ICCJ. Decizia nr. 3643/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3643/2013
Dosar nr. 15521/63/2011
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2013
Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 162 din 28 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 15521/63/2011, de Tribunalul Dolj, secţia a ll-a civilă, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul Ş.C.M., în contradictoriu cu pârâţii T.L. şi P.A.C., SC E.C. SRL şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Dolj, au fost obligaţi pârâţii Ţ.L. şi P.A.C. să înregistreze în registrul comerţului actul adiţional autentificat din 19 iunie 2009 de B.N.P., S.C., care modifică actul constitutiv al SC E.C. SRL şi a fost respinsă cererea în constatare.
În motivare, prima instanţă a constatat că prin actul adiţional autentificat din 19 iunie 2009 de B.N.P., S.C., reclamantul Ş.C.M. a cesionat un număr de 22 de părţi sociale reprezentând 100 % din capitalul social deţinute la SC E.C. SRL către pârâtul Ţ.L. şi către pârâtul P.A.C., iar urmare a cesiunii intervenite societatea s-a transformat din societate cu asociat unic în societate cu doi asociaţi, fiind, totodată, revocat din funcţia de administrator reclamantul, administrarea societăţii începând cu data cesiunii urmând să fie efectuată de pârâtul P.A.C.
S-a arătat că dispoziţiile art. 203 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 vizând societăţile comerciale se completează cu prevederile art. 22 din Legea nr. 23/1990 privind registrul comerţului, iar, în speţă, deşi reclamantul, în calitate de persoană care se pretinde a fi prejudiciată prin nemenţionarea în registrul comerţului a cesiunii intervenite, poate să solicite, printr-o simplă cerere adresată registrului comerţului, înscrierea acestei menţiuni, acţiunea nu este lipsită de interes în condiţiile în care este necesară depunerea specimenului de semnătură a administratorului desemnat prin cesiunea de părţi sociale.
În ceea ce priveşte cererea în constatare a faptului că reclamantul nu mai are vreo răspundere de fapt şi de drept în ceea ce priveşte administrarea SC E.C. SRL, instanţa de fond a apreciat că este inadmisibilă, conform art. 111 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe, atât reclamantul Ş.C.M., cât şi pârâtul P.A.C. au declarat apel, iar, prin Decizia nr. 104 din 5 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamant şi a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de pârât.
Pentru a hotărî astfel, în ceea ce priveşte apelul declarat de reclamantul Ş.C.M., instanţa de control judiciar, având în vedere menţiunile expuse stipulate în cuprinsul actului adiţional prin care s-a prevăzut cesiunea de părţi sociale, a apreciat ca fiind nerelevante şi implicit lipsite de interes criticile apelantului reclamant referitoare la solicitarea acestuia ca instanţa de apel să constate, raportat la actul adiţional arătat, că a cesionat celor doi pârâţi cele 22 părţi sociale reprezentând 100 % din capitalul social deţinut la SC E.C. SRL.
Au fost apreciate ca fiind nefondate şi criticile vizând capătul de cerere în constatarea faptului că apelantul reclamant nu mai are vreo răspundere de fapt şi de drept în ceea ce priveşte administrarea societăţii SC E.C. SRL, o astfel de cerere fiind inadmisibilă în raport de art. 111 C. proc. civ., aspect reţinut corect şi de instanţa de fond.
Criticile apelantului reclamant relative la împrejurarea că după încheierea actului adiţional din data de 19 iunie 2009 administrarea societăţii ar fi fost exercitată doar de către pârâtul P.A.C., s-a apreciat că sunt apărări ce pot fi analizate numai în cadrul unei acţiuni în antrenarea răspunderii materiale angajând o eventuală răspundere a administratorului de fapt.
Având în vedere că în speţă nu ne aflăm într-o cauză ce vizează angajarea răspunderii administratorilor societăţii SC E.C. SRL, instanţa de apel a apreciat că nu este utilă şi pertinentă administrarea probei cu martori sau înscrisuri şi, în consecinţă, a respins cererea de probatorii solicitată de apelantul-reclamant.
Referitor la apelul declarat de pârâtul P.A.C., instanţa de control judiciar, făcând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. şi constatând că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a achita taxa de timbru, deşi a fost citat cu această menţiune, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată şi prevederilor art. 9 din O.G. nr. 31/1995 privind timbru judiciar şi a aplicat cererii sancţiunea anulării.
În termen legal, împotriva acestei decizii, atât reclamantul Ş.C.M. cât şi pârâtul P.A.C. au declarat recurs.
După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, în motivare, recurentul - reclamant susţine, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanţa de apel nu a judecat pe fond petitul ce viza acţiunea în constatare şi a respins apelul motivat pe faptul că acest petit din acţiune este inadmisibil, respingând, totodată, încuviinţarea probei cu martori şi înscrisuri arătând numai că nu sunt utile, pertinente şi concludente cauzei.
Or, în absenţa unor elemente probatorii care coroborate să conducă la această concluzie nu se poate menţine o astfel de soluţie.
Consideră, că în cauză, instanţa de apel trebuia să admită probele solicitate de subsemnatul, acestea fiind nu doar utile ci şi concludente şi pertinente, putând contribui la aflarea adevărului şi o corectă stabilire a situaţiei de fapt existentă în cauză.
Neprocedând în acest mod, apreciază că instanţa a încălcat şi accesul liber la justiţie consacrat ca drept cetăţenesc fundamental, atât prin art. 6 pct. 1 din Convenţie, cât şi prin art. 21 din Constituţia României, prin art. 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului, precum şi prin art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Solicită instanţei de recurs ca prin reevaluarea probatoriului existent respectiv înscrisurile depuse să constate că se impune modificarea deciziei recurate, întrucât hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Redând textul legal al art. 111 C. proc. civ. consideră că are interes în speţă, în vederea clarificării situaţiei cu privire la data de la care de fapt administrarea societăţii s-a realizat de către o altă persoană, iar scopul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă clarificarea în concret a acestor raporturi juridice intervenite odată cu actul adiţional din 19 iunie 2009.
Criticile recurentului - pârât P.A.C. au vizat faptul că nu poate fi obligat a prelua activitatea unei societăţi, în calitate de administrator, după o perioadă de 3 ani. în acest sens a invocat faptul că după semnarea actului notarial din 19 iunie 2009, reclamantul Ş.C.M. nu a îndeplinit procedurile legale necesare, respectiv: nu a procedat la predarea prin proces -verbal a tuturor documentelor societăţii; nu a procedat la predarea inventarului bunurilor aparţinând societăţii; nu a procedat la predarea prin proces - verbal a arhivei financiar - contabile a societăţii; nu a luat legătura cu contabilul societăţii pentru a primi documentele financiare şi a prezenta situaţia societăţii, care era cu totul alta decât cea care i-a fost prezentată; nici Ş.C.M. şi nici un împuternicit al acestuia nu au procedat la schimbarea dreptului de semnătură bancară.
Recursul declarat de reclamantul Ş.C.M.:
Înalta Curte, examinând, cu prioritate, cererea de recurs formulată de reclamantul Ş.C.M. din perspectiva excepţiei nulităţii recursului invocată, din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 306 alin. (3) din acelaşi act normativ, constată că excepţia este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la punctele 1-9.
Prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. stipulează faptul că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unui dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Din expunerea argumentelor evocate de recurentul-reclamant rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie aspecte de netemeiniciei, recurentul tinzând, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, or, reaprecierea probelor administrate în cauză nu mai este posibilă în această etapă procesuală, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 şi a ipotezei reglementate de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. înlăturată prin pct. 41 al Legii nr. 219/2005.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, succinta relatare a situaţiei de fapt, raţionamentul reclamantului, omisso medio, vizând natura juridică a răspunderii civile a administratorului societăţii, nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Împrejurarea că instanţa de control judiciar, suverană în administrarea şi interpretarea probelor, nu a încuviinţat administrarea anumitor probe solicitate de reclamant (proba cu martori şi înscrisuri), apreciind că acestea nu sunt utile, pertinente şi concludente cauzei nu poate fi asimilată motivului de nelegalitate întemeiat pe aplicarea greşită ori încălcarea legii, astfel cum, în mod greşit, pretinde recurentul.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
În consecinţă, constatând că reclamantul Ş.C.M. nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii sancţiunea nulităţii.
Recursul declarat de pârâtul P.A.C.:
Fără a reitera cele anterior expuse cu privire la obligaţiei prevăzută de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cu referire la prevederile art. 306 alin. (3) din acelaşi act normativ, examinând cererea de recurs, se constată că pârâtul nu a formulat critici de nelegalitate la adresa deciziei din apel, împrejurare ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel (de anulare a recursului declarat de pârât, ca netimbrat) şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Aşa fiind, succintele susţineri ale recurentului-pârât vizând împrejurarea că nu poate fi obligat a prelua activitatea unei societăţi, în calitate de administrator, după o perioadă de 3 ani, sens în care a invocat faptul că după semnarea actului notarial din 19 iunie 2009, reclamantul Ş.C.M. nu a îndeplinit procedurile legale necesare, respectiv: nu a procedat la predarea prin proces verbal a tuturor documentelor societăţii; nu a procedat la predarea inventarului bunurilor aparţinând societăţii; nu a procedat la predarea prin proces verbal a arhivei financiar-contabile a societăţii; nu a luat legătura cu contabilul societăţii pentru a primi documentele financiare şi a prezenta situaţia societăţii, care era cu totul alta decât cea care i-a fost prezentată; nici Ş.C.M. şi nici un împuternicit al acestuia nu au procedat la schimbarea dreptului de semnătură bancară, depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate expres şi limitativ instituite de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Prin urmare, constatând că pârâtul P.A.C. nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii sancţiunea nulităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererilor de recurs formulate de reclamantul Ş.C.M. şi de pârâtul P.A.C. împotriva Deciziei nr. 104 din 5 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronuntata/în şedinţă publica, estăzi 30 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3620/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3644/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
