solicită, invocându-se excepţia puterii de lucru judecat, instanţa să fi omis a o soluţiona.
În cazul în care excepţia a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire deoarece, într-o astfel de situaţie, problema dacă există sau nu în acea cauză o hotărâre anterioară cu putere de lucru judecat în conformitate cu prevederile art. 1201 C. civ. a format obiectul judecăţii şi a fost rezolvată negativ. Judecându-se o astfel de cerere, instanţa ar fi obligată să se pronunţe asupra temeiniciei soluţiei date în legătură cu excepţia, ceea ce nu este posibil într-o revizuire.
Doctrina şi jurisprudenţa au reiterat în mod constant această condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire în situaţia analizării contrarietăţii de hotărâri potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Or, în speţa, prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanţa de recurs s-a pronunţat asupra criticii prin care s-a susţinui încălcarea puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 128/2009 a Tribunalului Gorj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3850 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, referitor la condiţiile de noutate şi utilitate pe care trebuia să le îndeplinească realizarea tehnică.
Cu privire la cererile vizând despăgubiri pentru o perioadă ulterioară s-a arătat că noutatea şi utilitatea realizării tehnice se verifică în raport de data la care aceasta este făcută publică şi aplicată, moment la care se raportează şi stadiul tehnicii
Referitor la Decizia nr. 3850 din 18 iunie 2010a Înaltei Curţi, ce a avut ca obiect recunoaşterea calităţii reclamanţilor de autori ai realizării tehnice, instanţa supremă a reţinut că nu există putere de lucru judecat sub aspectul neintervenirii în timp a modificărilor soluţiei propuse prin realizarea tehnică, întrucât nu acesta a fost obiectul cercetării judecătoreşti finalizate prin pronunţarea acestei decizii.
În ceea ce priveşte cea de-a doua decizie invocata de revizuent, respectiv Decizia nr. 3098 din 4 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-a reţinut existenţa puterii de lucru judecat sub aspectul nemodificării soluţiei tehnice până la data de 30 iunie 2009, raportat la litigiul finalizat prin Decizia nr. 3098 din 4 iunie 2013 ce a avut ca obiect pretenţiile deduse din aceeaşi realizare tehnică, aferente perioadei 1 iulie 2006-30 iunie 2009. Această chestiune - dacă au intervenit sau nu modificări în timp ale realizării tehnice în cauză, faţă de momentul la care aceasta a fost tăcută publica - nu a fost invocată în apărare de către pârâtă şi nu a fost analizată de către instanţa de recurs pentru a intra în puterea de lucru judecat.
Cea de-a treia decizie în raport cu care revizuentul invocă existenţa unei contrarietăţii - Decizia nr. 924 din 22 februarie 2013 a Înaltei Curţi s-a pronunţat pe o excepţie şi anume, nulitatea recursului. Ca urmare, nu este îndeplinită o condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiţie impusă de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., şi anume, aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul.
În litigiul finalizat prin Decizia nr. 1167 din 8 aprilie 2014, a cărei retractare o solicită revizuentul, s-a reţinut că puterea de lucru judecat se analizează raportat la dispozitivul hotărârii şi Ia considerentele care susţin acest dispozitiv, motivul principal al respingerii acţiunii fiind reprezentat de concluzia la care s-a ajuns din interpretarea probelor administrate, constatându-se că realizarea tehnică a suferit modificări fundamentale şi că nu mai există o identitate propriu-zisa între realizarea tehnică concepută de reclamanţi şi cea rezultată în urma modificărilor aduse de către pârâtă, motiv pentru care reclamanţii nu mai dovedesc îndreptăţirea la acordarea vreunor drepturi băneşti.
În prezenta cale extraordinară de atac, prin susţinerile invocate, revizuentul V.G. a formulat de fapt un recurs la recurs, deoarece a reiterat criticile aduse In faţa instanţei de recurs, ce nu pot fi reanalizate şi nu pot fi încadrate în condiţiile expres şi limitativ prevăzute pentru exercitarea unei revizuiri în scopul retractării hotărârii judecătoreşti.
În considerarea argumentelor expuse, care susţin inadmisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună în consecinţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul V.G. împotriva Deciziei nr. 1167 din data de 8 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noimbrie2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3201/2014. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 3371/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
