ICCJ. Decizia nr. 3253/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3253/2014
Dosar nr. 63560/3/2010
Şedinţa publică din 24 octombrie 2014
Asupra recursului de.faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civila nr. 9633 din 03 iulie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins capătul de cerere din cererea completată, formulat de reclamanta-pârâtă SC A.I. SRL în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC V.C. SRL şi cu pârâta SC D.F. I.F.N. SA privind obligarea SC B.R. SRL la plata sumei de 494.967,81 lei, ca fiind introdus împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins capetele de cerere privind obligarea SC B.R. SRL la plata sumei de 494.967,81 lei şi a dobânzii legale aferente, formulate în contradictoriu cu pârâta SC B.R. SRL, ca neîntemeiate; a respins cererea reconvenţională, formulată de pârâta-reclamantă SC V.C. SRL în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC A.I. SRL, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată; a respins ca inadmisibile capetele de cerere din cererea principală, astfel cum a fost completată, privind constatarea achitării în întregime a datoriei şi constatarea faptului că facturile fiscale cedate la plată nu au făcut obiectul plăţilor efectuate de SC B.R. SRL.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC A.I. SRL a declarat apel, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 107 din 02 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Reclamanta SC A.I. SRL, prin administrator judiciar C. Sprl, a declarat recurs împotriva deciziei sus-menţionate, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi modificării în parte a sentinţei primei instanţe, numai în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei SC B.R. SRL la plata sumei de 494.967,81 lei şi a dobânzii legale aferente.
Intimata-pârâtă SC B.R. SRL, prin întâmpinare, a invocat excepţia tardivităţii declarării recursului şi excepţia nulităţii recursului.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului, Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia tardivităţii declarării recursului, excepţie de procedură care trebuie analizată prioritar şi care a fost invocată de intimata-pârâtă SC B.R. SRL.
Analizând actele dosarului din perspectiva regularităţii declarării recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
Rezultă, aşadar, că, potrivit acestui text de lege, recursul poate fi declarat în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, sancţiunea în caz de depăşire a acestuia, ca termen imperativ, fiind decăderea din dreptul de a se soluţiona pe fond recursul.
În cauză, comunicarea hotărârii s-a făcut la 28 mai 2013, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei, astfel că, faţă de această dată, termenul de 15 zile, calculat conform art. 101 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. civ., a fost depăşit, împlinindu-se la 13 iunie 2013, aşadar cu şase luni înainte de data înregistrării cererii de recurs - 13 decembrie 2013.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Termenul de recurs având caracter imperativ, nerespectarea acestuia atrage, potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a exercita această cale de atac.
Susţinerile recurentei-reclamante vizând transmiterea prin fax a cererii de recurs la data de 11 iunie 2013 nu au fost probate. Instanţa supremă constată că la dosar există în fotocopie raportul de fax emanând de la faxul recurentei, care poartă data de 11 iunie 2013 şi menţiunea că transmisiunea a vizat un număr de şapte pagini şi a fost realizată cu succes la ora 21.53.
Acest înscris, însă, nu numai că nu se coroborează cu celelalte probe ale dosarului, ci este chiar infirmat de acestea.
Astfel, se cuvine sul liniat faptul că Înalta Curte a solicitat relaţii de la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la diferenţa de timp scursă de la data la care recurenta susţine că a transmis prin fax recursul şi până la data înregistrării acestuia.
Se constată că în raportul de fax transmis de Curtea de Apel Bucureşti nu se regăseşte numărul de fax indicat de recurentă şi, mai mult decât atât, la niciuna dintre poziţiile existente în raportul de fax nu se regăseşte un număr de minute care să coincidă cu cel care se regăseşte pe raportul de fax depus de către aceasta.
De asemenea, se cuvine subliniată şi precizarea Curţii de Apel Bucureşti, conform căreia la data respectivă nu au existat probleme tehnice legate de fax, iar în raport de aceste înscrisuri Înalta Curte apreciază că nu s-a făcut dovada că recursul s-ar fi transmis şi s-ar fi primit în termenul legal.
Este nefondată şi a fost înlăturată apărarea recurentei privitoare la faptul că din rapoartele de fax comunicate de curtea de apel reiese că la 11 iunie 2013 faxul instituţiei ar fi avut probleme. Indiscutabil că din jurnalul aflat la fila 44 a dosarului reies patru incidente la transmisiunile prin fax la nivelul secţiei a Vl-a a Curţii de Apel Bucureşti, numai că nici unul dintre aceste incidente nu se situează în intervalul orar care apare în raportul de fax depus de recurentă, respectiv în jurul orelor 22.00 (fila 11 a dosarului de recurs). Acest aspect înlătură susţinerea recurentei despre faptul că raportul propriului fax putea apărea ca valid chiar şi în condiţiile în care faxul desiinatar înregistra probleme.
În acest context, instanţa supremă conchide că în cauză nu s-a făcut dovada că faxul instanţei de apel s-a confruntat cu probleme tehnice în perioada de referinţă (orele 22.00), astfel că nu poate aprecia că în cauză există dubiu cu privire la data transmiterii recursului, data fiind 13 decembrie 2013, conform rezoluţiei de înregistrare aflată la fila 3 a dosarului de recurs, rezoluţie care are valoare de dată certă în conformitate cu dispoziţiile art. 1182 C. civ. de la 1864, raportat la dispoziţiile art. 93 alin. (1) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, cu modificările la zi
Apreciază instanţa supremă că în cauză nu se pune problema aplicării principiului in dubio pro reo, principiu invocat de către recurentă, specific cauzelor penale, dar care se regăseşte şi în materia interpretării convenţiilor (art. 983 C. civ. de la 1864) şi chiar în materie procesual civilă (exempli gratia art. 310 C. proc. civ.), câtă vreme, pentru considerentele ce preced, s-a reţinut că nu există dubiu cu privire la data depunerii recursului la curtea fte apel.
Faţă de cele ce preced, se constată că recursul a fost declarat cu depăşirea termenului legal de 15 zile menţionat, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia tardivităţii.
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A.I. SRL, prin administrator judiciar C. Sprl împotriva Deciziei civile nr. 107 din 02 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3207/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3254/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
