ICCJ. Decizia nr. 3371/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE BE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I. CIVILĂ
Decizia nr. 3371/2014
Dosar nr. 10180/105/2006**
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2014
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 4 decembrie 2006, reclamanţii P.M., O.C., O.I.C., O.C.D., R.C.Ş. şi D.G.C., au solicitat anularea Dispoziţiei nr. 5995 din 23 octombrie 2006 emisă de pârâta Primăria Municipiului Ploieşti, prin care le-a fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor băneşti pentru imobilul situat în Ploieşti, judeţul Prahova, pe motiv că nu au făcut dovada calităţii de moştenitori ai fostului proprietar al imobilului.
Tribunalul Prahova. secţia civilă, prin sentinţa nr. 318 din 20 februarie 2007, a admis acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 5995 din 23 octombrie 2006 emisă depărată şi a constatat dreptul reclamanţilor la despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în baza probelor administrate, a reţinut că în cauză s-a făcut dovada atât a proprietăţii asupra imobilului pentru care s-au solicitat despăgubiri, cât şi a calităţii reclaraanţilor de moştenitori ai proprietarului imobilului, fiind îndeplinite prevederile art. 1 şi ale art. 10 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
Apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploieşti, prin primar a fost admis de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 340 din 4 septembrie 200, care a schimbat în tot sentinţa tribunalului, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a apreciat greşit: că reclamanţii sunt moştenitorii lui O.G., căruia i-a aparţinut imobilul în litigiu. Actele depuse la dosar (certificatele de deces, certificatele de moştenitor şi certificatele de naştere) fac dovada calităţii reclamanţilor de moştenitori ai lui O.P.I., care la rândul lui este moştenitorul lui O.P., dar nu s-a făcut dovada că ei sunt moştenitorii lui O.G., fostul proprietar al imobilului.
Împotriva deciziei sus-menţionate au declarat recurs reclamanţii O.C., P.M. şi D.G.C.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 8197 din 17 noiembrie 2011, a admis recursul, a casai decizia recurata şi a trimis cauza, spre rejudecare, instanţei de apel, pentru a lămuri pe deplin situaţia recurenţilor reclamanţi, respectiv a calităţii de moştenitori ai fostului proprietar ai imobilului preluat abuziv de către stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, singura care ar justifica îndreptăţirea acestora la măsurile reparatorii prevăzute de lege.
S-a dispus, astfel, ca instanţa de apel să administreze toate probele necesare şi utile prin care să se stabilească clasa de moştenitori şi gradul celui ce vine la succesiune pentru imobilul în litigiu, precum şi datele deceselor celor pe care reclamanţii pretind că îi reprezintă, sau că îi moştenesc.
Aşadar, în considerentele deciziei de casare, s-a reţinut că este necesar să se stabilească pe deplin situaţia reclamanţilor privind calitatea lor de moştenitori, singura care ar justifica îndreptăţirea acestora la măsurile reparatorii prevăzute de lege.
În rejudecare, Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 59 din 20 septembrie 2012, a respins apelul pârâtei Primăria Municipiului Ploieşti, prin primar, precum şi cererea de intervenţie accesorie în interesul apelantei, formulată de H.L.I.
Conformându-se deciziei de casare, instanţa de apel a dispus administrarea probei cu înscrisuri, reclamanţii depunand la dosar următoarele acte: arborele genealogic al autorului comun O.I.G. (zis G.); certificatul de moştenitor din 1964 de pe urma defunctului O.P.I.; testamentul autentificat din 1972 la notariatul de Stat Câmpina dat de autorul comun O.I.G.; cartea de identitate a intimatei O.M.; sentinţa civilă nr. 549/2008 a Judecătoriei Sinaia de desfacere a căsătoriei intimatei O.M., fostă P.; certificatul de deces al defunctei O.C.; testamentul autentificat din 2000 dat de O.C.; declaraţia autentificată din 2008 dată de M.I.M.C. de acceptare a testamentului; declaraţia autentificată din 2008 dată de M.J. de acceptare a testamentului; certificatul de căsătorie între O.P.I. şi O.C.; certificatul de naştere al defunctei O. (D.) C.; certificatul de naştere al defunctului O.P. ; certificatul de moarte al defunctului O.P.; certificatul de deces al defunctului O.P.; certificatul de deces al defunctului O.G., zis G.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar* instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au calitatea de moştenitori ai fostului proprietar al imobilului în litigiu, preluat abuziv de către stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001 şi că, prin urmare, aceştia sunt îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială.
Cererea de intervenţie accesorie formulată de interveniemul H.L.I. în interesul pârâtei Primăria municipiului Ploieşti, prin primar a fost respinsă pe considerentul că prin aceasta intervenientul nu invocă un drept propriu şi nu urmăreşte pronunţarea unei hotărâri pentru el, ci tinde, prin apărările pe care ie face, ca soluţia în proces să se dea în favoarea părţii pentru care a intervenit.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Ploieşti şi intervenientul H.L.I.
Prin Decizia civilă nr. 3898 din 23 septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile şi a dispus casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi Instanţe, reţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nemotivată, limitându-se la a menţiona că prin înscrisurile depuse, reclamanţii au dovedit că sunt moştenitorii fostului proprietar ai imobilului, fapt de natură a încălca dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din vechiul C. proc. civ.
Înalta Curte a dispus ca în faza de rejudecare, instanţa de apel să examineze toate susţinerile şi apărările părţilor, prin raportare efectivă şi concretă la probele administrate şi la recomandările şi statuările obligatorii din Decizia civilă nr. 8197 din 17 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În rejudecare, după casare, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin Decizia nr, 686 din 17 iunie 2014, a admis apelul declarai de pârâta Primăria Municipiului Ploieşti, prin primar, şi cererea de intervenţie accesorie formulată de H.L.I. în interesul apelantei pârâte, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 318 din 20 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul că a admis în parte contestaţia şi a anulat în parte dispoziţia din 23 octombrie 2006 emisă de pârâtă numai în ceea ce o priveşte pe reclamanta P. (O.) M. în sensul că a constatat dreptul acesteia la despăgubiri pentru imobilul situat în Ploieşti, judeţul Prahova.
Instanţa de apel a dispus, în baza dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., la termenul de judecată din data de 26 martie 2013, completarea probei cu înscrisuri, pentru dovedirea calităţii reclamanţilor de moştenitori ai defunctului O.G., fostul proprietar al imobilului în litigiu.
Din examinarea înscrisurilor depuse de reclamanţi în toate fazele procesuale ale litigiului, instanţa de apel a constatat următoarele:
Litigiul a fost determinat de emiterea de către Primăria municipiului Ploieşti a Dispoziţiei nr. 5995 din data de 23 octombrie 2006, prin care s-a respins notificarea formulată de către numitele P. (O.) M., O.C. şi O.E., prin care se solicitaseră acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Ploieşti, proprietatea defunctului O.I.G. (fila 4 dosar fond).
Potrivit dispoziţiilor art 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii moştenitorii persoanelor fizice, care au fost proprietare ale imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Persoanele care s-au considerat moştenitoare aie defunctului O.I.G., fost proprietar al imobilului situat în Ploieşti, judeţul Prahova şi care au înţeles să uzeze de acest drept, sunt cele trei care au formulat notificarea, respectiv P. (O.) M., O.C. şi O.E., acestea formulând în nume propriu, notificarea înregistrată la 10 august 2011 de B.E.J., „R.R. şi D.M.", aflată la filele 33 - 34 dosar fond, susţinând că sunt moştenitoarele defuncţilor O.I.G. şi O.S., în calitate de soţii supravieţuitoare ale nepoţilor de frate ai defunctului O.J.G., O.P.I. şi O.P.C. (contestatoarele O.C. şi O.E.), respectiv de descendentă directă a nepotului de frate al acestuia, O.P.I. (contestatoarea P. (O.) M.).
Tot ca situaţie de fapt, instanţa de apel a reţinut că cererea de chemare în judecată, prin care s-a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 5995/2006, prin care fusese respinsă notificarea menţionată, a fost formulată de către O.C., P. (O.) M. şi de numiţii O.I.C., O.C.D., R.C.Ş. şi D.G.C., aceştia din urmă în calitate de moştenitori ai numitei O.E., decedată.
Pe parcursul procesului a decedat contestatoarea O.C. (12 aprilie 2008, conform certificatului de deces aflat la fila 79 dosar apel -vol. II), de pe urma acesteia rămânând ca moştenitori testamentari numiţii M.J. şi M.I.M.C. (lista autentificată din 2000 de B.N.P., „P.M." - fila 66 dosar apel), care au fost introduşi în cauză în calitate de contestatori, în cel de-al doilea ciclu procesual al cauzei.
Instanţa de apel a constatatcă problema de drept cu a cărei soluţionare a fost învestită prin decizia de casare este cea a stabilirii calităţii de moştenitori ai defunctului proprietar al imobilului, O.I.G., pentru cele trei persoane care au formulat notificarea din 2001.
Din examinarea actelor de stare civilă depuse la dosar, instanţa de apel a reţinut următoarea situaţie de fapt:
O.I.G., fostul proprietar al imobilului aflat sub incidenţa Legii nr. 10/2001, (fila 36 dosar fond) şi a decedat (fila 36 dosar fond), din căsătoria sa cu O.S., în prezent decedată, nerezultând copii.
Conform notificării din 2001, defunctul O.I.G. a avut patru fraţi, anume: O.L.P., O.I.N., O.I. şi E.C. (filele 33 şi 34 - dosar fond).
Atât cele trei persoane semnatare ale notificării, cât şi persoanele care au fost introduse în cauză, în ciclurile procesuale anterioare, vin la succesiunea defunctului O.I.G. din partea fratelui proprietarului imobilului, respectiv anumitului O.I.P.
Potrivit extrasului din „Registrul Stării Civile" aflat la fila 73 - dosar apel vol. II, O.I.P. s-a născut la data de 8 noiembrie 1878 şi a decedat la data de 4 octombrie 1921, conform certificatului aflat la fila 86 dosar apel vol. I.
Referitor la relaţia de rudenie de gradul II dintre proprietarii imobilului (fraţi), O.LG. şi numitul O.P.l., instanţa de apel a reţinut că aceasta a fost dovedită de actele de naştere aflate la filele 36 dosar fond şi 73 dosar apel vol. II, ce se coroborează cu testamentul autentificat din 1972 (fila 75 dosar apel vol. I) în care O.I.G. îl menţionează pe O.I.P., ca frate predecedat.
De pe urma acestuia din urmă au rămas şapte descendenţi direcţi, O.P.G., O.P.I., O.P.A., O.P.C., O.P.S., O.P.V. şi E.P.M., aspect ce reiese din actele de stare civilă şi din actul de partaj voluntar transcris sub nr. 60503/1936 de Grefa Tribunalului Prahova (filele 38, 41, 43, 44 dosar fond).
Potrivit înscrisurilor depuse, semnatarele notificării din 2001 au calitatea de soţii supravieţuitoare a doi dintre descendenţii direcţi ai defunctului O.I.P., fratele proprietarului imobilului în litigiu, respectiv de descendenta directă a unuia dintre aceştia.
O.C. a fost soţia supravieţuitoare a defunctului O.P.I., decedat (certificat de naştere, căsătorie şi deces - fila 38 dosar fond, filele 63 şi 65 dosar apei, vol. II), iar O.E. a fost soţia supravieţuitoare a defunctului O.P.C., decedat (certificat de moştenitor din 15 aprilie 1992 - fila 41 dosar fond).
În ceea ce o priveşte pe contestatoarea P. (O.) M., aceasta este fiica defuncţilor O.P.I. şi O.C., conform certificatului de moştenitor aflat ia fila 39 dosar fond şi certificatului de naştere aflai la fila 37 dosar fond.
Având în vedere că toate cele trei semnatare ale notificării vin pe linia lui O.I.P., care a fost fratele predecedat la data de 4 octombrie 1921, al proprietarului imobilului, O.I.G., decedat, instanţa de apel a constatat că în cauză operează instituţia reprezentării succesorale care este uri beneficiu al legii, în virtutea căruia un moştenitor legal, de un grad mai îndepărtat, urcă în gradul, locul şi drepturile ascendentului său, decedat la data deschiderii succesiunii, pentru a culege partea care i s-ar fi cuvenit acestuia din moştenire, dacă s-ar mai fi aflat în viaţă.
În acest context, instanţa de apel a reţinut că devin incidente dispoziţiile art. 665, art. 666 şi art. 672 C. civ., forma în vigoare la datele analizate în speţă, care statuează că reprezentarea succesorală este admisă doar în privinţa descendenţilor copiilor defunctului şi a descendenţilor dintre fraţi şi surori, iar în aceste ultime situaţii, numai până la gradul IV inclusiv.
Prin urmare,instanţa de apel a reţinut că singura dintre persoanele care au formulat notificarea şi au promovat acţiunea dedusă judecăţii, care îndeplineşte condiţiile imperative stabilite de textele de lege menţionate în precedent, este intimata P. (O.) M., strănepoată de frate, de gradul IV a proprietarului imobilului O.I.G., celelalte două semnatare, O.C. şi O.E., datorită calităţii de soţii supravieţuitoare a celor doi nepoţi de frate, neputând uza de instituţia reprezentării, pentru a accede în locul lui O.L.P., socrul lor şi a-l reprezenta pe acesta la succesiunea fratelui său, O.I.G.
Instanţa de apel a mai reţinut că nici moştenitorii defunctei O.C. şi O.E., care figurează ca părţi în prezentul proces nu pot pretinde vreun drept faţa de bunul în litigiu, întrucât preiau poziţia autoarelor lor, care nu pot accede, conform normelor legale analizate, la succesiunea defunctului O.I.G.
În concluzie instanţa de apel a constatat că apelul pârâtei Primăria municipiului Ploieşti, prin primar este fondat în ceea ce ie priveşte pe O.C. şi O.E., iar soluţia pronunţată de tribunal de anulare în tot a dispoziţiei atacate şi de constatare a dreptiiiui acestora de a beneficia de despăgubiri băneşti pentru imobilul ce a aparţinut fratelui socrului acestora, a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 665, art. 666 şi ale art. 672 C. civ.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs intervenientul H.L.I., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurentul reproşează instanţei de apel că a reţinut în mod nelegal că O.I.G. a fost singurul proprietar al imobilului în litigiu, deşi din toate probele existente la dosar rezultă că imobilul a fost proprietatea indiviză în cota de 50% a lui O.I.G. şi 50% a soţiei acestuia S.O. (sora mamei sale), astfel cum a precizat şi Primăria municipiului Ploieşti prin adresa din 08 februarie 2013 depusă la dosar. Susţine că neincluderea mătuşii sale S.O. ca proprietar indiviz cu cota de 50% din imobil şi apoi, după decesul soţului acesteia, ca unic proprietar al imobilului nu constituie o simplă greşeală materială ci un element cu implicaţii materiale deosebite în condiţiile în care astfel cum a dispus şi Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare este necesar a îl consemnată clasa şi gradul de rudenie a fiecărui notificator în vederea acordării despăgubirilor. In concluzie, susţine că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că O. (fostă P.) M. are dreptul la despăgubiri ca singura moştenitoare de gradul IV a lui O.I.G.
Înalta Curte va respinge recursul ca neavenit, în considerarea argumentelor care urmează:
Potrivit art. 56 C. proc. civ., apelul sau recursul tăcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apei sau recurs.
Textul consacră o situaţie particulară, respectiv o accentuare a limitării activităţii procesuale a intervenientului în interesul uneia dintre părţi, în cazul exercitării caii de atac a apelului si recursului.
Astfel, nu poate fi concepută o continuare a activităţii procesuale în faţa instanţei de control judiciar fără ca partea principală să-şi fi manifestat în mod expres voinţa în acest sens, respectiv prin exercitarea apelului sau a recursului.
În cauză se constată că recurentul H.L.I., având calitatea de intervenient în interesul pârâtei Primăria municipiului Ploieşti, prin primar, nu putea declara recurs împotriva deciziei instanţei de apel în condiţiile în care pârâta în sprijinul căreia a intervenit nu şî-a exercitat ea însăşi dreptul la recurs.
Ca atare, constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 56 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca neavenit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neavenit recursul declarat de intervenientul H.L.I. împotriva Deciziei nr. 686 din 17 iunie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3202/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3372/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
