ICCJ. Decizia nr. 3857/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3857/2014
Dosar nr. 4980/3/2012
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC M.C.F. SA împotriva pârâtului M.T.I., înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, sub nr. 4980/3 din 20 februarie 2012, s-a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit, în cuantum de 5.454.499,07 lei, reprezentând valoarea neachitată a contraprestaţiilor în cadrul proiectului I.S.P.A. din 2005 - reconstrucţia infrastructurii feroviare afectate de inundaţii în iulie şi august 2005 pe sectorul Focşani -Putna Seacă.
Prin sentinţa civilă nr. 4891 din 13 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC M.C.F. SA, împotriva pârâtei M.T.I.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că actul de cesiune de creanţă încheiat la data de 14 noiembrie 2011 între reclamantă şi SC C. SA, nefiind opozabil pârâtei, nu poate constitui temei juridic pentru pretenţiile reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta, în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., a declarat apel, pentru soluţionarea căruia la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 13 ianuarie 2014 a fost înregistrat Dosarul nr. 4980/3/2012.
Apelanta reclamantă a considerat că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică deoarece:
- instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut că nu au fost emise facturi pentru lucrările executate.
Facturile din 25 octombrie 2010; din 30 noiembrie 2010, din 20 decembrie 2011, deşi au fost trimise, nu au fost achitate de SC C. SA.
- tot greşit a fost reţinut şi faptul că intimatei-pârâte nu i-ar fi opozabil contractul de cesiune din 2 noiembrie 2011 de vreme ce au fost respectate dispoziţiile art. 1568, 1572, 1573, 1578 şi 1579 Noul C. proc. civ.
Intimata-pârâtă, legal citată, a formulat întâmpinare prin care, argumentat în fapt şi în drept, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Nu au fost administrate probe noi.
Prin Decizia nr. 288 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 4980/3/2012, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinţei civile nr. 4891 din 13 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 4980/3/2012, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
În cadrul Proiectului I.S.P.A. din 2005 - Lucrări de reconstrucţie feroviară pe sectorul Focşani-Putna Seacă, între intimata-pârâtă şi Asociaţia formată din SC C. SA Sibiu şi SC I.M.S.A.T. SA, în calitate de antreprenor, s-a încheiat contractul din 2005 având ca obiect reconstrucţia infrastructurii feroviare aferente de inundaţii în iulie şi august 2005 pe sectorul Focşani-Putna Seacă lot. 1.
Potrivit clauzei nr. 1.7. din contractul menţionat, încheierea unei convenţii de cesiune de creanţă se putea efectua numai cu acordul prealabil al celeilalte părţi contractante.
La data de 2 noiembrie 2011 între SC M.C.F. SA şi SC C. SA s-a încheiat contractul de cesiune din 2 noiembrie 2011, având drept obiect cedarea de către SC C. SA, în favoarea reclamantei, a drepturilor de creanţă împotriva CN C.F. C.F.R. SA, contract înregistrat la M.T.I. – D.P.A.T. din 2 noiembrie 2011.
Acest contract de cesiune de creanţă a fost modificat prin Actul Adiţional din 17 noiembrie 2011, în care debitorul cedat SC C.F.R. SA a fost înlocuit cu M.T.I. Respectivul act a fost înregistrat la M.T.I. din 18 noiembrie 2011.
Prin adresa din 22 noiembrie 2011, debitorul cedat, M.T.I., a încunoştinţat atât cedentul cât şi cesionarul că, nu este de acord cu cesiunea de creanţă.
În acest context juridic, în situaţia în care SC C. SA Sibiu a înţeles să încheie cu apeianta-reclamantă contractul de cesiune de creanţă din 2 noiembrie 2011, în lipsa acordului autorităţii contractante, M.T.I., astfel cum prevedea, în mod imperativ, clauza 1.7 din contractul din 2005, instanţa de apel a apreciat că respectiva cesiune de creanţă nu-i poate fi opozabilă intimatei-pârâte.
Faptul că intimata - pârâtă, prin adresa din data de 1 noiembrie 2011 a fost de acord cu plata, în mod direct, a unor furnizori ai SC C. SA, nu poate fi interpretat drept acord la încheierea contractului de cesiune de creanţă, de vreme ce intimata-pârâtă şi-a exprimat, în mod expres, dezacordul, iar plata directă era condiţionată de îndeplinirea de către SC C. SA a obligaţiei de a transmite către intimată a tuturor datelor necesare efectuării plăţilor, respectiv de emiterea de facturi în care să se precizeze plăţile directe care urmau a fi efectuate.
Deci SC C. SA obţinuse acordul de principiu al M.T.I. pentru efectuarea unor plăţi directe către furnizori, totuşi, aceasta, nu a mai făcut demersurile necesare menţionate, pentru a face posibilă plata directă către furnizorul său, SC M. SA.
În această situaţie, în care nerealizarea plăţilor directe către apelantă, în calitate de furnizor al SC C. SA, s-a datorat în exclusivitate, atitudinii pasive a acesteia, care nu a transmis intimatei-pârâte documentele şi datele necesare efectuării unor plăţi directe către apelantă, instanţa de apel a considerat legală şi temeinică soluţia primei instanţe, de respingere a cererii de chemare în judecată.
Cum, intimatei-pârâte nu-i este opozabil contractul de cesiune, iar apeianta-reclamantă nu poate pretinde nicio sumă de bani datorată de intimată SC C. SA în baza contractului din 2005, ci, poate pretinde sume datorate de SC C. SA, apelantei, în temeiul contractului de execuţie din 21 iunie 2010, iar intimata M.I.T. a stins prin plată crea iţele datorate SC C. SA, prin O.P. din 11 noiembrie 2011, din 10 noiembrie 2011, din 30 decembrie 2011, din 29 decembrie 2011, din 30 decembrie 2011, din 29 decembrie 2011, O.P. din 11 aprilie 2012 şi O.P. din 10 aprilie 2012 emise pentru plata contravalorii facturilor din 1 noiembrie 2011, din 8 decembrie 2011, din 20 decembrie 2011, din 20 martie 2012 instanţa de apel, considerând că, în lipsa unui raport juridic obligaţional între SC M.C.F. SA şi M.I.T., cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata 5.454.499.07 lei nu poate fi admisă (având în vedere şi faptul că, reclamanta a înţeles să-şi valorifice creanţa de 5.454.499,07 lei şi prin înscrierea la masa credală a debitoarei SC C. SA, aflată în procedura insolvenţei, în Dosarul nr. 1498/85/2012/a1 Tribunalul Sibiu), în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ. a respins apelul, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă SC M.C.F. SA, aducân lu-i următoarele critici:
Prin încheierea contractului de cesiune dintre reclamanta-recurentă şi SC C. SA, au fost cesionate în favoarea reclamantei drepturile de creanţă prezente şi viitoare ce le avea faţă de M.T.I.
Pârâta cunoştea valoarea sumelor pe care SC C. SA le datora reclamantei, fiindu-i adusă la cunoştinţă şi datele furnizorului, deoarece prin adresa M.T.I. - Direcţia proiecte asistenţă tehnică din 1 noiembrie 2011, SC C. SA a solicitat pârâtei, cu referire expresă la contractul de furnizare din 21 iunie 2010, ca aceasta să asigure plata directă către reclamantă, începând cu luna octombrie 2011, a sumelor prevăzute în certificatele de plată I.P.C.
Pârâta a răspuns cu adresa din 1 noiembrie 2011 şi şi-a dat acceptul efectuării de plăţi directe către furnizor.
S-a mai susţinut că prin contractul de cesiune i s-a adus la cunoştinţă pârâtei toate informaţiile necesare plăţii creanţelor cesionate.
În opinia recurentei contractul de cesiune încheiat între ea şi SC C. SA îndeplineşte condiţiile de valabilitate şi este opozabil pârâtei. Cum contractul de cesiune s-a încheiat la data de 2 noiembrie 2011, au fost îndeplinite condiţiile cerute de art. 1568, 1572, 1573, 1578, 1579 şi urm. din Noul C. civ., art. 1573 prevăzând că cesiunea este valabil încheiată prin simpla convenţie a cedentului şi a cesionarului, fără a fi necesar consimţământul debitorului, creanţele cedate prin contractul de cesiune nefiind creanţe declarate netransmisibile prin lege sau inalienabile.
Potrivit dispoziţiilor art. 1570 din Noul C. civ., cesiune interzisă în convenţia cedentului cu debitorul, în speţă contractul din 2005, nu produce efecte în privinţa debitorului decât dacă debitorul a consimţit la cesiune sau cesiunea priveşte o creanţă ce are ca obiect o sumă de bani.
În cauza de faţă, cesiunea a fost acceptată de debitorul M.T.I. prin adresa din 1 noiembrie 2011, dar, fiind vorba despre creanţe ce au ca obiect sume de bani, contractul de cesiune produce efecte faţă de debitor şi fără acordul acestuia.
Pârâta, care este debitorul cedat, avea la îndemână posibilitatea de a se îndrepta împotriva cedentului, în temeiul art. 1570 alin. (2) din Noul C. civ.
Contractul de cesiune a şi fost comunicat pârâtei, atât la data de 2 noiembrie 2011 cât şi la data de 17 noiembrie 2011, fiind, astfel, îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1578 alin. (1) lit. b) din Noul C. civ., referitoare la opozabilitatea contractului de cesiune.
Pârâta nu a respectat contractul de cesiune şi a efectuat plăţi aferente, după ce a fost notificată cu privire la cesiunea acestor creanţe.
Analizând decizia i sculată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă face o confuzie între acceptarea cesiunii de creanţă şi acceptarea efectuării de plăţi directe către reclamantă.
Prin adresa din 22 noiembrie 2011, debitorul cedat, adică pârâta, a adus la cunoştinţă, atât cedentului cât şi cesionarului, faptul că nu este de acord cu cesiunea de creanţă.
Acest fapt, nu are legătură cu adresa din 1 noiembrie 2011 prin care M.T.I. şi-a dat acceptul efectuării de plăţi directe către furnizor, deoarece aceste plăţi au semnificaţia îndeplinirii obligaţiilor către SC C. SA, plata fiind făcută persoanei indicate (adică reclamantei) de către creditor (adică SC C. SA).
Recurenta-reclamantă face referire la prevederile Noului C. proc. civ., deoarece contractul de cesiune s-a încheiat la data de 2 noiembrie 2011, după intrarea în vigoare a Noului C. civ., însă creanţa ce a făcut obiectul cesiunii rezultă din executarea contractului din 2005, contract încheiat în timp ce era în vigoare C. civ. -1864, astfel încât trebuie aplicate prevederile acestui act normativ, respectiv dispoziţiile art. 1391 şi urm.
Cum în contractul din care deriva creanţa cesionată s-a prevăzut, în mod imperativ, în clauza 1 pct. 7, că pentru cesiunea de creanţă este necesar acordul autorităţi; contractante, respectiv M.T.I., şi cum aceasta, prin adresa din 22 noiembrie 2011 a arătat că nu este de acord cu cesiunea de creanţă, în mod legal, a reţinut instanţa de apel că cesiunea de creanţă nu poate produce efecte faţă de debitorul cedat, respectiv M.T.I., între reclamantă şi pârâtă neexistând un raport juridic obligaţional.
Mai mult, aşa după cum a reţinut şi instanţa de apel, reclamanta-recurentă nu poate utiliza două căi pentru obţinerea creanţei pe care o pretinde, aceasta înscriindu-se la masa credală a debitoarei SC C. SA aflată în procedura insolvenţei, în Dosarul nr. 1498/85/2012/a1 al Tribunalului Sibiu, cu suma de 5.454.499,07 lei.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC M.C.F. SA Piteşti împotriva Deciziei nr. 288 din 14 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 4 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3665/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3930/2013. Civil → |
|---|
